Pictura si inspiratia stilistica: cum te detasezi de cliseele modei

Daca moda poate deseori fi sursa de complexe si frustari, eu zic ca e suficient sa ne schimbam punctul de vedere si cel de referinta pentru a transforma ceea ce e o religie consumerista intr-o aventura educativa, delectabila, imbogatitoare.

In materie de imbracaminte, tindem sa ne gandim in mod sistematic la branduri, modele anume pe care dorim sa le achizitionam, must-have-uri dezirabile. Este adevarat ca totul din jur, deja un sistem in sine, incurajeaza aceasta atitudine: look-bookuri atragatoare, linkuri si mentiuni afisate in postarile de pe instagram, reduceri oferite prin intermediul influencerilor… Prin urmare, frustrarile se acumuleaza, listele de dorinte sunt constant alimentate cu piese mai mult sau mai putin accesibile. De asemenea, si mai presus de orice, acest sistem ne face sa uitam ca vestimentatia nu ar trebui sa se rezume la statut, la “ma imbrac ca sa fiu vazuta, validata, placuta”. Din contra: hainele ne sunt la dispozitie pentru a spune o poveste, pentru a fi in serviciul stilului nostru personal. Pentru asta, ele nu au nevoie nici de a se prinde in valsul consumerist al tendintelor, nici de a avea un logo anume.

Prin urmare, haideti sa uitam de conturile de Instagram sau TikTok. Haideti sa inchidem paginile revistelor si sa ne plimbam prin sali de muzeu, sa rasfoim albume de arta, sa intram in galerii de arta. Va garantez ca vom gasi la fel de multe – daca nu chiar mai multe! – surse de inspiratie pentru vocabularul nostru cromatic si stilistic. Vom iesi mai rafinate, mai creative, mai originale, in mod cert mai generoase si bogate estetic, in loc de a ne simti in competitie cu unele femei, inferioare garderobelor altora sau insatiabile cu privire la tot ce ni se ofera spre achizitie. Vom descoperi ca este mult mai amuzant sa scotocim prin dulap in cautarea unei esarfe galbene pe care o asortam unei tinute visinii – combinatie care ne va purta cu gandul la tabloul de mai jos al lui Ramon Casas -, in loc sa cedam inca o data impulsului de a ne cumpara ceva banal din mall.

Cum lumea artei e mare, pentru acest articol m-am gandit sa va las mai multe borne de la care sa porniti.

Acest tablou de Marie Duhem ne invita sa imbracam un cardigan maro ciocolatiu (ca tot se poarta in acest sezon) cu o croiala ampla si reconfortanta, peste un simplu tricou alb, carora le vom adauga o palarie, sapca sau caciulita bleu-gri.
Joaquin Sorrolla ne face pofta sa insuflam energie unor nuante estompate din game de roz pal sau galben sampanie, folosindu-ne de tesaturi mai aspre, mai putin prelucrate.

Giovanni Costeti ne aduce aminte ca gulerul sal, ca cel al mantoului redat in acest tablou, nu are seaman cand cautam un element stilistic care sa indulceasca o silueta, dar si ca cele mai frumoase culori sunt cele al caror fundal permite jocuri de lumina.
In fata nobletii dezinvolte a acestui barbat imortalizat de H. Craig Hann, e greu sa ne infranam dorinta de a imbraca chiar acum un mantou supradimensionat din blana artificiala cu niste jeansi largi decolorati, iar ca sa nu ramanem in picioarele goale putem incalta niste Birkenstocks imblaniti sau niste ghete simple.

Feminitatea bine gestionata a acestui model pictat de Toulouse-Lautrec ne incurajeaza ca, atunci cand alegem o foarte sobra helanca neagra, bleumarin sau gri antracit, sa o neutralizam purtandu-ne parul prins intr-un coc generos, de inspiratie edwardiana.
Privind acest portret semnat David Levine, ne putem spune ca, daca tot ne lasam prada melancoliei autumnale, mai bine sa o facem intr-un kimono care ne ajuta sa fim fotogenice, in loc de a ne face veacul intr-un trening lipsit de stil…

Serghei Hrioriev ne aduce aminte ca nuantele de verde mentol, maro espresso si trandafiriu delicat sunt facute sa straluceasca la unison.
Vasili Polenov ne incurajeaza sa vedem cardiganul rosu-portocaliu (nu neaparat al bunicii, dar de ce nu?) drept una din cele mai eficace puncte focale ale unei tinute.

