Relatii romantice, aventuri de o noapte si despartiri

… sau legatura dintre blogging si branduri

In cei cativa ani (cred ca sunt mai bine de 2 si jumatate) de cand mi-am deschis blogul, am fost curtata de cateva branduri de fashion. Unele au optat pentru relatii „la distanta”, altele pentru „online dating”, a fost chiar si unul care a preferat un „one night stand” – ca sa isi atinga obiectivele lunare, trimestriale, whatever, de marketing online.  Spre fericirea mea, cateva dintre ele au luat relatia noastra foarte in serios si uite asa am trecut la nivelul urmator: intalniri fata in fata, crearea unor legaturi personale, „dating” de durata, consecvent, ca la carte!

Reclama Kate Spade

Multe dintre branduri chiar mi-au oferit momente mai frumoase, mai memorabile (mai ca as zice „de neuitat”) decat my most recent ex – brate de flori proaspete si dimineti cu cafea aburinda la fel de proaspata ca florile, cupe de sampanie si discutii spumoase, intrari backstage si transparenta totala. Adaugati la asta sentimentul de a-ti fi apreciat munca, aportul, talentul, sentimentul de a fi respectata, dorita, rasfatata – you get the picture: o „romanta” care poate dura ani de zile, spre beneficiul ambelor parti implicate.

Cu toate astea, nu vreau sa vorbesc despre romante, pentru ca din pacate, la fel ca si in viata reala, rareori dureaza la nesfarsit. De multe ori am observat, de la distanta, situatii in care obiectivele unui brand care a construit o relatie cu un blogger sa se schimbe, o data cu trecerea timpului. Brusc, bloggerul cu pricina se trezeste exclus – emailurile, invitatiile, exclusivitatile dispar, pur si simplu. Fie ca brandul a bifat experienta si a mers mai departe, fie ca nu a vazut rezultate imediate in vanzari sau poate pur si simpu a renuntat sau taiat anumite resurse – se creeaza o situatie delicata, care poate transforma un fan intr-un ex acrit, ofensat si inversunat.

Reclama Kate Spade

Din perspectiva mea de blogger si de om cu o oarecare experienta in marketing, comunicare si in online (si, zic eu, cu ani buni de experienta in relatii, chiar daca astea nu se pun in CV), imi permit sa ofer cateva sfaturi care ar trebui sa ajute orice brand sa construiasca si sa mentina legaturile cu blogosfera. Hopefully, poate asa vor avea loc mai putine despartiri 🙂

Daca as lucra pentru un brand de moda (este pe my wish list, btw!), as pleca de la urmatoarea premisa: bloggerii imprumuta foarte mult din propria personalitate spatiului online pe care il detin. De aceea, orice fel de comunicare media trebuie astfel planificata incat sa ia in considerare abordarea personala, intima. Bruiajul in comunicare ar putea duce la rezultate negative sau la lipsa totala a acestora. Daca as lucra sau as avea propriul brand de moda, inainte de a-mi planifica orice contact media cu bloggeri, mi-as pune urmatoarele intrebari:

1. Ce fel de relatie imi doresc sa construiesc? O aventura de o noapte, o prietenie cu beneficii reciproce, intalniri ocazionale „non-exclusive”, sau o relatie de lunga durata? In unele cazuri (rare), un one night stand s-ar putea transforma intr-o relatie serioasa dar daca vreti sa ajungeti acolo, please nu cereti media coverage sau un review absolut stralucitor dupa prima intalnire.

2. Am nevoie de o petitoare si daca da, pe cine aleg? Sa trimiti kituri de presa sau emailuri catre sute de bloggeri este total ineficient, daca de fapt tu ai nevoie doar de cei cativa relevanti pentru brandul tau.  Asadar, in mod clar ai nevoie de o „petitoare” care sa te ajute sa filtrezi listele si sa faca prezentarile de rigoare. Aici intervin agentiile de PR si/ sau strategii specializati pe social media. Chiar si in acest caz, ai grija cum iti alegi „petitorii” – nu vrei ca un incepator in agentia careia ii esti client sa calce cu stangul intr-o relatie pe care o doresti de durata si stabila.

3. Ce strategie vei folosi pentru a-ti curta bloggerii? Invitatii la evenimentele pe care le organizezi sau sponsorizezi? Continut exclusiv? Concursuri sau reduceri speciale adresate doar cititorilor blogurilor alese?Endorsements, colectii recenzate doar de bloggeri, advertoriale atent plasate? Sau doar simple comunicari prietenesti, via Twitter sau Facebook? Indiferent ce alegi, aceste strategii trebuie sa mentina viu interesul bloggerului si al cititorilor sai.

4. Care este nivelul de angajament pe care ti-l asumi in aceste relatii? Daca te hotarasti ca vrei o relatie long-term, asta inseamna consecventa. Excluderea cuiva de pe listele de invitati ale unei prezentari de moda, de pilda, dupa ce acea persoana a fost prezenta sezon dupa sezon la toate evenimentele tale va ridica niste semne de intrebare: am gresit cu ceva? poate e cazul sa inchid si eu usa si sa tai „resursa de bunavointa”?

