Cum iti incepi anul…

Am renuntat, de cativa ani buni, sa imi incep anul nou cu „rezolutii”, cu ambitii de moment – create si propulsate de energia celor din jur si a apropierii unei pagini noi si semnificative de calendar -, ambitii care arata bine pe hartie dar sunt goale de motivatie reala, perseverenta si dorinta. Ca pentru mai toata lumea, ianuarie a fost si pentru mine un simbol al momentului in care puteam apasa butonul „reset-reboot” al vietii. O modalitate de a lasa in urma toate chestiile negative care se intamplasera in anul dinainte si de a reincepe de la zero, tabula rasa. O perioada am tinut chiar si un jurnal; in primele zile ale fiecarui an incepeam cate un carnet nou, in care imi sumarizam – la fel ca Bridget Jones – cum ma simteam, ce ganduri aveam si faceam o lista a ce imi doream sa fac/ sa nu fac in noul an.

Intr-un an, mi-am dorit iubire si o relatie echilibrata, matura, hranitoare si calda – de fapt, sa intalnesc pe cineva total diferit de narcisistii, workaholicii, playboy-ii, mitocanii si imaturii intalniti in anul anterior.

Intr-un alt an, m-am hotarat sa renunt la diete si la urmarirea cifrelor de pe cantar, pentru ca ma saturasem de urmarit calorii, negociat fiecare ecler, refuzat orice fel de mici placeri gurmande, justificat celor apropiati de ce mananc ce mananc/ cat mananc/ cand mananc. Fuck it, mi-am zis acum cativa ani, cand am trait profunda realizare a ceea ce se ascundea in spatele listelor mele de ianuarie: sentimentul ca butonul meu de resetare functioneaza diferit de al celorlalti.

Asa ca am inlocuit butonul de reset-reboot si rezolutiile de An Nou cu ceva mai aproape de sufletul meu. Asta nu inseamna ca fila alba a calendarului nu e o tentatie: ma invita la contemplare, ma seduce cu energia ei curata, imi sugereaza milioanele de posibilitati, ma ispiteste cu iluzia vointei si perseverentei invincibile pe care – cine stie, poate anul acesta? poate in sfarsit? – o voi descoperi in mine…

In egala masura, simt aceeasi fila noua de caldendar si ca pe o presiune. Nici nu bate bine miezul noptii pe 1 ianuarie, ca toate canalele de social media sunt inundate de postari si articole cu mesaj unic: la an nou, fii o persoana noua. Nu sunt invitatii, sunt competitii: „trebuie sa devii o versiune mai buna, mai stralucitoare, cat mai aproape de perfectiune fata de cea care pe care ai trait-o in anul anterior. Eu-l tau din 2019 e depasit si irelevant, il poti arunca la gunoi, impreuna cu toate greselile, iluziile, dorintele neduse la implinire si incercarile tale esuate din cele 12 luni anterioare. Eu-l tau din 2019 e inferior celui pe care il vei construi in 2020, uita de el. E acum ori niciodata, nu pierde nici un moment, doar azi iti poti stabili drumul, directia, dorintele, proiectele! Nu mai amana, nu iti da prea mult timp de gandire, hai ca poti – mai mult, mai sus, mai bine!”

Probabil recunoasteti imperativul din voce. Pe mine ma epuizeaza si irita.

Revenind la butonul de reset & reboot, pe masura ce au trecut anii am inteles ca „erorile” aparute in programul vietilor noastre nu sunt o simpla chestiune de vointa sau dorinta. Fiintele umane nu sunt computere, ceasuri desteptatoare sau telecomenzi. Nu suntem personaje din The Good Place, Groundhog Day sau The Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Nu avem parte de adevarate „porniri de la zero” si reboot-uri ale existentei noastre, nu exista lobotomii magice care sa ne stearga momentele de tristete, nu avem un intrerupator pentru blocaje, nu gasim o guma de sters deciziile gresite…

Simt ca asta e unul din motivele pentru care o resetare e atat de tentanta: se ofera drept solutie de curatare, stergere si eliminare a tuturor lucrurilor teribile care au avut loc in anul anterior. Dar exact acesta e si motivul pentru nu functioneaza – pentru mine, cel putin. Desi contemplu cu placere ideea crearii unei noi persoane la inceput de ianuarie, realitatea este ca refuzand sa analizez situatiile problematice si tratandu-le ca si cum au devenit inexistente, nu invat nimic. Ca si cum continui sa traiesc, dar numai partial prezenta.