Dupa ce studiem tabloul acesta al lui Andrew Wyeth, ni se va face chef sa imprumutam o geaca mare din stofa cadrilata si o caciula tricotata din dulapul “lui”, sa ne tragem in picioare niste bocanci si sa iesim la o lunga plimbare pe dealuri (sau printr-un parc sau pe niste strazi goale din oras), intr-o zi ploioasa de octombrie
Sa combinam moliciunea unui pulover gri albastrui cu niste pantaloni baggy din catifea reiata bej, pentru ca apoi sa feminizam tinuta cu un cos impletit din rafie: asta ne-ar putea inspira acest tablou de Walter Langley.

Alfons Karpinski ne sugereaza ca putem da o dimensiune autumnala dungilor verticale alb-bleu, de regula asociate camasilor sau rochiilor estivale, daca le asociem o piesa in nuante de ciocolatiu, mocha sau castaniu. Poate o vesta tricotata, un guler din blana artificiala sau un sacou din tweed…
David Levine ne aduce aminte ca rozul nu e mereu delicat: poate avea forta, mai ales atunci cand coloreaza o haina sobra, cu umerii clar desenati si este asortat cu un burgund profund.

Iar acest tablou de Ron Hicks ne invita sa nu uitam ca, in locul unui logo ostentativ, este mai importanta maniera in care ne apropriem o haina, ea va face ca aceasta sa capete stil si sa ne imprumute o doza de cool-ness: ridicam un rever, suflecam niste mansete, incrucisam si petrecem in loc de a inchide cu nasturi…
In sfarsit, sa nu ne fie teama sa introducem o pata de oranj intr-un look ciocolatiu (tot un tablou de Ron Hicks), sa cautam o rochie neagra lunga pe cat de versatila, pe atat de rafinata (exemplul din tabloul Nikoletei Sekulovic), sa innodam sireturi albastre la niste botine cafenii (cum ne arata Hope Gangloff), sa imbracam un blazer negru cu niste pantaloni largi caramel (ca domnul pictat de Walter Langley) si sa aducem la viata maroul si albastrul cu o picatura de roz trandafiriu (cum face aceasta bunica, intr-un alt tablou al lui Langley).

Si, chiar daca mai sus am vorbit despre imbracaminte si despre cum ne putem imbogati garderoba, demersul e total diferit de cum se desfasoara o sedinta oarecare de shopping. Pentru ca atunci cand privim o opera de arta, ne dam timp: emotiile pe care le simtim in fata unui tablou sunt generate de nuante si texturi a caror frumusete nu se faneaza o data cu trecerea timpului. De altfel, intr-un astfel de demers – in care observam si studiem arta vizuala pentru a ne imbogati estetic, stilistic, emotional – nimic nu este impus, fortat sau obligatoriu: haina, culorile, materialele sunt interpretate in functie de sensibilitatile fiecaruia si, ulterior, de garderobele respective. Cat despre materializarea magiei estetice gasita intr-o pictura, exista nenumarate posibilitati: croitorese, bouticuri vintage, trieri de garderobe, scotociri prin cuferele bunicelor si matusilor noastre…

Cireasa pe tortul nostru vine din faptul ca spatiile muzeelor sunt un delicios mod de a contrabalansa rigiditatea si falsitatea standardelor actuale de frumusete feminina. La distanta de ani-lumina de siluetele standardizate din paginile revistelor sau din social media, care nu fac altceva decat sa ne disocieze de propriul corp, trupurile imortalizate pe panza de Tulouse-Lautrec, Samokhalov, Gaugain, Freud sau Hanna, ne ofera un licar al unei alte realitati fizice: mai vii, mai complexe, mai diverse.

Privindu-le, constientizam si invatam imediat ca acele corpuri care nu vor fi niciodata acceptate la castingul unei defilari pentru o colectie Dior sunt demne de a fi pictate, admirate, celebrate. Si, prin urmare, si propriile noastre corpuri isi ocupa propriul loc intr-un posibil muzeu al frumusetii. Altfel spus, este timpul sa ne privim prin ochii unui artist, nu prin cei ai unui critic de moda, designer sau director de casting.

Buy me a coffee. ☕ Dacă ți-a placut acest articol sau dacă ceea ce scriu în newsletter și pe Instagram te-a ajutat să îți cultivi, îmbunătățești, rafinezi sau definești stilul, să-ți înfrumusețezi ținutele sau să iei decizii vestimentare mai educate, m-aș bucura să-mi sprijini munca cu o cafea virtuală, aici. Sau două. Mulțumesc!