Good things come to those who wait (2)
Gaseste o sursa de inspiratie si de informatie.
Cum stiam ca urma sa „sufar”, am hotarat sa gasesc combustibil (si carje!) pentru drumul lung catre amanarea satisfactiei imediate. In cazul meu si al obiceiurilor mele de cumparare, emisiuni TV de genul „Maxed out” (pe TLC) si „Til debt do us part” (piratata, ahem…) m-au invatat mai multe despre bani si planificare financiara decat invatasem in 30 de ani de viata. Din cand in cand, imi mai faceam timp sa citesc bloguri care vorbesc despre o viata mai simpla (nu neaparat ascetica, sa fim seriosi!) sau articole de psihologie legate de beneficiile rezistentei la impulsurile de cumparare. Am invatat, asadar, ca reflexul de a cumpara poate fi educat, tinut in frau, constientizat si chiar daca la inceput este vorba de un efort, face toti banii (pun intended!)
Traieste altfel senzatiile
De cele mai multe ori, cumparaturile ne creeaza o stare exagerata de bine (dar de scurta durata), care de fapt inlocuieste sau acopera altceva, sau din contra, de frustrare maxima. Eu, cel putin, traiam stari explozive de reusita cand gaseam o rochie care se potrivea perfect cu cea visata de mine, frustrarile negasirii unei marimi sau culori anume luau forma zig-zagarii orasului din Baneasa in Berceni, dar si euforia data de probarea unui pantof si a unei fuste s-a concretizat acum cateva luni cu un dans in cabina de proba, pe Moves like Jagger, ascultat la maxim (in urechi) 🙂
Pe de alta parte, am invatat de-a lungul acestui proces sa ma bucur mai moderat, dar cu empatie autentica. Sesiunile de shopping cu cliente sunt acum cu totul altfel: stiu ca eu fac parte din bucuria lor de a-si descoperi silueta, din confuzia legata de diferenta dintre imaginea proprie anterioara intalnirii cu mine, din satisfactia de a-si percepe propria creativitate. E fantastic sa fii parte din asa ceva, fara sa existe consecinte financiare negative 🙂 Pe masura ce noua mea atitudine financiara s-a maturizat, creativitatea mea a devenit alta, la fel si discernamantul in fata unei garderobe sau a unui rastel cu haine.
Gaseste un substitut valoros
Simpla indepartare a unui comportament defectuos nu e suficienta. Pentru ca decizia sa fie de durata si noul comportament insusit, cel anterior trebuie inlocuit cu ceva motivant. Socializarea frecventa cu prietenii, stabilirea unui alt program de munca, implicarea in multe si diverse proiecte, atentia sporita acordata alimentatiei si gatitului, decizia de a petrece mai mult timp cu mine insami au fost pentru mine cateva dintre „distractiile” pretioase care mi-au umplut gandurile, timpul, sufletul. In loc de 3 ore de shopping prin mall si multi bani cheltuiti, am folosit timpul pentru a scrie pe blog, a organiza un curs de stil, a vorbi la telefon cu sora mea si a-mi pune pe hartie proiectele si visele pentru 2012. Buget: zero. (Oare ce ar zice un terapeut daca i-as spune ca, in secunda in care am terminat de scris fraza anterioara, mi-am dat seama cat de mult seama cu reclama la Mastercard? Priceless 🙂 )
Tactici de infricosare
Uneori functioneaza, alteori nu. Probabil toti stiti bancurile legate de apelurile de sanatate tiparite pe pachetele de tigari, insotite de reactii de genul: intorsul pachetului cu fotografia/ textul in jos, ridicatul din umeri cu „din ceva tot trebuie sa mori”… In creierul nostru exista o zona, nucleus accumbens, care reactioneaza la astfel de stimuli, dar insuficient. Sperietura in absenta solutiilor nu inlatura nici dorinta, nici comportamentul, doar il reduce.
Tin minte ce m-a speriat pe mine: povesti de viata ale unor oameni sufocati, la propriu, de lucrurile absolut inutile pe care si le cumparasera de-a lungul vietii. Ceva mai tarziu, constientizarea a ce mi s-ar putea intampla mie daca mi-as cumpara absolut toate lucrurile pe care mi le doresc, cum ar arata casa si dulapul meu, ce nebunie ar insemna sa tin cu dintii de roata mereu in miscare a tendintelor, ce barter as putea face (o vacanta de 3 zile in locul hainelor? O luna la sala in locul unor pantofi?)… Asa cum Frodo avea nevoie de Gollum pentru a intelege cum i-ar putea arata viitorul daca inelul nu ar fi distrus, eu am avut nevoie de astfel de povesti de groaza.
