Bucuria, pacea interioara si tone de marketing

Luni, ora 12:30. Asezata intr-un scaun comod la coafor, astept ca vopseaua de par sa isi faca efectul. Patruzeci si cinci de minute de rabdare in care, inevitabil, la un moment dat deschid Instagramul. Rulez masinal feed-ul, vad fotografie dupa fotografie fara sa le privesc cu adevarat: imaginile seamana atat de mult intre ele (insotite de paragrafe insipide, cliseistice, lipsite de substanta), incat catorva conturi le dau imediat unfollow. Dupa vreo 30-40 de postari, privirile imi cad pe un citat re-postat si re-circulat, a carui autor original s-a pierdut in hatisurile non-creditarilor din social media. De data asta, citatul a fost re-postat de pe pagina Miroslavei Duma: „Happiness is the new rich. Inner peace si the new success. Health is the new wealth. Kindness is the new cool”. Il citesc si, instantaneu, ma simt agasata, iritata, imi dau ochii peste cap gandind „oh for fuck’s sake…”, dar nu am timp sa zabovesc prea mult in aceasta stare: Cristina, cea care se ocupa de parul meu, ma bate pe umar si imi face semn ca e momentul sa ma spele pe cap.

Cateva ore mai tarziu, mi-am adus aminte de interviul cu Beyonce din Elle US, de o vizita in noiembrie intr-un Nature&Decouvertes, de penibila lansare a lumanarii parfumate de 75 de dolari, cu semnatura olfactiva a lui Gwyneth Paltrow, de nenumaratele rafturi cu carti de wellbeing, diete-minune, mindfulness in 5 pasi si 5 minute, de multe cursuri online de yoga „pe repede inainte, pentru oameni ocupati”, de seturile asortate de saltea de yoga/ colanti multicolori / maieuri modelatoare/ recipiente fara BPA pentru apa cu multivitamine / elastic de par / prosop care insumeaza cateva sute bune de lei, de cristalele tamaduitoare care functioneaza doar cu o anumita binecuvantare si doar cumparate dintr-un anume magazin, de explozia de produse eco-friendly si kituri pentru meditatie si difuzoare de parfumuri care te pot pune in contact direct cu serenitatea si divinitatea interioara… Toate ne sunt la indemana, e suficient doar sa le punem in cos si sa le platim.

In acest inceput de an si de deceniu, cautarea bucuriei si pacii interioare pare ca a devenit mai trendy decat o pereche de bascheti Off White, mai pretioasa decat o rochie haute couture. E o stare de fapt care pare pozitiva pe hartie, dar care mie imi strange stomacul.

Pentru ca, contrar starii de impacare pe care oamenii o cautau candva in linistea unei biserici, in timpul unei plimbari solitare, in orele petrecute in compania unei carti bune sau in efortul curat si simplu al catorva asane facute pe un covoras decolorat de yoga, vanatoarea care ni se propune astazi vine insotita de un altfel de cost. Si nu ma refer doar la cel financiar… Costul este cel al vietii traite in lipsa unor repere interioare, pe care le compensam cu usurinta prin achizitii, la propriu.

Pentru ca, nu-i asa?, cum sa te invinovatesti cand cheltui 150 lei pe un covoras de yoga din plastic reciclat, daca e posibil ca el sa iti aduca entuziasmul si fericirea pe care nu le mai traiesti in relatia de cuplu? Cum sa nu dai 500 lei pe suplimente alimentare care iti injecteaza bucurie direct in vena? Cum sa nu scoti 700 lei din buzunar pentru un bol tibetan purificat de aerul Himalayei, ale carui sunete fac sa dispara instantaneu stresul si anxietatile, iti echilibreaza chakrele si aduc o adanca stare de relaxare? Cum sa nu platesti 3000 de euro pe un retreat de o saptamana in Bhutan sau la 20 km de Campina, daca stii ca doar acolo ti se vor revela secretele tineretii vesnice, plus renasterea fizica, mentala si sufleteasca?

Suntem, in masa, imens de vulnerabili si influentabili in fata promisiunilor unei vieti mai echilibrate. Din pacate, aceasta vulnerabilitate este calcaiul lui Ahile pe care se sprijina multe campanii de marketing si advertising. Nevoia noastra de „mai bine, dar cu minim de efort, implicare, disciplina, perseverenta”, lenea, credulitatea, apetitul pentru pastile magice  si formule in maxim 3 pasi sunt punctele nevralgice. In demersul de a monetiza impalpabilul, valori profund umane – bucuria, autenticitatea, echilibrul, calmul – au fost vidate de substanta si transformate in noi religii, in competitii, in comercial.

