Feminism: cuvantul anului 2017

Ganditi-va, rogu-va, la cuvintele care descriu si definesc vremurile pe care le traim.

Mai mult ca oricand, in era digitala evenimentele care modifica structural intreaga lume ajung sa fie reduse la o singura „pronuntare”, care in cateva click-uri face inconjurul pamantului cu viteza luminii. Fiecare dintre aceste cuvinte au in spate, de fapt, nenumarate stiri, reportaje, editoriale, interviuri, carti si cantece, poezii si pancarte, tatuaje si tricouri. Fiecare dintre aceste cuvinte au propria lor poveste.

In fiecare an, dictionarele se imbogatesc cu cateva cuvinte. Dintre acestea, la final de decembrie il aleg pe cel care a definit anul care se incheie. Uneori redactia dictionarelor vor alege neologisme, alteori cuvintele cele mai cautate online sau cele mai folosite expresii ale ultimelor 365 de zile. „Fake news” a fost pe lista lui 2017 (si a fost ales cuvantul anului de Collins), alaturi de „youthquake” (cuvantul anului, conform Oxford Dictionary), „dotard”, „recuse”, „gaffe”, „gyro”, „complicit” si, desigur, covfefe„.

„Un singur cuvant nu poate vreodata rezuma toate stirile, evenimentele sau esenta povestilor dintr-un anumit an, mai ales cand vorbim despre un an cu atat de multe schimbari si intamplari notabile„, a declarat intr-un comunicat de presa Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dictionarului Merriam-Webster. „Dar cand un sigur cuvant este cautat cu atata asiduitate si volumul de cautari online il depaseste pe ale altora, e semn ca [cuvantul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”

„Feminism este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.

Pentru ca 2017 a fost anul in care un ocean de caciulite roz a inundat strazile mai multor orase americane. Pentru ca 2017 a fost anul in care au fost lansate, cu indrazneala si entuziasm, atat un serial despre o distopie in care femeile sunt reduse la statutul de incubatoare (Handmaid’s Tale), dar si un film despre o fantastica eroina de poveste, care nu asteapta sa devina fericita prin aparitia unui partener (Wonder Woman). Pentru ca 2017 a fost anul in care #metoo a devenit o forta simbolica, folosita impotriva agresiunii masculine. In sfarsit, pentru ca 2017 a fost anul in care un grup de femei, The Silence Breakers, au devenit coperta revistei Time si s-au identificat drept vocile care au lansat miscarea.

Politica, peisajul social si cultural, industria modei au fost cateva dintre canalele de comunicare care au facilitat ascensiunea acestui cuvant.

Cuvantul, desigur, nu este nou, insa definitia lui este in continua evolutie. Astazi are cu totul alt inteles decat cel original. In 1841, cand Noah Webster a introdus prima data cuvantul, „feminism” era trecut doar drept „calitati ale unei femei”.

Miscarea feminista este, istoric, impartita in trei valuri. Primul val, care a avut loc la finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, a luptat pentru egalitate politica. Cea de-a doua etapa, prin anii ’60-’70, si-a canalizat eforturile spre introducerea unor legi anti-discriminare in privinta drepturilor profesionale si legale. A treia faza, derulata prin anii ’90, a avut pe agenda egalitatea sociala. In sfarsit, al patrulea val, ne este contemporan: discutiile sunt la fel de acerbe, mizele insa nu.

Astazi ni se pare ca toate aceste lucruri ne sunt la indemana, nu ne putem imagina viata fara ele. De fapt, cred ca suntem prea putin constiente de ce am primit, gratie generatiilor anterioare de femei. Ma opresc insa un moment, pentru a avea si a va oferi perspectiva corecta.

Abia dupa Primul Razboi Mondial, marile tari au acordat drept de vot femeilor, cu anumite conditii (in functie de varsta, statut social si castiguri financiare): Canada (fara Quebec), Danemarca, Austria, Olanda, Germania, Rusia, Suedia si Irlanda. Nu si Statele Unite. Drept urmare, in 1919, mii de sufragete se adunau in fata Casei Albe si cereau sa aiba dreptul de a vota. Au capatat acest drept pana la urmatoarele alegeri prezidentiale americane, in 1920. Marea Britanie hotaraste sa acorde drept de vot femeilor abia in 1928. In Romania, femeile il vor primi prin constitutia din 1938, insa natura regimului instaurat de Carol al II-lea va anula in fapt aceasta reusita. Alte cateva tari au acordat acest drept jignitor de recent – Kazahstan in 1994, Irak in 1980, Namibia in 1989, Elvetia in 1971 -, iar in trei tari arabe acest drept inca nu e constitutional (Omar, Brunei si Arabia Saudita). (Acum intelegeti de ce e important sa mergeti la vot?)

