Un fel de „scoala de stil”

Am o teorie. Daca din copilarie pana la adolescenta am avea parte in scoala de ore de educatie stilistica – pe sistemul orelor de educatie fizica, un minimum necesar de 1-2 ore pe saptamana – , la absolvire am trata subiectul „moda si stil” cu lejeritate, creativitate si naturalete, in loc de frustrare, nemultumire, complexe si stres.

Am incepe in clasele primare cu notiuni despre culori si creativitate, am citi povestea Croitorasului cel Viteaz, ne-am amuza cu imagini ale rochiilor cu Bambi ale lui Jean Charles de Castelbajac, am invata sa recunoastem imprimeuri, sa ne jucam cu accesorii, cu carioci colorate si cu Fimo.

In scoala generala, in paralel cu orele de desen, lucru manual si caligrafie, am invata despre siluete si stiluri, despre Roccoco si Art Deco, plus cateva notiuni esentiale despre eticheta (cum manuiesti cutitul si furculita, ce faci cu telefonul mobil la masa), am invata sa innodam funde din satin in talia rochiilor, sa croim o rochie, sa scurtam un tiv, sa facem un fronseu .

La liceu, dupa orele de psihologie, am invata despre stiluri si personalitati vestimentare, despre tendinte si reactiile umane la schimbare sau, cine stie, la orele optionale de Istoria culturii, profesorii ar vorbi si despre Istoria Modei?

Frumos si utopic proiect, va ramane mult timp in stadiul de „teorie”. Pana una-alta, sofisticarea si evolutia stilistica par doar la indemana celor care sunt constant preocupate de acest subiect. Adevarul este ca, pentru a putea tine pasul cu moda, trebuie sa stii ce se schimba, trebuie sa ramai la curent, pentru ca vestimentatia, culorile, accesoriile se modifica constant, ritmic, o data cu trecerea anotimpurilor, cu schimbarile de gust… Nu este nevoie sa iti actualizezi informatiile despre stil si moda la fel de des cum o faci cu cele despre cursul valutar, piata imobiliara sau analizele de sange.

Fa-ti totusi timp o data sau de 2 ori pe an, pentru un astfel de moment de sinteza. Ulterior, iti vei vedea garderoba si tinutele cu mai multa claritate – ca si cum te-ai trezit dintr-un somn bun si reconfortant. Vei simti imboldul de a te innoi, de a-ti primeni stilul si culorile – ca si cum ai aerisi casa intr-o dimineata de primavara. Vei simti ca ai o alta intelegere a ceea ce iti place, a ceea ce te reprezinta, a ceea ce te contureaza exterior ca femeie – ca atunci cand descoperi raspunsul la o intrebare dificila sau observi in oglinda ca ochii tai au culoarea mierii si caramelului, in loc sa fie doar caprui…

Cum eu nu sunt sistemul de invatamant romanesc, nu am cum propune o programa de 12 ani de cursuri de stil. Varianta mea de „scoala de stil” este pentru femeile in toata firea, dar care vor sa inteleaga, o data pentru totdeauna, cum sa isi stapaneasca garderoba, cum sa isi identifice stilul si silueta, cum sa fie mai feminine, mai memorabile, mai vii si mai colorate din punct de vedere vestimentar. In urmatoarele doua saptamani, va invit la trei astfel de intalniri.

Miercuri seara, la Reader’s Cafe de la ora 19, va vorbesc despre noutatile sezonului: cum va arata femeia primaverii 2013, ce imprimeuri si ce culori vom purta, ce fel de tocuri si genti vom gasi in magazine, care sunt piesele cu care ne putem actualiza garderoba!

Sambata dimineata de la ora 11, la Stefanel Concept Store, analizam si disecam „Garderoba Mix & Match”: cum cream maximum de tinute din minimum de piese, care sunt regulile de asortare, ce inseamna o garderoba-capsula, cum o folosim pentru birou, ocazii speciale sau calatorii…

Last but not least, in weekendul 30 si 31 martie, la Maison 13, va invat de la A la Z tot ce aveti nevoie sa stiti despre stilul personal si ar fi trebuit sa ne invete scoala, viata, mamele, revistele: cum sa va identificati silueta si cum sa o imbracati; cum sa va alegeti culorile care va intensifica nuanta ochilor si va sterg ridurile, cum sa faceti cele mai armonioase combinatii cromatice, cum sa folositi imprimeurile si texturile, cum sa intelegeti ce va traseaza stilul vestimentar, deciziile de shopping si felul in care va organizati dulapul; ce sa aveti in cutia de bijuterii si ce in cutiile de pantofi; cum sa va machiati si cum sa va priviti in oglinda…

V-am convins sa veniti la curs? Scrieti-mi la office(at)imagematters(punct)ro.

