Mai am sau nu varsta pentru…?

Haide, draga mea, acum ca ai 35 sau 44 de ani, ar trebui sa iti tunzi parul mai scurt, sa lasi in dulap rochiile cu floricele, gecile de blugi, salopetele, baschetii cu paiete, tricourile cu grafisme, jeansii boyfriend, fustele mini si pantalonii slim.

Ar trebui sa iti schimbi soneria aia idioata de la telefon cu una serioasa, sa asculti Pachelbel si Mozart, nu Kings of Leon si Snow Patrol, sa nu mai rontai ursuleti din gelatina colorata si sa dai jos de pe pe perete posterul cu Clive Owen.

Ar trebui sa incetez si sa zambesc, nu-i asa?

Eu insa, cu parul lung, cerceii fantezie, fustele multicolore si blugii boyfriend franjurati, nu ma las intimidata de astfel de recomandari, invitatii, comentarii, observatii binevoitoare.  Dar veghez. Pentru ca nici eu nu te voi invita sa intri in garderoba fiicei tale, a nepoatei, a surorii cu 15 ani mai tanara – chiar daca purtati aceeasi marime la haine!

De la o anumita varsta nu mai putem face exact ceea ce faceam cand aveam 22 de ani. Altfel, basculam rapid si ajungem in categoria „fetita imbatranita” sau „adolescenta retardata”. Pai, si ce putem face? Putem sa ne amuzam, sa ne adaptam, sa fim atente la cum evoluam…

De cate ori am vorbit cu femei despre subiectul „varsta”, am remarcat cat de divizate sunt taberele. Exista cele care nu isi asuma riscul de a fi percepute drept adolescente intarziate, preferand seriozitatea, demnitatea, pretiozitatea. La polul opus sunt cele care isi revendica dreptul de a purta Conversi pana la adanci batraneti sau cele care poarta minijupe la 50 de ani, fara a se culpabiliza si fara a cauta complimente.

Traim intr-o lume vizuala, a imaginii, in care vrem-nu vrem ii evaluam pe ceilalti in functie de ceea ce vedem. Este greu de trecut de etapa in care cautam validarea celorlalti.

Asa este.  Dar, de fapt, ceea ce gandesc ceilalti despre noi ofera indicii si despre ei: care le sunt criteriile, principiile, valorile dupa care se conduc, care le sunt temerile si tabu-urile, ce ii atrage si ce ii dezgusta, cum vad ei feminitatea si masculinitatea, cum vad exprimarea sexualitatii proprii sau a senzualitatii, cand pun semn egal intre varsta si maturitate, cum interpreteaza constructele sociale fals impuse…

Dincolo de aceste dileme existentiale, cand te afli singura in fata oglinzii, intr-o fusta mini, un pantalon skinny sau in pantofi rosii de lac cu bareta si te intrebi „Oare chiar mai pot sa imbrac asta?”, ce ar trebui sa faci? Sa imbraci un pantalon mai larg, o fusta mai lunga, un pantof de cucoana?

In locul tau, mi-as pune intrebari despre semnificatia pe care o are pentru tine varsta ta biologica. Cum o simti? Te simti de varsta ta reala? Constientizezi, apoi, acele credinte cu care ai crescut: coduri sociale, propria educatie, rolurile preluate din media, rolurile vazute in sanul familiei?

Cum credeai ca ar fi trebuit sa arate o femeie de varsta ta de azi? Cum credeai ca ar fi trebui sa se imbrace? Ce fel de realizari ar fi trebuit sa aiba pana acum? Ce fel de familie, ce fel de partener, cati copii, cati bani castigati pe luna? In ce fel de casa ar fi trebuit sa traiasca? Ce fel de preocupari ar fi trebuit sa aiba, ce carti sa citeasca, cum ar fi trebuit sa ii arate corpul, ce ar fi facut in timpul ei liber?

Abia dupa ce constientizezi aceste lucruri, te poti decide sa iti creezi propriile credinte, autentice. Doar tu stii care ar putea fi, cat de curajoasa esti, cat de frica iti este de parerea celorlalti sau cat de mult traiesti doar pentru tine, nu pentru ceilalti, cum interpretezi in cheie proprie originalitatea, zona de confort, stilul personal.

O alta varianta este sa fii atenta la ce simti, sa fii mai intuitiva: te simti in largul tau in anumite haine, atunci e bine; te simti incomodata, ridicola, coplesita, te schimbi (sau mai spus, le schimbi).

Intr-un final trebuie sa existe o coerenta intre interior si exterior. Cand traim in pielea unei femei-copil sau daca ne simtim inca adolescentine, desi am trecut de 30 de ani, purtam cu lejeritate un pantalon scurt sau o rochita cu floricele, pe care ni le asumam mai greu daca traim doar viata unor femei de cariera, independente, ambitioase, autoritare, disciplinate.

Iar voi… cum impacati voi purtarea fustei mini si rontaitul ursuletilor de gelatina colorata? Ce compromis faceti pentru o jupa creion sau pentru codite impletite?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    Mitzura says:

    Draga Irina, eu am stat astazi ~2 ore la locul de joaca cu baietelul meu si m-am dat pe tobogan. Daca am reusit sa alunec, dar mai ales sa imi incapa fundul, inseamna ca am varsta potrivita 😉

  2. 2
    Alexandra says:

    Eu in mai putin de o luna fac 27 de ani dar ma simt de 22.Hai 23 in zilele proaste:))In timpul liber ma imbrac in continuare ca la 20, cu pantaloni si fuste foarte scurte pt ca eu cred ca in continuare imi sta bine. Cand ma ingrasasem si mi se parea ca nu imi mai sta bine cu haine scurte si mulate,desi aveam 23, nu am mai purtat o perioada , pana cand nu am slabit si ma simteam din nou bine.La birou sunt matura si eleganta pentru ca asa sunt obligata sa ma imbrac.Dar sufletul meu este tanar si exuberant, si dupa ora 18 cand redevin eu insami ma imbrac tinereste.Si cred ca asa voi fi si la 39 de ani daca corpul imi va permite, pt ca in ultimii 10 ani nu mi s-a modifcat personalitatea.Cat te simti tanar, arati tanar!Nu are prea mare importanta varsta, dar are importanta sa te imbraci in functie de corpul tau.Consider ca te respecti pe tine daca te arati celorlalti aratand ingrijit si-ti acoperi partile mai putin atractive ale corpului.Intr-un fel, ii admir pe cei care par a se simti bine in pielea lor si se imbraca cum vor indiferent de cum arata.Dar nu-mi place sa-i vad…

  3. 3
    Dora says:

    Hm, bun subiect….eu ma aproprii de 40, DAR, pe la 25 ma imbracam ca la 45, la 30 de ani ma imbracam ca de 40….acum cred ca ma imbrac mult mai bine, mi-am gasit un stil si l-am acceptat.
    NU mai am dubii de genul „oare nu sunt caraghioasa?”. Fac nota discordanta cu colegele mele mult mai tinere care nu ies din blugi si tricou, dar ele nu au inca 30 de ani….
    Azi de exemplu am o fusta albastra incretita, din aceea cu volum, trece de genunchi, tricou alb si cardigan negru…si un colier statement cu turcoaze si coral rosu.:)
    Dubiile mi s-au mutat pe linia bijuteriilor…stiu sigur ca sunt „cam mari” sau cam multe, dar imi plac la nebunie asa mari si multe. 🙂

    O zi buna, Irina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *