Observatia care ucide

In ultimele saptamani am redescoperit, re-evaluat, re-cantarit greutatea unei simple observatii cu privire la aspectul cuiva. Gasesc absolut fascinant cum o privire obiectiva sau o remarca critica legata de ceva exterior noua – o haina, un accesoriu, un detaliu vestimentar – ajunge sa ne raneasca, sa ne sensibilizeze, sa ne descentreze…

Observatia care ucide

In realitate, explicatia este extrem de simpla: alegerea si decizia ne-a apartinut, ne reprezinta si ne-o asumam (sau nu).

Contextele au fost diferite: am contribuit la un profil stilistic al Elenei Udrea (well, am avut ce comenta, atat va spun), am trecut prin filtrul de stilist (si nu numai) peste 100 de persoane in decurs de doua zile (asa s-au desfasurat primele zile ale proiectului „Recrutam stilist” pentru Baneasa Shopping City), am vazut dulapurile si tinutele a vreo zece cliente si, finally, am simtit pe pielea mea aciditatea unor remarci „binevoitoare”.

Sa ridice mana cea dintre voi care nu a tresarit si gandit vreodata (sau chiar verbalizat!) o replica sarcastica in momentul in care a vazut greseala vestimentara din tinuta unei colege. Sau cea care sa nu a comentat vreodata, impreuna cu o prietena, garderoba sau alegerile stilistice ale alteia. Ca sa nu mai spun: sa iasa in fata cea care nu s-a simtit niciodata ultragiata, indignata sau macar necajita de remarcile negative ale unei alte femei, cu privire la imbracamintea purtata, machiajul ales, coafura realizata si mai ales cu privire la propria silueta…

Observatia care ucide

Este atat de usor sa „arati cu degetul” un accesoriu, o piesa vestimentara sau o infatisare care iese din tipare, nu este conforma gustului „masei” sau standardelor generale, incat putine persoane se abtin de la a le comenta. Dar rareori am intalnit comentarii cu adevarat obiective, argumentate si de altceva decat de propriul gust, de „asa cred eu”, de „asa imi place mie”. Pe de alta parte, cine isi petrece intreaga viata imbracata in look all-black, nu are de ce sa se teama. Desi un „hello Morticia” nu e niciodata prea departe, nu-i asa?

Ne putem amuza, putem sicana, putem intepa… Insa daca suntem sigure de alegerile facute si daca ne simtim bine in pielea noastra, genul acesta de comentarii vor aluneca pe langa noi precum o picatura de ploaie pe un trench din vinil. „Eh, lasa-le sa vorbeasca…”

Cand iesim pe strada imbracate cu un pantalon intentionat peticit sau cu o fusta ultra-moderna, cu sosete din lurex auriu incaltate in escarpeni argintii sau intr-o scurta din blana roz purtata peste o rochie cu un imprimeu psihedelic din anii ’70, stim ca „sagetile” nu sunt departe. In astfel de cazuri va recomand purtarea armurii interioare, at all hours.

Recunosc ca am avut noroc. Cred (sper!) ca am ochiul suficient de exersat si bunul simt indeajuns de ascutit incat sa nu ies din casa facand greseli flagrante si intentionate. In zilele in care ies din casa nemachiata si imbracata ultra-casual – a se citi, in timpul meu liber si anonim – imi asum infatisarea de femeie obisnuita, nu de ‘stilist”. Iar norocul tine si de faptul ca nu am fost pusa in situatia de a-mi fi comentata sau criticata vreo tinuta.

Am insa prietene si cliente care imi marturisesc cat le este de greu sa isi „alieze” sotii sau partenerii, cand e vorba de gusturi si alegeri vestimentare. „Nu iesi cu mine imbracata asa!”, este o remarca des auzita. „Ce-ti veni sa te imbraci cu rochia asta?” si „Mai uita-te o data in oglinda!” suna pe cat de brutal, pe atat de jignitor, venind din partea barbatului iubit.

Cat despre copii, sinceritatea lor autentica si lipsa auto-cenzurii ii fac sa articuleze cele mai crude si impulsive remarci fata de imaginea din oglinda. „Mami, sa nu vii in pijamaua asta la sedinta cu parintii…!”

Ei bine… Nu putem placea tuturor. Insa putem avea grija sa nu zgariem retine si sa nu ofensam pudori, atunci cand nu e cazul.

