Si daca imi pierd cheful de a ma imbraca frumos?

Laura, cu care am inceput recent sa lucrez 1:1, mi-a pus aceasta intrebare, in care am simtit ascunsa o framantare si teama comuna multor femei.

„In ultimul an, lucrul de acasa a insemnat pentru mine mai putin contact direct cu colegele de birou, inchiderea cinematografelor, teatrelor si restaurantelor a insemnat mai putine iesiri si minima socializare, pana si convivialitatea pe care o gaseam in intalnirile cu familia, rudele, prietenii s-a redus la minimum. Sincer, imi e teama ca imi pierd cheful de a ma juca cu hainele, imi e teama ca imi dispare intuitia cu care identificam ce imi vine bine sau ce ma facea sa ma simt bine, am ajuns sa ma simt descurajata si apatica de cate ori deschid usile dulapului…”

Ce introspectie interesanta si profunda, observati? Exprimata cu simplitate, ea merge din exterior catre interior, de la socializare la intuitie, de la imbracaminte la emotii…

Poate tineti minte articolul meu din primavara lui 2020 cand, in plina perioada de izolare la domiciliu, scriam despre legatura dintre cum ne imbracam si cum ne simtim, cat si despre retetele prescrise de asa-numitii guru ai starii de bine.

Pe de o parte, acestia indemnau femeile sa continue sa se imbrace ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, sa mentina standardele de stil, sa nu uite de sacouri si neaparat sa se machieze zilnic. Pe de alta parte, tot ei vorbeau despre self-care, despre a petrece ziua in pantaloni de yoga, pulovere pufoase sau pijamale de satin, cu parul prins intr-un scrunchie, asta fiind singura modalitate de a ramane „autentica”. Nu-mi place deloc cand un cuvant incepe sa fie ultra-vehiculat, isi pierde complet semnificatia si valoarea, dar divaghez…

In spatele acestor sfaturi si intentii aparent bune se ascund injonctiuni, presiuni, insuflarea credintei ca nu esti „suficient de buna” pentru ca nu te conformezi acelor standarde. Dincolo de ele, se naste sentimentul de rusine, de jena, de inadecvare. Marturisindu-mi ce simte si gandeste, Laura a dat dovada de curaj. Frustrarea – de a nu mai putea socializa „ca inainte”, de a intelege ca actul zilnic al imbracatului tine si de estetica, nu doar de functional – a facut-o sa aiba dubii in privinta propriei creativitati, a regasirii acelui suflu care tine de bucurie, curiozitate, placere.

O inteleg foarte bine. Traim un anume tip de placere in momentul in care ne imbracam cu intentie, imaginandu-ne momentele frumoase pe care urmeaza sa le petrecem in ziua respectiva, ba chiar si complimentele pe care poate le vom primi. Traim bucurie pregatindu-ne tinuta, anticipand intalnirea cu prietenii la o cina. Putem trai chiar senzualitate – nu in sensul erotic, ci de a placere senzoriala si corporala – atunci cand ne alegem o rochie care stim ca ne mangaie conturul corpului, o bluza a carei culoare ne lumineaza fata, o bratara care ne va pune in valoare finetea incheieturii, cand ne pieptanam si atingem parul, cand ne alegem cerceii si ne atingem gatul… Iar daca simtim toate aceste mici placeri inainte de a ne intalni partenerul, prietenii, familia sau colegii, poate ca tot ele hranesc sentimentul anticiparii bucuriei, al simpatiei renascute, al duiosiei simtite fata de cei care ne sunt dragi.

Si, daca tot nu mai suntem de ceva vreme in paradigma lui „e nevoie sa fac zilnic un efort pentru a arata bine”, inevitabil putem ajunge in spatiul lui „la ce bun sa petrec 5 minute in fata garderobei, imaginandu-mi o tinuta remarcabila sau un mix de imprimeuri, daca tot nu ma vede nimeni?

