M-am reindragostit de leopard

„I really don’t understand minimalism. It’s so polite and boring. If you don’t want anyone to notice you, you should stay home and grow your own vegetables.”Roberto Cavalli

Prima data, in urma cu cativa ani, cand am cumparat o rochie. Petrecuta, simpla, nimic ostentativ. Am recidivat de curand, cand in garderoba mea si-au facut loc o geanta (apoi inca una), balerini, lenjerie intima, o fusta maxi si una midi, un cardigan, o esarfa.

Cum sa porti animal print

Spre minunarea si fericirea mea, observ acum ca dragostea mea este cat se poate de legala. Animal print-urile nu mai sunt considerate vulgare ci, ia te uita, au fost domesticite de moda si sunt la fel de purtate si purtabile ca orice imprimeu floral, abstract, geometric. Ba mai mult, as spune ca frizeaza supradoza, ca sunt in pericol de a deveni un loc comun, la fel ca dungile marinaresti ale verii care tocmai s-a incheiat.

Si atunci, ce sa fac? Sa renunt la animal?

Nu, nu renunt. Tocmai pentru ca, in sfarsit, a devenit un „clasic”. Sigur, supradoza poate sa insemne ca prea mult „glam wild” va incarca o tinuta, poate face din orice femeie o papusa ostentativa (vezi campania pub de la Guess, rochia bustiera a Rihannei samd).

Dar cum nu suntem la circ, va incurajez ca, daca va place animal print-ul, sa mizati pe piese cu risc zero glamour: topuri cu accente, accesorii, un pantalon care sa nu fie mulat, incaltaminte…

Mare atentie insa, pentru ca imprimeul acesta atat de sauvage nu permite greseli. Un material ieftin, de calitate proasta (ca vorbim de o tesatura textila sau de un inlocuitor de piele) sau un desen prost realizat (contrast prea puternic, culori alese anapoda) il trimit i zona vulgarului. Imaginati-va aspectul imprimeului leopard pe un tshirt 100% din lycra sau pe un pulover din acrilic. Sau pe o haina scurta din blana ecologica, tepoasa si aspra. Da, ati inteles ce vreau sa spun…

Pentru ca oricum nu veti face excese cu acest imprimeu, va puteti permite sa alegeti materiale nobile, croieli atente, piese mai putin comune: o bluza din matase naturala, un tshirt lejer din bumbac ecologic, un tricotaj in amestec cu fire de casmir…

In cazul accesoriilor, aplicati acelasi principiu: calitate, nu cantitate. Cureaua aleasa nu ar trebui sa fie din plastic sau lacuita, ci din piele sau acoperita cu fire scurte, imprimate. Esarfele ar trebui sa fie moi si fluide, nu aspre ca o patura militara. Acelasi lucru pentru genti, portofele, balerini.

Trebuie respectate adevaratele culori ale imprimeului animal?

Nu neaparat. Am vazut (rareori, e adevarat) asocieri reusite, pe nuante de gri si maroniuri, de verde, rosu intunecat si chiar violet. De cele mai multe ori, personal le gasesc artificiale si cheap pe cele in nuante de bleu sau roz fucsia, mai ales daca sunt piese care acopera o zona mare pe corp (un trench, o rochie lunga).

Si cum il asortam?

Facil! Imprimeul face totul: topul sau cardiganul imprimat pun in valoare o simpla jupa creion bej camel, un pantalon tigareta negru, chiar si un jeans. Daca indrazniti sa mergeti pe drumul mix&match extrem, ii puteti asocia inca un imprimeu: marinaresc, carouri, floral…

Daca preferati varianta „imprimeu accent”, imaginati-va ca este modul ideal de a sublima o tinuta sobra: o curea cu imprimeu leopard pentru a dramatiza o tinuta sic, gri sau pentru a marca talia unei rochii albe, kaki sau rosii.

Fotografii: tumblr.com, streetfashion.com, net-a-porter.com, asos.com, reiss.co.uk

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

8 comentarii la acest post

  1. 1
    dana says:

    Imi place animal-ul print-ul. O esarfa animal print combinata cu cu o camasa alba si ochelari de soare….ma duce cu gandul la mare…..

  2. 2
  3. 3
    AdinaB says:

    Tocmai am facut un inventar:

    leo print:
    – 1 bucata esarfa de matase naturala
    – 1 pereche balerini (combinatie piele neagra+piele de ponei imprimata)

    snake print:
    – 1 bucata curea subtire din piele (print rosu+negru)
    – 1 bucata bratara lata (imitatie de piele imprimata +metal)
    – 1 bucata poseta dimensiuni mici din piele naturala imprimata snake

    … articolele de imbracaminte cu aceste printuri m-au „dominat” ori de cite ori le-am probat, astfel incat m-am limitat la accesorii!

  4. 4
    eva galambos says:

    Imi place ideea!

  5. 5
    mihaela c says:

    eu abia anul asta mi-am luat ceva cu imprimeu leopard, pana acum nu mi s-a parut chiar genul meu. mi-am luat o rochie scurta si fara bretele pe care ma gandesc sa o port cand se mai raceste cu dres negru gros, cizme fara toc si un cardigan simplu negru ca sa o mai cumintesc. ce parere ai?

  6. 6
    georgia says:

    vreau si eu o haina tip leopard blana ecologica,cu guler sau gluga,dar nu gasesc.Cine ma poate ajuta?

  7. 7
    georgia says:

    Am uitat :tel 0723198516

  8. 8

    Și eu am adăugat la PREFERATE acest imprimeu cu ceva timp în urmă, dar tot așa, dozat și calitativ.
    http://ruxandrabobleaga.wordpress.com

Lasă un răspuns la eva galambos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.