Fii sincer, fii autentic
Asta a fost partea cea mai dificila, to be honest. Ce a insemnat asta pentru mine? Sa recunosc – si fata de mine, si fata de altii – care este situatia mea financiara reala. Si nu doar atat, ci sa ma simt in largul meu atunci cand admit asta, cu bune si cu rele, dar fara justificari intime. Cand am fost invitata intr-o excursie de shopping la Londra, mi-am luat inima in dinti si am spus ca este peste bugetul meu. Cand o clienta mi-a admirat sandalele comentand ca sunt probabil Louboutin luate de pe net-a-porter, i-am spus ca sunt Topshop, iar cand o alta mi-a complimentat o geanta crezand ca este un Intreciatto de la Bottega Veneta, i-am spus ca este Zara. Tough, but it build character (recunoasterile, nu brandurile!)
Am reusit, asadar, sa umplu spatiul dintre A si B, dintre dorinta impulsiva de a cumpara si actiunea constienta. De fiecare data cand intru intr-un magazin, ma gandesc: am nevoie de acest obiect? De ce am nevoie sa il cumpar, imi lipseste sau doar il doresc? Ce pot face cu banii pe care i-as cheltui in cateva secunde? Ma doare daca mi-l refuz? Spune ceva despre mine, ca om, lucrul acesta, brandul acesta? La modul cel mai frumos si mai metaforic, procesul de gandire seamana cu ce am vazut intr-o fotografie: „Dear heart, fall in love when you’re ready, not when you’re lonely.”
PS: astept confesiunile, marturisile, slabiciunile voastre 🙂
Fotografii: allposters.com
Ehee, printr-un proces similar am trecut (si inca mai trec) si eu…
Culmea, situatia mea financiara s-a schimbat constant in bine, insa „declicul” a venit cand am realizat ca am implinit 30 de ani si nu am pus niciun ban deoparte. Mai rau am fost cand mi-am dat seama ca nici nu am facut ceva anume cu banii pe care i-am castigat de-a lungul timpului – efectiv au fost aruncati pe tot felul de nimicuri (din pacate vorbesc de o suma consistenta)…asadar, terapia mea a fost sa ma urmaresc notand absolut fiecare cheltuiala intr-un excel, indiferent ca a fost vorba de mancare, haine sau benzina. Efectele sunt uimitoare: cand am inceput analiza a fost prima luna cand am ramas cu bani inainte de salariu 🙂
Acum deja sunt in luna a treia de reabilitare, iar in aceasta perioada mi-am cumparat doar o pereche de ghete (fara toc) – de care chiar aveam nevoie.
Ah, da! am realizat si faptul ca shoppingul in propriul dulap poate aduce satisfactii nebanuite 🙂
Articolele acestea mi-au cazut foarte bine, mai ales acum, in perioada sarbatorilor, cand magazinele forfotesc haotic de cumparatori grabiti. Eu mi-am dat seama acum cateva luni ca dorinta de a fi la moda si de a ma incadra in anumite tipare imi genereaza mai multe frustrari decat satisfactii. Urmarind blogurile de personal style si revistele de moda, ravneam dupa o anumita geanta, dupa o anumita pereche de pantofi si cand mi le procuram, nu apucam sa ma bucur prea mult de ele, caci treceam la urmatorul obiect de pe lista pe care incepeam sa il vanez. A cumpara in nestire, a-ti umple dulapul pana la refuz de haine si de cosmetice a ajuns un fel de boala a secolului. Pe unele din blogurile de street style vad mereu persoane imbracate din cap pana in picioare in haine noi, purtate atunci pentru prima data. Ma inspaimanta acest lucru. Mi se pare ca acest shopping obsesiv mascheaza anumite goluri, frustrari, consideram ca daca avem o anumita tinuta, daca aratam intr-un anumit fel valoarea noastra creste, devenim mai trendy, mai cool, mai apreciate de cei din jur.
