Vestimentatia: stimulator de dopamina
Prima gura din cafeaua de dimineata. Senzatia de „imi sare inima din piept” cand primesti un mesaj de la barbatul de care esti indragostita. Cantecul tau preferat. Prima baie in mare, la inceputul verii. Ce au toate astea in comun? Dopamina. Absolut tot ce iti trezeste in corp senzatia de placere sau de bucurie implica dopamina.
Cred, cu suficienta certitudine, ca ati auzit de acest asa-numit trend, „dopamine dressing”. In rezumat, a fost o tendinta din 2023 care presupunea purtarea de tinute in culori cat mai efervescente, intens pigmentate, chiar stridente. Bun, dar stie toata lumea ce este dopamina si de ce tocmai acest hormon a fost asociat cu moda anului trecut?
Inainte de orice, fac o scurta incursiune in domeniul neurostiintelor. Putina cunoastere nu strica niciodata, vorb-aia…
Dopamina: principalul neurotransmitator al starii de bine
Impreuna cu serotonina si oxitocina, dopamina este unul din „hormonii fericirii”, acele substante chimice secretate de un grup de celule nervoase din centrul creierului. Actioneaza ca un mesager intre neuroni, iar concentratia de dopamina ne influenteaza dispozitia, nivelul de atentie si puterea de concentrare, motivatia, capacitatea de memorare. Cand in corp avem un nivel scazut de dopamina, simtim tristete, apatie si demotivare, nu mai traim entuziasmul, avem impresia ca suntem cu bateriile pe minus. La polul opus, cand nivelul de dopamina este crescut, ne simtim in al noulea cer, viata e roz si noi suntem invincibile.
Dopamina este secretata in cantitati mari nu numai cand traim stari de satisfactie, dar si cand anticipam orice fel de placere (o recompensa financiara, un orgasm, starea de plutire indusa de anumite droguri, laude si aprecieri publice etc). Intensitatea acestor stari, la randul lor, creeaza motivatia de a repeta respectivul comportament, de unde si usurinta cu care multe lucruri pot da nastere unor adictii (alcoolul, sportul in exces, cheltuielile la impuls, s*xul, jocurile video, social media, tigarile de orice fel si multe altele). Dependenta, de fapt, inseamna ca creierul a ajuns sa se bazeze pe aceste activitati sau substante pentru stimulare si secretia acestui hormon.
Din fericire, exista si cai naturale pentru a mentine secretia de dopamina la un nivel optim: somn suficient si sanatos, activitati fizice si sport facute frecvent, meditatia, muzica, interactiuni umane reale (nu virtuale!), alimentatia bogata in proteine.
Pe langa acestea, mai exista si ruta modei: supralicitata si manevrata intr-un mod oarecum lipsit de integritate (din perspectiva mea, desigur).
Cum ajuta hainele in procesul eliberarii de dopamina?
Ca sa o parafrazez pe Jane Austen, este un adevar universal recunoscut ca, la paritate cu prima gura de cafea matinala si sincopele date de mesajul iubitului, sta coletul proaspat sosit prin curier, sa zicem de la Zara! Pfff… tremurul mainilor in cautarea foarfecii cu care vei taia cutia, clipa cand auzi fosnetul hartiei de impachetat, fiorul pe care-l simti cand pui haina pe tine si descoperi ca-ti vine ca turnata! Nu-i asa ca simti si recunosti electricitatea momentului? Nu-i asa ca ai impresia ca e unul din cele mai misto momente din viata?
Simplificand, bogatia senzoriala a procesul de mai sus (anticiparea deschiderii cutiei de carton, fosnitul hartiei semi-opace, culoarea si textura materialului, croiala si forma hainei, imaginea ta din oglinda, confortul simtit in clipa imbracarii) este incarcata cu o putere care iti activeaza creierul, il stimuleaza si il face sa elibereze o cantitate mare de dopamina.
Ma opresc oleaca aici pentru ca vreau sa clarific doua lucruri.
