De curand am re-auzit o veche sceneta de-a lui Toma Caragiu (dex-ul imi spune ca se scrie „scheci” dar parca suna aiurea… anyway…), pe modelul „cum sa ne impodobim si despodobim apartamentul”. Very funny, hillarious, mega-uber-lol, ce e aia Vacanta Mare sau Divertis? Iar divaghez, dupa bunul meu obicei, pentru ca de fapt vroiam sa spun ca monologul respectiv m-a facut sa ma gandesc, in termeni similari de pamflet, la cum ne imbracam (sau dezbracam). Cel mai nepotrivit moment pentru a lua o atat de complexa decizie – a alege
Sa-mi fie iertata intarzierea postului de azi, dar cum peste week-end am lucrat la o sesiune foto pentru o campanie publicitara iar pentru ieri am organizat un fashion show, nu am mai apucat sa scriu nimic. Starii mele relaxate de astazi i se potrivesc hainele din colectia Moschino Resort {din categoria wishful thinking!)
Ultima oara cand va demonstram o conexiune intre lumea modei si cronologia istoriei artei, o faceam prin intermediul unei campanii publicitare a casei Yves Saint Laurent. Astazi, o viziune similara, ceva mai frivola dar la fel de geniala – genti must have inserate atat de natural in tablouri celebre, incat ajungi la un moment dat sa te gandesti cum de nu s-a gandit artistul sa o faca! Raspunsul e evident (nu existau la vremea respectiva, duh!….), dar la fel de evidente devine simbolistica si locul ocupat de acest accesoriu in
Mai fredoneaza cineva cantecul acela al lui Carly Simon, „You’re so vain…” Parafrazand dupa 30 de ani, astazi cineva ar zice „you’re so gravain/ you probably think this blog is about you/ don’t you, don’t you?” In 2003, biroul de tendinte Trendwatching incepea sa vorbeasca despre GRAVANITY, o combinatie dintre grafitti si vanitate, un trend care aparuse din nevoia crescanda a oamenilor obisnuiti de a lasa o urma a trecerii lor prin lume, fie ca acea urma era online, in print sau audio. Gravanity, la fel ca stalcirea fortata a