Imi fac valiza in 5 minute

In fiecare an, imi promiteam ca nu voi petrece mai mult de jumatate de ora cu pregatirea bagajelor. Ok, fie patruzeci si cinci de minute. Nu reuseam niciodata. Dormitorul si sufrageria se transformau intr-un fel de shouk, in care zaceau aruncate tricouri, bluze, tunici, costume de baie, sandale, fuste, pantaloni scurti, salvari, reviste si carti, creme de corp, foehn-ul, cateva prosoape de plaja … Aveam chef sa iau jumatate din casa cu mine.

Trei ore mai tarziu, ma tranteam epuizata si usor panicata in varful mormanului de haine. Nu cumva uitasem sa iau ceva? Bineinteles, de fiecare data luam mai multe haine decat ar fi fost necesar, decat as fi putut purta intr-o vacanta.

In ultimii ani m-am disciplinat. Asa cum imi organizez si planific vacantele, la fel fac cu valizele. Nu spun ca am devenit ultra-eficienta, dar incerc sa aplic principii de minimalism, downshifting, no vanity-included, indiferent de destinatie (ok, nu pentru Groenlanda sau Galapagos, dar pentru o halta calda si cool).

1. Aleg piese care imi plac cu adevarat, piese pe care le iubesc. Am avut deseori reflexul de a-mi indesa in bagaj inca un tricou „oarecare”, o rochie „meah”, gandindu-ma ca in vacanta nu conteaza, in vacanta trebuie sa te simti comod, nu sa pozezi pentru facebook. Ei da, dar in vacanta trebuie sa iti faci si placeri. Hainele banale vor ramane asadar la fundul valizei, la fel cum raman tot anul in fundul dulapului. Evacuare imediata, sters de pe lista.

2. Elimin din teancul initial hainele care stiu ca se asorteaza dificil si pe cele au nevoie de intretinere minutioasa (jumatate de ora de calcat, curatire chimica samd), risc sa le port o singura data in vacanta. In schimb, caut haine care sa aiba un numitor comun (nuante similare, texturi complementare, stiluri apropiate) plus accesorii care se potrivesc mai multor piese (un colier statement pe care sa il port si la cea mai simpla rochie-maieu, dar si la camasa alba, fluida, super decoltata).

3. Imi fac apoi o lista-matrice si incerc sa ma tin de ea cu dintii. Pe ea se gasesc…

Imbracaminte:

– cateva tricouri lejere, din bumbac sau din in. Le gasesc mai usoare, mai racoroase si mai sexy. Unul alb (luminos), unul negru sau gri (sic), unul cu dungi bretone, doua-trei in diverse culori vii.
– o camasa barbateasca sau o tunica (daca aleg tunica, atunci neaparat are ceva broderii marocane sau exotice)
– un top/ maieu pentru seara (din satin, lurex, cu paiete, cu spatele decoltat samd)
– o camasa din denim sau geaca din denim (nu amandoua!)
– un pulover tricotat de vara, din bumbac, fie bleumarin, rosu, alb sau kaki
– o pereche de jeansi (boyfriend sau slim)
– o fusta maxi care sa se potriveasca cu toate tricourile, maieurile, camasa etc
– o pereche de pantaloni lungi sau scurti albi sau nisipii
– o rochie alba din bumbac (e un fel de passe-partout, merge chiar si peste costumul de baie)
– o rochie-bustiera, o pereche de pantaloni moi, din matase, tip sarouel/ salvar sau inca o fusta maxi, pot fi folosite in varii tinute in functie de accesorii
– doua costume de baie, cu modele diferite

Accesorii:

– o curea subtire, colorata sau o centura aurie (vor merge cu orice, de la rochia alba, la fusta maxi sau camasa barbateasca)
– o palarie de paie
– o pereche de sandale romane (aurii, argintii sau in culoarea pielii)
– o pereche de tenisi Converse din panza
– o pereche de slapi (doar pentru plaja, merci!)
– o pereche de sandale cu talpa ortopedica, un model care sa mearga pentru zi si pentru seara
– o geanta de plaja
– o esarfa imprimata, care sa poata fi purtata pe post de fular, turban, pareo, suficient de mare cat sa ma pot acoperi cu ea daca ma arde soarele, dar sa o pot infasura si pe umeri seara daca imi e racoare
– o singura pereche de ochelari de soare
– multe, multe bijuterii fanteziste, in diverse stiluri

Mai raman apoi cartile si revistele, care se adauga kilogramelor din geamantan. Voi ce aveti in valiza?

