Friends: mostenirea stilistica

La ora actuala, mare parte din tendinte se inspira din moda anilor ’90 si, coincidenta sau nu, intreg mapamondul urmareste „Friends: The Reunion”.

Fac o mica recapitulare in cifre a nebuniei care a insemnat serialul Friends: 10 sezoane, 236 episoade (care au rulat intre septembrie 1994 si mai 2004); episodul final a fost urmarit de 52.46 milioane de telespectatori si serialul a fost nominalizat de 62 de ori la premiile Emmy. In 2014, Netflix a platit (estimativ) 130 milioane de dolari catre Warner Bros pentru a putea difuza serialul integral, iar in 2019 WarnerMedia a cheltuit alte 425 milioane pentru drepturile de transmisie in reteaua HBO. In plus, Friends genereaza aproximativ 1 miliard de dolari anual prin drepturile de distributie sindicalizata pe mai multe retele TV din Statele Unite.

Deci, daca aveti nevoie de un pretext suplimentar sa (re)vedeti toate cele zece sezoane, here it is: stilul, tinutele, inspiratia vestimentara.

Sa urmariti un deceniu de moda imbibata de nostalgie e un rasfat in sine, iar Rachel, Phoebe si Monica au potential de a deveni muze stilistice pentru urmatoarele generatii. Style icons, cum s-ar spune. Desi multe dintre reperele serialului sunt depasite (vezi lipsa de diversitate rasiala, de exemplu), outfiturile personajelor feminine pot tine loc de mini-lectii de stil clasic.

Rachel poate fi reper pentru tinute de birou elegante, pentru minimalism cu tuse de feminitate, pentru alegerea unor excelente piese basic cu croiala clasica si pentru o doza buna de athleisure. La randul ei, Monica ne da lectii de tinute monocrome (all black parea sa fie uniforma ei in primele sezoane), ne invata cum sa purtam camasa in carouri si baschetii, ne arata ca putem arata la fel de bine intr-un pulover amplu rosu ca si intr-o rochie-furou rosie. In sfarsit, Phoebe poate fi model celor care rezoneaza cu estetica boema si care vor fi atrase de puloverele ei oversize, de rochiile inflorate, bocancii de munte, accesoriile de par si coafurile jucause.

Lasand cifrele astronomice deoparte, mi-am zis sa incerc sa identific ce ar merita sa imprumutam din garderobele celor 6 prieteni new-yorkezi si ce putem lasa deoparte, fara regrete.

Imprumuturi stilistice autorizate

Indiferent de cifra deceniului, cuplul tricou alb + jeans albastru cu croiala dreapta ramane un „clasic”. Vom incerca, pur si simplu, sa il adaptam propriei morfologii: decolteul in V va inlocui decolteul la baza gatului in garderobele celor al caror bust depaseste cupa D la sutien; jeansul boyfriend se va subtitui celui drept la cele cu forme etc… In orice caz, vom opta pentru un tricou facut dintr-un jerseu de bumbac de calitate cat mai buna (fibra densa, suprafata neteda, culoare uniforma)

Casual fara a fi plictisitoare sau soporifica, triada camasa din denim bleu deschis + jeansi din denim albastru + bascheti (sau tenisi) albi functioneaza la fel de bine cu un jeans slim, ca si cu unul boyfriend, mom, evazat sau drept. Singura exceptie: evitam combinatia croielilor boyfriend, mom sau baggy atunci cand camasa este supradimensionata.

Pe timp de vara, camasa cu imprimeu hawaian, purtata descheiata peste un maieu simplu, ne permite sa aducem o tusa de stil pantalonilor chinos, bermudelor si pantalonilor scurti. Sa luam aminte, totusi, ca spre deosebire de Rachel, in 2021 alegem o camasa cu maneci lungi (pe care le vom rasuci) si un maieu non-cropped (indiferent cat de plat ne este abdomenul).

Inspirate de Monica, vom inlocui la plaja pantalonul scurt din denim, care zgarie pielea infierbantata si lipicioasa din cauza lotiunii cu FPS, cu un pantalon scurt din bumbac tip prosop. Il vom asorta cu un tricou cu portocale, cu un maieu alb larg sau cu o bustiera rosie.

Rochia cu nasturi frontali, de sus pana jos, este una din acele piese ale anilor ’90 pe care moda ultimilor doi ani si-a apropriat-o fara drept de apel. Asadar, tot ce avem de facut e sa gasim un model care sa ne permita sa intram in pielea unui personaj feminin creat de Marta Kauffman si David Crane. Acestea fiind spuse, spre diferenta de cum se purta rochia sus-numita in urma cu 20 de ani – cu tricouri mulate, cu maneci lungi si decolteu in U -, in zilele noastre o vom asorta cu un tricou vintage sau cu o helanca fina.

