Educa-ti ochiul pentru calitate

In domeniul hainelor, „mai scump” nu inseamna in mod necesar „mai bun”, si viceversa.

Un brand prestigios poate face lucrurile de mantuiala – apeleaza la tesaturi de calitate inferioara, redimensioneaza tiparele, renunta la al doilea rand de tigheluri – pentru ca sa isi creasca profitul per produs. Lucrurile acestea se vad cel mai pregnant in cazurile colaborarilor dintre designeri si mass retaileri: cum altfel sa obtii un compromis intre design exclusiv si preturi pentru toata lumea?

Chiar daca esti in fata unei piese originale de brand, nu face prezumtia ca se va pastra bine, ca va rezista timpului doar datorit pretului si statutului atasat etichetei. Acesta e motivul pentru care ochiul trebuie antrenat pentru calitate.

La polul opus al scarii de valori, o haina ieftina va fi intotdeauna „mai ieftina”. Cate luni va ramane in stare buna un pulover de 50 de lei de la H&M? Cati ani vei putea imbraca, fara sa capete lustru de prea multa purtare, un trench de 150 de lei? Cat te va costa adaugarea unei jupe, scurtarea unui tiv, ajustarea unei maneci la o rochie de doar 120 lei?

Vestea proasta este ca, din pacate, doar prin incercari repetate si probe multiple, de-a lungul timpului, iti poti da seama daca un brand produce haine si accesorii de calitate. Din cate stiu eu, brandurile din moda nu fac teste de anduranta, de tipul celor de la Ikea. Exista totusi niste teste de calitate, legate de rezistenta cusaturilor, acuratetea finisajelor etc.

Vestea buna este ca, in timp, te educi pentru a observa o constructie corecta sau proasta a unei croieli, sa identifici un material de calitate, sa faci alegeri informate. Iata cateva dintre lucrurile pe care personal le-am testat cu piesele de imbracaminte de la Marella:

1. Cusaturile
Nu sunt croitoreasa si nici cusatoreasa, dar chiar si femeile care nu au tinut in viata lor un ac de cusut in mana pot vizualiza niste cusaturi bine sau prost facute. Tighelurile trebuie sa fie drepte (simple sau duble), tivurile sa nu fie nici intrerupte, nici sa nu aiba ate, butonierele sa fie perfect cusute.  O mai mare densitate de tigheluri per centimetru lungime (adica o cusatura mai stransa) este unul din indiciile unei haine de calitate superioara, iar cusaturile in sine ar trebui sa fie fixe pe material, nu lejere.  De asemenea, cusaturile rochiilor elegante, a bluzelor de seara, a fustelor din materiale fine nu trebuie sa fie clar observabile, ci sa se „confunde” cu materialul.

2. Intarituri si captuseala
La unele piese de imbracaminte, intariturile sunt mai greu de observat dar pot fi pipaite. In cazul sacourilor si pantalonilor, de pilda, pipaiti materialul in zona fermoarelor, reverelor, nasturilor, a cusaturilor verticale, la clapetele buzunarelor si bineinteles de-a lungul beteliei. Acestea sunt zonele cu „trafic greu”, cele pe care in timpul purtarii le atingem cel mai des, cele de care tragem, cele care suporta intinderi.

Cand vine vorba de captuseala, calitatea inseamna jupa unei fuste, furoul (atasat sau nu) al unei rochii, captuseala manecilor, buzunarelor, partii din fata si a celei din spate unui sacou, dublura pantalonilor pana mai jos de genunchi (ca sa nu se deformeze in timp sau in cazurile in care materialul are o transparenta sau este intr-o nuanta foarte deschisa). FYI, majoritatea pantalonilor barbatesti de costum de calitate ar trebui sa aiba acelasi tip de captuseala. Captuseala inseamna ca piesa de imbracaminte „cad” mai bine pe corp si suporta altfel suprapunerile.

3.  Dimensiunea tiparului
Nu este vorba nici de „stilul” hainei (clasica, romantica, boema, minimalista, avangardista), nici de „croiala” ei (dreapta, evazata, plisata, cu drapaje). Este vorba de generozitatea cu care este taiat si construit un tipar, adica suplimentul de tesatura pe care un producator, un designer, o marca de moda il va introduce in fiecare piesa vestimentara ce ii iese din atelier sau din fabrica.