Sursa foto: net-a-porter.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

6 comentarii la acest post

  1. 1
    Alice says:

    Mai recomand:
    1. Schimbat cartile pe un eReader, fie el si Kindle
    2. O pereche de colanti culoarea pielii, v. englezoaicele care isi salveaza astfel tinutele in rochii, chiar cand vremea e rece, bucurandu-se in acelasi timp de libertatea picioarelor in sandale; nu ca la noi, cum e putin mai rece femeile sar in blugi si in pantaloni negri.
    3. Cosmetice: ruj, rimel, fond de ten, crema hidratanta, blush, parfum
    4. Aparatul foto
    5. Un carnetel si un pix

  2. 2
    Adina says:

    Si produse cosmetice? Iti cumperi de la destinatie? 🙂

    Deci mai adauga cca 1 kg de bagaj pentru:
    – lotiune pentru corp cu FPS 50+ (da, chiar si atunci cind nu stai pe plaja!)
    – lotiune pentru fata cu FPS 50+
    – lip balm cu FPS 30
    – lip gloss in nuanta fresh, de vara
    – un ruj rosu (pentru seara)
    – baton corector
    – fard de pleoape (pentru seara)
    – sampon + balsam (cu functie de hidratare)
    – perie + pasta de dinti
    – perie de par
    – clame de par

    Optionale:
    – primer/ fond de ten
    – pudra
    – fard de obraz
    – rimel
    – bigudiuri
    – set de perii pentru machiaj

    • 2.1
      Irina says:

      Adina, produsele cosmetice pe care le iau sunt in flacoane/ containere mici, nu iau ditamai sticla de sampon de 400 ml 🙂 Da, iau lotiunile de corp/ plaja/ after-sun/ gel de dus/ crema de fata, dar doar un singur lipgloss, o mascara si un fard de obraz. Innebunesc daca uit, in schimb, spray-ul contra intepaturilor de tantari!

  3. 3
    Adriana says:

    Buuun, hai sa ma ocup si de partea asta, sa fie pus pe hartie… Da, dimineata la cafea, pe racoare, tocmai ce am facut si eu planificarile pentru cazare, pentru transport… anul acesta m-a rugat o prietena sa mergem impreuna, ca vrea sa duca fetita citeva zile la mare. Cum stia ca eu merg si imi planific totul low-cost, mi-a zis sa o am si pe ea in vedere. deh, bugetele noastre sunt in renovare. Si ca sa nu avem dureri de cap, planificarile noastre merg pina la low weight luggage. Din start, vor cadea de pe lista cartile. Mie, una, imi place sa am liniste cind citesc, sa ma contopesc cu actiunea cartii, sa fiu in lumea aceea speciala, si cu un copil zgubilitic pe linga mine care sa ma intrebe din 10 in 10 min ce fac, nu prea am cum. Ramin doar citeva reviste, pe care le voi lua, probabil, din gara. In bagaj, voi avea asa: 2 prosoape de plaja, 1 de baie, 2-3 costume de baie doua piese, culori/modele diferite, clasicul ulei de plaja Nivea, de care nu ma despart niciodata, si mai noua mea lotiune Babaria (ceva spanish, desi cred ca e de fapt Bavaria… si abia astept sa o incerc!)… pentru dupa plaja (aici e aici!!!) imi iau lotiunea de accentuare a bronzului (care merge si pentru fata), un gel-ulei cu minerale si spray-ul racoritor (asta e bun oricind)… o pereche de slapi… una, poate doua perechi de sandale romane (tocuri, platforme si alte chestii asemanatoare ocupa spatiu)… maieuri colorate (am profitat de oferta de la Terranova, de unde am luat 2 la pret de 1), pe care le pot purta combinat sau simplu… o fusta lunga, larga, stil gipsy, care sa mearga cu maieurile… doua rochii lungi din tricot… o rochita din blug subtire, scurta, pentru plaja… doua tricouri, cu mineca 3/4… o camasa alba/tunica (tunica merge si la plaja)… accesorii, pe linga cerceii cristal cu surub, iau o pereche de cercei lungi, care merg la toate tinutele, un colier statement cu scoica mare, si multe bratari colorate din margelute, toate made by me… o jacheta de blug, pe care o iubesc enorm (probabil ca o s-o port pina ajunge franjuri), blugi boyfriend, bascheti (nu se poate fara ei!)… la capitolul sampon/dusgel/sapun, ma orientez catre ceva care sa fie utilizat multiplu, de obicei, iau ceva de pe la Avon sau Yves Rocher, din gama pentru barbati… mini-trusa de urgenta pentru unghii, adica forfecuta, cleste, pila… acetona, iau sub forma de servetele-ocupa mai putin spatiu (se gasesc in magazinele dm)… doar o sticluta cu oja, din cea cu care mi-am facut mani/pedi, pentru reparatii… nu iau rujuri si nici farduri dupa mine, poate doar 2 luciuri de buze, un creion maro sidefat (110 de la Farmasi, il recomand) si un rimel… un pachet mic de servetele demachiante (tot de la dm)… pastile si citeva pansamente de urgenta… aaa, si nu uit sa strecor in bagaj, neaparat, si o cutie cu plicuri de ice coffee…
    Toate, intra intr-un troler de 60×30 cm.
    In concluzie: piese care nu se calca, nu se sifoneaza, se usuca repede, nu ocupa spatiu, sunt multifunctionale (de ex dusgelul il folosesc si pentru spalat un tricou, ceva).
    Oricum, trebuie sa am in vedere, pentru anul acesta, la intoarcere, sa am loc pentru o punga cu nisip.
    Toate astea le impachetez cam intr-o ora, daca mi-am stabilit clar ce iau. Ultima data, autocarul meu pleca la ora 5,30 dimineata, era ora 3,30 si eu nu facusem inca bagajul. deci, se poate!! Vacanta placuta si voie buna sa avem.

