Cele cinci culori ale anului 2017

Da, una dintre ele a fost anuntata cu surle si trambite – sau, mai bine spus, abia acum a fost vehiculata intens in media. In realitate, se discuta despre culoarea anului de prin vara, iar la inceputul lui decembrie este aleasa si facuta publica. Si, surpriza, contrar a ceea ce credeti ca vedeti in online, nu exista o singura culoare a anului!

Una cate una, companiile si agentiile de trend forecasting dezvaluie presei de specialitate nuanta asupra careia s-au decis: PPG si AkzoNobel sunt, traditional, primii care o anunta, urmati de Sherwin-williams, Benjamin Moore si, in final, Pantone. Iar pentru ca Pantone este considerat autoritatea in domeniu dar si pentru ca si-a creat conexiuni cu lumea modei, verdele Greenery domina in titlurile si articolele acestor ultime zile. Fiecare dintre jucatori impartasesc detalii despre felul in care s-a ajuns la culoarea-vedeta: cercetare de piata, observarea comportamentului consumatorilor, calatorii, evenimente de industrie, dezbateri… E un proces aprofundat si de durata.

Multi vad culorile alese si isi exprima gusturile si apartenenta. Altii incep sa caute combinatii cromatice care functioneaza cu nuanta aleasa sau sa vaneze produse (imbracaminte, decoratiuni interioare) derivate din acest trend. Eu privesc alegerile acestor culori putin diferit; prefer sa ma gandesc la motivele din spatele acestor alegeri: de ce a fost aleasa tocmai aceasta nuanta? de ce acum?

Intelegerea motivelor ma ajuta sa vad carui stil de viata se adreseaza, cine va rezona cu alegerea respectiva, stilul cui poate fi armonizat sau potentat de respectiva culoare.

Mai jos aveti cele 5 culori, fiecare in parte declarata „culoarea anului 2017”. Alaturi de explicatiile fiecarui brand, mi-am trecut propriile ganduri. Care dintre culori rezoneaza cu voi?

culori

Alegerea Pantone: Greenery

Nuanta 15-0343, „proaspata si plina de vitalitate, este simbolul unui nou inceput. Greenery este o nuanta de verde cu subton cald de galben, care sugereaza primele zile de primavara, cand natura revine la viata, capata putere, se innoieste. Similare foliajului verde crud si abundentei primaverii, atributele nuantei Greenery ii indeamna pe consumatori sa respire adanc, sa se oxigeneze, sa prinda puteri noi.

Greenery este culoarea de baza a naturii. Cu cat mai mult suntem imersati in ritmul vietii urbane moderne, cu atat mai mult simtim nevoia si dorinta de a ne contopi cu frumusetea fizica si armonia lumii naturale. Aceasta schimbare de energie este reflectata de proliferarea tuturor obiectelor si contextelor globale care folosesc Greenery in vietile zilnice: planificare urbana, arhitectura, design, lifestyle. O culoare constant in periferia esteticii, Greenery este acum adus in prim-plan. Este o nuanta omniprezenta in lume. Pentru ca simbolizeaza viata noua, Greenery este emblematica si pentru urmarirea pasiunilor in plan personal, si pentru vitalitatea proprie.”

Parerea mea? Verdele-crud este o nuanta aprinsa, vie, indrazneata, care semnaleaza un nou inceput. Motivele alegerii acestei culori sunt o prelucrare a ceea ce comunica Pantone de ani de zile. Este o re-aducere pe tapet si reinterpretare a mega-trendului eco-friendly/ green. Ceea ce propulseaza si continua un trend nu se schimba drastic sau pe termen scurt; ceea ce se schimba sunt influentele discrete, ele indica dorinta noastra de stabilitate si echilibru.

Alegerea Sherwin Williams: Poised Taupe

Daca anul trecut alesesera un alb cald, Alabaster, pentru 2017 ei propun o nuanta cald-neutra. „De obicei, Sherwin-Williams nu ajunge la favoritisme cromatice, dar anul acesta nu ne-am putut abtine. Culoarea pe care o anticipam ca definitorie pentru 2017 este Poised Taupe SW 6039: creaza ambientul unui stil de viata confortabil si aduce sentimentul de sanctuar in caminele noastre. Este o nuanta care imprastie stresul lumii exterioare, in asemenea masura incat, atunci cand pasim in casa, ne simtim calmi, incarcati de energie blanda, echilibrati. Povestea alegerii lui Poised Taupe este simpla. Cafeniul pamantului este combinat cu un gri conservator, iar rezultatul este o nuanta organica, lemnoasa, complexa, care subliniaza imperfectiunile si autenticitatea unei vieti traite frumos.”

