De ce facem shopping (II)

aici:  prima parte a articolului „De ce facem shopping”

Dezvoltarea si shoppingul

Shoppingul poate parea ca implineste nevoia de dezvoltare, pentru ca deseori are o componenta de ambitie: lucruri care trebuie bifate pe lista de cumparaturi, un „target” care trebuie atins…

Multe siteuri au un buton pentru „wishlist” –  astfel poti pune deoparte sau marca piesele (haine, incaltaminte, accesorii, carti etc) pe care doresti sa ti le cumperi in viitor, oricat de nerealiste ar fi acele dorinte. E un scop ca oricare altul si nu te costa nimic (deocamdata), nu-i asa? La urma urmei, asta e starea in care te transpune butonul acela: le vei avea intr-o zi!

Shoppingul prin prisma dezvoltarii poate fi interpretat si drept identificarea unui anume brand sau standard de calitate, aspirational, pe care doresti sa il poti cumpara – tot intr-o buna zi. Cand vei putea sa iti cumperi geanta de 3,000 euro, vei stii ca ai succes. Cand te vei imbraca in Chanel si Gucci din cap pana-n picioare, te vei simti in al noualea cer.

 Conexiunea si shoppingul

Daca una din nevoile tale principale este sa simti conectata la viata celorlalti, shoppingul este una dintre modalitatile care pare sa faca acest lucru posibil –  pe termen scurt, cel putin.

In mediul de retail te poti simti conectata la cei cu care interactionezi, oricat de temporare sau superficiale ar fi acele conexiuni.  Daca faci cumparaturi pentru altii, poti simti ca ceea ce cumperi sunt cadouri pentru ceilalti – demonstrand astfel cat de mult ii iubesti.  Daca faci cumparaturi impreuna cu o alta persoana (cu o prietena, colega, copilul), simti cum construiesti o legatura emotionala puternica datorita timpului petrecut impreuna, preocuparii comune, gusturilor comune.

In alte cazuri, este posibil ca specificul lucrurilor pe care le cumparam sa sublinieze conexiunea cu o alta persoana. Simtim asta atunci cand cumparam un cadou despre care avem certitudinea ca va placea celeilalte persoane (deja poarta brandul respectiv sau este culoarea/ parfumul/ crema preferata, iar cadoul este o dovada a cat de bine cunoastem persoana in cauza). In mod frecvent, acesta este motivul pentru care editiile limitate semnate de designeri, de celebritati sau de wannabees au succes la public: cumparatoarele simt o legatura directa (dar falsa) cu respectivul/ respectiva: „vezi cat de asemanatoare suntem? vezi ca avem aceleasi gusturi?”

Contributia si shoppingul

La fel ca in cazul conexiunii, shoppingul pentru altii poate suplini nevoia de contributie. Simti ca ceea ce ai cumparat era exact ce avea nevoie sau ce isi dorea destinatarul cadoului. Te simti generoasa, altruista, empatica, poate chiar ai iluzia filantropiei.

Dar nu doar asa iti poti implini nevoia de contributie. Acelasi lucru il poti trai daca iti impui sa cumperi doar branduri romanesti, produse locale – este felul tau de a sustine economia si societatea, nu-i asa? incurajezi talentul local, nu multinationalele, corect? La urma urmei, de cativa ani incoace ni se spune ca economia este incetinita, consumatorii sunt prudenti si nu mai cheltuie, ceea ce duce la falimente… Cu toate astea, shoppingul si consumul pentru o cauza nobila pot ajunge sa aiba un foarte ridicat cost personal.

Astea fiind spuse si explicate, care dintre aceste nevoi simtiti ca va motiveaza cel mai puternic, cand plecati la shoping? Ce impact simtiti ca are felul in care faceti shopping: asupra finantelor proprii, asupra relatiilor, asupra garderobei, asupra voastra? Va puteti gandi in ce alt fel v-ati puteti suplini aceste nevoi, daca nu ati face shopping?

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Sursa foto: pinterest.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Ana says:

    cumparam haine pentru ca ne trebuiesc (evident) 🙂 . Cumparam multe haine pentru ca ne place sa visam la o anumita imagine pe care o si asociem unui stil de viata mai fabulos,jet-set, fara griji etc. Mai cumparam din obisnuinta, ca distractie, ca dependenta. Multe din noi au ajuns sa creada ca ceea ce poarta le defineste mai mult decat ceea ce spun.
    Eu cumpar hainele pe pipaite. Ma uit la stofa, croiala, chimia intre haine si mine. Cumpar cu placere o haina bine facuta, creativa, frumoasa, trendurile nu ma influenteaza prea tare, iar pe cele promovate agresiv le ignor si mai agresiv:).
    de multe ori daca vad ceva si nu sunt sigura ca-mi trebuie, aman cumparatura. Daca uit de ea, inseamna n-a fost sa fie:) Prefer sa merg singura la cumparaturi, asa tes mai usor povestile despre cum se va incadra urmatoare achizitie in viata pe care o duc si nu am nici limite bugetare sau de timp 🙂

  2. 2
    Maria says:

    Eu merg la shopping la fiindca imi place sa am grija de mine si fiindca merit la urma urmei.
    Cu toate meritam nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.