  4. 4
    Diana Iordache says:

    Ati uitat de poseta/plic de seara sau plimbari!

  5. 5
    Oana says:

    Mai este si lenjeria intima…chilotei de toate formele, sutiene cu barete normale, dupa gat si fara barete….(eu nu dispun de niste „mere” care sa nu necesite sustinere :D), apoi la aceeasi categorie a lenjeriei : niste sosete de bumbac pentru ca am frisoane seara dupa o zi de plaja .

    As adauga si o camasuta de noapte sexi desi eu nu port, de ani de zile dorm dezbracata iar atunci cand ma dau jos din pat trag pe mine un chimono sexi, scurt bineinteles. Si ca o paranteza , cea mai sexi tinuta de noapte sau de stat prin casa/ hotel mi se pare a fi o camasa barbateasca incheiata partial ( mi-am cumparat chiar o camasa speciala de noapte care imita camasa barbateasca dar nu are umerii atat de lati ) .

    Mai adaug la cele pe care deja voi le-ati enumerat, o pereche de cizmulite scurte, din piele intoarsa ,scurte, culoare bej naturala si cu franjuri miscatoare. Sunt special de vara , le am de la un brand celebru, si le asortez intotdeauna la pantolani scurti sau o fusta de panza imprimata, larga si pana la genunchi maxim, cu alte lungimi nu merg. Sunt foarte bune pentru mersul prin nisip, extraordinar de comode, se muleaza pe laba piciorului. Adaug si un colier lung din piele si ma simt hippie.

    Si acum va spun cum abordez problema cosmeticelor din bagaj, adica simplificarea lor, dupa ani de zile de chinuri cu zeci de borcanase carate dupa mine.
    – un sapun natural, artizanal, pe care il folosesc si pe corp si pe cap ( parul ramane stralucitor, fin, si neelectrizat).
    – imi pun intr-o sticluta niste ulei de masline extravirgin bio pe care il folosesc si pentru corp si pentru demachiat ( pe o discheta de vata) si pe post de crema de noapte si anticearcan( se poate face si masca de par daca podoaba capilara se usuca prea tare de la soare, si se pot si cuminti niste suvite rebele de par).
    – un spray de apa cu care imi curat urmele de ulei dupa demachiere.
    – o crema de fata si o lotiune de corp cu factor mare de protectie solara.
    – un deodorant mineral sub forma de piatra.
    – parfumuri in sticlute minuscule cu bila.
    – cupa menstruala si niste protejslip.
    – cateva farduri ( fond de ten, lip gloss, farduri de ochi, neaparat tus de gene)
    si …gata!

    Dupa cum puteti observa scriu acest mesaj in ultima zi de iarna , deci gandul ma poarta deja la vacanta!

    Irina, iti multumesc pentru tot ce ai impartasit cu noi pe acest blog. L-am descoperit de abia acum doua zile si deja insumez ore intregi de lecturare pasionala. Am accesat si arhiva, bineinteles.
    Si iata cum dupa ani de zile de procupare legata de moda am putut sa-mi definesc si eu , in sfarsit, un stil vestimentar, asa cum tu ne-ai invatat intr-unul dintre capitole.

    Multumesc si mult succes in continuare!

    Oana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.