Nu mai traim „varsta inocentei”

Pe cat de greu v-ar fi sa credeti, a fost o vreme cand femeile se fereau sa poarte ultima moda de la Paris.  In „Varsta inocentei”, romanul din 1920 al lui Edith Wharton care descrie societatea new-yorkeza din perioada victoriana (cca 1870), o conversatie la cina are drept subiect extravagantele in toalete ale tinerelor din Boston fata de obiceiurile vestimentare ale batranei doamne Baxter Pennilow „care facea totul cu dichis”*. Doamna cu pricina tinea o comanda permanenta la casa Worth din Paris (fondata de Charles Frederick Worth in 1858), importa douasprezece rochii pe an (doua de catifea, doua de satin, doua din matase si inca sase din poplin sau din casmir fin) dar le lasa sa „dospeasca” intr-un cufar timp de 2 ani, pentru ca a te afisa in societate cu rochii prea moderne era considerat un gest vulgar.

rochii victoriene 1870s

Aceasta anecdota – pentru ca nu ocupa mai mult de cateva paragrafe in roman – este graitoare pentru evolutia calendarului modei si pentru felul in care industria cultiva pasiunea clientului  pentru tot ceea ce este nou.  Diferentierea in vestimentatia de sezon (dincolo de orice fel de ratiuni practice care tin de temperatura) a fost initial creata si documentata spre sfarsitul secolului XVII, in primul jurnal parizian de moda, Le Mercure Galant. Ziaristul care se ocupa de recenziile mondene, Jean Donneau de Vise, a fost si cel care a semnat primele articole de moda, observand si stabilind ciclul modificarilor vestimentare, de la primavara spre toamna.

Din 1670, cand aparea Le Mercure Galant, pana pe vremea doamnei Pennilow (epoca victoriana, 200 de ani mai tarziu), ciclurile modei sunt deja stabilite.  Desi batrana doamna isi imbraca rochiile abia la doi ani dupa ce le cumpara, comanda ei la Worth – catifea, satin si casmir pentru toamna/ iarna, si poplin si matase pentru primavara/ vara – este ecoul practicilor actuale din industrie.  Noile modele erau concepute astfel incat moda sa avanseze de la sezon la sezon, facand vesmintele sa se demodeze incat pana si o matroana din Boston simtea nevoia sa isi improspateze garderoba din cand in cand, pentru a fi in pas cu moda.

In ultimele decenii ale secolului XIX, designerii parizieni isi lungesc ciclul de productie in momentul in care adauga promotii de sezon colectiilor deja existente. In fiecare primavara si toamna, casele de moda prezentau „mannequin parades” pentru clientela exclusiva, obicei care se transforma mai tarziu in prezentari publice. Dupa 1918, designerii europeeni virau de la clientela privata, chiar daca exclusiva, catre buyerii marilor magazine. Spre mijlocul secolului XX, acestia din urma (buyerii) impreuna cu redactorii revistelor de moda convergeau la Paris de doua ori pe an, pentru vizionarea marilor colectii de sezon.

Aunci ca si acum, concluzia este ca lumea modei este sustinuta si inspirata de echilibrul dintre traditie si inovatie. Nu vine, asadar, ca o surpriza critica adusa industriei, care continua sa pastreze un calendar sezonier inradacinat intr-o agenda de productie depasita. Pe de alta parte, banuiesc ca ati observat schimbarile majore din ultimii ani.

De pilda, prezentarile de moda nu mai sunt evenimente exclusive, desfasurate in spatele usilor inchise. Imaginile sunt disponibile spre vizionare online la interval de minute dupa ce manechinele au defilat pe podium. In unele cazuri, colectiile pot fi vazute live de oricare Gherghina si Dorel, care au laptopul sau smartphone-ul conectat la internet. Majoritatea designerilor se adreseaza nerabdarii nestapanaite si apetitului consumatoarelor, propunandu-le micro-colectii de pre-fall si resort/ cruise. Astfel, timpul de asteptare intre colectiile propriu-zise este scurtat, apetitul este satiat, consumatoarea este potolita.

Cea mai remarcabila modificare trebuie sa fie, totusi, aparitia fenomenului „fast fashion”, un termen folosit pentru a descrie procesul prin care un retailer aduce un design recent prezentat pe catwalk in propriul magazin, in decurs de cateva saptamani, la indemana consumatorului obisnuit. Brandurile care au facut pionierat pe aceasta nisa – Zara, Topshop, H&M – au schimbat peisajul modei in doua directii: au creat replici / reinterpretari ale pieselor originale la preturi rezonabile, in timp record, si au schimbat felul in care lumea percepe trendurile.

Multi designeri s-au aratat deschisi acestui nou tip de relatie dintre „high fashion” si „fast fashion”, ei optand pentru accesorii best-seller, materiale neobisnuite, combinatii cromatice specifice sau imprimeuri unicat: rame de ochelari imbracate in blana la Alexander Wang, pantofii cu aripile zeului Mercur la Prada, slapii incrustati cu cristale si colierele din plastic umplute cu lichid colorat la Christopher Kane, piese vestimentare din PVC lucios la Marc Jacobs si gentile transparente la Louis Vuitton, cizmele baroce brodate de la Dolce & Gabbana…

Fiecare dintre acestea nu fac decat sa sublinieze si sa proiecteze identitatea de brand: unica, recognoscibila, irepetabila in asemenea masura incat orice incercare de traducere, copiere sau interpretare va fi imediat identificata ca atare. La final, copiile vor putea avea doar unul din doua efecte: ori sa promoveze brandul, ori sa se acopere de ridicol. La randul lor, casele de moda si retailerii de lux vor propune creatii care fac apel la bunul gust al populatiei, genereaza interes pentru brand si fac designul original mai dorit decat cel la pret rezonabil. Dincolo de ceea ce este must have sau it item, noutatea constanta, continua si comerciala este combustibilul care alimenteaza industria – iar batrana doamna Pennilow ar fi socata de noua noastra lume…

* Varsta Inocentei de Edith Wharton, editura Univers, publicata in 1994 (capitolul XXVI, pagina 227)

Surse foto: pinterest.com, vogue.com, defunctfashion.tumblr.com, philadelphiamuseum.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    Irina C says:

    Mi-a placut mult articolul Irina, si m-ai facut curioasa sa citesc „Varsta inocentei” – o am de mult pe Kindle, dar nu i-a venit randul pana acum 🙂

  2. 2
    Styletto says:

    O postare remarcabila, imi place cum ai nuantat termenul fast fashion.

  3. 3

    […] mai tehnice). Este cazul posturilor legate de istoria modei (Nu mai traim varsta inocentei – http://www.stylediary.ro/wordpress/2012/05/23/nu-mai-traim-varsta-inocentei/), de cele in care fac paralele intre moda si tehnologie (Lectii de tehnologie, lectii de moda […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.