Parerea mea? S-ar putea ca voi sa vedeti cele doua culori – Greenery si Taupe – ca fiind diametral opuse. Eu le vad similare in concept, doua fete ale aceleiasi monede ca aspect.

In locul cuvintelor cu prefix „re” folosite de Pantone (reimprospatare, reinnoire, revitalizare), Sherwin-Williams foloseste prefixul „de: de-stresare, definire, decuplare. Acelasi stil de viata, aceleasi provocari, doua perspective diferite de a le gestiona. In loc de a te invita sa te reconextezi cu natura si sa te umpli de energie, cum face Greenery, ti se ofera din partea Poised Taupe posibilitatea de a primi o imbratisare calda, un spatiu aerisit si asigurarea ca totul va fi in regula.

Alegerea AkzoNobel: Denim Drift

Alegerea europeana pentru 2017 este, in chintesenta, o culoare americana. „Intelegem cat de importanta este culoarea in vietile noastre: pe langa partea practica, culorile au un efect transformativ pozitiv asupra oamenilor si locurilor in care acestia isi petrec timpul: acasa, la birou, in timpul liber. Pentru a completa culoarea anului, am dezvoltat in paralel o paleta cromatica in spectrul nuantelor de albastru. Denim Drift combinat cu nuantele mai deschise ale acestei palete creaza un efect aerisit, curat, in timp ce alaturarile cu tonuri inchise dau nastere unui aspect dramatic, atmosferic.”

Parerea mea? Denimul este un material clasic si versatil, in egala masura comod si modern. In imbracaminte si moda, este un material non-discriminatoriu: oricine il poate alege. Acelasi lucru e valabil pentru aceasta nuanta de albastru; creaza sentimentul unei oaze de liniste intr-o perioada de incertitudini.

Alegerea PPG: Violet Verbena

O descriere potrivita a acestei nuante este violet actualizat, cu o doza generoasa de violet. „Violet Verbena este deopotriva nostalgic si modern. Devine un reper esential intr-o lume care poate parea temporara, luxos intr-o lume aspra care simte nevoia de rasfat, introspectiv si personal intr-o luma invaziva. Este o nuanta care se adapteaza ambientului si completeaza armonios o varietate de alegeri estetice si de design, de la camere de joaca luminoase la spatii linistite. Violet Verbena este un violet nuantat, cu prezenta cameleonica.”

Parerea mea? Statistic, foarte putine persoane aleg sa isi decoreze spatiile sau sa se imbrace in nuante de violet, insa aceasta culoare isi face loc cu usurinta in trendurile cromatice. Se poate spune ca este nostalgic, modern sau luxos, cum o descriu cei de la PPG. Senzatia mea este ca motivul principal tine de faptul ca multi sunt intrigati de aceasta culoare asociata spiritualitatii, chiar daca nu se angajeaza sa o afiseze vizibil.

O percept drept o culoare in care se amesteca masculinul si femininul, o nuanta in care mentalul nostru supraincarcat se interesecteaza cu visele noastre boeme. Este o culoare care vorbeste celor care isi doresc sa faca parte dintr-o cultura si o societate mai creativa, mai buna, noua. Este expresia unei altfel de dorinte.

Alegerea Benjamin Moore: Shadow

Diferita ca ziua si noaptea, asa pot fi descrise alegerea Benjamin Moore pentru 2016 fata de cea pentru 2017. Simply White de anul trecut este urmat acum de Shadow, un mov ametist intunecat.

„Enigmatic si magnetic, Shadow este o nuanta maiestrita pentru ambient. Este o culoare care aduce aminte de „trecut”, dar face si o declaratie contemporana, puternica. Acest violet inchis, cu tonalitati bogate si pigmentatie armonioasa, Shadow creaza o conexiune emotionala care evoca amintiri nostalgice legate de spatii si lumina.”

Parerea mea? Inca o nuanta eleganta de mov cenusiu, similar unui mov aubergine, dar cu o coloratura mult mai profunda, artistica, romantica, dramatica. Profunzimea lui Shadow il va face usor si placut de folosit in accente de culoare.

Care dintre cele cinci ar putea deveni preferata voastra?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Diana says:

    Interesant, nu stiam ca exista 5 culori, si cum sunt alese. Mie mi s-au lipit din prima ochii de Violet Verbena si imi plac mult descrierile tale.

  2. 2
    Ana Maria says:

    Poised taupe si shadow sunt superbe. Restul nu sunt pe gustul meu. In afara de greenery, par culori de toamna – iarna in opinia mea. O zi frumoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.