Easy like a Sunday morning #51

“It was snowing. It was always snowing at Christmas. December, in my memory, is white as Lapland, though there were no reindeers. But there were cats.”
– Dylan Thomas, A Child’s Christmas in Wales

 

Mai sunt 14 zile si incepe un nou an. Recunosc, abia astept sa descopar ce imi va oferi, abia astept sa ii trec pragul – chiar daca am in continuare proiecte neterminate, multe altele abia puse pe hartie sau in stadiu de „boboc”, ca sa nu mai spun de shopping pentru ultimele cadouri, decorarea casei si a bradului si ritualul anual de triere a lucrurilor stranse inutil peste an (de ce sa tin 14 cani de cafea? cine are nevoie de 21 de carti de bucate? ce sa fac cu 135 de pungi de cadouri si 1 borcan intreg cu panglici, tot pentru cadouri?). La astea as adauga, poate, un dans sau o mantra care sa aduca prima zapada si, in mod sigur, scrierea ultimelor articole pentru blog, pe 2017: despre pulovere de Craciun si incaltaminte scanteietoare, despre feminism drept cuvant definitoriu pentru 2017, despre ce ma invata pe mine filmele de Craciun, despre realizarile de peste an cu care ne mandrim acum.

Daca sufletul vostru seamana putin cu al meu, atunci stiu ca savurati decembrie cu aceeasi placere pe care o simt si eu. Stiu ca va cuprinde, incetul cu incetul, sentimentul de anticipare a bucuriei de Craciun, dar si cel de recunostinta si apreciere a ceea ce ati trait pana azi. Stiu, nu suntem inca pregatite pentru finalul de an, dar se va intampla – fie ca o vrem sau nu. Iar cum tot vorbim despre pregatiri, imi imaginez ca aveti deja la indemana bonete si manusi, fulare, veste si pulovere groase pentru diminetile reci cand aveti chef de o plimbare in ritm vioi, dar si carti si reviste, paturi si sosete pufoase, luminite si ceai aburind, ghemuri de lana si papuci din fetru, plus un carnet cu foi veline si un stilou de moda veche pentru momentele cand aveti chef de citit, visat sau imaginat, rememorat, planificat, meditat. Haideti, inca cateva respiratii adanci si se incheie ultima luna a lui 2017. Uau, ce an plin, nu-i asa?

Incheiati-l cu un zambet. Pentru cate lucruri ati facut (bine sau prost), pentru cat suflet ati pus in tot, pentru momente memorabile, pentru zile in care ati avut spatiu de trait si libertate de a va juca. Sper ca astazi zambiti larg, din toata inima si cu ochii plin de licurici.

Sa aveti o duminica minunata, lectura placuta!

Un film
~ Mister in Slack Bay (Ma Loute)

Desi am vazut filmul in ianuarie 2017, am constat cu surprindere ca abia zilele acestea a ajuns pe ecranele noastre. Merita sa il vedeti, desi nu e cel mai digerabil film. Atentie: nu am folosit cuvantul „digerabil” la intamplare!

Juliette Binoche, Valeria Bruni-Tedeschi, Fabrice Luchini sunt numele cu rezonanta din distributia acestui film excentric, care penduleaza intre comedie neagra, farsa grotesca si policier vintage. Franta rurala in perioada Belle Epoque (actiunea are loc in 1910), cateva disparitii misterioase, doi politisti caricaturali de provincie a caror prezenta si dialoguri aduc aminte de Stan si Bran, o familie aristocratica degenerata (Van Peteghem-ii) si o alta de pescari cautatori de midii si canibali (Brufort-ii), conversatii despre avioane, rochii si glicine, ambiguitate sexuala a unui personaj secundar, iar peste toate astea o poveste de dragoste fara sorti de izbanda. Aveti mai jos trailerul, filmul este pe ecrane si se serveste cu portii mari de ras si popcorn.

Un articol
~ The Glossary of Happiness, in The New Yorker

The first group of words referred to feelings, such as Heimat (German, “deep-rooted fondness towards a place to which one has a strong feeling of belonging”). The second referred to relationships, and included mamihlapinatapei (Yagán, “a look between people that expresses unspoken but mutual desire”), queesting (Dutch, “to allow a lover access to one’s bed for chitchat”), and dadirri (Australian Aboriginal, “a deep, spiritual act of reflective and respectful listening”). Finally, a third cluster of words described aspects of character. Sisu falls in this category, as do feng yùn (Mandarin Chinese, “personal charm and graceful bearing”) and ilunga (Tshiluba, “being ready to forgive a first time, tolerate a second time, but never a third time”).

