Articole cu tag

workshop de stil

Cand vine vorba de corpurile noastre, suntem obisnuite si (de multe ori) educate sa observam deficientele, defectele, neajunsurile. Ajungem sa credem ca trupurile nu ne sunt indeajuns de suple, nu destul de puternice, insuficient de sexy, nu prea mai sunt nici tinere, parca nici foarte netede… Ne concentram atentia pe tot ceea ce corpurile noastre nu sunt si ne simtim obligate sa corectam toata viata acele dezavantaje. Desigur, corpul tau e al tau si doar tu decizi cand si daca necesita schimbari. Acelasi lucru se intampla si cand faci corelatii

 “There are years that ask questions and years that answer.” —Zora Neale Hurston Fiecare an, la fel ca fiecare persoana pe care o intalnim de-a lungul vietii, are un alt scop si o alta personalitate, poarta o alta lectie, este o alta experienta, ne invata sa observam, sa ne modificam ritmurile proprii, sa traim altfel. Sentimentul meu e ca anul acesta e cat se poate de diferit (in bine!) de cel care s-a incheiat; de cand a inceput ianuarie, simt ca am pasit intr-un an ca un ocean: stari de

Garderoba-capsula si „less is more”. Sunt doua dintre mantrele stilului personal, doua dintre principiile pe care le discut la workshopuri sau in conversatiile cu clientele mele. Pe cat de mult cred in beneficiile lor, pe atat de dificil stiu ca sunt de pus in practica. Observ asta in reactiile femeilor: fundamental, toate viseaza la o garderoba usor de gestionat, dar se lasa greu convinse ca se pot descurca – a se citi a face tinute creative sau a nu se plictisi rapid de ce imbraca – cu doar o mana de

“November comes And November goes, With the last red berries And the first white snows With night coming early, And dawn coming late.” — Clyde Watson Pentru mine, noiembrie are gust de chai latte, tarta de pere si risotto cu dovleac si salvie, miros de fum si ceata, culoarea diminetilor gri si sentimentul unor momente de indolenta, furate parca celei mai frumoase toamne din ultimii ani. A revenit perioada zilelor prea scurte, a duminicilor ploioase petrecute sub o patura, a dupa-amiezelor in care lumina slaba a soarelui ne cade prafuita

Daca ar fi sa-mi aleg un moment preferat, ar fi acela cand deschid usile dulapului dintr-o camera de hotel. Hainele sunt aliniate cuminti pe umerase, se leagana usor in spatiul aerisit, in camera se aude doar sunetul metalic al carligelor de umeras. Imi imaginez propriile haine ca fiind oameni invizibili care, dupa ce au stat inghesuiti intr-o camera claustrofobica de bloc, acum respira adanc, isi intind bratele, se balanseaza ritmic: inainte, inapoi, inainte, inapoi… E placut sa iti vezi toate hainele, sa intinzi bratul si – chiar in clipa in