NB: pentru cele care nu sunt din Bucuresti – acest curs se organizeaza, incepand cu luna aprilie, in 6 alte orase: Timisoara, Cluj, Chisinau, Constanta, Brasov si Iasi. Lasati-mi un mesaj si va transmit toate detaliile.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

17 comentarii la acest post

  1. 1
    Adriana says:

    aaahhh , cum imi vine sa plang ca nu sunt din Bucuresti ..
    la Tg.Mures s-ar putea organiza cursurile astea ?
    daca nu, ar fi varianta cu Clujul , dar e mai greu de mers pana acolo , venit inapoi , ziua urmatoare din nou , etc.
    bine punctat ca mamele ar fi trebuit sa poata sa ne invete asa ceva .. eu pentru fetita mea , care are acum 5 ani, vreau sa invat toate astea , macar ea sa nu treaca prin ce trec eu acum in fata dulapului !
    iar daca s-ar face in scoala asa ceva , ar fi intr-adevar un miracol ; asta chiar ca ar fi necesar , mai ales unei fete !
    Irina , de abia astept in fiecare zi sa deschid laptopul si sa citesc ce ai mai scris ! de-ai sti cum ma framant cand nu postezi nimic .. pana la urma da dependenta ..
    toate cele bune !!!!

  2. 2
    Oana says:

    Bună Irina!

    This year I’m in! Spune-mi, te rog, când vi în Brașov, anul ăsta nu mai ezit, vin sigur! În altă ordine de idei, te rog să îmi spui dacă sunt avantaje dacă mai conving 1,2,3 prietene să vină cu mine. Merci!

    BTW ideea cu scoala de stil e genială! Chiar cred că poate fi făcută măcar la nivel de temă de vară…

  3. 3
    3fstreet says:

    Foarte placut surprins!

  4. 4
    Paula says:

    Buna Irina,

    Felicitari pentru aceasta frumoasa initiativa si te asteptam cu nerabdare si cu mult drag la Iasi! In ce zi din luna aprilie va fi evenimentul ? 😀

  5. 5
    Ali says:

    Irina, nu te-ai gandit si la o varianta online pentru cele care nu pot ajunge in tara?! 😀
    Stiu ca o intalnire fata in fata e mai fructuoasa si are un impact mai mare, dar mie mi-ar placea si o varianta online. Contra cost, desigur.

    • 5.1
      Irina says:

      Ali, recunosc ca nu m-am gandit pana acum la o varianta de curs online, dar este o idee geniala! Mi-am trecut pe lista sa fac webinarii, asa ca in urmatoarele luni fii pe faza 🙂 Multumesc enorm pentru idee! 🙂

      • Ali says:

        Really????? YuuuHuuu!!!
        Sunt la tine pe blog aproape in fiecare zi deci sigur nu o sa imi scape!
        Abia astept!!!!

        PS: Cu mare palcere!! 🙂

  6. 6
    Lorena says:

    Buna, imi poti spune te rog cand are loc in Timisoara cursul de styling? 🙂 multumesc 😛

  7. 7
    Ruxi says:

    Buna, cat costa participarea?

  8. 8
    Cristina says:

    Buna! Poti sa-mi spui te rog cat costa participarea si intervalul orar in care se tine cursul pentru ambele zile ? multumesc

  9. 9
    Valerica says:

    buna,

    sunt interesata sa particip la cursul din Constanta.

    care sunt costurile si modalitatea de plata?

    multumesc

  10. 10
    diana says:

    subscriu ideii de styling= materie obligatorie in scoala 🙂
    am spus chestia asta si la cele trei generatii de copii ai mei care au tecut prin scoli, aproape la toate sedintele cu parintii dar nu am avut succes… 🙁 copiii continua sa se imbrace prost iar profesorii continua sa se planga…
    cred ca lumea e masochista… :DDD

  11. 11
    madalina says:

    Asa mult mi-a placut ce am citit… Sper ca la un moment dat sa apara ministri ai educatiei care sa aiba curaj sa introduca in materia scolara mult mai multe ore de sport, limbi straine si lectii de stil. Intre timp, noroc ca exista oameni ca tine si internet.

Dă-i un răspuns lui Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.