Anca, din acelasi motiv am ales sa nu mai citesc bloguri de street style, este ca si cum ai pune o sticla de vodca in fata unui alcoolic 🙂 Sigur exagerez, dar ai dreptate – mai ales atunci cand iti afisezi in mod constant achizitiile, indiferent de valoarea lor, este o modalitate de a te valida. Iar acum, reabilitata fiind, compatimesc persoanele respective….
ai scris foarte frumos si util acest articol. mai ales in perioada asta cand nimeni nu mai respira : toti alearga in magazine, spre magazine, spre bancomate. zilelea astea chiar citeam in ” in cautarea fericirii” excat despre lipsa de rabdare, despre lipsa lucrurilor asezate si rumegate, prin urmare articolul tau a venit ca o completare la ideile de acolo.e bine sa invatam sa ne oprim uneori. opririle te ajuta sa vezi in jur, sa respiri mai bine sa iti dai seama cum te simti de fapt.
in ceea ce ma priveste sunt safe regarding garderoba : am trecut prin faza de cumparaturi compulsive, apoi a venit sarcina si m-am oprit zicandu-mi ca nu are sens sa investesc de vreme ce ma voi deforma continuu, dupa nastere am zis ca astept sa slabesc 10 kile, apoi ne-a lovit criza si oricum nu imi mai permiteam orele de shopping. Momentan sunt aproape de greutatea dorita si cu sifonierul aproape gol. Am insa mintea limpede si lista scurta si clara ( in mare parte construita tot citindu-te de cativa ani).:)
te pup si spor mai departe si sper sa ne vedem la cursul din primavara.
asa cum ii spunea socrate unui discipol plimbandu-se prin piata ateniana…atatea lucruri de care nu ai nevoie…
eu nu prea fac cumparauti haotice si atunci cand imi cumpar ceva prefer sa fie de calitate si mai bine astept, mai ales ca nu am un buget prea mare.
avantajul in situatia asta este ca ma atasez de hainele pe care le cumpar si imi e greu sa renunt la o haina in favoarea alteia noua. i just wear them to death.
Am auzit de multe ori de astfel de situatii, care se pot depasi cu putina disciplina. E mult mai usor de exemplu daca limitezi cumparaturile dupa 3 criterii: 1. un item pe care-l cautai de ani de zile, intr-o anumita culoare/textura/forma ideala pe care ti-o doresti si n-o gasesti niciodata sau nu e in trend; 2. o haina care-ti vine foarte bine si de care ai nevoie, ceea ce se intampla totusi mai rar; 3. lucruri extrem de convenabile, mici „treasures” gasite din cand in cand, pe care nu trebuie sa dai de 10 ori valoarea lor.
Ah, ce buna si ieftina ar fi auto-validarea prin haine… Mai rau e cand aceasta vine de la oameni, cu precadere de la barbati 😀 Sa vedeti ce costuri psihice sunt acolo :))
Lasand gluma la o parte, foarte bun articolul si m-a surprins in mod placut sa-l citesc la tine. Ma asteptam ca orice om asa pasionat de moda si imagine nu va zice niciodata gandeste inainte sa cumperi. Mi se pare dovada de maturitate si sinceritate. Si curaj sa te uiti in interiorul tau si sa vezi pentru ce e surogat shoppingul.
@SArtene: oricat as fi eu pasionata de moda, mai conteaza si anumite „drame” personale, care pun lucrurile in perspectiva si te redreseaza, intr-un anume fel. Dar stii, la urma urmei, cred ca cu cat esti mai pasionat de stil/ moda/ imagine, cu atat ar trebui sa ai mai mult discernament in alegerea garderobei. Altfel, iti imaginezi ca as putea pleca acasa cu un mall intreg??? In fiecare sezon???