In anii 1960-1970, protestele feministelor au avut drept rezultat promulgarea unor legi care garantau drepturi egale femeilor la locul de munca, in universitati si colegii, in sistemul de sanatate si la domiciliu. Cel de-al doilea val de feminism a adus in discutie chestiuni serioase: definitia familiei si violenta in familie, reproducere si sanatate sexuala, sexualitate, modificari ale legilor privind divortul si violul, abuzuri indreptate asupra copiilor si femeilor. Zilele trecute, ascultand un podcast, am aflat cu stupoare cum in Irlanda anilor ’60, femeile care se casatoreau erau obligate prin lege sa renunte la locul de munca si sa devina casnice. Nu ar fi trebuit sa ma mir: aceea era perioada in care cultura populara (serialele TV samd) idealizeau gospodina si raiul domestic. Dar cate dintre noi stim ca avortul este in continuare ilegal in Irlanda? Sau ca, tot in Irlanda, vanzarea anticonceptionalelor si prezervativelor a fost interzisa pana in 1985? Sau ca, din vara lui 2017, in Polonia s-a introdus o legislatie care restrictioneaza accesul femeilor la cumpararea „pastilei de a doua zi”, asta dupa ce in 2016 se discutase in Parlament interzicerea avorturilor? (Btw, asta se intampla in tarile in care institutia Bisericii ajunge sa fie supradimensionata ca putere in stat; aviz celor care nu inteleg unde se situeaza Coalitia pentru Familie.)

La inceputul anilor ’90, feministele s-au raliat in jurul altei conversatii: discriminare rasiala si etnica, drepturile la expresie, educatie, sanatate si locuri de munca pentru femeilor de culoare si din minoritati, dar si emancipare sexuala. Al treilea val a pendulat intre manifestari radicale (trupe agresive de punk rock, proteste si marsuri stradale) si evenimente politico-social-culturale (litigii publice, crearea unor asociatii de tip V-Day, piese de teatru cum sunt Monologurile Vaginului, publicarea cartii The Beauty Myth a lui Naomi Wolf). De aceasta data, miscarea feminista nu a mai tinut sa sublinieze importanta drepturilor femeilor, la modul general, ci si-a focalizat atentia catre constientizarea reusitelor istorice, catre castigarea acelorasi drepturi pentru femeile de culoare si pentru promovarea acestora (in trecut, se pare ca accentul a fost prea mult pus pe drepturile femeilor albe, educate, middle-class). Parte din agenda feministelor au mai fost drepturile persoanelor transgender, problema „plafonului de sticla” (accesul femeilor la posturi de conducere), politici legate de concediile de maternitate, sprijin financiar acordat mamelor singure samd. Intre cele mai discutabile initiative culturale ale acelei perioade a fost „recuperarea” sau re-asumarea folosirii unor termeni peiorativi: slut, spinster, bitch, whore… (Intre noi fie vorba, eu personal am o problema cu folosirea lor de catre femei, nu le mai percep de mult ca fiind „ironice”, amuzante sau prietenoase, mi se pare ca utilizarea lor le coboara pe acele femei la un nivel de vulgaritate si primitivism greu de descris. But that’s me.)

Ajungem si in zilele noastre. Al patrulea val de feminism, care a inceput prin 2010, este si cel mai controversat: din cauza lipsei de coeziune in jurul unei agende comune, dar mai ales din cauza asocierii cu mize minore, cel putin in aparenta. Sigur, curentul feminist lupta in continuare impotriva patriarhatului si prejudecatilor, impotriva unor norme societale gresite si a unor mosteniri culturale lipsite de corectitudine. Nici nu incape indoiala ca abuzurile si hartuirea sexuala merita pedepsite, iar #MeToo a atras in sfarsit atentia cuvenita. Al patrulea val ne contecteaza prin tehnologie, social media, psihologie si spiritualitate, dar pare sa aiba mai putina concretete. Al patrulea val al feminismului se dedica unor fenomene de tip hartuire sexuala stradala (cat-calling), umilire si batjocura fizica (body shaming) si feminism masculin (a se citi: barbati care militeaza pentru drepturile femeilor), dar are in agenda si: sprijin moral pentru femeile plus-size, sprijin medical si educatie post-avort, stereotipizarea frumusetii feminine, stereotipizarea rolurilor traditionale in cuplu si/ sau in familie, fluidizarea identitatii sexuale. Sub o forma sau alta, aceasta etapa a feminismului este legata de tot ce poate insemna hartuire sexuala, venita din partea unor barbati, dar si a altor femei!

