Tristetea banalului
De cate ori intalnesc femei ce poarta helanci de culoarea terciului de ovaz sau fuste bej, sifonate, care le acopera genunchii si jumatate din gamba, stau si ma intreb oare ce o fi fost in mintea lor cand si-au ales acele haine in magazin. Oare si-or fi spus, la cabina de proba: „Vaaaai, arata minunat.. I’ll take it”? Sau mai curand: „Mda, merge, oricum nu am gasit altceva si nu vreau sa plec cu mana goala…”?
In ciuda faptului ca piata noastra de retail a ajuns sa acopere mai toate tipurile de stil personal (de la trendy si excentric, la eclectic si clasic) si de bugete, sa ne ofere variante de shopping din atelierele designerilor locali, pana la magazine „brick & mortar” in malluri, online si prin cataloage, in ciuda faptului ca exista reviste de moda si reviste pentru femei, bloguri de street style sau doar de stil, in ciuda faptului ca avem acces la Fashion TV, la saptamani ale modei, la targuri de designeri sau emisiuni tv de transformari de imagine, cele mai multe dintre romance se imbraca prost, banal, sters, tern, sleampat. Intre noi fie vorba, barbatii romani se imbraca – in majoritatea lor – si mai prost, dar ei fiind barbati nu au parte de impunsaturi, critici si comentarii in paginile de moda. Termenul de „sleampata” pare sa se acorde mai bine la feminin decat la masculin…
Garderoba unei astfel de femei se schimba imperceptibil, o data cu trecerea timpului. Prin anii ’90, probabil si-a cumparat un taior negru sau maroniu dintr-un fel de poliester usor satinat: o fusta dreapta pana deasupra genunchiului, cu slit la spate, asortata cu un sacou relativ ajustat, prea scurt si cu revere inguste si cuminti. Taiorului „business” i-a adaugat o camasa alba, un cardigan bej-galbui si o geanta neagra, patratoasa, pe care o purta zilnic pe umar. Zece ani mai tarziu, lucrurile s-au schimbat foarte putin: langa taior si-a facut loc o rochie gri deschis, mult prea simpla, cu un decolteu patrat sau rotunjit, eventual o fusta bej si o camasa roz pastel. De fapt, griul deschis, bejul, nisipiul, pastelurile sunt cele care au inlocuit negrul, albul si bleumarinul – poate pentru ca astfel de non-culori sunt chiar mai invizibile decat cele anterioare. E ca si cum aceste femei nu doresc sa fie vazute.
In ultimii 10 ani romancele au fost totusi ajutate sau indrumate sa isi rafineze stilul, aspectul, imaginea exterioara. Emisiunile de tip makeover au proliferat pe toate televizunile (fie ca a fost vorba de preluari, de prin 2005, ale britanicului „What Not To Wear” pe TVR1 si „How to look good naked” pe Euforia, de mai recenta productie TLC omonima si americana de pe Discovery Travel & Living, de cea prezentata de Catinca Roman pe Romantica), la fel si cele care educa spiritul, itinerariul si bugetul shoppaholicelor. Avem la dispozitie comenzile online pe Amazon, dar si carti traduse (Ce sa nu porti, Stilista de buzunar, De la S la XXL, Cum sa fii sexy, Totul despre stil / The little black book of style) sau originale (Tinuta pentru succes sau Manualul de stil) care explica reguli, detaliaza recomandari, ilustreaza vizual cum sa pari mai supla, cum sa iti alegi culorile potrivite, ce sa ai in garderoba. Au aparut si consultanti de stil, ca mine – care tin sesiuni personalizate de stil, triaza garderobe, creaza tinute, scriu mult, stau de vorba fata in fata cu cate o femeie normala, invata cate un grup de femei sau o sala intreaga ce inseamna exercitiul creativitatii si expresivitatii.
Cu toate acestea, in cazul majoritatii femeilor, acest vast proiect de re-educare (vizuala, estetica, stilistica) nu a dat roade. Pe strada, romancele inca se imbraca banal, incolor, nu ies din zona de confort a uniformei de jeansi sau pantaloni negri, plus camasa cu dungi subtiri si maneci trei-sferturi, eventual inlocuita de un pulover negru si eterna helanca bej.