Irina, de la ultima noastra intilnire lucrurile s-au schimbat dramatic… in bine 🙂
Nu situatia financiara, ci faptul ca dintr-o data m-am simtit sufocata de un maldar absolut inutil de textile m-a facut sa-mi schimb dramatic comportamentul…
Care au fost conditiile in cazul meu:
1. O perioada de tranzitie de mai bine de 1 an in care am avut drept obiectiv reducerea nr de kg (am pornit de la 67 si am ajuns la 53) …fapt care a generat o donatie consistenta (un portbagaj + bancheta din spate) de haine la Crucea Rosie
2. Un cont alocat unui card de credit pe al carui extras de cont nu mai reuseam sa vad sold 0 de cativa ani
3. Educarea comportamentului privind calitatea articolelor … am constatat ca in ultima perioada carcotesc si la cel mai mic procent de poliester/ acril 😀
4. Exercitii de a gasi alternative in propriul dulap la dorintele ivite din senin… sau din prea mult studiu al blogurilor de street style
5. Sesiuni de cumparaturi virtuale: vizitez magazinele online, adaug in cos produse si apoi ies fara a apasa butonul de „cumpara”/ „finalizeaza comanda” – mai mult ma amuz/ relaxez
6. Analize periodice ale hainelor pe care le am … compozitie, in ce context le-am cumparat, de unde, cat au costat, cat de mult le-am imbracat, cat de mult imi plac, cat de comode sunt…tot ce nu trece testul, sfarseste in dulapul unor persoane care chiar au nevoie de ele; ultimul astfel de exercitiu a fost acum o saptamana cu incaltamintea… am eliminat jumatate din ce aveam… si ce crezi? toate perechile erau cumparate din impuls, in special in perioadele de reduceri
Acum toate hainele de vara si de iarna ( mai putin geci/ palton/ trench) incap in jumatate din acest dulap: http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/S99886883/
Nimic nu este mai placut decat sa faci economii pentru vacanta, in loc sa cumperi metri intregi de material textil care sa-ti aglomereze inutil casa! …si viata ! :)))
Eu am inceput sa monitorizez cheltuielile acum un an si ceva, cand am constatat pentru a treia luna la rand ca nu am bani de intretinere. Mai mult, dulapul meu era plin de haine pe care nu le purtasem, si tot nu aveam nimic de imbracat. Am inceput sa notez tot ce cheltuiam, sa impart cheltuielile pe categorii, gen: haine, mancare, administrative, masina, cosmetice, iesiri in oras, cadouri, calatorii. Apoi am inceput sa vad unde cheltuiesc cel mai mult si mi-am setat niste limite maxime. Acum monitorizez in continuare, si stiu cat am voie sa cheltuiesc pe fiecare categorie in parte. Daca depasesc, trebuie sa reduc alta categorie. Shopping-ul de cosmetice, haine, carti, si orice alte chestii il fac dupa ce mi-am platit facturile si datoriile curente. Si culmea, acum am cu ce sa ma imbrac, pentru ca ma gandesc de cateva ori inainte sa cumpar.
eu n-am prea trecut printr-un compulsive buying in materie de haine, desi in mintea mea exista intotdeauna cateva genti si cativa pantofi si nite fuste fantastice si am wishlisturi interminabile :)) motivul a fost ca intotdeauna m-am aflat in expectativa, de cand ma stiu am incerca o dieta noua care ma ducea mai aproape de disperare si hainele se cumparau la nevoie, dar intotdeuna dupa multe calcule de genul „croiala asta nu, asta nu, asta nu, ok, asta ar trebui sa-mi vina bine”. however in materie de accesorii, muuuulti bani s-au dus pe ele si chiar cand mi le fac eu singura, tot am impulsuri de cumparare. cu toate astea, mi-am dat seama ca cu cat incep sa ma descurc si sa am din ce in ce mai multa independenta financiara, cu atat mai mult imi limitez cumparaturile si fac o multime de calcule. as zice ca la un anumit punct, oricat de pasionate am fi de cumparaturi si de anumite itemuri, cand nu se mai poate ne trezim si rationalizam. si apoi, mai cred ca la un moment dat ne indreptam catre lucruri mai pretioase, mai serioase, sau, ca sa nu generalizez, asa mi se intampla mie. la un moment dat, dupa 10, poate mai multe cardigane cumparate in cativa ani iti dai seama ca ar fi cazul sa iti iei unul serios, din cel mai minunat casmir. sau o haina cu o croiala absolut impecabila care sa te tina minim 3-4 ani. pe mine intr-un fel ma ingrozeste nebunia asta cu fast fashion si cusaturile lor care se desira dupa a doua purtare, m-au pus serios pe ganduri..
e foarte utila seria de articole, pentru ca traim o viata mai mult mai putin normala si dincolo de glamour de pe siteuri si media sunt atatea lucruri..
Ioana, intr-o zi trebuie sa ma lasi sa scriu despre tine pe blog si sa pun multe multe poze cu lucrurile frumoase pe care le faci! <3 Si mi-ar placea sa ne cunoastem in person, imi esti tare draga 🙂
: ) chiar ma intrebam ce parere ai despre ele : ) poate ne vedem la absolutely, daca nu, sigur o sa se iveasca un moment : ) <3