De Irina Markovits 26 noiembrie 2018 in Fashion Industry Insider

Incantatoarea istorie feminista a pijamalei

Se intampla ceva cu mine in ultima vreme. De vina ar putea fi serile foarte lungi de toamna si prima ninsoare (winter is coming, da?), dar la fel de bine pun starea mea pe seama unei etape din viata in care confortul mi-a devenit esential. In orice caz, cochetez cu ideea de a-mi cumpara o pijama scumpa, eleganta si frumoasa.

Ca sa clarific lucrurile: nu e vorba nici de lenjerie intima, nici de vreo camasa seducatoare din dantela si matase. Nu, ma refer la o pijama adevarata: pantaloni lungi si comozi, plus o camasa cu maneci lungi, nasturi si buzunar mic la piept. Ceva care arata aproape masculin, dar de fapt e feminin.

Impresia mea, uitandu-ma in jurul meu, e ca femeile si pijamalele se impart in doua categorii care se suprapun pe alocuri, ca o diagrama Venn.

Exista, pe de o parte, tabara idealistelor si romanticelor. Idealismul lor e atasat de teoria conform careia meriti sa iti oferi (sa iti cumperi) lucruri materiale de care nu ai neaparat nevoie, nu iti sunt necesare – o pereche de pantofi impodobiti cu mici cristale, o perie de par vintage, lumanarea parfumata nou-lansata, un al zecelea ruj… O camasa de noapte din satin si dantela de la Agent Provocateur se incadraza aici. Se va face o asociere directa, dar nu neparat logica, intre pretul si brandul obiectului, si nivelul personal de rafinament, statutul de conaisseur si valoarea umana, intrinseca, a cumparatoarei. Mai mult, se ajunge la cumpararea unui anume obiect in speranta ca te vei simti intr-un anume fel in momentul achizitionarii, purtarii, posedarii lui. Industria advertisingului ne invata ca „emotiile” noastre se traduc in felul in care ceilalti ne percep.

De cealalta parte este tabara pragmaticelor, uneori (dar nu mereu) minimaliste. Pragmatismul lor este legat de evaluarea concretului: lucrurile cumparate trebuie sa fie functionale, sa aiba legatura cu stilul de viata real, nu cel aspirational; pretul unui obiect nu reflecta gustul, statutul sau valoarea unei persoane; orice lucru achizitionat trebuie sa aiba un loc al lui, sa nu fie multiplicat inutil si sa fie utilizat constant, pana la deteriorare, pentru ca viata nu este un muzeu. In sertarele acestei tabere nu isi va face loc camasa de noapte seducatoare si utilizata 10 minute intr-o seara (inainte de a fi dezbracata, sa ne intelegem…), mai ales daca pretul ei frizeaza sutele de euro.

Intre noi fie vorba, diagrama Venn din imaginatia mea imi spune ca romanticele au, undeva prin sertare, macar o pereche de sosete groase pe care le poarta cand dorm singure si noptile sunt reci, iar pragmaticele poarta, mai des decat vor recunoaste, un maieu matasos, doar de dragul dezmierdarii si feminitatii asumate.

Faza e ca nimeni nu ne vede, de fapt, imbracate in pijama. Ma rog, nimeni cu exceptia familiei, partenerului si eventual a curierului, cand ii deschizi somnoroasa usa sambata dimineata, semnand pentru livrarea coletului cu pijamale pe care le-ai comandat in seara anterioara. Sigur, pijamaua este creata in primul rand pentru confort – dar daca acesta ar fi singurul criteriu de design functional, de ce oare au fost create atat de multe modele cochete, seducatoare fara a fi provocatoare, chiar luxoase?

Daca ne uitam la cum e construita o pijama clasica – revere, nasturi frumos aliniati, un mic buzunar la piept, mansete -, observam ca e ceva ciudat la ea. Arata ca un mic costum cu pantaloni; de ce si cum am ajuns sa purtam „costume” in pat? De ce nu continuam sa ne imbracam in salopete ca cele purtate de bebelusi, ca doar sunt chintesenta confortului si cosyness-ului? Ar trebui sa inserez aici si un hashtag hygge, dar ma abtin 🙂 De ce nu mai purtam acele lungi camasi din in, matase, bumbac sau lana, cu scufii si bonete de noapte? Cand am decis ca stilul ne e necesar, chiar si pe intuneric si in momentele in dormim duse?

Actrite celebre in pijama: Gabrielle Ray (1904), Joan Crawford (1929), Jean Harlow (1934), Greta Garbo (1932)

Ca multe chestii bune din societatea actuala, pijamalele sunt o idee furata, imprumutata. Pana prin secolul XIX, intreaga Europa purta camasi de noapte, croite similar dar cu mici detalii diferite in modelele pentru femei fata de cele de barbati. In mare, ambele variante erau drepte, lungi pana sub genunchi si despicate pe lateral, cu maneci lungi si crete si pieptul ornamentat de diverse broderii. Incepand cu anii 1870-1880, colonialistii britanici stationati in India adopta purtarea vesmintelor denumite „paejama”,”epai-jaima” sau „paijama” (cel mai probabil, pentru ca imbracamintea victoriana adusa in cuferele lor de calatorie era mult prea groasa pentru temperaturile asiatice), iar in scurt timp pijamalele – o tunica sau camasa, insotita de o pereche de pantaloni largi, legati in talie – devin vesmant de noapte pentru populatia masculina. Si femeile? Ce purtau femeile in pat, pe cand barbatii se frasuiau in dormitor in simpaticele si sobrele lor pijamale?