Sunt convinsa ca lor, la fel ca surorilor mai elegante si mai actual imbracate, le pasa de cum se imbraca si cum arata. Altfel ar purta aceleasi si aceleasi haine, zile si saptamani de-a randul, pana s-ar faramita, pata, desira. Dar nu, stiu sigur ca le pasa, pentru ca le vad in cabinele de proba incercand diverse tinute: unele le imbatranesc cu 5-10 ani, cele mai cumplite le deformeaza silueta, iar altele le golesc de culoare. Le observ, privindu-si atente reflexia din oglinda. Isi chestioneaza sotul sau prietena. „Imi sta bine?”, ii intreaba ea. „Crezi ca e prea scurta/ lunga/ larga/ stramta? Aveti si in alta culoare? Sa incerc o alta marime?”
In rare ocazii mi-am facut curaj si am intervenit, spunandu-le prieteneste ca nu ar trebui sa cumpere o haina care nu le infrumuseteaza. Uneori sfatul mi-a fost ascultat si femeia respectiva a pus sacul bej inapoi pe umeras.
Alteori am fost cadorisita cu un „Ce, e treaba dumitale cum ma imbrac?” Errm… raspunsul meu (chiar daca formulat doar in cap) este „Evident, e treaba tuturor, dincolo de faptul ca e profesia mea!”
Hainele celorlalti – si prin extrapolare, ale noastre – sunt parte din fundalul muzical si vizual al cotidianului nostru. Pe strada nu putem evita impactul vizual al celor pe langa care trecem, chiar daca intoarcem privirea. Asa cum este o placere sa vezi un barbat aratos sau o tanara cocheta, la fel simti cand vezi un barbat bine imbracat sau o femeie stilata. Nu trebuie sa fie tineri, supli sau bogati pentru a avea un aspect placut. Este suficient sa le pese de cum arata, sa inteleaga ca vestimentatia inseamna si estetica nu doar functionalitate, sa invete cum sa isi provoace siesi o reactie estetica pozitiva.
Pentru noi privitorii, un aspect placut inseamna culoare, ritm, creativitate, diferentiere, armonie, ordine, si putem face instinctiv diferenta intre o tinuta placuta si una plictisitoare, la fel diferentiem o gradina frumoasa si o cladire spectaculoasa de un teren viran, acoperit de ierburi uscate, bej, sau de un bloc oarecare de apartamente, din beton la fel de gri-bej.
In fiecare an, indiferent de anotimp, descopar prin magazine ba cate o fusta bej cu o lungime incerta si o croiala nedefinita, ba fuste lungi pana in pamant, drepte ca un sac. Dispar imediat de pe umerase, in decurs de cateva zile. Sperantele mele, cum ca vreo fashionista revolutionara le-a cumparat en-gros si le-a dat foc in public, sunt spulberate cand stau de vorba cu vanzatoarele. Ele imi confirma ca femeile, mai ales cele in jur de 38-45 de ani, adora acele croieli iar fustele devin best-seller-uri. Evrika, imi vine sa strig! Am descoperit must-have-ul garderobei femeii fara stil! Fusta fara varsta, niciodata in tendinte, niciodata actuala, dar nici demodabila!
Nu reusesc sa inteleg de ce unele femei se incapataneaza sa isi cumpere astfel de haine. Rochiile-sac le aplatizeaza sanii si le ingroasa talia, fustele cu pricina le transforma pe toate in gospodine lenese, care prefera fustele „midi” pentru ca nu au timp sa se epileze, pantalonii cargo le transforma in soldati. Poate chiar le plac aceste haine – lipsite de posibilitatea de a le sublinia prezenta si feminitatea, haine fara personalitate si fara varsta, bucati de material in care se ascund ca dupa perdeaua de la dus. Poate isi doresc sa semene cu profesoara de geografie sau latina din liceu, neutra din orice unghi ai privi-o si deloc memorabila. Intr-o lume agresiva stilistic si vizual, care ne eticheteaza personalitatile si vietile in functie de obiectele de care suntem atasati – ca e o geanta de designer, un telefon scump sau un asternut de pat unicat -, poate ca aceste femei isi gasesc linistea mergand in directia opusa.
