3 lucruri pe care nu stii ca le ai in dulap

Lansez in eter urmatoarea certitudine. La un moment dat, ati auzit expresia „femeia care isi schimba radical parul – culoarea, lungimea, stilul – este o femeie pe cale sa isi schimbe viata”. Ei bine, am ajuns la concluzia ca acelasi lucru se intampla cu femeia care isi triaza hainele si face ordine in garderoba, isi reorganizeaza tot ce are prin dulapuri si debarale, se debaraseaza de balastul din toate spatiile de depozitare.

De altfel, am dat la un moment dat de un citat care imi sustine concluzia:

„Neoranduiala si inghesuiala (dintr-o casa) nu sunt legate doar de lucrurile fizice. Au legatura cu idei invechite, relatii toxice si obiceiuri proaste.” – Eleanor Brown

De fiecare data cand intalnesc o femeie care isi face timp si curaj pentru trierea, curatenia si reconstructia propriei garderobe, stiu ca femeia respectiva a luat o hotarare. Nu vorbesc de o „detoxifiere” superficiala de garderoba, ci de acel proces serios si profund de selectie, care necesita atentie si alegeri la fiecare pas, la fiecare umeras! De fiecare data, la finalul procesului, femeile respective au redescoperit ce inseamna bucuria si libertatea.

In ultimele saptamani, mai multe femei mi-au scris ca simt nevoia unei astfel de editari de garderoba. Poate are legatura cu sezonul, stiu eu… Poate are legatura cu nevoia de a intra curate si usoare intr-un anotimp care, prin natura lui, il putem percepe ca apasator. Sau poate are legatura cu incheierea unui ciclu emotional care, la final, le cere sa renunte la lucrurile care nu le mai reprezinta sau nu li se mai potrivesc, lucruri care vin cu greutatea unor amintiri dureroase sau, pur si simplu, lucruri care ocupa loc si nu (mai) au valoare.

Cand procesul e incheiat si usile dulapului sunt inchise, si cele care imi scriu despre garderoba epurata pe cont propriu, si cele cu care lucrez eu cot la cot in sifonierele lor, imi scriu aceleasi cuvinte: „este atat de eliberator!”

Ceea ce imi confirma, inca o data in plus, ca propria concluzie e corecta:

procesul de triere, selectie si ordonare inseamna mai mult decat o simpla curatenie si aranjare a unui spatiu fizic. Este o mod de a te detasa – fizic, mental, emotional – de o parte din tine, la care esti pregatita sa renunti.

Daca ar fi sa vin cu o „analiza pe text”, ca in scoala, uite care sunt trei posibile aspecte ascunse de aglomeratia, dezordinea si excesul din dulap.

1. Idei invechite

Hainele de care nu te poti desparti, pe care continui sa le tii in dulap desi nu le imbraci, pot reflecta o identitate blocata in trecut, ancorarea intr-o imagine a ta dintr-o alta viata. Pot reprezenta o idee despre cine erai (fizic, emotional, spiritual, mental) la acel moment, dar si ideea a cine crezi ca ar trebui sa fii in lume – in loc de a arata cine esti cu adevarat, acum si aici. Poate parea mai usor sa te conformezi unor norme – un cod vestimentar profesional sau „stilul” in care toata lumea se asteapta ca o femeie de +45 de ani sa se imbrace -, dar conformarea vine cu pretul renuntarii la expresia ta stilistica autentica: ceea ce ti-ar placea cu adevarat sa imbraci, ceea ce te-ar face sa te simti tu insati, ceea ce ti-ar oferi un moment de bucurie, incantare, incredere.

Ca sa te eliberezi cu adevarat de „ideile invechite” din garderoba, e nevoie sa iti fie clar cine esti si ce iti place, sa iti faci curaj sa renunti la partea de trecut stilistic care nu te mai sustine si, nu in ultimul rand, sa iti oferi sansa de a te prezenta lumii cu autenticitate, dintr-un spatiu interior in care te-ai gasit, recunoscut si placut.

2. Relatii toxice

Ah, ce sir nesfarsit de relatii toxice pastram in sifonier… Mai multe decat cele din viata personala. O rochie primita cadou de la un fost partener cu care lucrurile s-au sfarsit urat, nenumarate bluze si esarfe capatate de la mama care te critica permanent pentru felul in care te imbraci, fusta prea stramta care iti aduce aminte ca nu ai putut slabi dupa nastere, pantofii incomozi pe care i-ai cumparat la insistentele unei vanzatoare, parfumul care nu ti se potriveste deloc primit de la colegele de birou! Fiecare dintre ele, in felul sau, te obliga, te priveaza, te restrictioneaza. Obiectele sunt obiecte, dar vin incarcate de emotii: vina, rusine, stanjeneala. Vina, daca renuntam la un obiect primit din partea cuiva pe care il iubim sau l-am iubit candva. Rusine, ca nu ne incanta un alt obiect pe care cineva apropiat l-a ales pentru noi. Stanjeneala, la gandul ca altcineva a cheltuit bani pe un lucru pe care noi nu il apreciem.

