Mi-am inceput anul intrebandu-ma ce tema sa aleg pentru primul articol din 2023. Am cochetat cu gandul de a scrie despre asa-zise rezolutii stilistice – dar cum sa scriu despre rezolutii, cand eu nu (mai) cred in scopul si semnificatia lor? Si oricum am scris despre ele vreo doi ani la rand… M-am gandit apoi la un articol in memoriam Vivienne Westwood. Insa ce a fost de spus despre locul ei la lumea modei s-a spus, eu nu as face decat sa repet lucrurile evidente. Intr-un final, pentru ca tot
Pe masura ce se apropie ultima zi a lui 2020, m-am trezit reflectand la acest an de pseudo-normalitate, de viata traita cu susul in jos. Anxietatile obisnuite au fost date deoparte de situatii reale de viata si de moarte. A fost un an care, daca am fi intr-un scenariu de Hollywood, l-am putea descrie drept drama post-apocaliptica, cu intriga construita in jurul gelurilor antibacteriale, mastilor sanitare si vaccinurilor. Corona nu mai e doar o bere mexicana, usoara.Mastile au facut tranzitia de la produse de infrumusetare sau accesorii pentru un bal
Rezolutiile de An Nou nu au functionat niciodata pentru mine. De fapt, nici nu prea stiu oameni ale caror dorinte de la inceputul unui an sa se fi pastrat aceleasi – si sa se fi realizat! – pana la finalul respectivului an. Un motiv pentru care nu imi plac aceste liste – dincolo de omniprezenta si banalitatea multora – este ca suna ca o insiruire de reguli rigide, fixe, pe care stiu ca le voi incalca sau ignora pana sa bifez ziua urmatorului 31 decembrie in calendar. Mi se par
Cine spune carantina si izolare obligatorie, spune ocazie de a-si largi orizonturile. Spune momente de escapism, in care poti recupera mult din ce iti doreai sa faci. Spune timp cu tine si pentru tine, oferindu-ti stari de bine si doze de frumos. Cum in fata noastra se intinde un intreg weekend (in care NU faci banana bread, ca toata lumea!), ti-am pregatit o lista concentrata a catorva foarte bune filme documentare despre lumea modei, pe care sa le derulezi de pe canapea sau din pat. Cand ai tu chef, profitand
Luni, ora 12:30. Asezata intr-un scaun comod la coafor, astept ca vopseaua de par sa isi faca efectul. Patruzeci si cinci de minute de rabdare in care, inevitabil, la un moment dat deschid Instagramul. Rulez masinal feed-ul, vad fotografie dupa fotografie fara sa le privesc cu adevarat: imaginile seamana atat de mult intre ele (insotite de paragrafe insipide, cliseistice, lipsite de substanta), incat catorva conturi le dau imediat unfollow. Dupa vreo 30-40 de postari, privirile imi cad pe un citat re-postat si re-circulat, a carui autor original s-a pierdut in
Am renuntat, de cativa ani buni, sa imi incep anul nou cu „rezolutii”, cu ambitii de moment – create si propulsate de energia celor din jur si a apropierii unei pagini noi si semnificative de calendar -, ambitii care arata bine pe hartie dar sunt goale de motivatie reala, perseverenta si dorinta. Ca pentru mai toata lumea, ianuarie a fost si pentru mine un simbol al momentului in care puteam apasa butonul „reset-reboot” al vietii. O modalitate de a lasa in urma toate chestiile negative care se intamplasera in anul
Totul a inceput cu un pantof. Delicat si fin, din satin negru, descoperit in arhivele muzeului de Arte Decorative din Paris. Documentele noteaza ca ii apartinea Mariei Antoaneta in 1792, cu putin timp inaintea executiei. Ce frapeaza la acest pantof nu este istoria si asocierea cu un personaj istoric, ci dimensiunea: abia daca depaseste 5 cm in latime si 21 cm in lungime, echivalentul unei marimi 33 in zilele noastre. „Cum reusea o femeie de 37 de ani, varsta pe care o avea regina in anul mortii ei, sa isi
Anumite lucruri – situatii, carti, cuvinte, opere de arta, calatorii – sunt pentru mine mai valoroase, mai profunde, mai intelepte, purtatoare a mai multor intelesuri decat un an intreg de sedinte de psihanaliza. In urma cu doua saptamani, discursul tinut de Ann Marie Lipinski la The Power of Storytelling mi-a atras din nou atentia asupra perspectivei mele. „Just because you have looked at something”, cita ea dintr-un articol despre arta de a privi un tablou, „it doesn’t mean that you have seen it. Just because something is available instantly to
Se intampla o chestie bizara de ceva vreme, de cand toti „locuim” partial in online: a devenit un cliseu sa declari ca toamna e anotimpul tau preferat. Femeia care iubeste toamna a devenit un stereotip, chiar subiect de meme care traverseaza universul social media. Femeia care iubeste toamna isi fotografiaza, obligatoriu, cana cu latte-ul cu sirop de dovleac condimentat, botinele semi-ingropate in stratul de frunze ruginii din vreun parc si apusul de soare de culoarea scortisoarei vazut din balconul apartamentului. Femeia care iubeste toamna scrie cu lirism despre city-break-ul cu
Am certitudinea ca cel putin o data in viata – sau poate chiar cel putin o data pe an! – ti-ai pus problema identitatii tale stilistice. Ce exprimi? Cine esti? Ce imagine ai? Ce mesaj transmiti? Capacitatea noastra de a ne imbraca cum ne place (pe gustul nostru), cum putem si dorim (in functie de dispozitie, temperament, context, statut) este incurajata de moda si, o data cu educatia noastra vestimentara, capacitatea ne este cultivata si transformata in talent, dexteritate. Societatea si fondul nostru socio-cultural (educatia „de acasa”) ne mai restrictioneaza