Femeile care se imbraca banal au aceleasi drepturi ca mine si ca tine, in ceea ce priveste oferta si optiunile de retail. De fapt, nu ar trebui sa conteze ca una vrea o modesta fusta bej si cealalta salvari cu animal print. Totusi, traiesc cu senzatia ca aparenta dorinta a multor femei de a se imbraca „invizibil” ascunde mai mult decat simpla anxietate legata de kilograme, silueta sau varsta. Fara sa am studii de psihologie, am impresia ca lipsa de expresie catre exterior este semnul unor incertitudini legate de propria identitate: daca nu stii cine esti sau nu iti place cine si cum esti, cum ai putea sa exprimi aceste lucruri? Asadar, data viitoare cand treceti pe langa o femeie „bej”, puteti zambi dezaprobator, dar ganditi-va ca alegerile ei vestimentare nu au neaparat legatura cu stilul sau moda.
Foarte bun articolul si ai mare dreptate, mai ales in ultimul paragraf. Si zic asta pentru ca recunosc ca ma aflu printre femeile „sterse” de care vorbesti. Asa ca voi incerca sa completez din punctul meu de vedere care este problema.
Nu am curaj sa pun pe mine haine care atrag atentia, pentru ca nu vreau sa fac asta, nu cred ca e ceva interesant de privit. Am perioade lungi in care nu pot sa imi cumpar haine, pentru ca simt ca nimic nu mi se potriveste. Pana la urma, aparitia mea este in ton cu parerea mea despre mine: ma consider simpla, stearsa, fara nimic remarcabil, mi-e frica de schimbare si sa pierd controlul (v. persoanele care poarta mereu haine stramte, rigide) asa ca o exact astfel o sa si arat.
Nu am incredere ca am simt estestic si ca voi reusi sa fac combinatii frumoase de haine si e mult mai simplu si sigur sa pun o pereche de jeans si un tricou. Altfel, riscul e foarte mare sa arat ca si cum m-as fi chinuit jumatate de zi sa concep outfit-ul si in final, rezultatul sa fie penibil. Daca ma imbrac simplu, scrie pe mine „nu am pretentii sa fiu cool, asa ca lasati-ma in pace”.
Pe scurt, da, motivele sunt pur psihologice. Daca vrei sa schimbi exteriorul, trebuie sa incepi cu interiorul. Asa ca imi permit sa recomand femeilor sedinte de terapie inainte de consultatii de stil. Eu am inceput deja, peste un an-doi o sa imi re-analizez aspectul, sperand ca atunci voi fi „Femeie”…
Parerea mea este ca adeptele fustei bej, de lungime incerta sunt fie femei necajite (acelea care se confrunta cu greutati foarte mari – lipsa acuta a banilor, copii/sot/parinti bolnavi, etc – si nu mai au resursele necesare de a se focusa si pe aspectul vestimentar), fie sunt persoane care nu au simtul esteticului…nu stiu sa se imbrace, sa potriveasca…le este frica de haine. Si asa aleg aceasta varianta, gandindu-se ca nu pot da gres (nici nu ies in evidenta, dar nici nu devin ridicole). Este destul de greu sa poti da atentie hainelor cand ai 600/700 de ron pe luna, unul sau doi copii de crescut si poate un barbat bolnav. Nu cred ca trebuie sa le judecam…mai ales ca aceste categorii de care vorbesc nu au timp sau bani de reviste glossy sau de saptamana modei la Iasi.