Combinatia rochie maxi cu print floral + bocanci cu sireturi pare ca va ramane in garderobele noastre si in urmatorii 10 ani.

Am zis mai devreme rochie maxi, si la fel de ancorata in prezent este rochia-furou a lui Phoebe, evident purtata cu ghete biker, pentru un look retro, grungy si foarte cool.

Triada jeansi prespalati + geaca din catifea reiata maro ciocolatiu + bascheti albi este, evident, material de reprodus, cu conditia de a-l declina intr-o tinuta ceva mai magulitoare decat cea purtata de fosta chelnerita de la Central Perk.

Tandemul jeans mom cu talie inalta + pulover amplu, scurtat minimal, este deja multiplicat la infinit de toate adolescentele. Ce putem face noi restul, care am depasit varsta majoratului, este sa mizam pe combinatia de top cu croiala dreapta (sau camasa lejera si taiata drept, fara pense) + jeansi slim prespalat, cu manseta rulata peste glezna + bascheti sau tenisi albi.

Iata dovada ca hanoracul oversized este la fel de versatil ca o camasa alba sau o pereche de jeansi albastri… Luam lectii de la Phoebe si il asortam cu o fusta maxi, vaporoasa, si ne prindem parul cu un elastic.

Mai putin body conscious decat un colant pentru yoga – si ceva mai sexy decat acesta, mai ales daca preferam seductia discreta a stilului tomboy in favoarea absentei misterului data de lycra -, pantalonul de training, cu siret sau elastic in talie, este piesa cea mai cool care poate fi purtata la sala. Era si timpul sa il scoatem din dulap, iar anul de work-from-home nu l-a facut mai putin dezirabil…

Asortarea cromatica dintre maro ciocolatiu + negru ar putea deveni o favorita a sezonului rece daca, diferit de cum o facea Rachel, invatam sa o purtam in materiale de calitate si croieli interesante.

Nu degeaba rochia petrecuta este genul de piesa clasica si indemodabila. I se mai spune si rochie-portofel sau rochie parte-peste-parte, ca sa stiti care e termenul de cautare pentru urmatoarea voastra tura de shopping online.

Vom accesoriza un look casual purtand in par, la fel ca Monica, o agrafa plata cu design fantezist.

Camasa larga barbateasca, purtata ca tinuta de stat acasa, nu si-a pierdut din sarm nici dupa 20 de ani.

Decolteul patrat: nu l-ati observat peste tot, prin magazine? De vreo un an a inlocuit, in popularitate, decolteul la baza gatului si l-a lasat de mult in urma pe cel in V.

Rochia cu buline, cand esti invitata la o nunta. Simpla si de efect.

Nu e o piesa vestimentara in sine, dar in mod clar e o obsesie a ultimilor 2-3 ani: sacosa impletita. Mergem cu ea la piata sau la brunch.

Ce lasam in urma, fara regrete

Combinatia mini-jupa plisata + cizme cu tocuri inalte.

Sacoul ultra-cambrat, cu dungi verticale, alaturat unei fuste mini drepte

Pantalonii ultra-slim in carouri rosii si negre (sau in orice fel de carouri…)

Setul de fusta tubulara lunga si sacou tip camasa, asortat

Rochia de seara de inspiratie asiatica, luata ca atare (denumirea ei oficiala este Cheongsam). Make it fusion, darlings, daca tineti neaparat sa o imbracati sau pastrati in dulap.

Cravata purtata in loc de colier

Bustierele din denim

Imprimeul leopard suprapus pe o vesta din blana artificiala.

Gulerul camasii (ascutit, rotunjit, de oricare ar fi el) purtat peste reverul sacoului.

La final si dupa reuniune, marturisiti-mi: pe care dintre piese sau tinute le-ai avut si voi? Pe care le aveti inca in garderoba? In care nu v-ati mai imbraca, nici picate cu ceara?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii la acest post

  1. 1
    Mădălina B says:

    Foarte frumos articolul, mai ales că ajută să păstrăm și să reinterpretăm mult din ce avem deja în garderobă, fara a adopta fast-fashion și a umple lumea de haine. Aș renunța și aș da la reciclat totuși fără regrete și jeanșii cu talie foarte joasă.. La lista de restilizat as adăuga puloverul pufos din mohair, chiar cu umeri bufanți, declinat in culori calde, pe care acum l-aș asorta cu mom jeans și adidași cool.

Dă-i un răspuns lui Mădălina B Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.