A renunta la toate aceste obiecte nu inseamna ca nu pretuiesti persoana din partea careia le-ai primit, nici ca nu o mai iubesti, ca o tratezi cu dispret sau o consideri sub nivelul tau. Din contra. Vei simti ca poti face distinctia intre importanta si valoarea persoanei in viata ta, si rolul unui simplu obiect.

Apropo de asta, imi place tare mult un citat al lui Amy Collins care spune:

„Opening up your closet should be like arriving at a really good party, where everyone you see is someone you like.”

Ce-ar fi ca, de acum incolo, sa iti vezi garderoba drept un spatiu in care tu decizi ce intra si ce nu? E felul tau de a-ti „selecta clientela”.

3. Obiceiuri si tipare proaste

Cum justifici achizitia unui nou pulover gri pufos (sau a unei noi perechi de jeansi), desi mai ai inca 3 la fel? Ce zici despre cumpararea unui sacou spectaculos din catifea sau a unor pantaloni largi din lurex, cu etichetele de pret inca agatate, pentru ca nu ai stiut cu ce alte piese sa le combini? Adauga aici shoppingul neintrerupt, care inseamana ca acumulezi din ce in ce mai multe haine si dulapul e din ce in ce mai neincapator – si, cu toate astea, tu nu te simti niciodata pe deplin multumita, satisfacuta, fericita. Plusez si cu cumparaturile repetate si frecvente, care iti ofera speranta unor infinite optiuni stilistice, alternative la o viata pe care o simti plictisitoare, lipsita de surprize, o rutina plata de la o zi la alta. Si inchei cu asa-zisele impulsuri: senzatia ca ai fost „luata de val”, imposibilitatea de a te controla pentru ca dorinta de a poseda un anumit lucru te copleseste, ajungand in situatii in care cheltui mai mult decat ar trebui.

Orice obicei prost are un „dezvat”. Uneori, e suficient un simplu moment de pauza si reflectie, in care iti spui: „imi sta in putere sa nu cumpar puloverul acesta, nu de el am nevoie – ci de emotia pe care mi-o provoaca actul cumpararii”. Alteori, e nevoie ca intai sa faci o trecere in revista a garderobei, ca sa redescoperi celelalte 3 pulovere (sau 3 perechi de jeansi) si sa iti construiesti o lista de shopping cu adevarat utila. Nu mai spun ca dezvatul real, pe termen lung si profund, vine dupa ce sa stai putin cu tine si te intrebi: de ce te refugiezi in shopping? ce alte activitati ti-ar putea aduce incantare, liniste, multumire interioara? iti cumperi lucruri ca sa te rasplatesti sau ca sa compensezi pentru ceva ce iti lipseste? cat de repede se duce entuziasmul noilor achizitii? cum te simti cand observi la o alta femeie o piesa pe care ti-o doresti? de ce iti promiti ca nu vei mai cumpara impulsiv si apoi iti calci promisiunea facuta tie? stii cat ai cheltuit pe haine, accesorii si/ sau incaltaminte in ultimele 6 luni?

Pe final de articol, las aici o intrebare: ce idei invechite, relatii toxice si obiceiuri proaste constientizati ca aveti in garderoba? La care dintre ele sunteti pregatite sa renuntati?

O triere de garderoba este doar inceputul. Este pasul care elimina excesul, aranjeaza haosul si creeaza pagina alba care iti permite sa treci prin intreg procesul de transformare stilistica. Iar daca nu e neaparat transformare, in mod sigur e o re-asezare: pe alte criterii, cu alte repere, cu alte obiceiuri.

Mi-am deschis agenda sesiunilor 1:1 de Detox de Garderoba & Outfit Styling pentru ultimele 2 luni din an (sunt doar 8 sesiuni disponibile in noiembrie si 5 sesiuni disponibile in decembrie). Scrie-mi la office@imagematters.ro ca sa rezervi din timp una dintre ele. Pana atunci, iti spun pe scurt ce include: un Introductory Call de 45 de minute (ma ajuta sa inteleg ce stil ai, in ce tinute si culori te simti bine, cum iti construiesti tinutele zilnice, ce goluri ai in garderoba), urmat de sedinta propriu-zisa de triere a garderobei de sezon. Hainele pe care le pastrezi vor fi insotite de idei de styling, modificari de croitorie sau upcycling, pentru cele pe care le elimini iti voi spune unde le poti dona sau revinde. Iti construiesc o lista personalizata a pieselor de care ai nevoie in garderoba pe tot parcursul anului, ca sa stii exact cu ce sa iti completezi garderoba. Te ajut sa iti ordonezi hainele, ca sa ai la indemana un sistem prin care le vezi pe toate, constientizezi categoriile vestimentare si grupele de culori pe care le ai, alegi rapid tinuta pe care doresti sa o imbraci si, nu in ultimul rand, un sistem care iti permite sa pastrezi mult timp ordinea in dulap.

Credit foto: Thom Bradley, via Unsplash

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.