Constatarile mele de mai sus au prins voce si dupa o discutie cu o prietena, care imi spunea ca re-traim perioada anilor ’70, la alta scara si cu alte repere. Tot ea imi povestea despre cotidianul parintilor ei, tineri in respectivul deceniu.

Aveau, la momentul acela, 3 copii, locuiau intr-un sat din Moldova si beau in fiecare dimineata apa rece de fantana, in care amestecau o lingurita de miere de albine. Tatal ei, invatator la scoala din sat, avea cativa stupi in gradina din spatele casei. Avea si o roata de olar in curte, la care mesterea din cand in cand. Mama ei, asistenta la dispensar, facea paine in casa, cosea rochii pentru ea si surorile ei, le tricota fulare, le impletea parul si, cu discretie, avea grija de 2-3 persoane care traiau mai izolat in acel sat. Viata familiei ei era ritmata de pranzul de duminica la care apareau tot felul de rude, de lectiile facute in fiecare seara, de mulsul unei vaci in zori de zi, de un strans de ciuperci sau afine, de cate o vizita in satul vecin… Pe scurt, traiau simplu, erau sanatosi, aveau grija de ei si de altii.

Astazi, aceeasi familie s-ar simti tentata sa isi monetizeze acest „way of life”. Ar organiza un „retreat” elaborat in sanul naturii, eventual inchiriind un elegant conac renovat din zona. Ar posta frecvent pe retele sociale fotografii bine incadrate ale ceramicii artizanale, neaose, realizate „cu suflet” de tata, ar trimite mostre din potiunea lor magica tuturor influencerilor, si-ar coordona cromatic tinutele din zilele de sarbatoare si ar avea un cont de Instagram pe care fiecare plimbare prin padurea din apropiere ar fi imortalizata si insotita de un hashtag aspirational. Si, pe acelasi cont, orice demers altruist si dezinteresat ar fi minutios documentat, descris, folosit pentru promovare si orice fotografie ar veni taguita catre una din marcile folosite: cizmele din plastic purtate la curatarea grajdului, cosul de rachita folosit la picnicul rustic ad-hoc, sacul de ciment folosit la nivelarea unui perete lateral, borcanul de sticla in care a fost iaurt si acum e plantata o muscata, pana si feliile de paine din faina integrala sau dulceata de zmeura, cumparate de la mini-marketul local. Pentru ca nu se stie de unde sare urmatorul sponsor…

Diferenta dintre anii ’70 si perioada neo-seventies? Inocenta, autenticitatea, spontaneitatea si, in mod special, simplitatea autentica si dezinteresul fata de profitul material.

In ceea ce ma priveste, in ciuda tonului sarcastic din prima parte a articolului, inteleg pana la un punct dorinta de monetizare si de validare exterioara. Orice sursa alternativa si legala de venit e binevenita si, daca se dovedeste profitabila, merita urmata. Pe de alta parte, ce simt si stiu ca e important pentru mine – nu vorbesc in numele altora – e sa pun in balanta spectacolul de marketing cu nevoile mele reale, sa imi exersez discernamantul, sa observ locurile in care simbolismul este mascat de manipularea naivitatii si credintelor. Nu vreau sa minimizez nevoia de a gasi ceva care iti aduce alinare, vindecare, sanatate, credinta – chestionez insa felul in care avem impresia ca ajungem la ele, „carjele” pe care le cumparam ignorand calea (sau procesul sau cum vreti sa ii spuneti) pentru a ajunge la acel ceva.

Stiu cu certitudine ca pacea interioara nu se gaseste de vanzare la raionul cu ceaiuri bio al vreunui Plafar, ca purtarea unei bratari din labradorit gri care costa 250 lei nu ma ajuta sa inteleg mai bine cum functioneaza legea atractiei (in ciuda unui dialog cu un domn taximetrist!), ca o supradoza de sucuri verzi nu va compensa pentru anii de sedentarism, ca niste colanti de yoga branduiti prestigios plus un hashtag viral nu inlocuiesc lipsa spatiul mental si nu vindeca traume emotionale.

Stiu, cu la fel de multa claritate, ca blandetea si bunul simt exista fara vreun slogan declamat de o celebritate, ca achizitia unui kit de meditatie e la fel de inutila ca instalarea unei biciclete stationare intr-un apartament atunci cand nu practici constant, ca bucuria de la finalul unei practici spirituale sau fizice nu depinde (si nu ar trebui motivata) de numarul de like-uri pe care l-as putea obtine postand o poza transpirata pe stories, iar ca un sejur la un ashram foarte instagramabil nu este o conditie sine qua non pentru a zambi din interior.