Ei bine, se pare ca aceasta intrebare – ce le este permis femeilor sa imbrace in dormitor – a dat nastere unor dezbateri publice si momente de panica moralista, mai ales in perioada victoriana. Acele lungi camasi de noapte unisex si oversize, pe care constientul colectiv le vizualizeaza datorita ecranizarilor dupa Dickens, Tolstoi, Eyre sau Zola, imbracau femeile intr-un soi de sac inform, care le acoperea complet orice trasatura fizica, transformandu-le in pseudo-copii: bratele, umerii, sanii, genunchii, gleznele, spatele, totul era acoperit complet.

Iar apoi, pentru ca nu degeaba asociem Franta cu seductia, l’amour si frivolitati, camasile de noapte pentru femei au inceput sa fie ornamentate cu dantela frantuzeasca de Chantilly. Cu nasturi din fildes, sidef, metal smaltuit sau abanos. Cu panglici satinate si din catifea.

In eseul ei intitulat „A History of Sleepwear”, Yvette Mahé scrie ca sus-numitele frivolitati „nu erau vazute cu ochi buni de catre stalpii societatii, care interpretau aceste extravagante feminine drept semn al depravarii lor morale, contrare celor mai inalte principii ale pudicitatii timpurilor”. Cu alte cuvinte, lenjeria de noapte devenea o chestiune incomoda legata de moralitate, pentru ca ii facea pe barbati sa se gandeasca la ce fac femeile in dormitor si prin urmare la ce fac mai toti oamenii in pat. Pe de o parte, somnul este cea mai inocenta activitate. Pe de alta parte, in pat oamenii fac sex, iar sexul inseamna depravare, iar femeile care fac sex sau cele carora le place sexul sunt o amenintare la adresa cutumelor societatii… Ce dilema morala, nu-i asa? Cu toate astea, progresul a fost inevitabil, cenzura era facuta doar de ochii lumii, iar sfarsitul anilor 1890 inseamna in egala masura o explozie a pornografiei victoriene (fotografii, carti cu ilustratii erotice, gravuri) catre intreaga Europa, dar si o moda a trusourilor nuptiale, in care camasile de noapte devin diafane, au spatele decupat sau gol si sunt divers ornamentate.

In paralel, au aparut sufragetele si primele indicii ale emanciparii feminine, e prea devreme sa ii spunem „feminism”. Dar prin 1920 femeile capata drept de vot, isi castiga singure traiul, pot calatori si locui la oras, fara sa fie casatorite. Primul Razboi Mondial, apoi cel de-al Doilea, au aratat ca atunci cand barbatii „dispar” din societate o perioada, femeile continua sa se descurce just fine, thank you very much. Tot atunci au aparut „the flapper girls”, care dansau pana la ivirea zorilor, conduceau automobile, beau cocktailuri, fumau si se rujau in public, dar mai ales purtau rochii drepte cu franjuri, care le descopereau genunchii si pulpele pe ritm de charleston. In aceeasi perioada, tinerele care erau prea sarace pentru a bea sampanie sau cumpara rochii satinate si cele care locuiau prea departe de orasele luminate si efervescente, se multumeau sa mearga la cinematograf si sa prinda un film cu Clara Bow. Care, pentru ele, devenise un reper al noii feminitati pentru ca era un soi de Carrie Bradshaw a acelei epoci.

Studiati cu atentie tinutele fetelor flapper si le puteti deconstrui astfel: un guler boa din pene, o bentita fistichie pe frunte, dresuri cu jartiere si o rochie simpla cu croiala dreapta, care e de fapt un model prelucrat de furou. Stilul Gloriei Swanson se rezuma, in esenta, la camasi de noapte ornamentate puternic. Lilian Gish era permanent invaluita in nori de dantela alba. Zelda Fitzgerald era promotoarea unui trend considerat cu adevarat indecent, in care de rigueur lasai port-jartiera cat mai vizibila, asa cum apare in fotografia de mai sus stanga (e chiar Zelda in fotografie, btw). Nu in ultimul rand, femeile incep sa poarte pijamale cu pantaloni largi, drept „tinute de casa”, atunci cand primeau musafiri si socializau in spatiile private.

Analizand moda vremii din perspectiva sociala, lucrurile sunt corelate: pe masura ce femeile se emancipeaza si ocupa un alt loc in societate, vesmintele – de zi, de seara, pentru locuri publice sau pentru spatiul privat – se modifica corespunzator. E un fel de a spune: „nu vreau sa mai fiu un bibelou fragil, nu mai sunt o copila, am un corp pe care nu il mai ascund”.

Moda a continuat, de-a lungul secolului XX, sa se miste in sincron cu valurile de feminism. De fiecare data, stilul – lungimi, croieli, volume – s-a ajustat pe masura, fie ca vorbim de moda caftanelor vaporoase si exotice din anii ’70, fie (nu mai departe de anul trecut) de pijamale purtate pe strada.

In sfarsit, inainte de a incepe sa caut pijamaua dorita, va las o „tema de gandire”. Sunt sigura ca ati observat cum, periodic, pe strada apar femei imbracate in pijamale: vara in reinterpretari stilistice sub forma unor pantaloni largi satinati sau a camasilor ca de pijama, cu maneci scurte sau lungi, iarna in pantaloni adevarati de pijama, in carouri sau cu motive simpatice, asortati neaparat la ghete Ugg sau cizme inalte din cauciuc. Voi cum le interpretati: drept neglijenta, lipsa de pudoare, ignorare a unor coduri vestimentare sociale? Sau drept dezinvoltura, spirit de fronda, transgresiune intentionata a respectivelor coduri, simbol al libertatii de a purta fiecare ce isi doreste?

Aveti mai jos seturile care mi-au atras atentia…

De la Olivia von Halle: din catifea de matase, din matase si din matase mata (model unisex)