Insa…am observat – de exemplu in cladirea in care lucrez – cum toate doamnele si domnisoarele vin la serviciu imbracate in negru sau gri (as vrea sa vad bej sau roz pal). Cand se iese in pauza, ai impresia ca asisti la o inmormantare. Iti vine sa canti marsul. Unde intorci capul – intalnesti pantalonii/fusta NEAGRA si diverse variatiuni pe tema ale camasii albe/gri/cu dungulite. Ah da…si taiorul. Si aici ma refer la categoria de varsta 22 – 35 de ani. Persoane ce lucreaza in multinationale si au acces la informatie. Dar cred ca ceea ce lipseste este IMAGINATIA. Sau curajul. Vad in jur inchistarea aceea de a nu gresi cumva, de a urma indeaproape trendul. Din punctul meu de vedere, cu moda trebuie sa te joci, trebuie sa te delectezi, sa fii relaxat…sa nu iti fie frica sa incerci. De atatea ori mi s-a intamplat sa ma stramb cand am vazut pe umeras o piesa vestimentara pentru ca apoi, in cabina de proba, sa o ador. Si de asemenea – ce este cu incapatanarea asta de a purta haine extrem de stramte si din materiale….dubioase. Sunt de acord ca matasea naturala costa foarte mult…dar se pot gasi la preturi acceptabile si hainute care sa contina macar 40% matase sau vascoza sau…Si de ce sa te incorsetezi la ora 8 dimineata in camasi ce crapa pe tine si in pantaloni ce te sugruma ? Hainele lejere (nu largi….LEJERE…care cad fluid pe langa corp, fara sa plesneasca pe cineva) sunt mult mai sexy (parerea mea). Asa cum un umar dezgolit artistic si o talie pusa in evidenta sunt mult mai atragatoare decat un decolteu pana la buric la ora 9 in metrou. Si raman la parerea ca mai bine ai 5 hainute frumoase, din materiale bune, care sa te faca sa stralucesti atunci cand le poti, decat 30 proaste care te fac sa asuzi si sa ai o fata suferinda. In plus, sa nu uitam, accesoriile fac diferenta. Am vazut totusi in ultima vreme si fete care se imbraca deosebit si asta ma bucura.
This time you did it clearly and loudly, I respect the frank attitude and the neutral criticism. I would have liked you to insist, in the same post, on your recommandations for the 38-45 women.
hehe.. unul dintre subiectele mele preferate.
eu cred ca e o combinatie de motive, mentalitatea proletara cum ca moda nu-i pentru oamenii seriosi impreuna cu filozofia de viata adusa de la tara cum ca femeia odata maritata tre’ sa-si vada de treburile serioase, complexul de varsta, moda e pentru domnisoare, de la o varsta insa nu mai merge.
mai exista si mentalitatea de turma, multe dintre cele care muncesc impreuna ajung sa arate la fel.
eu am observat un alt fenomen prin zona britanica, femei incremenite in timp care se imbraca exact ca atunci cand erau (foarte) tinere, anii ’80, ’90, dar nu iti imagina ceva chic, nu, poarta fix hainele de atunci la modul cel mai prafuit posibil, coafurile la fel, par uitate de timp.
exista si femeia „bej”, aceasta poarta haine relativ noi dar terne, batranicioase.
ar fi interesant sa arunci un ochi la emisiunea „10 years younger”
http://www.youtube.com/results?search_query=10+years+younger+uk&aq=2
pardon!
ti-am trimis un link total aiurea, uite unul mai concret 😀
http://www.youtube.com/watch?v=3tsPPoWHghM&feature=channel
Asa este 🙂 Mai ales fustele, rochiile, bluzele sunt alese dupa culori si forme terne in speranta ca merg cu orice. Pe cand o culoare frumoasa sau detalii deosebite pot face diferenta 🙂 Apropo, mi-a placut foarte mult „what not to wear”, mi se parea ca se potriveste noul look al persoanelor cu tinutele alese, era si o schimbare de stare de spirit. Sunt curioasa cum ti se pare ca se imbraca tinerii, in ultimii 2 ani sa zicem…au aparut si la noi din ce in ce mai multe magazine trendy/fashion…ar fi trebuit sa apara o schimbare, nu?