Fericirea, ca stare, e de moment, e calatoria in sine , e o intreaga filosofie, e inexprimabila dar de fapt poate fi tradusa intr-un milion de alte expresii. Fara sa intru intr-o discutie pe subiect, va recomand articolul din The New Yorker. Este despre nuantele cuvintelor, mai mult decat simple sinonime: aceleasi concepte traite diferit, in functie de cultura, mentalitata, perspectiva dar si geografie. Tim Lomas, protagonistul articolului, este cel care a fondat The Positive Lexicography Project, un glosar online de cuvinte intraductibile. In prezent, glosarul a ajuns la peste 400 de intrari din 62 de limbi, un superb instrument de studiu pentru cei pasionati de lingvistica corelata cu determinismul cultural. Altfel spus, ni se ofera un vocabular online al emotiilor traite in context cultural. Aveti aici articolul integral.

Un podcast
~ By The Book, cu Jolenta Greenberg si Kristen Meinzer

Cu fiecare podcast pe care il ascult, descopar si invat ceva nou. Dar come on, nu pot sa fiu serioasa si studioasa tot timpul! Am nevoie sa mai rad, sa chicotesc, sa ma amuz copios, sa ma destind… De asta ma bucur ca exista „By the Book”: un podcast cu 2 tipe prietene, care se straduie sa trateze cu seriozitate cartile de self-help si sa aplice „la litera”, timp de 2 saptamani per carte, principiile respectivelor pagini. Demersul nu prea le iese. Mai mult calca in strachini, plang, se frustreaza, creaza mici drame, ca femeile, deh… Dar ele doua reusesc sa ma faca pe mine sa rad cu lacrimi.

Pai cum naiba sa nu rad, cand Jolenta si Kristen se chinuie, realmente, ba sa manance o saptamana doar supa de praz (conform retetei din „French Women Don’t Get Fat”), ba sa poarte fulare groase tricotate la temperaturi de 30 de grade (pentru ca „Micuta Carte despre Hygge” spune ca fularele sunt parte esentiala din stilul scandinav), ba sa faca obsesii pentru locul perfect al buretelui de vase sau  samponului (cand adopta regulile din „Magia Ordinii”)? Bonus, la fel de ilar: daca ele doua se supun de bunavoie si nesilite de nimeni acestor eforturi, partenerii lor iau si ei parte la comedie, fortati de context.

Jolenta si Kristen descriu emisiunea lor drept „jumate reality show, jumate podcast de self-help, de fapt un mare experiment social”. Pentru azi va recomand episodul creat pe baza cartii „Magia ordinii”, de Marie Kondo. Just in case, poate vi se face chef de triere si curatenie inaintea vacantei de iarna.

Niste muzica
~ Philip LaRue

S-ar putea sa il fi ascultat, fara sa stiti de el. Cantecele lui Philip LaRue au fost soundtrack in Elementary, One Tree Hill, Pretty Little Liars, The Vampire Diaries, Nashville si inca cateva. „You” este noul lui album: pe teme personale, fiecare in parte legat de cate o persoana reala din viata lui. Mie mi-a mers la inima „On the Other Side”, mi se pare facut pentru un drum lung si momente de regasire, iertare, mers mai departe. Have a listen, sper sa va placa.

Shopping

~ Maison Chouchou

Cu riscul de a folosi un cliseu, creatiile Maison Chouchou ascund acel „je-ne-sais-quoi”. Sunt simple si discrete, contemporane si feminine, remarcabile si cochete. Desi unele dintre ele ar putea fi drept piese basic, nici una dintre ele nu este basic. 

Paleta de culori neutre (alb, crem, negru, gri, bejuri) este intrerupta de galben mustar, violet, rosu, verde masliniu, albastru intens si roz fucsia. Linia dreapta a unui mantou surprinde prin aparitia unor revere supradimensionate, a unui decolteu larg sau a unui guler-lavaliera; rochiile cuminti sunt ornamentate cu randuri de nasturi imbracati in material, iar cele ne-cuminti au spatele decupat sau un umar gol. Daca ar fi sa traduc hainele Maison Chouchou in 2-3 cuvinte, as alege gratie si rafinament modern. Aici este pagina de facebook, hainele le puteti comanda aici, mai sus sunt cele trei piese de care m-am indragostit iremediabil (si pe care le voi comanda foarte curand!).