Voi unde va situati?

Tag-uri : ,
Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

6 comentarii la acest post

  1. 1
    Andressa says:

    Minunat articol, Irina. Cu greu am rezistat, mărturisesc, de câte ori mi-am reînnoit abonamentul la sala de fitness să nu cumpăr și echipament nou, frumos colorat, cu logouri care simbolizează bunăstarea! 🙂 Cu greu am ajuns să înțeleg că nu făceam nimic greșit în trecut de nu îmi auzeam vocea interioară, ci pur și simplu trebuia să am răbdare ca ea să devină mai puternică. Era nevoie pur și simplu de timp, de mai multe experiențe, de maturizare. Nu de alte cărți, alte hobby-uri, altă dietă. Acum înțeleg de ce atâția tineri caută ce rareori (sau niciodată) nu descoperi înainte să ajungi într-o anumită etapă. Iar banii n-au nicio legătură cu asta.

    • 1.1
      Irina says:

      Andreea, multumesc tare mult pentru apreciere! Am fost in aceeasi situatie cu tine de cateva ori, chiar de curand ma uitam la echipament de sport – tricouri, hanorac, colanti, inclusiv geanta si trusa umpluta cu produse travel-size pentru dusul „de dupa sala”, cumparate in fiecare an, in speranta ca ele ma vor motiva, ca vanzandu-ma in oglinda mai colorat sau mai dragut imbracata, ma voi disciplina. BS, ca sa ma exprim elegant. Alte experiente au fost de tipul „e adevarat ca ai facut acest curs in valoare de X mii de lei si e adevarat ca practici acasa, DAR beneficiile vor fi inmiite daca cumperi aceasta panglica si acest pandantiv in valoare de X sute de lei”… Alteori – deseori – am observat (si o spun cu toata intelegerea si compasiunea si blandetea) atat de multe persoane care bifau cate un curs care le promitea ca ii invata cum sa ierte cu adevarat, cum sa isi vindece traumele emotionale, cum sa isi redescopere feminitatea/ masculinitatea, cum sa devina un partener de cuplu mai constient si matur etc, si sa traiasca cu impresia ca cele 2-6 ore de curs i-au rezolvat… Nu doar tinerii cauta, senzatia mea e ca suntem in cautare toata viata, indiferent de varsta – dar pe parcurs ne pierdem entuziasmul, energia, ne resemnam, ne multumim cu putin sau cu rutina. Plus ca percepem negativ schimbarea, efortul, tenacitatea. Ce bine ar fi daca totul ar veni usor, nu? te imbratisez!

  2. 2
    Violeta says:

    Ba nu, e bine ca esti sarcastica si eu te rog sa fii sarcastica cu non-valoarea, cu ipocrizia, ca „fatuiala” asta de ochii altora, intr-un cuvant – cu lipsa de autentic. Mi-a placut viata descrisa de prietena ta in casa parintilor din anii „70. Da, am avut si eu la bunici aceea viata – si ii sunt recunoscatoare lui Dzeu. in fiecare zi ca mi-a dat aceea perioada minunata de viata si pe minunatii mei bunici. Revenind la realitatea noastra – oare cand crezi ca omenirea va realiza ca, daca se continua pe acest drum, ne pierdem insasi esenta umana?? Oare cand se va renunta la superficialitatea lui „a parea”?? Cand vom redevenii naturali, curati si buni?

  3. 3
    raiciu mariana says:

    Mi-a placut asa mult ce ai scris! Ai transpus asa bine ceea ce simt, dar nu imi dadeam seama …sau nu stiam sa exprim in cuvinte- asta e unul dintre talentele tale!
    Dar lucrurile cred ca se cern de la sine, si fiecare la nivelul lui face alegeri. E drept ca trebuie sesizate anomaliile si tras semnale de alarma, mai ales pentru cei carora vocea interioara le zice ca ceva e ne-natural, ca nu e firesc, dar nu au puterea sa fie vocali sau sa schimbe ceva, dar cand citesc mesaje de tipul celui scris de tine, prind curaj sa se exprime si ei, sau sa nu reactioneze impulsiv la presiune din partea media si la presiunea sociala.

  4. 4
    Andressa says:

    Așa este, m-am gândit la cazul meu. Eu m-am oprit la un moment dat din căutarea unui truc magic, din cumpărarea asta nebună, dar nu știu cum este la alții. Ar fi bine să fie totul mai ușor, într-adevăr. Sau dacă toate problemele ar avea solțiile la magazin! 🙂

  5. 5
    Ioana says:

    Foarte bune gândurile așternute în articol! La mai multe 🙂

Lasă un răspuns la Violeta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.