Easy like a Sunday morning #29

„The best gift we can give ourselves when we aren’t in the relationship we want, should that be what we desire, is to not be in the wrong relationship.”

Deseori pare mai usor sa observam vulnerabilitatile, problemele sau punctele forte ale unei relatii cand suntem in afara ei, cand avem de partea noastra „capul limpede” al obiectivitatii. Pentru ca nu suntem noi „in” respectiva relatie, evident… Si, desi putem interpreta asta drept un talent care merita cultivat, cat de ironic e faptul ca nu suntem capabili sa depistam aceleasi dificultati sau calitati in relatiile in care ne aflam, decat atunci cand e prea tarziu? Dar asta nu inseamna ca nu e posibil. La fel ca in cazul oricarui demers in care ne implicam cu tot sufletul, avem nevoie de o doza buna de constiinta, de atentie, de disponibilitate de a invata si, din cand in cand, de a trai experiente care pot duce la esecuri – pentru ca doar asa capatam intelepciune, bunatate, profunzime sufleteasca.

Surprinzator sau nu, de curand mi-am dat seama ca relatiile care nu functioneaza – sau cele care s-au incheiat catastrofal – sunt chiar cele care ne ofera lectii valoroase, cele care pot fi „cadouri” de inceput de drum pentru viitoare relatii de durata, in care descoperi, construiesti si mentii iubirea.

Stati linistite, n-am de gand sa va tin acum o lectie de psihologie si nici nu va indrum spre terapie de cuplu, chiar daca luna asta „sarbatorim” dragostea, de Valentine’s Day si de Dragobete. Va impartasesc gandurile mele de dimineata doar ca sa va aduc aminte ca, de multe ori, in dragoste e nevoie sa va ascultati instinctul in egala masura cu rationalul; ca, desi nu sunteti perfecte, sunteti mereu „in constructie” si „in slefuire”; ca puteti gasi pe cineva care sa va insoteasca in marea calatorie a vietii si, la fel de firesc, sa va bucurati pe cont propriu de viata pe care o creati.

Iar asta doar pentru ca suntem in februarie si toata lumea viseaza la inimioare, ursuleti de plus, declaratii de dragoste si seri romantice. Not. 😉

Un artist
~ Mihaela Noroc : Atlas of Beauty

O femeie – o romanca – calatoreste prin lume si face fotografii. Ale altor femei: unele sunt anonime, altele par sa ii fie prietene. Creat de ea, Atlasul Frumusetii este o arhiva vie a diversitatii frumusetii feminine. Daca priviti cu atentie, veti citi o poveste in fiecare fotografie – nu degeaba se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Pe mine m-a emotionat profund si m-a miscat lumina interioara a fiecarei femei fotografiate. E palpabila: in calmul sau intensitatea privirilor, in zambete abia sugerate sau largi, in riduri, in inclinatia capului, in gingasia unui umar, in gratia liniei gatului. Va invit sa ii rasfoiti albumele, aici: pe facebook sau pe instagram.

Iar apoi, haideti, faceti un exercitiu de observatie al femeilor din jurul vostru imaginandu-le in fata camerei de fotografiat sau – si mai bine! – uitati-va chiar voi in oglinda si vedeti-va prin ochii Mihaelei Noroc. Nu-i asa ca sunteti frumoase?

O carte
~ Femeia de hartie, de Rabih Allamedine

Este cartea pe care o am acum pe noptiera. Incantatoare, impresionanta, greu de lasat din mana, un elogiu adus literaturii si iubirii de lectura, „Femeia de hartie” este Aaliya Sobhi, o singuratica si cvasi-invizibla traducatoare de 72 de ani, care ne poarta printre carti, scriitori si citate, ne plimba printr-un Beirut macinat de conflicte, ne ingroapa alaturi de ea intre vrafuri de munti de hartie (traducerile la care lucreaza de o viata intreaga), dar ne face si martorii vietii vecinilor ei de palier si micilor drame zilnice ale acestora.

Este o carte despre carti, o carte care te obliga sa te gandesti la ce inseamna lectura ca act, lectura ca placere, lectura ca obicei, lectura ca stare de bine. Vorba Laurei, care face aici o recenzie savuroasa: „Poate pasiunea pentru lectură, doar ea singură, să justifice întreaga existență a unui om? Te poți defini ca cititor/cititoare și asta să reprezinte munca ta de-o viață? Cea mai mare realizare a ta? La întrebarea ce ești? răspunde cineva cu mândrie și convingere „sunt cititor”? Când ne facem CV-ul, putem scoate cititul din zona de „hobby” pentru a o pune la „experiență profesională”? Să fii scriitor e o meserie, să fii traducător, redactor, editor, ilustrator, bibliotecar, librar, la fel. Dar cititor? Poți fi doar cititor? Citesc, deci exist. E suficient? Sper să fie.”

Gasiti cartea in orice librarie sau o puteti comanda de aici.

„Ma duc inapoi in dormitor, inapoi la teancul de carti de pe masuta mea de toaleta fara oglinda, carti necitite pe care intentionez sa le citesc, un teanc mare. Nu e dificil sa aleg ce carte sa citesc. De obicei, ma opresc la ultima carte pe care am adus-o acasa. Cumpar carti in mod constant si le pun in teancul cu Carti-De-Citit. Cand termin ceea ce citesc in momentul respectiv, incep ultima carte pe care am cumparat-o, cea care mi-a atras atentia ultima oara. Desigur, teancul creste intruna, pana cand decid ca n-o sa mai cumpar nici macar o carte pana cand nu termin teancul. Uneori, functioneaza.