Din pacate insa, unele alegeri sau manifestari asociate feminismului au o nota ridicola si risca sa ii aduca prejudicii. Documentandu-ma pentru acest articol, am dat peste: un articol care discuta, pe un ton furios, absenta personajelor feminine pe cutiile de cereale (dovada a unui sistem patriarhal!); scrisoarea deschisa a unei studente de la o universitate din SUA, ofensata de noul logo al institutiei (un caine Husky, „infricosator, agresiv si prea masculin”); mesajul unei tinere britanice catre gazdele unui podcast, indignata de rolurile traditionale desemnate de Craciun femeilor si barbatilor (femeile gatesc si spala vasele, fac shopping, ambaleaza cadouri si se ocupa de gazde; barbatii cara bradul, intetesc focul in semineu, savureaza un pahar de whiskey).

Din pacate, industria modei este partial responsabila atat pentru omniprezenta mesajelor si sloganurilor feministe care au dominat anul, dar si pentru intrarea in derizoriu a unora dintre acestea. Am citit nenumarate articole si am intalnit nenumarate persoane care trateaza cu cinism faptul ca moda si-a apropriat cuvantul „feminism” si l-a monetizat. Eu sunt una dintre acele persoane. Mi se pare rusinos si degradant ca un brand prestigios cum e Christian Dior sa printeze un tricou cu „We Should All be Feminists” si sa il vanda cu 700 de euro, in loc de a face un cat de mic efort pentru a imbunatati conditiile de munca ale femeilor care lucreaza in fabricile de textile de prin Pakistan, India sau Maroc. La fel de dubios gasesc ca e promovarea tricoului lui Prabal Gurung cu „The Future is Female” sau cel al lui Jonathan Simkhai cu „Feminist as fuck”. Cat despre brandurile de mass-fashion si propagarea acelorasi cuvinte sau expresii (Grrl Power, Girls Support Girls, Hear me Roar, Feminist 100%, Girl Gang)… va rog, nu ma lasati sa incep, ca nu ma voi putea stapani. Adica, stati sa inteleg, e suficient sa porti un tricou ca sa te declari feminista? Un tricou inseamna „female empowerment”?

M-am bucurat sa descopar ca un procent din vanzarile acestor tricouri sau din banii facuti de celebritati pozand cu acele tricouri au mers catre fundatii de binefacere, asociatii feministe sau cauze dedicate copiilor si femeilor.

Mult mai imbucurator e faptul ca nenumarate femei si tinere inteleg ce inseamna feminismul sau se raliaza acestei miscari, in feluri care ar fi fost de neimaginat in urma cu 10, 15 sau 20 de ani. Pentru generatia adolescentelor de azi, feminismul nu inseamna nici sa iti arzi sutienul in agora sau sa urasti barbatii, nu mai este o chestiune rezervata adultilor sau intelectualilor, asa cum era cu cateva decenii in urma.

Astazi, feminismul e accesibil tuturor. Poti purta un tricou cu mesaj (daca ti se pare suficient sau e varianta preferata de declamare!), poti participa la marsuri de protest, poti merge la cinema, aprecia succesul unei regizoare sau discuta despre piedicile din viata personajelor feminine, te poti abona la blogguri sau reviste care analizeaza societatea din perspectiva feminista, te poti inscrie la un curs despre istoria feminismului sau intr-o asociatie care apara drepturile femeilor.

Sau ii poti cauta definitia intr-un dictionar.

 

PS: am si cateva recomandari de filme, pentru cele interesate si cu timp liber: Iron Jawed Angels si Sufragette (pentru primul val al feminismului); Zambet de Mona Lisa (pentru al doilea val); Confirmation, If these walls could talk si The Stepford Wives (pentru al treilea val), Miss Representation – documentar (pentru al patrulea val), plus The Handmaid’s Tale (pe HBO), Mustang, Certain Women, 20th Century Women, Regina din Katwe, Hidden Figures, Orlando, Todo sobre mi madre si oh, lista e lunga… Dar incepeti cu astea. Sarbatori linistite!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii la acest post

  1. 1

    ma bucur tare mult ca o astfel de miscare este din ce in ce mai sustinuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *