Haina care vorbeste

Cand triez, ordonez si re-construiesc garderobele altor femei, trec fiecare haina prin doua filtre.

Primul este cel al utilitatii: este haina aceasta o masura, o croiala si o culoare potrivita? se „armonizeaza” cu restul garderobei? are locul propriu in stilul purtatoarei lui? in cate variante si tinute o poate purta? de cate ori a fost purtata in ultimele 12 luni?

Haina care vorbeste

Cel de-al doilea este mai serios. Acestui filtru sunt supuse vesmintele „esec”, pentru care garderoba a fost o capcana & gaura neagra, din care nu au sansa sa mai vada lumina zilei; hainele „duplicat” care nu inceteaza sa semene unele cu celelalte, la nesfarsit; hainele „a doua sansa” care spera sa li se ofere ocazia unei asocieri fericite, intr-o zi cu soare si inspiratie; hainele „orfan”, care stau triste si nepurtate, neiubite, neplimbate in public, resemnate ca vor fi mereu neglijate… Printre ele, mai exista si hainele „elevi premianti”, care isi confirma pozitia si care trec intr-un esalon superior – al ultra-clasicelor, preferate indiscutabil, sezon dupa sezon…

Va marturisesc ca, la fiecare astfel de vizita si la fiecare gardeorba, astept cu nerabdare aparitia acelei haine care imi va spune o poveste. „The IT” garment. „Le” vêtement, pentru ca suna mai elegant in franceza. Chiar daca este uzat, uratit, lasat deoparte de prea multe purtari, aceasta este haina cu istorie.

Haina care vorbeste

Nu conteaza din ce categorie face parte. Haina aceasta (uneori, hainele – pot fi cateva!) vorbeste despre felul cum a luminat o zi cenusie, cum a creat o intalnire memorabila, cum a tinut ritmul unei veri cu adevarat fericite, cum a salvat viata unei cuplu rutinat, cum a bucurat o seara aniversara sau cum a infrumusetat o femeie care se simtea invizibila…

Acestea sunt genul de haine de care nu te poti desparti – si nici nu ai vrea sa o faci!

Acestea sunt hainele care vorbesc in numele persoanei care se ascunde in spatele lor sau in tesatura lor.

Este camasa mostenita de la un tata sau de la un frate. Nu conteaza ca nu o purtam, camasa e acolo. Acei barbati sunt acolo, prin ea.

Este fularul tricotat de o bunica. Nu conteaza ca s-a scamosat sau are cateva gauri de molii. Fularul e acolo, buni continua sa fie si ea acolo.

Este salopeta imprumutata din garderoba celei mai bune prietene din facultate, acum plecata in celalalt capat al lumii. Nu conteaza ca nu ne mai incape. Cat timp salopeta e acolo, prietenia inca poate trai.

Este rochia oferita de un sot sau fost iubit. Conteaza prea putin ca acel cadou a fost prost ales – dragul de el, nu ne stia marimea, habar nu avea ce gusturi avem… Atata timp cat rochie e in dulap, ne aducem aminte de bucuria cadoului, de generozitatea si inocenta gestului.

try-on-clothes

Nu va pot divulga secrete concrete, nu se face. Dar va pot spune cat ma emotioneaza reactiile acestor femei: o pupila care se anima, un zambet care strabate fata („e un cadou de la sotul meu!) si care imi transmit „nu te atinge de haina asta!” Imi imaginez cautarile acelui barbat prin magazine, ezitarile, dilemele si, la final, acel „da, da, impachetati-l. este cadou pentru o femeie frumoasa…”

Sa oferi o rochie – o haina – nu este un gest banal, anodin, comun. Pentru ca rareori uitam cadourile care ne ating, la propriu – pielea sau sufletul -, asa cum nu stergem un tatuaj.

Revenind cu picioarele pe pamant, spuneti-mi: v-au fost vreodata oferite haine cadou? Aveti in garderoba haine-suvenir? De cine sunt legate? Ce momente retraiti prin ele?