Dana: in primul rand, multumesc eu tare mult pentru comentariul tau sincer, si te felicit pentru curaj si autenticitate! Sunt total de acord cu tine, ca atunci cand ai perioade grele, momente de introspectie sau vreme buna nu ti se intampla lucruri frumoase, simti ca nici nu mai merita sa faci efortul de a te infrumuseta sau de a te ingriji. Oboseala emotionala isi pune amprenta pe exterior. Pe de alta parte, dincolo de toate cliseele, eu nu cred ca exista femei urate sau sterse, ci doar femei care nu au descoperit inca ce le poate pune in valoare – poate fi un breton tuns mai modern, o alta culoare de par sau o alta lungime de par, o bluza mai colorata sau mai cambrata, un ruj sau zambete mai multe… Cat despre jeansi si tricou, off, ar putea arata minunat cu conditia sa nu fie masculinizate sau prea sport 🙂
Excelent articolul! Mi-ar placea sa faci o sinteza a lui si sa fie sinteza asta lipita in cabinele de proba, poate se va schimba ceva!
ultimele randuri sunt cu adevarat memorabile.
Ca de obicei, un articol tare reusit, Irina. Asa cum spuneau si celelalte fete, la categoria de varsta amintita de tine, ori sunt probleme cu banii, sau necazuri, ori lipsa de imaginatie si dorinta de „blend in”. Eu de exemplu mai cumpar cateodata fuste din alea in culori neutre, nici prea lungi, nici prea scurte, pentru mama (bine, mama e extrem de religioasa, si are 55 de ani, deci na…). Dar incerc sa-i mai cumpar si niste rochii, fuste si bluze dragute, numai ca e complicat, ca are foarte multe criterii care trebuie respectate.
Mai grav mi se pare sa vezi fete tinere imbracate asa, si, vorba cuiva, eu am colege foarte bine platite care se imbraca intr-un fel complet neinteresant. De fapt, chiar colega de birou e un caz de genul asta, si culmea, pe langa un salariu mare, are si un corp de fotomodel. Ei, ea tot in sarafane si pantaloni super-clasici se imbraca…
Eu on the other hand nu arat ca un fotomodel :), dar (zic eu) am curaj sa fac tot felul de combinatii si nu mi-e teama de greseli, chit ca unii se uita stramb. In schimb intr-adevar are legatura si cu felul in care te simti in momentul respectiv: cand sunt foarte obosite sau suparata, nu mai imi arde sa ma aranjez, sa-mi pun bijuterii (am o pasiune imensa pt bijuterii si accesorii), vreau ceva cat mai comod si atat.
Si à propos, mai am o problema, care mi-a venit acum in minte, ati vazut cat de neinteresant se imbraca oamenii in vacanta? Normal, in vacanta si eu ma imbrac mai lejer, comod, dar nu chiar asa, „americaneste” :). Mai ales ca in vacanta in general sunt relaxata, vesela, vreau sa arat si bine. Ma deprima sa vad hoarde de turisti in tenisi si tricouri largi.
mi-aduc aminte odata cand la o emisiune de makeover i s-a spus unei tipe ca toate magazimele acestea te au ca target pe tine. ei se straduiesc sa te incante, sa te seduca cu varietatea de modele si culori, sa intuiasca ce iti doresti si sa iti ofere spre cumparare. a fost pentru mine un moment wow.
ca femeie bej pur si simplu nu faci conexiunea intre tine si hainele acelea. nu stii ce altceva sa cauti(pentru tine), ce altceva sa combini, si daca incerci ceva si iese prost (si de obicei incercarile timide de la inceput ies prost) iti taie tot elanul.
mai mult decat atat nu trebuie nici macar sa nu ai imaginatie sau simt al modei- pe vremea cand eram inca o femeie bej petreceam mai putin de un minut sa iau din dulap hainele cu care sa ma imbrac, dar petreceam ore ajutatnd-o pe sora mea mai mica sa se imbarce- ii dadeam sfaturi, analizam cum ii sta in diverse combinatii si sfaturile mele erau foarte bune, dar cand era vorba de mine- blank.
tine de imaginea despre tine pe care o ai deja si pe care cu greu o poti schimba, si cred ca acesta este avantajul emisiunilor de makeover- sa iti arate ca imaginea pe care o ai e doar o varianta din multe posibile.
intre timp, ce pot sa zic, lucrurile s-au schimbat si deja mi-e frica sa mai intru in malluri ca sigur plec cu 1-2 achizitii- azi mi-am luat pantofi. dar sunt superbi, nu puteam sa-i las acolo :p
e un fel de uniforma aceasta moda si cand iesi din ea esti privita ciudat! Cred ca exista o spaima fata de nou si frumos.