Asa ca, daca e sa fi primit o lectie, e aceasta: ma inteleg mai bine atunci cand iau tot ceea ce m-a definit (cu bune si cu rele) in anul anterior si folosesc experienta drept piatra de temelie. Pentru mine asta face parte din puterea personala: sa nu negi, minimizezi sau ignori ceea ce te-a format.

Cand am intrebat o buna prietena ce parere are despre tema articolului de azi, mi-a raspuns ca nu crede in reinventari personale, iar primul pas spre o schimbare de paradigma este renuntarea la ianuarie drept punct absolut de reper pentru orice demers personal. „Un an este doar perioada de timp de care Pamantul are nevoie pentru a se invarti o data pe orbita in jurul Soarelui”, mi-a mai scris in acelasi mesaj. „Ideea ca noi, minusculi cum suntem pe o planeta albastra, ar trebui sa ne reinventam de cate ori se intampla asta e absurda…”

O alta prietena mi-a povestit cum a renuntat la ideea resetarii de ianuarie. Momentul ei de claritate a avut loc cand, voluntariind la un adapost pentru femei, statea la o discutie cu o alta voluntara. „Iesisem la o tigara si ii spuneam cum imi doream sa renunt la fumat – a cincea oara in acel an – si cum, de la 1 ianuarie, voi fi o cu totul alta persoana. S-a intors catre mine si mi-a zis: „Pot sa fiu sincera cu tine? Persoana care te vei trezi in prima zi a anului va fi aceeasi persoana cu care stau acum la tigara; daca chiar vrei sa faci o schimbare, fa-o, nu te agata de un deadline aleatoriu. Daca nu o sa-ti iasa, vei putea incerca inca o data, in fiecare zi, pana cand o sa reusesti. Dar nu te mai agata de o zi din calendar.” Am avut nevoie sa aud acele cuvinte, acum trei ani, si inca ii multumesc in gand acelei femei.”

Femeia aceea a pus punctul pe i. O noua persoana sau o noua viata, mai ales una asociata cu ianuarie, sugereaza ca ne sunt date doar anumite perioade de gratie pentru evolutie, innoire, imbunatatire. Un astfel de reper ne forteaza sa reusim sau, din contra, sa amanam.

Iar ideea asta de „acum ori niciodata”, de a profita de acest unic moment pentru a face schimbarile dorite pentru ca altfel ramanem blocate in aceeasi viata pentru inca un an, nu are valoare. Pentru ca indiferent cum suntem acum, suntem fantastice. Pana acum, ne-am descurcat de minune. Am ajuns pana aici, pana in acest punct. Am primit si invatat nenumarate lectii profunde despre viata, am realizat tot felul de lucruri minunate, ne-am tinut in viata pe o planeta care se invarte cu aproximativ 1670 km/ ora in jurul propriei axe. Am depasit cele mai urate si dificile zile, saptamani si luni de pana acum, ca sa ajungem la „aici si acum”. La aceasta versiune luminoasa, in plina floare, a cine suntem. Nu avem nevoie nici sa ne reparam, nici sa ne schimbam, avem nevoie doar sa ne aducem aminte de cat am evoluat si realizat si muncit cu noi insene. Versiunea noastra de acum e cea mai buna de pana acum. Iar prezentul e singurul moment in care se intampla lucruri miraculoase.

Serios, ganditi-va si voi.