Pentru unele femei, schimbarea aceasta reprezinta o pauza binevenita. Cum este cazul Carlei, o alta clienta pe care o consiliez de ceva vreme, si care este absolut incantata ca a scapat de obligatia de a se imbraca cochet pentru birou. „In zilele in care am programate video conferinte, refuz sa deschid camera si anunt lucrul acesta de la inceputul sedintei”, mi-a spus la un moment dat. „Pot sa comunic la fel de bine fara sa fiu vazuta si, in sfarsit, pot sta zile intregi fara sa ma machiez, purtand cei mai comozi jeansi si un hanorac moale. Nu mai simt presiunea de a concura cu colegele, nu mai am stresul de a nu cumva repeta tinutele, din punctul asta de vedere este cea mai misto perioada profesionala pentru mine!”

Inteleg foarte bine si aceasta nevoie de a ne elibera de constrangerile sociale, de a ne lepada (de) un strat obligatoriu pentru convietuire.

Laura si Carla reprezinta doi poli extremi ai conversatiei. Pentru ca, daca suntem in categoria femeilor carora le place sa se imbrace, a celor care abordeaza stilul din placere (si nu din obligatie), a celor care gasesc in haine incantarea si frumosul (nu numai functionalitatea si pragmatismul) si daca imbracamintea participa la o buna imagine de sine, atunci e frustrant sa nu mai simti acel zvacnet, acea miscare a acului interior care trezeste impulsul de a te juca cu propria garderoba.

Eu personal asociez aceasta traire interioara cu cea a placerii de a gati pentru invitati, de a pregati o cina pentru prieteni. Asezarea mesei, aprinderea lumanarilor, gasirea playlistului potrivit, selectarea retetelor, gatitul propriu-zis… nu se compara cu momentele cand gatesc doar pentru mine. Anticiparea, nerabdarea, reintalnirea devin scantei.

Fiecare dintre aceste gesturi – a te imbraca, a te machia, a gati – reprezinta o aventura emotionala.

Daca le traiti ca pe un efort sau o constrangere, va fi dificil sa gasiti in ele un dram de placere.

Daca le plasati, insa, in spatiul vostru intim, daca va asezati in fata garderobei alegand haine, culori, texuri care va fac sa va simtiti bine (o tesatura catifelata, o culoare care va trezeste ghidusia, un accesoriu-suvenir din vacanta preferata), chiar daca nu e nimeni langa voi sa aprecieze tinuta, va garantez ca tot veti simti satisfactia momentului. In acel moment, ati plasat gestul alegerii vestimentare in zona senzoriala, a simturilor, in loc de a o lasa in exterior, la suprafata – si veti dori sa regasiti, zilnic, respectiva stare de bine.

In urma cu cateva zile discutam cu Andreea, de asemenea clienta a mea si medic psihiatru, al carei dulap este o veselie de culori si piese vintage. Am intrebat-o: „tu cum iti gasesti cheful de a te juca cu propria garderoba, cand iti petreci intreaga zi in uniforma, la Urgente? Nu ai fost tentata sa renunti, sa te resemnezi, sa te imbraci doar in jeansi si ceva pulovere banale?” „Absolut deloc”, mi-a raspuns amuzat. „Pastrez intotdeauna ceva din stilul meu sub uniforma. Iar intr-o zi, un pacient cu schizofrenie mi-a observat tenisii argintii – ia uite, zici ca sunt pantofii lui Michael Jackson! -, doar asa am reusit sa deschid o conversatie cu el si sa creez o legatura…”

Iar uneori, placerea simtita de fiecare data cand va imbracati – sau regasita, de ce nu? – poate incepe cu a cunoaste ce va sta bine, a avea la indemana haine in croielile si culorile care vi se potrivesc, a avea la dispozitie un model sau o nota de inspiratie, a avea un ghid sau o mana de ajutor. Nu spun la intamplare lucrurile astea, ci pentru a va readuce aminte ca pe toate acestea le gasiti in 30 days of styling, editia care incepe la 1 martie.

Cine stie, poate ca o data cu prima zi de primavara, va regasiti si va oferiti bucuria imbracatului cu placere. Imaginati-va cum ar fi…