5. Ce asteptari ai de la aceste relatii? Sa iti creasca vanzarile sau sa iti faci publicitate? SEO sau LOVE? Fii sincer si directioneaza sau administreaza relatia astfel incat sa se potriveasca asteptarilor tale. Daca doresti o ascensiune a vanzarilor, ofera-le informatii cat mai detaliate ale produselor, plus date legate de pret, disponibilitate, stocuri samd. Daca SEO-ul este obiectivul suprem, foloseste cuvinte cheie in prezentari, pentru ca acestea sa fie cu usurinta preluate. Daca vrei PR, hraneste-i cu „inside stories”. In sfarsit, daca L-O-V-E este ceea ce visezi, ofera-le motive sa se indragosteasca si sa te iubeasca.

Vestea buna in toata povestea asta este ca, spre deosebire de relatiile interumane, cele din social media nu subscriu principiului monogamiei. Asadar, un brand poate avea oricate relatii doreste, cu oricati bloggeri doreste (si vice-versa). Atata timp cat exista resursele necesare pentru ca „romanta” sa nu se acreasca.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    Alice says:

    Textul acesta este genial…like most of your articles…si foarte util pentru cine are ochi sa citeasca si urechi sa auda. In ultimul timp am impresia ca am de-a face numai cu amatori, fiecare isi face jobul dupa ureche si in functie de cum s-a trezit de dimineata, asa ca e refreshing cand cineva e realist (plus amuzant) si chiar stie ce zice!:)

  2. 2
    ana says:

    Irina, mi-au placut mult analogiile si comparatiile. Foarte inspirate! Si legat de despartiri si faza cu „my most recent ex”, imi/iti doresc ca la tine sa nu se aplice dictonul It takes half the total time you went out with someone to get over them (Charlotte York dixit) 🙂

  3. 3
    Irina says:

    Ana, iti garantez ca numai daca iti plangi de mila si traiesti din amintiri iti ia jumatate din timpul petrecut cu omul respectiv. Stiam si eu dictonul si, in primele zile dupa despartirea de my most recent ex (ca sa fiu precisa, vorba marmotei, e vorba de sotul meu, cu care am fost casatorita 10 ani si inca 4 pe langa) m-am gandit intr-o dimineata ca nu pot sa accept sa imi pierd 7 ani refacandu-ma sufleteste. Asa ca acum, la aproape un an de zile de atunci, I’m „almost” over it. Iti doresc si tie la fel 🙂 (adica nu despartiri si divorturi, ci refacere rapida!). pupici 🙂

  4. 4
    ana says:

    oau, o relatie de 14 ani (dintre care 10 „cu acte”) – that’s some big heavy baggage! Daca am fi intr-o comedioara ordinara am putea avea un schimb de replici de genul: eu – damn, 14 years? that’s some serious shit! tu – no shit?! 😀 Bine, eu am niste issues la capitolul asta, adica numai ideea de casatorie sau de a avea un copil mi se par bigger than the universe…
    Cred ca e admirabil modul in care ai ales sa mergi mai departe – stii ca se spune ca poti sa iti schimbi viitorul prin simpla schimbare a atitudinii. Iti dovedesti singura cat de puternica esti. Si esti! Big bear hug 🙂

  5. 5
    carmen says:

    Draga Irina, calitatea, competenta, profesionalismul tau impecabil ar trebui sa fie data drept exemplu intregii bresle de jurnalisti, PR-isti, Brand Manageri. Ar trebui sa tii cursuri, traininguri acestor companii care isi fac mai mult rau deca bine, pe de-o parte angajand copile incompetente in posturi cheie si pe de alta parte, daca mai dai de un CEO care le stie el e pe toate si nu are nevoie de sfatul nimanui, atunci…oricat de bun PR, om de comunicare/mrk ai fi….n-ai cu cine, domne’, n-ai cu cine:)

    Iti doresc tot binele din lume, imi pare rau de despartirea prin care a trebuit sa treci ( eu nu am reusit sa trec peste si au trecut aproape 10 ani) dar, …keep walking! 🙂 You are the best fashion bloger, „fata”! 🙂
    Respectele mele, doamna!!

  6. 6
    dressaddict says:

    Imi pare sincer rau sa aud ca ai avut asa momente triste in viata ta, nu pot sa nu recunosc ca ma emotioneaza astfel de vesti, mai ales ca, idealista si naiva cum sunt, imi place, inca, sa cred ca toti cei care se casatoresc se vor iubi pana la adanci batraneti, desi viata nu e chiar mereu „fairy-tale” si te mai trosneste cateodata lasandu-te naucit 🙁 . Si tot pentru ca sunt o idealista cred ca pentru toate sufletele necajite se va ivi la un moment dat din nou fericirea, asa ca nu pot decat sa iti doresc sa vina cat de curand!

  7. 7
    carola says:

    SEO sau Love? oof, la asta se rezuma si multe relatii interumane 🙂 Excelent articolul, asa cum ne-ai obisnuit (citeste rasfatat! de asta intram aproape zilnic in perioada ta de „vacanta”, anume fiindca imi lipseau deliciile pe care stii sa ni le servesti 🙂
    PS: femeile puternice conduc lumea! mai ales cele care stiu sa iasa optimiste dintr-o despartire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.