O data ce-i a mea, nu o mai vreau

Sa iti doresti din tot sufletul o anume rochie, o anume pereche de escarpeni, o anume geanta.  Sa economisesti pentru ca sa ti-o oferi.  Sa o visezi.  Sa dezvolti chiar o fixatie, usor ingrijoratoare, pentru obiectul cu pricina.  Sa il cumperi, intr-un final.  Si apoi… pffff…  Sa iti dai seama ca obiectul-fantezie nu este la inaltimea sperantelor si asteptarilor tale.  Sa traiesti un sentiment bizar de deceptie, de dezumflare. Toate astea, pentru ce?

Ei da, ni se mai intampla.  Iar daca suntem sincere cu noi insine, atunci cand suntem adulti nu ne este deloc agreabila aceasta impresie de fetita razgaiata care, o data ce a primit o Barbie stewardesa anunta ca si-o doreste pe cea costumata in Dominatrix (sau Catwoman?). Glumesc, desigur, nu despre asta e vorba.

Ajungem sa fim deziluzionate de un obiect-dorinta, la care am visat saptamani in sir, pentru ca am mizat prea mult pe acesta.  I-am acordat o semnificatie pe care nu o detine in fapt, o valoare si o importanta pe care nu le are.  De cele mai multe ori, facem asta atunci cand trecem printr-o stare de proasta dispozitie (suntem ursuze, triste, descurajate).  Ne-ar placea sa traim intr-o alta piele si intr-o alta viata, ne dorim sa fim mangaiate de placerea purtarii unei haine frumoase, am vrea ca moralul sa ne fie sustinut de alegerile noastre estetice.

La final, insa, ne dam seama ca lucrul cumparat nu are mai multa putere decat o bagheta magica din plastic, nicidecum ca cea a lui Potter.

Dar ne revenim repede. Ne aducem aminte de studiile psihologilor americani, care au demonstrat ca fericirea nu inseamna a poseda ceea ce ne dorim, ci in a aprecia si a reevalua ceea ce deja avem.

In traducere si in rezumat: ne plictisim rapid de lucrurile pe care ni le-am dorit, nu mai simtim nici un fel de bucurie o data ce le-am obtinut; in schimb, putem invata sa atingem un anume nivel de multumire si bucurie pretuind diferit ceea ce deja avem. Inainte de a ne ambala si entuziasma in fata celei de-a 100 perechi de sandale, sa invatam sa ne privim garderoba cu un ochi mai tandru, mai tolerant.

Iar ca sa inchei, filozofic… Intr-una din noptile trecute ma bantuia un vis. Se facea ca dadeam bacalaureatul, iar intrebarea la proba de filozofie suna astfel: „In ce consta fericirea si valoarea noastra ca oameni: in a fi sau in a avea? Dar ce valideaza si ce valorizeaza societatea?” Damn, ce cosmar de examen… In dimineata urmatoare m-am trezit zambind.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

5 comentarii la acest post

  1. 1
    Anda says:

    Asa mi se intampla si mie de fiecare data, daca s-ar putea sa inchiriez hainele si sa le port odata sau de doua ori ar fi perfect.Nu numai ca nu-mi mai plac cand ajung acasa, dar si ma plictisesc repede de ele

  2. 2
    Diana Coman says:

    Mnu, mie nu mi se intampla si mai cunosc si altii/altele carora nu li se intampla, ca nu-i lege universala ci doar semn ca mai are omul de invatat minte diverse.

    Asa ca nu „ni se mai intampla”, ci ti se intampla tie personal.

  3. 3
    Andaluna says:

    Cui nu i se intampla oare? chiar daca nu MAI e vorba de obiecte vestimentare, accesorii, tot ti se intampla in alta parte a vietii… ca de asta (cred), Irina a invocat tenta filozofica a problemei. Revenind la subiectul propriu-zis, imi aduc aminte cat am rugat pe cineva sa-mi corseteze cu multi ani, in urma, un fel de bolero, care ar fi parut incredibil de frumos… ei bine, n-a fost deloc si intr-un exces de furie si dezamagire, l-am stricat, ca apoi sa-mi para atat de rau pentru munca in zadar a acelei doamne, ca si acum ma urechez singura pentru incident.
    Eu mai compensez respectiva senzaţie cu sentimentul de fericire pe care-l am, cand achiziţionez un chilipir ce ajunge sa fie purtat si apreciat, mai mult decat mi-as fi imaginat vreo secunda, inainte sa scot portofelul pentru a-l plati… asa ca, macar la haine, ne consolam usor

  4. 4
    Lady Shoes says:

    Modelul prezentat este foarte frumos. Cu siguranta la unii se intampla, la altii nu. Nu putem generaliza. Mie nu mi s-a intamplat, dar cine stie. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.