Cartea de deasupra din teanc este Microcosmosuri de Claudio Magris. (…) O, splendidul Microcosmosuri, placerea de a descoperi o capodopera. Frumusetea primelor propozitii, acel ce-este-asta, cum-se-poate-asta, prima indragostire, surasul sufletului. Inima incepe sa-mi creasca. Ma vad stand toata ziulica in fotoliul meu, adancita in alte vieti, intrigi si fraze, imbatata de cuvinte si himere, paralizata de satisfactie si multumire, citind pana la lasarea amurgului, pana cand nu mai sunt in stare sa deslusesc cuvintele, pana cand mintea incepe sa-mi zboare, pana cand muschii durerosi nu mai sunt capabili sa tina cartea ridicata. Bucuria este anticiparea bucuriei. […]

Ma asez mai bine in fotoliul pentru citit, imi ridic picioarele. O sa fie o calatorie lunga, voluptuoasa.”

Shopping

~ In cautarea camasii albe, selectie online

Zilele astea caut camasi albe. Interesante, cu tuse de personalitate, „altfel”. Am facut o pasiune pentru ele, mi se par panaceu universal stilistic. Nu stiu ce parere aveti voi despre ele, nu stiu cum le purtati dar ma gandesc ca o camasa alba in plus „nu strica niciodata”… Drept urmare, aveti mai jos sase propuneri originale, in sase stiluri diferite, pentru sase versiuni diferite ale feminitatii. Pe care va vedeti purtand-o?

Randul de sus, de la stanga la dreapta: Camasa cu maneci bufante si broderie aplicata manual Dorin Negrau; camasa cu volan asimetric Carmina Cimpoeru; camasa petrecuta din tafta cu cordon Karmen Herscovici.
Randul de jos, de la stanga la dreapta: Camasa victoriana Edith, Atelier La Chatterie; bluza alba asimetrica cu volane Larisa Dragna; camasa alba cu maneci clopot Poelle

~ Lectii de dans si gift card-ul de la scoala Arthur Murray

Cand vine vorba de dans, impresia mea e ca oamenii se impart clar in doua categorii: pe de o parte cei gratiosi, flexibli de la natura, cu simtul ritmului si, de cealalta parte, „pinguinii”, cei cu doua picioare stangi, neindemanaticii. Pe cat de savuroase, rare si uimitoare sunt situatiile in care un cuplu se unduieste ritmat, la unison, pe orice fel de muzica, pe atat de amuzante, simpatic-caraghioase si memorabile sunt momentele in care vezi un „pinguin” si o „balerina” (sau invers). Dar cum tot ele dau nastere unor bosumflari publice, unor crize de vanitate sau reprosuri inutile, cei de la scoala de dans Arthur Murray s-au gandit sa impace indragostitii cu niste lectii de dans.

Fie ca vorbim despre dansuri de societate lente (vals, tango sau rumba) sau de cele active (swing, salsa, cha-cha, merengue), dansurile in cuplu creeaza o conexiune puternica intre parteneri si sunt o modalitate de a petrece timp impreuna – fara copii, fara telefoane, fara obligatii, fara deadlineuri. Cei doi parteneri invata sa coopereze, sa aiba incredere unul in altul, invata sa se asculte fara sa fie nevoie de cuvinte, sa functioneze in tandem. Ca sa nu mai spun ca isi readuc aminte sa se tina de mana si sa se atinga. Come on, mai aveti nevoie de altceva ca sa convingeti „pinguinul” de langa voi sa investeasca in cateva lectii de dans?

Gasiti informatii despre scoala de dans Arthur Murray aici.

Un film
~Anomalisa 

Povestea e aparent banala. Vedem un „el” de vreo 47-48 de ani, pe care camera il urmareste in timpul unei scurte calatorii de afaceri: in avion, in taxi, la hotel. Este insingurat, deprimat, plictisit, obosit emotional, alienat. De fapt, este in mijlocul crizei de varsta mijlocie. Doar ca nu este un om adevarat, ci un personaj de animatie – lucru esential, cheia si metafora intregului film. Orice alt personaj intalnit de-a lungul lung-metrajului – femeie sau barbat, fosta iubita sau chelnerita intr-un bar – ii vorbeste cu aceeasi voce. Pana cand o aude pe „ea”, pe Lisa, care ii vorbeste si canta cu vocea ei proprie. Lisa este anomalia, cea diferita de toti ceilalti, devenita apoi printr-un joc de cuvinte Anomalisa. Iar „el” se indragosteste. Mai bine spus, crede ca se indragosteste, ca a intalnit o noua sansa la fericire, la speranta, la iubire, crede ca Anomalisa il va salva de la viata lui plictisitoare si nefericita. Crede asta pana a doua zi dimineata, cand realitatea lui se dovedeste a fi un miraj.

„Anomalisa” va fi un film despre care se va vorbi mult timp, si nu doar pentru ca e un film de animatie neobisnuit. Cred ca va fi subiectul unor discutii despre starea noastra de insingurare si alienare, despre indiferenta in care traim, despre frustrarile si dorintele fiecaruia dintre noi, despre cat de robotici, vulnerabili, comozi si tematori am devenit, despre tabieturile, gesturile repetitive si atitudinile critice pe care le dezvoltam. O replica dn film mi s-a parut frumoasa prin sinceritatea si tristetea ei.

„- I think you’re extraordinary”, ii spune el ei. „-Why?” „-I don’t know yet. It’s just obvious to me that you are.”

Pentru ca filmul nu este inca pe ecrane, il puteti vedea aici.

Fotografii: saash.ro, pinterest.com, arthurmurray.ro, welovecouture.ro, lauracaltea.ro.