Bunul gust: suntem ceea ce ne place (recenzie)

Relatia dintre limbajul modei si expresii ale violentei, relatia dintre mancare (gastronomie) si sexualitate, popularitatea tatuajelor, mancatul cu tacamuri sau cu mana, exemple de adaptare a conduitei prin filme iconice (My Fair Lady, Maid in Manhattan, Sweet Home Alabama), cum sa folosesti feng shui-ul pentru armonia locuintei, Ozzie Osbourne si wrestlingul…

„Bunul gust: suntem ceea ce ne place” este o carticica plina de exemple despre ceea ce se poate incadra in „gust”, bun sau rau.  Ar trebui sa ne forteze sa ne gandim la anumite alegeri pe care le facem, cine si ce ne influenteaza, cum ne sunt dictate: cum ne imbracam, ce si unde mancam, ce citim, ce obiceiuri de consum si de shopping avem, chiar si ce si cum gandim, ce ideologii imbratisam.

Primul capitol investigheaza si insista asupra felului in care dam nastere aprecierilor, judecatilor de valoare, criticilor. Tot in primul capitol, autorii petrec mult timp discutand dinamica grupurilor si cum acestea (societatea, cultura in care traim) ne influenteaza gusturile: ne asociem celor de varste apropiate, cu statut social si financiar similar, cu pregatire si interese asemanatoare. Daca unul dintre acesti factori nu sunt in concordanta, fie persoana este ignorata de grup, criticata, expulzata, fie parerile si alegerile ii sunt considerate de „prost gust” pentru ca nu sunt compatibile cu ale majoritatii.

Coditele impletite ale rastafarienilor sunt considerate normale in Jamaica sau printre cei carora le place muzica Reggae, dar pe capul unui manager de achizitii dintr-o multinationala arata bizar. Muzica Heavy Metal este norma in familia Osbourne, dar ei si gusturile lor ar fi etichetate drept „kitsch” de un grup de melomani, iubitori de Bach. Televiziuni de tipul Acasa sunt urmarite de milioane de femei care probabil citesc romanele Sandrei Brown, dar a recunoaste ca urmaresti o telenovela sau ca gusti genul acesta de literatura este un ‘no-no” daca esti masteranda in literatura contemporana, nu-i asa?

Daca este considerat de prost gust ca o bunicuta de 70 de ani sa imbrace o tinuta a la Britney Spears sau Lady Gaga, acelasi lucru pot il sa spun si despre insiruirea i carte a unor sfaturi oferite de Erasmus din Rotterdam cu privire la comportamentele respectabile in timpul unei cine, in Renastere: „nu-ti fie frica sa vomiti, daca trebuie; fiindca nu vomitatul ci tinerea vomei in gat este necurata.” De prost gust astazi, ca sa nu mai spun ca randurile cu pricina taie orice apetit sau dorinta de a manca saptamana asta…

Cartea este presarate cu o multitudine de astfel de povestioare: amuzante, de tipul „interesting fact of the day”, a caror utilitate nu merge mai departe de a-ti actualiza cultura generala. Intre cele care au legatura cu moda si stilul se gasesc legea lui Laver (care a evaluat schimbarile din moda prin prisma trecerii timpului: hainele purtate cu 10 ani inaintea vremii lor – indecente; cu 1 an inainte de timpul lor – indraznete; la 1 an dupa – demodate..), legatura dintre o poezie a lui T.S. Elliot si pantalonii barbatesti din secolul XVIII, istoria pantofilor cu platforma…

Pe de alta parte, indiferent cat de amuzante, bizare sau noi ar fi cazurile si informatiile prezentate, pe masura ce inaintam cu lectura cartii, mi-am pus urmatoarea intrebare: what’s the point?  Ce incearca sa imi spuna cartea asta? Incearca sa traseze limitele dintre bun gust si prost gust, intre eleganta si kitsch, intre ceea ce ne atrage si ceea ce ne dezgusta sau ne trezeste repulsie? Este intentia celor doi autori sa investigheze ce inseamna gustul si estetica in gastronomie, moda, maniere, muzica etc? Sa caute intelesurile filosofice si psihologice de dincolo de judecatile estetice ale societatii?

N-am aflat, sunt inca nedumerita. Poate este vorba de combinatia dintre cei doi autori, sot si sotie – un filosof (Peter Trifonas) si un istoric de arta (Effie Balomenos) -, care mi-a ingreunat gasirea unei concluzii. Filosofii tind sa interogheze la nesfarsit un anume subiect, sa divagheze, sa argumenteze si sa faca asocieri, in timp de artistii si criticii de arta sunt subiectivi, au pareri puternice si pleaca de la premisa ca ei stiu cei mai bine ce poate fi descris drept frumos, urat, trivial sau decent.

In rezumat: as fi preferat ca, spre final, sa descopar in carte acel „fir rosu” care i-ar fi dat coeziune si unitate.  „Bunul gust” este usor de citit, informatiile si povestioarele sunt amuzante, dar cartii ii lipseste mesajul.

„Bunul Gust – suntem ceea ce ne place”, de P.Trifonas si E. Balomenos, este publicata de editura House of Guides.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    ana says:

    Cum se imbraca londonezii…au ei nevoie de cursuri de stil.

  2. 2
    CataM says:

    Am inceput si eu cartea, dar pe parcurs am abandonat-o. Din acelasi motiv. Nu am vazut luminita de la capatul tunelului.
    Spor in tot ce scrii. Ne inspira.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.