In primul rand, eliberarea de dopamina nu are neaparat legatura cu purtarea culorilor vii si a imprimeurilor puternic contrastante, asa cum ne-au comunicat tendintele. Intr-adevar, in psihologia culorilor exista asocieri verificate intre anumite culori (sau nuante) si modificari fiziologice, psihologice sau emotionale. In aceeasi masura, ceea ce aduce o stare de bine unui individ nu este valabil si pentru urmatoarea persoana, din simplul motiv ca fiecare facem alte asocieri intre culori, experiente personale si trasaturi psihologice. Galbenul, de pilda, pentru o persoana poate reprezenta optimismul, fericirea, vara, amintiri placute din copilarie, in timp ce pentru alta va fi asociata cu critica, icterul avut in copilarie, gustul acru al lamailor, lasitatea sau chiar cu momente de anxietate.
De asta avem stil personal – pentru ca fiecare avem nevoi diferite si expresii diferite. Aici apare o fateta profunda si fascinanta a psihologiei modei: stilul vazut prin prisma personalitatii si identitatii.
Va mai dau un exemplu. Tot psihologia culorilor ne spune ca portocaliul si nuantele citrice sunt repere de creativitate si energie, insa aceleasi nuante pot parea vulgare sau stridente unei personalitati introvertite. Despre nuantele pastel se spune ca aduc liniste si calm, ca sugereaza blandete si feminitate, insa o personalitate extrovertita, indrazneata, competitiva, autoritara le va vedea ca fiind dovezi de slabiciune, naivitate sau sensibilitate.
Al doilea aspect pe care vreau sa il clarific si cu care nu sunt de acord in modul in care a fost prezentat este asocierea dintre eliberarea de dopamina si starea de bine data de shopping, mai ales excesiv. Nu intamplator am mentionat mai sus ca orice activitate poate deveni adictiva, chiar si cele pe care le consideram virtuoase: antrenarea pentru un maraton, masurarea caloriilor, curatenia casei. De fiecare data cand ne refugiem in shopping (online sau offline) pentru doza de dopamina, in loc de a ne confrunta cu o stare interioara de disconfort (plictiseala, anxietate, tristete, insingurare, furie, stres), cu atat mai mult vom asocia starea de bucurie cu gestul cumpararii, al comenzii online sau al despachetarii respectivei livrari. Ce vreau sa spun: stim ca dopamina este eliberata cand suntem placere, dar asta nu inseamna ca shoppingul ar trebui recomandat ca terapie sau ca facilitator pentru placere. Nici macar in gluma.
In sfarsit, revenind la „dopamine dressing”: nu este ceva nou si in nici un caz nu este un trend, asa cum a fost prezentat conceptul. In realitate, este efectul firesc derivat dintr-un simt cultivat al stilului personal si rezultatul alinierii dintre imbracamintea aleasa, identitate si propria expresie stilistica.
Si totusi, daca ne rezumam la culori?
Exista o corelatie – care nu este neaparat si o cauzalitate! – intre perioadele cand suntem obosite, lipsite de motivatie, deprimate si refugierea in tinute in culori mohorate, intunecate sau predominant neutre-estompate. Tipologia acestor nuante pare sa fie o reflectare a peisajului nostru interior. In astfel de cazuri, stilistii (nu eu!) recomanda o actualizare cromatica a garderobei, prin adaugarea unor tonuri luminoase, pretioase sau pline de viata. Se pare ca nuantele de roz, rosu, oranj si galben au un efect energizant, in timp ce gamele de verde si albastru sunt linistitoare si aduc echilibru.
Adevarul e ca un mare plus al culorilor vizibile este efectul lor contagios: cele vesele ii inveselesc si pe cei care le observa. Ca si cum purtatoarea radiaza energia respectivei culori, care i se reflecta inapoi de la privitori sub forma de zambete si complimente.
Cum urmeaza o perioada in care soarele va fi zgarcit cu noi si depresia sezoniera va lua amploare, va las mai jos un scurt ghid stilistic, prin intermediul caruia sa eliberati dopamina fara sa cumparati ceva nou. Scotociti in dulap, va rog.
Rosu si roz, pentru revitalizare
Daca simti nevoia fi unui plus de energie, rosul poate fi solutia vestimentara (cealalta este un regim de somn suficient, vitamine si plimbari in aer liber). Rosul, in toate formele lui, este o culoare care evoca motivatie, viata, entuziasm. Este o culoare buna pentru a fi imbracata la inceputul saptamanii, ca sa iesi din lentoarea weekendului.
