O brosa si un discurs

„Ne vom simti alinati la gandul ca, desi mai avem de rezistat o perioada, vor reveni si zilele bune; vom fi din nou alaturi de prieteni; vom fi din nou cu familiile noastre; ne vom intalni din nou.”*

Cuvintele acestea – calme, rezervate, si totusi pline de speranta atat de necesara in aceste zile – mi-au oferit unul din momentele de pauza luate saptamana trecuta. Au fost cele cu care regina Angliei si-a incheiat duminica discursul televizat, un discurs considerat istoric pentru ca este (doar) al patrulea in cei 68 de ani de domnie (celelalte trei au fost, pentru cine intereseaza, in timpul razboiului din Golf in 1991, la moartea printesei Diana in 1997 si dupa inmormantarea Reginei Mama in 2002).

„We will meet again”, mi-am repetat de cateva ori. A fost un fel de mantra a zilei. Dupa o cautare rapida pe YouTube, am descoperit ca ele fac referinta la un cantec al Verei Lynn din 1939, cantec indragit de soldatii britanici care plecau la razboi. M-am intrebat daca oare cantecul e pe playlistul reginei, are oare un best of pe care il fredoneaza la palat, oare i-a fost sugerat de vreun consilier de comunicare…? Dar divagam, cand de fapt eu voiam doar sa reascult discursul.

Ceea ce am si facut, de cateva ori. La fel de rezervat, in stil British. La fel de emotionant cu fiecare repetare.

Insotind cuvintele era prezenta reginei, conturata clar de verdele smarald al unei rochii simple, subliniata de colierul dublu de perle cu care apare frecvent. Si o brosa unica, prinsa aproape de umarul ei stang.

Alegerea acelei brose – si nu a alteia, din multele ei bijuterii – nu putea fi intamplatoare. E legendar obiceiul ei, similar cu cel al lui Madeleine Albright, de a purta brose cu mesaje ascunse. Ii sunt dedicate carti, emisiuni TV si de radio, siteuri, episoade de podcast. Specialisti in comunicare, protocol si istorie ii analizeaza in mod constant brosele si le interpreteaza pe baza unui „cod” secret: unele sunt controversate, altele banale. Exista chiar si un Court Jeweler!

In orice caz, brosa aleasa duminica trecuta a fost motiv de surpriza.

Nu este una din preferatele ei, cum este in schimb brosa de forma unui buchet de flori primita de la parintii ei la nasterea printului Charles. Nu a ales nici brosa Prince Albert, purtata de regina Victoria la nunta din 1840, cea in a carui montura de aur e asezat un enorm safir albastru inconjurat de 12 briliante, si nici bijuteria cunoscuta drept „Granny’s Chips”, cu 2 diamante masive taiate din diamantul Cullinan.

In schimb, regina a purtat o brosa cu un turcoaz inconjurat de diamante montate in filigran, bijuterie care a apartinut bunicii ei, Regina Mary. De ce tocmai aceasta, o brosa atat de rar purtata in public?

Circula mai multe interpretari.

Una dintre ele vorbeste despre legatura pe care Regina a dorit sa o faca cu trecutul, cu toata istoria careia familia, tara, lumea ei i-a supravietuit. O alta explicatie asociaza discursul Reginei cu rolul bunicii ei, care a stat alaturi de Regele George V de-a lungul Primului Razboi Mondial. In sfarsit, variante mai simpliste, de facto, spun ca brosa a fost aleasa pe criterii strict stilistice, pentru ca se asorta cromatic cu rochia.

Lasand deoparte interpretarile, brosa cu turcoaz si diamante a fost rareori vazuta. Desi mostenita in 1953, regina a purtat-o prima data abia in 2014, in timpul unei vizite in comitatul Derbyshire. A devenit a ei la moartea bunicii paternale, impreuna cu o intreaga colectie de bijuterii din care mai fac parte tiara purtata de Meghan Markle la cununia cu printul Harry, colierul cu diamante purtat la aniversarea Jubileului domniei ei si tiara purtata de regina insasi la propria nunta, in 1947. Desi domnia reginei Mary a fost emblematica pentru multe momente de glorie ale Marii Britanii, perioada a coincis si cu unele dintre cele mai dificile evenimente din istoria mondiala – printre care pandemia de „gripa spaniola”, poate evenimentul cel mai potrivit pentru o comparatie istorica cu timpurile pe care le traim.

In sfarsit, daca tinem sa decriptam mesajul unei bijuterii si al unei haine, o putem prin istorie, o putem face si prin culoare.

Verdele este simbolul sperantei, al vindecarii, al optimismului.

Turcoazul, piatra purtata de secole ca amuleta si talisman, este asociata tot cu vindecarea si protejarea; se spune despre ea ca vindeca pana si blocajele creative.

Deloc de neglijat, verdele-turcoaz este culoarea uniformelor purtate de doctorii si asistentele din NHS, sistemul public de sanatate din UK. Cine stie, poate culorile purtate de regina au fost, de fapt, alese pentru a le transmite acestora un „multumesc” nerostit.

*”We should take comfort that while we may have more still to endure, better days will return: we will be with our friends again; we will be with our families again; we will meet again.”

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.