Acest detaliu devine evident atunci cand compari tiparul unei haine ieftine cu cel al uneia mai scumpe. Cu cat o linie vestimentara apartine mai mult segmentului mass-market, cu atat fiecare centimetru de material costa – adunat la volumele impresionante de productie – mai mult, iar producatorul va eficientiza costurile prin folosirea unui minimum de material per bucata. Hainele de calitate vor avea rascroielile manecilor mai ample, tivurile si mansetele mai late, buzunare mai adanci, gaici mai multe pe o betelie, camasile si bluzele vor fi mai lungi…

 

4. Tesatura in sine
Unele persoane prefera materialele din fibre naturale, altele se impaca perfect cu cele din fibre artificiale. In ultimii ani, cele din fibre artificiale (vascoza, amestecuri de poliester) au devenit la fel de fine si luxoase, greu de diferentiat de cele naturale (matase, sifon, stofa de lana, in, casmir) si, de fapt, procesele tehnologice complexe sunt cele care le confera costul mai ridicat. Pe de alta parte, finetea, densitatea si durabilitatea unei tesaturi artificiale inovatoare sunt motivele pentru care unele branduri apeleaza la ele.

5.  Grosimea
Exista bluze vaporoase din matase, a caror senzatie pe piele este similara unei atingeri tandre. In mod similar, textura si grosimea unui sacou din stofa 100% ii vor da o greutate palpabila. Un sacou care cantareste mai nimic inseamna ca nu are intarituri, nu are captuseala sau este croit dintr-o stofa de grosime indoielnica. Bumbacul mai dens „imbatraneste” mai bine, dureaza mai mult si se scamoseaza mai putin (am sa va explic intr-un alt post de ce unele tricouri de bumbac se scamoseaza rapid si altele greu), inul de calitate nu se rareste si nu este transparent, stofa de calitate nu se „lasa” dupa 100 de purtari, materialele cu lycra de calitate sunt mai putin lucioase, tricotajele nu se deformeaza.

6.  Imprimeurile
In cazul oricarui tip de piesa vestimentara – rochie, fusta, bluza – ce poarta un imprimeu, verificati felul in care sunt unite imprimeul si partile tiparului. O bluza de calitate va tine cont de continuitatea imprimeului si va avea grija ca partea din fata si cea din spate sa fie aliniate, iar in cazul unei rochii cu cusatura in talie, imprimeul jumatatii de sus sa fie continuat de cel din partea inferioara. Acelasi lucru in cazul bluzelor cu dungi orizontale, a pantalonilor cu carouri, a sacourilor din tweed sau cu imprimeu Prince of Wales.

 

7. Alte detalii:
– un sacou de calitate superioara va avea o pensa in captuseala spatelui, pentru a-ti permite anumite miscari
– o camasa de calitate fantastica va avea doua cusaturi paralele de-a lungul platcii umerilor, nu doar una singura
– tivurile fustelor si rochiilor bine croite vor fi drepte, impecabile
– tivurile pantalonilor potriviti pantofilor fara toc vor fi cu cca 1.5 – 2 cm mai scurti in fata si putin mai lungi in spate, pentru ca sa nu creeze cute pe pantofi.
– cu cat calitatea unui material este mai slaba, cu atat acesta se va scamosa si sifona mai repede.
– sacourile vor avea 4 nasturi la manseta, nu 2, iar lateralele hainelor vor avea minimum 2 cm in plus (la cusaturi, pentru ajustari posibile)
– hainele cu nasturi (camasi, sacouri, bluze, trench-uri) vor avea nasturi de rezerva
– ata folosita este in aceeasi culoare sau intr-o nuanta cat mai apropiata de cea a materialului, nu intr-o culoare contrastanta

*Marella apartine grupului Max Mara, magazinul din Bucuresti este pe Calea Victoriei 63-81(langa World Class, la Radisson), iar colectia actuala are un echilibru foarte placut intre feminin si contemporan, intre elegant si sport, un fel de easy-to-wear potrivit femeilor care la birou poarta Business Casual, iar in timpul liber Smart Casual.

Sursa foto: Marella.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    AdinaB says:

    Ai foarte mare dreptate in ceea ce priveste calitatea – o spun si in calitate de „cusatoreasa” 🙂 .Poate ar fi util sa introduci o astfel de sectiune si in cursul tau, in cazul in care nu ai facut-o deja!

    Imi place linia „curata” promovata de Marella! Nu am ajuns inca in magazin, insa dupa ce o voi face, voi reveni cu impresii.

  2. 2
    dana says:

    Merg si eu la Marella.

  3. 3
    z says:

    Vascoza cred ca se simte prost acum. Pt ca nu poate fi pusa la un loc cu poliesterul si nici considerata artificiala.Vascosa are ca baza celuloza gasita in plante. De asemenea materialele din vascoza sunt foarte fine si pielea respira in ele la fel de bine ca in bumbac.
    Hai sa nu le creem confuzii oamenilor.

Lasă un răspuns la dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.