Facem mici schimbari in fiecare zi. La fel ca in mecanismul unui ceas, in interiorul nostru se misca rotite minuscule care ne propulseaza inainte, putin cate putin. Nu le observam pentru ca ne concentram atentia pe obiectivele acelea marete si grasane pe care ni le-am stabilit in urma cu 6 zile. Nu zic ca e ceva gresit in a dori sa te imbunatatesti (din contra, nu-mi place auto-suficienta), insa pericolul e ca putem ramane cu privirea agatata de „viitorul” nostru eu, uitand de „prezentul” eu. Punem pe un piedestal versiunea imbunatatita din viitor, ne proiectam pe ea toate sperantele, si calificam drept inferioara versiunea actuala.

Schimbarea adevarata e activa, continua, vie. Schimbarea nu este nici o chestiune liniara, din punctul A in B. Este un proces constant, construit pe actiuni mici, repetitive, perseverente, si nu pe un salt dramatic, decizie suprema, intorsatura spectaculoasa care, inevitabil, in timp isi pierde suflul. Viata traita cu acest etos nu numai ca ajuta sa ne corectam cu blandete itinerariul, aducandu-l cat mai aproape de ceea ce ne dorim cu adevarat, din suflet, pe termen lung, dar inseamna ca nici nu ajungem in punctul in care simtim ca ne sufocam cu noi insene.

Nu e nevoie sa asteptam, ca sa simtim ca traim o viata buna si frumoasa. Nu e nevoie nici sa impunem vietii o pauza, sperand ca lucrurile sa se aseze in ce ordine vrem noi si sa ajunga perfecte (pentru ca nu vor fi niciodata). Nu e nevoie sa asteptam inca un an, ca sa ne felicitam pentru cine suntem si ce am reusit sa facem, asa cum nu e nevoie nici sa uram acele parti din noi care rezista schimbarii. Mi-as dori sa ne oferim zilnic cate un mic moment de sarbatorire, pentru fiecare efort zilnic, reusita zilnica, examen de viata trecut zilnic. Eu cred in efectul lor cumulativ.

Asadar, in loc de a va critica, a va sublinia neajunsurile, a observa doar nereusitele, esecurile si amanarile, in loc de a vedea doar toate cele pe care le doriti schimbate si imbunatatite in 2020, va invit ca zilele astea sa intoarceti oglinda spre voi. Treceti in revista tot ce a mers bine in ultimele 12 luni. Straduiti-va sa retraiti un anumit moment si, mai ales, starea din acel moment. Va aduceti aminte ce a fost bun in viata voastra, indiferent cat de lipsit de maretie? Daca va e mai usor, luati fiecare luna in parte si alegeti cate un moment, un eveniment, o intamplare, o decizie. Deschideti-va jurnalul, agenda, feed-ul de social media. Whatever works…

Poate ati fost singurele martore ale unui rasarit de soare magnific, in care parca intreaga lumea renastea? Ati reusit sa prindeti un zbor, in ultimul minut? V-ati perfectionat tehnica clatitelor flambate? V-ati reintalnit cea mai buna prietena din copilarie? Ati inotat prima data goale in mare? Ati strabatut pe jos drumul pelerinajului de la Compostela? Ati purtat prima conversatie in olandeza? V-ati mutat in casa noua? Ati citit o carte in fiecare luna? Nu ati facut shopping 6 luni? Ati tinut in viata toate plantele verzi din apartament? V-ati facut curaj sa parasiti o relatie toxica? Ati tinut piept unui coleg nesimtit? Ati fost prima data singure intr-o vacanta? Ati mancat prima data melci? Ati impachetat splendid toate cadourile de Craciun?

Toate lucrurile astea, mici si mari, sunt parte dintr-un an glorios – anul vostru de glorie! – si merita sa le onorati. Sa onorati, sarbatoriti si recunoasteti toate lucrurile frumoase pe care le faceti, in permanenta. Pentru ca ianuarie sa fie luna in care reflectati la cat de departe ati ajuns, in loc de cat de mult mai aveti de strabatut. Sa aveti un an plin de magie!

P.S: chiar asa, care au fost momentele voastre de gratie si glorie, mici si mari, din anul care s-a incheiat? Va multumesc daca mi le impartasiti.