Ce culori purtau feministele?

In ultima perioada, multe dintre discutiile si evenimentele din preajma mea au avut legatura, directa sau nu, cu feminitatea: Ziua Femeii, workshopuri corporate dedicate stilului feminin, un vitor proiect legat de feminitate, senzualitate si vestimentatie, discutii pe marginea unor carti despre emanciparea femeilor si miscarea feminista, inclusiv am vazut doua filme despre inceputurile miscarii feministe (Sufragette si Inger de Otel).

Nu am de gand sa transform blogul sau articolele in platforme media ale feminismului, si nici nu vreau sa discut despre inegalitatile dintre femei si barbati. Nu e locul potrivit. Insa, pentru ca luna martie o cere iar Style Diary este despre femei, stil si moda, am sa scriu astazi despre o bucatica din istorie: culorile alese pentru a reprezenta feminismul.

Haideti sa aruncam o privire in trecut, in 1908, cand Emmeline Pankhurst, fondatoarea miscarii, ajunsese intr-un impas. Fusese un an greu: fiica ei, Sylvia, parasise organizatia pentru a fonda o factiune separata; Emmeline fusese chiar ea arestata de cateva ori si isi petrecuse 6 saptamani in inchisoare. In acea perioada, Uniunea Sociala si Politica a Femeilor (aceasta era denumirea oficiala a organizatiei) era lipsita de coeziune, de directie si se simtea nevoia capitalizarii acelui moment de insufletire publica, de elan social, fara de care femeile ar fi putut pierde sansa dreptului la vot.

Astfel intra in scena drapelul tricolor in verde smarald, alb si violet cardinal, noile culori ale Uniunii stranse in spatele lui Pankhurst. Intr-o editie a „Votes for Women”, publicatia tiparita de WSPU, Pankhurst isi explica alegerea: violetul tinea locul „sangelui nobil care curge in venele fiecarei sufragete”; albul era emblema „puritatii femeilor in viata personala si publica”; verdele reprezenta „speranta si simbolul primaverii”.

Organizatia a inceput, treptat, sa vanda panglici, insigne si alte insemne ale WSPU colorate in aceasta triada, facand tinutele sufragetelor mai usor observabile si, o data cu ele, mai vizibila chestiunea sufragiului universal.

Inaintea acestui tricolor, dincolo de ocean, miscarea feminista isi alesese galbenul solar drept culoare-simbol. Sufragetele americane purtau insigne aurii, panglici si esarfe galbene, umbrele galbene, trandafiri galbeni, stele aurii prinse la revere sau palarii si, evident, steaguri galbene pentru a-si sprijin cauza.

In timp, albul a pierdut din popularitate in randul feministelor si nu a mai fost considerat o culoare cu care se identifica. Cumva, femeile au inteles ca atata timp cat castitatea, cumintenia si standardul patriarhal al puritatii morale continuau sa faca parte dintre criteriile si principiile miscarii, prea putine femei se pot „califica” drept feministe. In plus, femeia moderna nu poate purta vestimentatie alba in permanenta: albul e un magnet pentru ketchup, cafea, noroi si orice alte pete.

Insa violetul si verdele continua sa fie agreate. Primul pare sa asocieze feminismul cu sufletul nobil, dand miscarii o conotatie onorabila. Verdele simbolizeaza dezvoltare, emancipare si promisiunea unui viitor stralucitor.

O intrebare totusi apare: de ce nu a fost folosit si rozul, in aceasta ecuatie socio-cromatica? Nu reprezinta rozul chintesenta feminitatii?

Ei bine, da si nu.

Rozul este culoarea printeselor si fanteziilor romantice. Este o nuanta jucausa, dar care poate fi seducatoare, diafana, linistitoare. Rozul contine o multitudine de simboluri. Pentru fiecare femeie care spune ca rozul e infantil, apare o alta care il poarta cu stil si mandrie. Diana Vreeland si Elsa Schiaparelli iubeau rozul aprins, si nici una dintre ele nu poate fi descrisa drept „draguta”.

Lasand zilele moderne deoparte, in 1908 acest tip de conflict nu exista. In secolul XIX si pana in perioada anilor 1940, rozul era purtat in special de baieti si era considerat o culoare masculina. In multe societati occidentalte, rozul era perceput drept pasul logic dinaintea purtarii rosului din uniforma militara. Lucrurile s-au schimbat abia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand rozul a inceput sa fie asociat feminitatii.

Astazi, nu purtarea anumitor culori indica tabara in care aflam, ci mai curand atitudinile si principiile dupa care traim fac acest lucru. Cand se pune problema feminismului si modei, lucrurile nu sunt deloc simple: intra in joc chestiuni legate de standardele fortei de munca angajate, de cum arata manechinele care fac reclama brandurilor (albe, de culoare sau asiatice? diversitate de marimi sau doar silfide?) si de folosirea Photoshopului, de costurile de productie si costul de vanzare samd. Un articol scris acum vreun an in The Guardian este azi la fel de valabil.

Asa pe final, spuneti-mi: vreuna dintre voi poarta astazi verde, violet, alb, galben sau roz?

Fotografii: google.com