Sunt prinsa undeva la mijloc. Cateodata imi plac culorile si le imbrac, le port. De cele mai multe ori ma intorc la gri si bej.
Chiar sufar ca din neglijenta la birou, anul trecut, mi-am decolorat fusta gri in 8 clini, care imi acoperea si jumatate de gamba 🙂 N-am mai gasit una la fel.
Cumva culorile bej si gri ma aseaza intr-o zona de siguranta – nu estetica – de genul „” ah, merge si asa” sau „sigur nu dau gres cu asta”. Ci mai degraba un confort emotional. E cald si placut in bej. In gri e ca o zi de toamna in care ploua linistit si nimic nu poate strica aceasta liniste. Uneori acele culori sunt eu. Sunt culorile in care pot sa fiu fara sa am ceva de demonstrat.
Culoarea atrage, desigur. Dar ce as vrea sa atrag in viata mea? Altceva decat liniste?
Uneori culorile gri si bej sut culorile in care imi vad cel mai bine stralucirea mea si nimic altcea…
Foarte frumos articolul! Eu sunt genul de fata careia ii plac leopardul, culorile, accesoriile mari, imprimeurile, suprapunerile…Dar nu de putine ori am primit priviri si comentarii rautacioase pe strada…Ceea ce cu siguranta denota o inchidere inspre tot ce debordeaza de personalitate din partea majoritatii.
Și eu am îndrăznit să-i spun unei potențiale cumpărătoare de sutien negru, în plină vară, că mai bine își alege unul culoare pielii, în condițiile în care deja purta unul negru sub o bluză albă. Am lăsat în urmă o luptă între biata tânăra femeie și bătrâna vânzătoare – rea și vehementă. Îmi cam închipui cine a câștigat.
eu as mai gasi un subiect; ‘tristetea bloggeritei de moda’
am tot rasfoit bloguri de moda, multe au fost inspirationale, pe multe le-am privit cu admiratie si m-a uimit naturaletea extravagantei (daca mi se permite aceasta formulare:)
insa, am gasit ca si originalitatea are cateodata limite si ca sunt urmate anumite tipare: asadar, vom gasi neaparat sandale purtate cu sosete, mix and match reusit sau mai putin, ochelari fie aviator sau nerd, animal print, piele sau pleather,boyfriend jeans, rochie voal cu bocanci etc…vreau sa spun ca, mai mult sau mai putin, si aceste bloguri urmaresc cam aceleasi tipare…cand, de fapt ar trebui sa iesi din tipare,si atunci unde e diferenta dintre ele si femeia bej(ultima cel putin nu are pretentia de a fi fashion icon:)
am fost in afara subiectului , dar mi ar placea sa aud si alte pareri.
multumesc!
ela
am dat intamplator peste acest articol care surprinde foarte bine starea vizuala a natiunii, cred ca nu e prea bombastic. Problema e psihologica pur si simplu, poti sa mergi la nu stiu cate cursuri de fashion, dar daca o femeie nu e bine cu ea cu sentimentele ei, cu increderea in sine nu va avea un stil si va prefera un anumit gen de haine…
Foarte bun articolul Irina!! as dori sa mai mentionez femeile care se cred prea destepte pentru a se aranja si a le pasa de cum ies pe usa. si mai rau mai fac si comentarii rautacioase catre femeile care au grija de aspectul lor. Traiesc aceasta experienta zi de zi si chiar daca am incercat sa argumentez mi-am dat seama ca nu am cu cine:) pacat….!! o seara frumoasa