Daca simti ca rosul e prea robust pentru tine, da-i rozului o sansa. Este un mod mai bland de a te conecta la aceeasi senzatie de invigorare.
Culori neutre sau culori indraznete?
Experienta mea de stilist mi-a aratat de nenumarate ori ca nu lipsa de incredere in sine impiedica femeile sa poarte tinute colorate, ci indoielile legate de ce nuante li se potrivesc, cate sa introduca intr-un outfit sau cum sa combine culorile intre ele. O data ce stapanesc aceste informatii, garderoba lor se transforma.
Daca esti in tabara celor incoltite de dubii cromatice, recomandarea mea este sa asociezi de fiecare data o nuanta neutra (gri, bleumarin, maro ciocolatiu, bej, visiniu, bleu deschis) cu o culoare non-neutra, cu o nuanta mai vizibila sau cu culoarea ta preferata (violet, roz somon, turcoaz, verde smarald). De pilda, in locul unui fular negru asortat paltonului bej camel, poarta o esarfa portocalie. Iar la jeansii gri adauga un hanorac roz magenta, in locul unuia tot gri.
Verde si albastru, pentru relaxare si calmare
Daca te simti tensionata sau cu un exces de energie pulsand in corp, cauta sa imbraci haine in nuante de albastru deschis, azuriu, bleumarin, verde padure sau verde iarba. Pentru ca sunt foarte apropiate de culorile din natura (cerul, iarba, padurea, intinderi de apa), creierul le percepe ca fiind familiare, linistitoare, neamenintatoare. Iar daca reusesti sa combini o plimbare in parc cu o tinuta in tonuri de verde ierbos si albastru bland, esti pe drumul cel mai bun.
Texturi, pentru un efect benefic
Imbracamintea care ne aduce o stare de bine are legatura cu increderea cu care o purtam. Dar are legatura si cu confortul fizic, si cu starea de multumire pe care o simtim. Ultimii ani petrecuti predominant acasa ne-au facut sa ne reorientam catre tinute comode, in care lejeritatea este reper-cheie. Aceasta modificare a stilului de viata a adus schimbari in calitatea tesaturilor si in preferinta catre materiale placute la atingere – mai mult bumbac organic, casmiruri foarte moi, tesaturi matasoase si foarte fluide… Cu alte cuvinte, astazi vom opta oricand pentru un pulover pufos, in locul unei camasi apretate.
Asta inseamna ca poti cauta piese care fuzioneaza texturile catifelate si accentele cromatice (un pulover rosu, tricotat cu torsade; o pereche de pantaloni largi visinii, din catifea velur). Iei cei mai bun pentru ambele simturi: culorile pentru cel vizual, tesatura pentru cel tactil.
Bucuria lucrurilor marunte
Daca, indiferent de motive, nu esti prietena hainelor colorate, te poti apropia de lumea cromaticii prin accesorii. Un fular colorat e inofensiv, dar bine-venit. O geanta colorata e si utila, si apreciata estetic. Ambele variante sunt suficient de moderate ca proportii in ansamblul tinutei, ca sa nu reprezinte un pericol sau un exces.
Mai am si alte sugestii: sosete colorate, tenisi colorati, oja de unghii colorata, husa telefonului, o curea subtire in talie, o sapca colorata… Alege orice, mai putin negru, gri, bej sau nuante intunecate.
Analiza cromatica este serviciul meu online prin care descoperi care sunt culorile care ti se potrivesc foarte bine (paletarul tau va cuprinde 70 de nuante diferite), ce nuante ar fi bine sa eviti, care sunt principiile de asortare ale culorilor intre ele (primesti un „retetar” cu peste 100 de combinatii de culori croite pe baza celor din paletarul tau!), cate nuante poti integra intr-un outfit si, una peste alta, primesti cheia care-ti deschide usa catre o garderoba colorata si in perfecta armonie cu tine. Ai aici toate detaliile, imi poti scrie la inscrieri@imagematters.ro
Comentarii despre acest post