~ Esarfele Efemere

Sunt semnate de Hamid Nicola Katrib, cel pe care il stiti ca arhitect si om ce cultiva frumosul. Sunt mari, patrate, multicolore, purtatoare de povesti (pentru ca fiecare model are o alta denumire), mici objets d’art din matase, pe care eu personal le-as inrama ca tablouri intr-o galerie fashion.

Daca ati admirat cele 1001 moduri de a lega, innoda, infasura si purta un carré Hermes, acum puteti face acelasi lucru cu o esarfa Efemere. Pe site, alaturi de esarfe, gasiti kimonouri, batiste pentru domni si bratari-esarfa. Aici este pagina de facebook, le puteti comanda de pe site aici, in timp ce eu ma las incantata de modelele de mai jos.

~ Bijuteriile Vavavoom

Presupun ca aveti deja tinuta pentru petrecerea de Craciun a firmei, creionati in minte outfitul pentru pranzul traditional cu familia si ati probat deja toate rochiile cu sclipici, fustele cu paiete si pantalonii din catifea sau brocart in care veti dansa de Revelion. „Cum ramane cu accesoriile?”, va aud ca intrebati. Easy-peasy, cum se spune. Daca pana acum doar rochiile de seara sau cocktail puteau fi inchiriate, acum exista si posibilitatea inchirierii de accesorii si bijuterii pretioase (pentru party-uri, accesorizare a rochiei de mireasa, dar si de glamming up a unei tinute de zi): cercei dramatici, coliere statement, brose spectaculoase, inele si bratari delicate.  Le puteti inchiria de pe vavavoom.ro.  You know me, port cercei mari chiar si la prima ora a diminetii, asa ca i-am ales pe cei de mai jos. Va las sa vizitati siteul, aici; le gasiti si pe facebook, aici.

~ Tricourile si ilustratiile Madalinei Andronic

Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme „atrag” in feed-ul meu si in preajma mea miniaturi din portelan si ceramica, desene multicolore precum fluturi si curcubee, ilustratii de povesti si tricouri copilaroase. Saptamana asta a venit randul Madalinei Andronic, a carei munca o urmaresc si admir de mult timp. Se inspira din motive folclorice romanesti, carora le da o turnura naiv-moderna, caligrafiaza cu scris de copil uimit, pare ca vede lumea printr-un caleidoscop-minune, de care adultii au uitat. Ii puteti cumpara creatiile din shopul ei online aici; de saptamana urmatoare imparte atelierul cu brandul Chemistry, iar in acest weekend o puteti intalni la evenimentul de house-warming din showroomul lor comun.

Va las mai jos cu cateva dintre lucrusoarele ei cele mai frumoase. Preferatele mele sunt acestea, fara o ordine anume pentru ca sunt toate egal incantatoare: setul de ornamente din ceramica cu fulgi aurii, tricourile cu grafisme colorate, cartea ilustrata „Praf de Zane”, dar as adauga si o cartolina, si o geanta de umar din panza, si un mic tablou in ulei…

O reteta
~ Risotto cu macrou afumat, mazare si lamaie

Risotto este unul din felurile de mancare pe care le gatesc (si mananc) oricand cu placere. Imi place ca, de fapt, este baza unor variante atat de felurite: cu leurda, cu dovleac, cu rosii uscate si fileuri de ansoa, cu ciuperci si parmezan, cu spanac si somon afumat, cu creveti si mazare… Cel pe care vi-l recomand astazi este cu macou afumat, mazare si suc de lamaie, la care se adauga vin alb (sau vermut alb sec), putina smantana si patrunjel proaspat. E un deliciu, imi ploua in gura in timp ce-l pregateam! Aveti aici reteta integrala, pofta buna!

