Cea mai de efect stratagema stilistica

Prin anii ’80, jurnalista Tina Brown a reconstruit revista Vanity Fair, bazandu-se pe un etos in care alatura valori superior intelectuale si informatii superficial mondene, paginile de cultura se regaseau langa cele de shopping, iar editorialele despre politica si social ocupau acelasi loc cu recenziile de filme si barfele despre vedete. Altfel spus, chestiunile serioase erau tratate la fel ca frivolitatile. A fost abordarea care a transformat revista dintr-o publicatie muribunda, intr-un mare succes media.

Aplicat la tinute, stil personal si moda, acelasi principiu devine „formula high-low” sau „the high-low mix”: una dintre cele mai vechi, simpatice si de efect stratageme stilistice. Acesta e principiul care sta la baza atator tinute faine si cool, fara ca acestea sa para ca sunt rezultatul unor eforturi supraomenesti in fata oglinzii. „Bine, bine, nu ne mai ameti cu definitiile si teoria, o sa imi spuneti, „cum il punem in practica?”

Prima varianta este de a alatura, in aceeasi tinuta, o piesa basic si alta sic sau statement, o piesa ieftina cu un accesoriu scump, un element luat „pe buget” cu o alta haina, purtatoare de eticheta prestigioasa. Vorbim atat de aspect, de tipuri de material, de croieli dar si de pretul in sine al pieselor.

O amica de-a mea numeste aceasta formula „regula liftului”: un item de lux este cel care „ridica” aspectul intregii tinute. Nimeni nu se prinde ca poarta o hania military de acum 4 sezoane de la Zara, luata la reduceri, cand o integreaza intr-o tinuta in care exista o rochie de la Rixo London, botine facute sur mesure si o geanta semnata de un designer roman… Pentru a face parte din aceasta categorie, sfatul meu e sa incepi sa vanezi reducerile pe The Outnet si Vestiaire Collective, sa vizitezi evenimentele la care expun si vand designeri romani (de bijuterii, genti, incaltaminte si imbracaminte), sa intri din cand in cand pe un site vintage sau pe Etsy… Sub o forma sau alta, vei descoperi modalitatea cea mai potrivita tie pentru a-ti transforma eternii jeansi, luati din mall, si simpla camasa, intr-o chestie mai stilata.

A doua optiune high-low – cea pe care o discut, de fapt, astazi – este cea care iti va permite sa porti o rochie voluminoasa si involanata fara sa arati ca tanti Aglaia. Sau sa imbraci o salopeta din deni, fara sa pari infantila, in drum spre groapa cu nisip. Aceasta a doua optiune te invita sa alaturi o piesa eleganta cu una obisnuita de zi, o croiala rafinata cu o haina aproape neglijenta (de exemplu, ceva cu aspect nefinisat sau sifonat)… E (aproape) ca si cum ai asorta un colier de briliante la o pijama sau niste tenisi murdariti la o rochie de bal. Well, ultima varianta de styling chiar a fost folosita intr-o colectie Dior cu ceva ani in urma, cam in aceeasi perioada in care Lily Allen lansa moda fustelor din tulle purtate cu Conversi (asta se intampla in 2006, aviz celor care au sentimentul ca fustele de tulle sunt inca trendy sau cool. Nu mai sunt, vremea lor a apus). In aceeasi linie se incadrau propunerile Saint Laurent (o geaca biker din piele purtata peste o rochie disco din paiete) si Vetements (un hanorac purtat pe sub un sacou tailored)… Ei bine, si optiunea asta de „high-low mix” e usor de transpus stilistic.

Formula e simpla: 1 parte lux (sau elegant, rafinat, spectaculos, cu croiala clar construita) si 2 parti basic (sau casual, sport, croiala voluminoasa, deconstruita sau ultra-lejera).
De pilda:
– o rochie midi cu imprimeu floral (elegant) cu o geaca din piele (casual) si o pereche de ghete cu toc jos (tot casual)
sau
– un sacou business (rafinat, tailored) cu un pulover din bumbac cu slogan (sport) si pantaloni cu pense sau chinos (casual)
sau
– o pereche de jeansi lejeri (casual) cu o camasa simpla (basic) si o pereche de cercei statement (spectaculosi)

Ati prins ideea: alaturarea unor piese cu niveluri de eleganta cat mai diferite, pentru ca efectul tinutei sa fie modern si aproape non-conformist.

In plus, pe langa ca creaza tinute care arata fantastic, formula asta mai are un avantaj: deschide cu totul alte posibilitati stilistice in garderoba voastra existenta. Brusc, va puteti multiplica tinutele, pieselor le gasiti „surate” din zone rezervate altor ocazii sau contexte.

Bun, acum ca ati aflat si teoria si exemple practice, cum aveti de gand sa recreati formula din propria garderoba? Ce tinute va inspira formula high-low?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.