P.S.: Pentru cele care sunt hotarate sa ramana pe taramul pragmatismului stilistic, mai avem un ultim loc disponibil la Style Masterclass, in 28 februarie. Nu este un curs pentru fashioniste, ci pentru femei care vor sa invete cum sa se imbrace corect: cum sa construiasca o tinuta armonioasa, cum sa foloseasca culorile si croielile pentru silueta proprie, cum sa isi organizeze garderoba, cum sa isi poarte toate hainele si cum sa isi gestioneze shoppingul. Cine vrea sa ocupe acest ultim loc sa imi scrie la inscrieri@imagematters.ro

Fotografii: pinterest.com

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    Laura says:

    M-am despartit cu greu zilele trecute de geanta primita cadou de la iubitul meu. n-am purtat-o decat o data pentru ca vai,nu mi-a placut nici forma, nici culoarea, nici… nimic.
    L-am intrebat in toiul triajului drastic pe care il faceam: „Pe asta n-o mai port, dar o am de la tine. Ce fac, o scot din uz?”. Mi-a spus asa, trist: „Da, arunc-o, ca stiu ca n-ai purtat-o decat o data. nu te-am nimerit cu ea”
    nu mai pup eu geanta cadou…. 🙂

    • 1.1
      Irina says:

      :)))) Laura, ce intamplare simpatica! Cat despre geanta-cadou, fii practica: identifica tu o geanta (sau mai multe modele) care iti plac, salveaza pozele sau linkurile si trimite-i iubitului un email cu „vreau sa iti fac viata mai usoara, nu vreau sa existe dezamagiri sau suparari intre noi” 🙂

  2. 2
    Teodora says:

    adorabil postul! iubesc hainele cu poveste! deja am un mare zambet pe fata numai de la faptul ca m-am gandit la astfel de haine.
    de multe ori primesc haine, caci persoanele din jurul meu stiu cat de mult imi plac 🙂 si sunt cu adevarat o norocoasa, caci imi place ceea ce primesc si le port cu mare bucurie caci sunt primite de la persoane foarte dragi.
    au existat in trecut niste rateuri, dar nu dpdv stilistic, ci doar am fost vazuta mai slaba decat eram de fapt :))))

  3. 3
    claudia says:

    Din pacate, nu am nici o haina primita cadou.Dar asta nu inseamna ca nu am haine ,,cu povesti,,.Sunt hainele pe care mi le achizitionez in vacante, din acele locuri in care stiu sigur ca nu voi mai ajunge si a doua oara….

  4. 4
    Ana says:

    atunci cand eram mica dulapul bunicii, al mamei si al matusii mele erau un fel de dulap-Narnia – niste mici universuri, in care imi placea sa scotocesc pe ascuns, sa probez si sa miros.. din cand in cand imi mai aratau si ele cate o haina importanta – rochia cu care mergea la bal, cate o ie mostenita si ea, cate o bluza primita cadou de matusa de la vreun pretendent.. Soarta sau timpul, sau dorinta mea au facut ca unele din aceste piese sa si ajunga la mine. Am bluze de matase, cusute de croitoreasa bunicii, cu nasturi pe spate, o basca a bunicii, de lana, facuta in Polonoa, pe strada Rumunska (Romania)- imi plac tare mult coincidentele de acest tip, un top facut integral din lame, din perioada imediat urmatoare revolutiei din ’89, o pereche de cizme maro-roscat, primite in ’90 din Germania in pachetele de „ajutoare”, papionul tatalui meu si poseta de paiete a mamei, pe care le-au purtat in ziua in care s-au casatorit, cateva esarfe de matase ale buncii si un inel de-ale ei, cu care imi placea sa ma joc pe degetul ei cand eram mica. Mi-a promis atunci ca mi-l va lasa cadou intr-o zi.. si s-a tinut de cuvant 🙂

  5. 5
    Cat says:

    Cea mai incarcata de semnificatii haina pe care o am este…rochia de mireasa a buniicii mele. A purtat-o in 1930 si mariajul ei a durat 71 de ani, pana cand a plecat bunicul. Rochia este din matase naturala din viermi, un bej galbui cam ciudatel, cu guler rotunjit, maneci 3/4 si lunga usor peste genunchi. Cusaturile sunt manuale. Am combinat-o cu accesorii moderne negre, margele lungi infasurate si am purtat-o la o nunta la care am fost nasa. Bineinteles cu mesajul: „va doresc o casnicie de minim 71 de ani”. Rochia asta nu as da-o niciodata. Imi aduce aminte de toata copilaria mea si imi trezeste un puternic respect fata de familia mea.

  6. 6
    Ana Events says:

    Sa fiu sincera arata mai mult decat bine, insa parca tot as incuraja ceva mai mult atelierele de creatie chiar daca unele dintre noi ne permitem doar ocazional sa cumparam haine de la ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.