Cateva chestii, de la mine

In cazul in care nu v-ati reabonat la newsletterul meu, ati ratat un anunt. („Reabonat la newsletter”, as in „in urma cu cateva saptamani am sters din greseala toate adresele din baza mea de date, dar va puteti re-inscrie aici cu un click aici, merci„). In perioada urmatoare, unele dintre cele mai cerute servicii ale mele de stilism sunt disponibile cu discount (pana spre jumatatea lui februarie sau in functie de rapiditatea cu care se ocupa sesiunile, acestea sunt in numar limitat). Le aveti detaliate mai jos; scrieti-mi la inscrieri@imagematters.ro daca sunteti interesate

Mai sunt disponibile doar 4 sesiuni (fiecare de cate 3 ore) pentru perioada 5 ian – 15 februarie 2018
130 euro (in loc de 190 euro); in Bucuresti si zonele apropiate

Ce inseamna?

Iti creez tinute noi, cu piesele si accesoriile pe care deja le detii, in timp ce iti triez si evaluez garderoba. Este serviciul ideal daca ai dulapul plin de haine, dar ai nevoie de o perspectiva noua si un plus de creativitate pentru diminetile cand nu mai stii ce sa imbraci. Iti identific piesele-cheie si iti explic ce ti se potriveste si ce nu functioneaza pentru silueta, stilul si garderoba ta. Voi selecta si elimina din garderoba tot ce nu ar trebui sa mai porti de acum inainte, explicandu-ti si motivele pentru care o fac. Iti voi spune in ce silueta te incadrezi, ce pare sa iti lipseasca din dulap, cateva reguli orientative pentru alegerea croielilor potrivite, dar si foarte multe tips&tricks, idei de accesorizare sau de modificare a nivelului de eleganta a tinutelor, in functie de ocazie. Iti construiesc cel putin 30 de tinute complete pentru sezonul in curs, ca sa le poti purta in saptamanile urmatoare.

Mai sunt disponibile doar  3 sesiuni (fiecare cu durata de 3 ore), pentru perioada 5-31 ianuarie 2018
120 euro (in loc de 175 euro); in Bucuresti

Ce inseamna?

Pe baza bugetului si nevoilor tale vestimentare (sau dorintelor!), voi identifica cele mai potrivite croieli, culori, imprimeuri si accesorii pentru tine, iti voi arata cum sa le porti si sa le combini (intre ele sau cu piese din garderoba ta de acasa) si te voi ajuta sa iti dai seama in ce stil vestimentar te incadrezi. La fel ca in timmpul unei sesiuni de Outfit Styling, Iti voi spune in ce silueta te incadrezi, ce tipuri de tinute te avantajeaza si ce ar fi bine sa eviti, dar si care sunt piesele cu ajutorul carora poti construi o garderoba-capsula.

Mai sunt disponibile doar 3 abonamente Online Only, pentru perioada 5 ianuarie – 15 februarie
150 euro (in loc de 190 euro); worldwide 🙂

Ce inseamna?

Trei (3) sedinte via Google Hangouts, pe formatul unor lectii de stil individuale, fiecare cu durata de aprox. 60-90 minute. Identificam silueta ta, iti explic principiile stilistice pe care le vei folosi pentru a-ti crea tinute potrivite, discutam ce culori te infrumuseteaza, cate nuante poti purta intr-un outfit si in cate feluri poti combina culorile. Iti dau teme „stilistice” pentru acasa, de la o sedinta la alta. Iti ofer solutii pentru piesele pe care le porti rar sau nu stii sa le asortezi si facem impreuna un plan de shopping. Separat, iti ofer sfaturi si recomandari prin serviciul Online Stylist; sunt 3 solutii-feeedback petru 3 ocazii sau tinute diferite, altele decat cele discutate in timpul lectiilor de stil. cum ar fi: o tinuta pentru o ocazie speciala, ajutor la luarea unei decizii cand esti singura la shopping, feedback daca iti faci singura evaluarea de garderoba sau iti construiesti cateva tinute acasa…

La fiecare „60 days…” cumparat pentru voi, aveti 35% reducere la cel de-al doilea, pe care il veti face cadou celei mai bune prietene, surorii voastre, colegei al carei stil il admirati! Cel de-al doilea „60 days…” costa 325 lei, in loc de 500.

Ce inseamna?

Programul-cadou va putea fi folosit oricand in urmatoarele 6 luni (persoana careia i-l oferiti se poate inscrie la oricare din editiile care incep in 1 sau 15 ale lunii, din ianuarie pana in iunie 2018, inclusiv).

Credit fotografii: newyorker.com, youtube.com, cooked.com, panoply.fm, efemere.ro, maisonchouchou.com/shop, vavavoom.ro, madiandronic.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.