Observatia care ucide

Izabela, o amica apropiata, este mereu in tabara opusa. Deunazi purta o pereche de pantofi derby, aurii-oglinda. La o cafea, mi-a marturisit: „isi fac efectul de fiecare data cand ii port: ori complimentele curg suvoi, ori mi se sopteste „te crezi ceva vedeta?” Sub o forma sau alta, Izabela atrage atentia, pentru ca asta isi doreste. Am ras impreuna cu ea pe seama acelor comentarii – pai nu e mai placut sa te amuzi asumandu-ti ridicolul, in loc de a-ti ascunde, cu jena, adorabilii pantofi intr-o cutie, in fundul dulapului?

Chestia cea mai enervanta, totusi, este momentul cand reflexia din oglinda ne ia prin surprindere. Daca in perioada respectiva ne simtim fragile, riscam zece ani de complexe de inferioritate… sau zece ani de frustrari, de deznadejde, de resemnari.

Exact asta mi-a confirmat de curand o doamna, in timpul unei sesiuni de personal shopping. Debusolata la cabina de proba, se mira ca ii propuneam printre altele si un tricou cu dungi bretone/ marinaresti. „Serios, chiar pot purta? Am tot purtat asa ceva cand eram insarcinata, acum cativa ani, pana in ziua cand sotul mi-a spus ca ii aduc aminte de animatiile cu Obelix…”

Observatia care ucide

Bingo! E suficient sa se intample o data. E suficienta o singura observatie – spusa din neatentie, fara intentii rele -, pentru ca o mica rana sa fie deschisa.

Din fericire, putem merge inainte si putem inchide capitolele trecute. Ne putem uita altfel la noi in oglinda: cu blandete, cu toleranta, cu umor, cu o doza mai mica de auto-critica. Putem sa luam din nou la purtare acele lucruri din cauza carora am primit porecle. Well, in cazul meu, ochelarii de scolarita.

Spuneti-mi, aveti ascunse prin dulap haine sau accesorii care va plac, dar nu le purtati din cauza unor remarci usturatoare? Exista ceva in dulapul vostru pentru care aveti nevoie de curaj pentru a-l purta?

Fotografii: pinterest.com

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    Ro says:

    Mi s-a intamplat, desigur, si in general se intamplsa sa faca un astfel de comentariu persoana cea mai apropiata sau pe care vrei sa i impresionezi : sotul, iubitul, cea mai buna prietena (peste cometariile ei trecem mai usor cu vederea, si noi ne dam cu parerea despre tinuta ei!)
    In timp am invatat sa fac alegeri stilistice potrivite personalitatii si corpului meu si de multe ori indraznesc cu o tinuta sau accesoriu care altora li s-ar parea extravagant – un turban, niste ochelari de soare diferiti, o pereche de pantofi viu colorati,etc si ma inarmez cu arsenalul potrivit : capul sus, spatele drept , privirea inainte si un zambet pe masura : imi asum si ma asum. Si ii las pe ceilalti sa vorbeasca sau sa se mire ; ei cu asta raman, eu cu amuzamentul de a-i fi vazut pusi in incurcatura!
    PS- bravo prietenei tale Izabela!

  2. 2
    Teodora says:

    ah….tocmai cand ma pregateam sa cumpar o rochie cu dungi orizontale am primit de la o colega observatia „zici ca vii de la puscarie”. guess what? i bought it because i looked amazing!!! 🙂 cat timp mie mi se pare un outfit reusit, voi ignora observatiile rautacioase. daca mi se propune o imbunatatire a lui, o ascult cu mare drag si eventual o si aplic data urmatoare.
    pentru mine depinde de la cine vine observatia si modalitatea in care e facuta 😉
    de la tine mi-ar placea sa primesc in fiecare zi o constatare :))))))))

  3. 3
    Diana says:

    haaa haaa ! Daaaaa, am o camasa creata de Ana Alexe, despre care tu ai spus ca daca se inventeaza muzeul modei la Bucuresti, eu trebuie sa donez camasa muzeului :-)))
    Atunci n-am ”digerat” deloc bine sugestia si am exilat camasa la subsol (intelegand ca nu ma avantaja stilistic aceasta piesa), dar intre timp nu ma mai afecteaza parerile altora atat de mult si tratez cu o doza de umor si relaxare si stylingul si shoppingul si moda 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.