Incheiam saptamana trecuta scriind despre obiective: stilistice, ale garderobei voastre, ale voastre personale. Mi-ar fi placut enorm sa primesc zeci de raspunsuri din partea voastra, dar …meh! I feel you, comoditatea e regina si mai stiu ca lipsa comentariilor nu inseamna ca nu ati citit articolul sau facut exercitiul! Sper doar ca l-ati facut, acasa, in liniste… Unul din motivele pentru care v-am propus aceasta serie de exercitii stilistice este descoperirea unui citat pe care il folosesc drept motto al cursului meu de stil: if you change nothing, nothing will
Am avut de curand o discutie cu un amic, plecand de la reguli si creativitate. „Pai ce, tu crezi ca lui Picasso ii pasa de reguli? El nu picta lumea reala, ci cum o vedea el! Fragmentata, in miscare, din mai multe unghiuri deodata, de asta e greu de inteles pana azi”, imi spunea prietenul cu pricina. „Da, da, da, asa este… Dar asta nu inseamna ca nu stia care e treaba cu perspectiva sau armonica cromatica, pana sa picteze in stil cubist, a pictat in stil realist!” La fel
In engleza exista o vorba: „If you change nothing, nothing will change.” Este un principiu universal valabil, care – culmea! – se aplica si in cazul garderobelor noastre, a obiceiurilor de shopping, a felului in care asortam hainele si culorile, alegem accesoriile, cream tinute, ne privim in oglinda. Ne obisnuim sa facem lucrurile intr-un anume fel si, pe masura ce le repetam, desenam din ce in ce mai clar zona proprie de confort. Ne e bine acolo, lucrurile si situatiile ne sunt familiare, placute… pana cand incepe sa ne jeneze
Nu pot sa nu va recomand astazi o carte. Fabuloasa, stupefianta chiar, va va lasa cu hohote de ras, poate cu rasturnari de valori si mici momente de revelatie. „La limita vulgaritatii”, publicata de editura Nemira, este ceea ce ar trebui sa citim toate ca sa intelegem felul in care „talia joasa” a jeansilor a tras bunul gust „in jos”, de ce asociem corect cizmele albe si blugii super-mulati cu periferia, de ce ne ingretoseaza etalarea de funduri si sutiene push-ups, de ce instinctul de turma („hai sa ne imbracam
Am o teorie. Daca din copilarie pana la adolescenta am avea parte in scoala de ore de educatie stilistica – pe sistemul orelor de educatie fizica, un minimum necesar de 1-2 ore pe saptamana – , la absolvire am trata subiectul „moda si stil” cu lejeritate, creativitate si naturalete, in loc de frustrare, nemultumire, complexe si stres. Am incepe in clasele primare cu notiuni despre culori si creativitate, am citi povestea Croitorasului cel Viteaz, ne-am amuza cu imagini ale rochiilor cu Bambi ale lui Jean Charles de Castelbajac, am invata
Cu multi, multi ani in urma, tatal meu cumpara primul televizor color din familie. Descopeream atunci ca buzele crainicelor de la stiri erau rujate cu rosu, ca rochiile Angelei Similea erau multicolore, ca strumpfii erau bleu nu gri, ca „mira” de pe micul ecran, de la sfarsitul programului TV, agresa retinele telespectatorilor… Moda ultimelor sezoane imi creeaza aceeasi impresie. Dupa ani de culori discrete, apare brusc color blockingul din vara lui 2011, care ne transforma cu brutalitate si fara avertismente in umblatoare cuburi Rubik. In vara aceasta, tendintele pastel ne
Martin Luther King avea un vis. Eu am mai multe – vise, dorinte, ambitii -, unul dintre ele fiind sa fiu invitata o data in viata la Top Gear (Jeremy Clarkson, daca ma auzi, iti trimit imediat numarul meu de telefon!) Ma indoiesc ca cei de la TopGear ma vor contacta anytime soon, dar o senzatie similara euforiei pe care o traiesc cei care ajung in emisiune am avut eu saptamana trecuta, la volanul unui Citroen DS4 pe care l-am condus pana la Cluj si inapoi. Daca as fi barbat,
O intrebare care mi-a fost adresata de cateva ori in weekendul care tocmai a trecut, in timp ce discutam cu fetele participante la cursul meu de stil: „Imbraci toate femeile la fel cum te imbraci tu…? Pentru ca asta fac unii dintre cei care se ocupa de stil…” Le-am linistit pe cele care ma intrebau. Nu practic clonarea, ba din contra. Am mai fost intrebata daca port tendinte. Pe unele da, dar rareori, cu moderatie si cu discernamant.
Daca ati citit cu atentie anuntul despre seria de cursuri din tara, ati observat ca exista un motto: „Nu este adevarat ca femeile nu au ce sa imbrace. Ele nu mai au idei pentru cum altfel sa se imbrace.” Sa fie oare unul din motive, m-am gandit eu, faptul ca toate asociem shoppingul doar cu anumite branduri si locatii? Si prin urmare vedem hainele „noastre” purtate si de altii? Sau poate pentru ca vedem creativitatea si inspiratia drept un concept inaccesibil, existent doar in stratosfera modei? N-am de unde stii
Putine sunt lucrurile ce exercita o atractie mai mare asupra femeilor decat puterea de transformare a hainelor. Ne ajuta sa ne intram in rol: de printesa romantica sau de luptatoare urbana, de mama afectuoasa sau de profesionista organizata, de single girl petrecareata sau de intelectuala rafinata. Devenim mai frumoase, mai suple, mai tinere, mai moderne cu ajutorul culorilor si croielilor pe care alegem sa le purtam. Cu toate astea, la cabina de proba si in fata paginilor de shopping din reviste, ne gandim la un singur lucru: haina asta chiar
