“The High Street never looked so haute and it’s all down to Topshop” The Sunday Times Presa britanica a inceput sa acorde atentie fenomenului Topshop abia de vreo 4-5 ani incoace – si a facut acest lucru, daca ar fi sa tin cont de tonul articolelor din The Guardian sau The Telegraph, cu o doza buna de sarcasm si neincredere. Pana in 1999, cand Jane Shepherdson a preluat jobul de brand director iar Ronnie Cooke Newhouse pe cel de creative director, lantul de
Contextul economic actual inseamna mai putine joburi si mai multi oameni nefericiti (sau frustrati, cel putin!). Cu toate astea, se pare ca designerii sunt fericiti cu starea lucrurilor. Ba mai mult, cei cativa din elita modei sunt convinsi ca economia in declin are un impact pozitivasupra industriei. Nu-mi dau seama daca e vorba de faptul ca ei sunt cu adevarat „din alt film” sau, pur si simplu, sunt oameni talentati care au ajuns bogati si nu mai au nici un fel de contact cu realitatea. Sunt curioasa ce credeti voi,
Pana in urma cu 3-4 zile, nici eu nu auzisem de el. De Alexander Terekhov, adica. Cu toate acestea, e absolvent al Institutului de Moda si Design in Moscova si a lucrat, ca parte a unui premiu-bursa, la Yves Saint Laurent. Colectiile lui sunt prezentate la New York dar, desi este un personaj destul de nou pe scena americana, creatiile lui au aparut in editiile rusesti ale Vogue, Harper’s Bazaar si Glamour. Pentru colectia lui de debut de la NY, pentru primavara 2007, Terekhov a avut o singura idee principala:
La New York Fashion Week, Jason Wu a fost cel care a deschis ziua de sambata – prima prezentare importanta pentru sezonul de toamna-iarna ’09. Cu toate astea, pana de curand Wu fusese un designer cvasi-necunoscut – ceva mai mult decat „cunoscut local si adorat de starlete”, dar departe de a fi „consacrat si fotografiat pentru Vogue”; a cunoscut ascensiunea rapida o data cu balul inaugural al noii presedintii de la Casa Alba, cand Michelle Obama a purtat o rochie alba din sifon, decorata cu cristale si flori din organza,
Fotografii: Freja Beha Erichsen fotografiata de Javier Vallhonrat pentru editia din mai 2006 a Vogue UK
Frantuzoaicele au acel je ne sais quoi. La fel si Marion, care pare sa se transforme cu fiecare film, cu fiecare aparitie mondena. O stiti cu siguranta in rolul din La vie en rose si, de curand, din reclamele Lady Dior Bag. Din 2007 pana acum, Marion a primit un Golden Globe, un Bafta, un Cesar si un Swann d’Or, plus aparitii la festivalul Cannes si cel de la Palm Springs. Oscarul ii mai lipseste. (Later edit: nu-i lipseste, scuze, il are si pe acesta). Cum viata ei inseamna premiere,
Coincidenta – sau poate nu e o coincidenta 😉 – a facut ca, in 2 zile consecutive, sa scriu un articol-profil al lui Isaac Mizrahi si sa vad, online, un speech public de-al lui, despre creativitate, inspiratie samd. Personal, nu il consider un geniu stilistic, nu am aflat sa fii revolutionat in vreun fel istoria sau industria, iar biografia lui urmeaza scenariul tipic al visului american: mama indragostita de moda, nascut intr-un mediu nu foarte propice flerului artistic, primeste o masina de cusut cand implineste 10 ani, dupa cursuri de
Zilele astea am avut parte de o supradoza de Keira Knightley, care nu face parte dintre actritele mele preferate. Dar asta-i viata. Anyway, ultimul film vazut cu ea este „The Duchess”. Daca va entuziasmeaza moda secolului XVIII, corsetele, perucile imposibil de inalte, penajele si tinutele elaborate, atunci filmul o sa va placa. Daca insa v-ati indragostit de versiunea Mariei Antoaneta a Sofiei Coppola sau daca va asteptati sa vedeti un film de Oscar, Ducesa o sa va dezamageasca. Asa cum declara chiar ea intr-un interviu din Marie Claire (numarul din
Cat de dureros, cat de jenant, cat de… redundant. Asa de tare m-am plictisit de Kate Moss, incat ma exaspereaza orice alta chestie care o mai aduce inca o data, again and again, la nesfarsit, prin cine stie ce mijloace, pe prima pagina. Am ajuns la concluzia ca, de fapt, toata smecheria este orchestrata de vreun impresar al ei, nu pot sa cred ca toate femeile din lume sunt obsedate de stilul ei, interesate de viata ei, fascinate de ce inseamna Moss. Pur si simplu, nu pot sa cred ca
Nu-mi vine sa cred ca e vorba de un film si o coloana sonora din 1994! Atat de cool. I swear, de cate ori o ascult incep sa ma misc si sa ingan versurile (nah, nah nah nah nah…). Habar n-am daca e intre primele filme care aduc moda in prim-plan, dar nici nu-mi aduc aminte de altul care sa-i aiba pe generic pe Gaultier, Sonia Rykiel, Claude Montana, Tatiana Patitz, sfanta patrime (Evangelista, Schiffer, Turlington, Campbell). In videoclip nu apar, dar in film da – Elsa Klensch (pentru cine
