Articole in categorie

The Stylish Bookshelf

Cine spune carantina si izolare obligatorie, spune ocazie de a-si largi orizonturile. Spune momente de escapism, in care poti recupera mult din ce iti doreai sa faci. Spune timp cu tine si pentru tine, oferindu-ti stari de bine si doze de frumos. Cum in fata noastra se intinde un intreg weekend (in care NU faci banana bread, ca toata lumea!), ti-am pregatit o lista concentrata a catorva foarte bune filme documentare despre lumea modei, pe care sa le derulezi de pe canapea sau din pat. Cand ai tu chef, profitand

Luni, ora 12:30. Asezata intr-un scaun comod la coafor, astept ca vopseaua de par sa isi faca efectul. Patruzeci si cinci de minute de rabdare in care, inevitabil, la un moment dat deschid Instagramul. Rulez masinal feed-ul, vad fotografie dupa fotografie fara sa le privesc cu adevarat: imaginile seamana atat de mult intre ele (insotite de paragrafe insipide, cliseistice, lipsite de substanta), incat catorva conturi le dau imediat unfollow. Dupa vreo 30-40 de postari, privirile imi cad pe un citat re-postat si re-circulat, a carui autor original s-a pierdut in

Am renuntat, de cativa ani buni, sa imi incep anul nou cu „rezolutii”, cu ambitii de moment – create si propulsate de energia celor din jur si a apropierii unei pagini noi si semnificative de calendar -, ambitii care arata bine pe hartie dar sunt goale de motivatie reala, perseverenta si dorinta. Ca pentru mai toata lumea, ianuarie a fost si pentru mine un simbol al momentului in care puteam apasa butonul „reset-reboot” al vietii. O modalitate de a lasa in urma toate chestiile negative care se intamplasera in anul

Totul a inceput cu un pantof. Delicat si fin, din satin negru, descoperit in arhivele muzeului de Arte Decorative din Paris. Documentele noteaza ca ii apartinea Mariei Antoaneta in 1792, cu putin timp inaintea executiei. Ce frapeaza la acest pantof nu este istoria si asocierea cu un personaj istoric, ci dimensiunea: abia daca depaseste 5 cm in latime si 21 cm in lungime, echivalentul unei marimi 33 in zilele noastre. „Cum reusea o femeie de 37 de ani, varsta pe care o avea regina in anul mortii ei, sa isi

Se intampla o chestie bizara de ceva vreme, de cand toti „locuim” partial in online: a devenit un cliseu sa declari ca toamna e anotimpul tau preferat. Femeia care iubeste toamna a devenit un stereotip, chiar subiect de meme care traverseaza universul social media. Femeia care iubeste toamna isi fotografiaza, obligatoriu, cana cu latte-ul cu sirop de dovleac condimentat, botinele semi-ingropate in stratul de frunze ruginii din vreun parc si apusul de soare de culoarea scortisoarei vazut din balconul apartamentului. Femeia care iubeste toamna scrie cu lirism despre city-break-ul cu

Am certitudinea ca cel putin o data in viata – sau poate chiar cel putin o data pe an! – ti-ai pus problema identitatii tale stilistice. Ce exprimi? Cine esti? Ce imagine ai? Ce mesaj transmiti? Capacitatea noastra de a ne imbraca cum ne place (pe gustul nostru), cum putem si dorim (in functie de dispozitie, temperament, context, statut) este incurajata de moda si, o data cu educatia noastra vestimentara, capacitatea ne este cultivata si transformata in talent, dexteritate. Societatea si fondul nostru socio-cultural (educatia „de acasa”) ne mai restrictioneaza

Ne atasam de haine. Nu doar le cumparam, ci le investim cu emotii. Nu doar le purtam, ci le atribuim puteri transformationale. Nu doar ni le dorim si le cautam uneori cu indarjire, ci le facem parte integranta din amintirea unui moment special din viata. Nu doar le luam de pe umeras sau le asezam la loc in dulap, ci le asociem atribute ale gradinii noastre interioare, le asociem dorintelor si aspiratiilor noastre. Hainele nu sunt niciodata simple bucati de material textil, sunt un soi de oglinda a noastra. E

“January is the quietest month in the garden. But just because it looks quiet, doesn’t mean that nothing is happening.” – Rosalie Muller Wright Ianuarie e o luna ciudata. E o luna care ma face sa ma simt oarecum… ipocrita. Pe masura ce se scurg zilele lui decembrie, astept noul an cu nerabdare: imi place sentimentul inceputurilor, al capitolelor noi, anticiparea ca ce urmeaza va fi sigur „mai bun”, ca retro-perspectiva ma va ajuta sa decantez lectiile, invatamintele, progresul facut. Insa o data parcurse cateva zile de ianuarie, incep sa

Cu multa vreme in urma aveam o reala problema cu asa-numitii „timpi morti” – acele momente petrecute in masina, intr-un ambuteiaj sau pe o canapea, in antecamera unui stomatolog. Mai ca intram in panica: aveam in fata mea o jumatate de ora sau o ora libera, pentru care nu eram pregatita, nu ii gasisem scop, nu o introdusesem in agenda. Cu cat deveneam mai ocupata, cu atat minutele se transformau in intervale disponibile care se cereau bifate, programate, ocupate. Evident, uitam ca pot fi simple momente: de savurat, de calm,

„There is something infinitely healing in the repeated refrains of nature – the assurance that dawn comes after night, and spring after winter.” — Rachel Carson In ultimele doua saptamani, a devenit melodia pe care o ascult on heavy rotation. E plina de speranta, de acel sentiment de anticipare si nerabdare pe care stiu ca il simtim toate zilele astea. Unde e primavara? De ce se lasa atat asteptata? Cand va fi, in sfarsit, prima zi cu mult soare, neintrerupta de nori si ploaie? „Here comes the sun, little darling”,

1 2 3 39 Pagina 1 din 39