Ce faci cand nu stii ce sa mai incalti

Zilele trecute am primit un email. In dreptul subiectului statea scris: „Help! Criza existentiala, declansata de pantofi.” Mesajul venea de la Teo, o veche clienta cu mult simt al umorului, care imi explica cum in ultimele saptamani nu se mai descurca cu alegerea pantofilor potriviti. „Irina, am trecut prin cateva magazine in weekend, am simtit ca cedez nervos! Mi-am dat seama ca a venit momentul sa renunt la botinele mele preferate, ca nu mai vreau sa port nici pantofii mei clasici cu toc de 9, si jur ca nu imi place nimic din ce am vazut! Pur si simplu, nu stiu cu ce sa ma incalt…”

E si asta un mod de a-ti pierde identitatea. E inversul Cenusaresei pe care o identificam, inainte de orice, prin potrivirea cu pantoful ei de clestar. Si oh, cate povesti exista despre fetite, femei si pantofiori, asta apropo de cat de legate parem a fi de acest accesoriu… Dar trec peste asta si va marturisesc ca empatizez cu Teo. Been there, done that. Am trait acelasi sentiment de nedumerire si frustrare in urma cu vreo 2 ani, cand mocasinii erau de rigueur. Toata lumea ii lauda si ii purta, toate brandurile propuneau diverse variante de culori si forme. Indiferent de cate ori am probat o pereche, nu „functionau” pentru stilul meu. Din fericire, am descoperit tenisii Superga, sabotii si sandalele cu tocuri joase, iar ordinea a fost restaurata.

Adevarul e ca, atunci cand vine vorba de incaltaminte, multe femei se simt dezorientate in perioada asta. Cizmele alea de incredere, pe care le-ai purtat toata iarna? Brusc, e prea cald pentru ele, sunt 100% hibernale. Bocancii negri si ghetele biker? Idem, nepotrivite pentru zilele capricioase de primavara. Parca inca nu a venit vremea slapilor si sandalelor cu barete subtiri, desi ambele variante sunt deja puse in vanzare prin magazine. Sigur, te poti intoarce la aceleasi modele clasice, la pantofii cu tocuri de 5-8 cm, la mocasini, uneori la botine din piele fina, decupate la varf si calcai, dar cum procedezi daca ai chef de o schimbare? Incaltamintea este una din „ancorele” stilului personal: dicteaza si influenteaza stilul tinutei, este punct de reper pentru cat de reusita si comoda este, indica cat de atente suntem la mersul modei sau cat de legate ramanem de trecut. Iar daca, la fel ca Teo, nu te gasesti in acord stilistic cu vremurile, trendurile, propunerile, ce e de facut?

In primul rand, sa nu tratezi situatia drept catastrofala. La urma urmei, e vorba de incaltaminte, nu de un cataclism natural sau o tragedie greaca in 3 acte. Se va gasi o solutie stilistica pentru aceasta „criza existentiala”. Garantez.

In al doilea rand, sa te uiti in calendar. Suntem in aprilie, luna in care fie murim de cald intr-un weekend, luate prin surprindere de un soare fierbinte, fie tremuram zgribulite intr-o dimineata ploioasa de marti, pentru ca am impachetat deja cardiganele si puloverele. Cu alte cuvinte, e un intermezzo, un respiro, pe care il poti folosi pentru a-ti explora optiunile. Pana in mai, cand se face cu adevarat cald si trecem la haine mult mai subtiri, avem timp sa probam, sa incercam, sa testam, sa incaltam zeci de perechi de pantofi, pana gasim acea varianta care ne va reda identitatea stilistica a sezonului cald.

Iar daca nu stii de unde sa incepi, am eu cateva idei. (Modelele indicate cu asterisc le gasiti in magazinele de brand din Bucuresti Mall).

Daca te simti prevazatoare sau nehotarata: tenisi colorati

Pentru ca inca nu poti renunta la sosete (sau ciorapi lungi, dupa caz), iti recomand sa incerci o pereche de tenisi. Nu vorbesc despre tipul standard din panza sau piele alba, ci de un model colorat, imprimat sau metalizat. Converse au atat de multe nuante (roz, oranj, rosu, galben, kaki, turcoaz), incat alegerea e aproape imposibila. Superga au lansat o editie limitata, in colaborare cu Alexa Chung, iar varianta bleu azuriu din satin, cu sireturi, este absolut adorabila. La H&M am vazut un model galben, de culoarea narciselor, care s-ar potrivi de minune cu orice tinuta de weekend. Pentru cromofobe exista intotdeauna variantele albe, cu sireturi, cu funde supradimensionate sau simpli slip-ons.

Tenisi Converse multicolori, in magazinul Office Shoes*; tenisi Superga cu talpa compensata, pe epantofi.ro; tenisi Vans cu flori, in magazinul Office Shoes*; tenisi metalizati Mango*; tenisi cu flori, Zara*; tenisi din panza galben pastel, H&M*

Daca te simti optimista: balerini si skimmers non-clasici

Cand te simti pregatita sa porti incaltamintea pe piciorul gol, intra in lumea pantofilor cu personalitate. In sezonul acesta, balerinii si skimmersi (adica balerinii cu varful ascutit, nu rotund) accesorizati, multicolori, stralucitori, ornamentati si brodati sunt peste tot. O idee este sa cauti o pereche cu dungi multicolore, cu ornamente stralucitoare (o catarama sau o aplicatie tip brosa, din cristale) sau cu ciucuri: nu vei avea nevoie de nici un alt accesoriu la tinuta de zi. Altfel, te indemn sa probezi o pereche metalizata sau, de ce nu, un model dintr-o piele cu imprimeu geometric sau jacquard.

Balerini verde smarald, Musette*; balerini cu print alb-negru, Anna Cori*; balerini cu panglici Rasfat, pe lumealapicioare.ro; balerini bleu cu ciucuri, Il Passo*; balerini argintii, H&M; balerini aurii metalizati, Mango*; balerini bleumarin cu strasuri, Zara*

Daca te simti indrazneata: pantofii impletiti

Stiu ca arata putin a pantofii bunicii, dar vor fi cei mai cautati si mai la moda in aceasta vara. Culmea e ca, o data ce te obisnuiesti cu forma, iti vei da seama ca sunt cool. Daca iti e greu sa accepti pantofii albi (cum mi se intampla mie), probeaza o pereche de culoare neagra, ideal cu toc solid.

Pantofi albi impletiti, Tezyo*; mocasini bej impletiti, H&M; pantofi negri impletiti, Mango*; pantofi bej-roz impletiti, Next (pe fashiondays.ro); mocasini bej impletiti, Zara*

Daca te simti cu adevarat viteaza: saboti cu toc mediu sau inalt

Au re-aparut pe scena modei de vreo 2 ani, iar in sezonul acesta sabotii au capatat simbol de statut. Nu ma refer la cei cu talpa din lemn (desi, daca aveti cum sa va cumparati o pereche de Hasbeens sau Lotta from Sweden, do it!), ci la reinterpretarea lor urbana. O data ce va obisnuiti cu clic-clac-ul lor si gasiti inaltimea cea mai prietenoasa de toc pentru confortul vostru, vor deveni preferatii vostri pentru toate primaverile, finalurile de vara si inceputurile de toamna.

Saboti cu dungi alb-albastre, H&M; saboti din piele intoarsa cu aspect de denim si funda, Tezyo*; saboti din material textil cu flori, Mango; saboti din piele cu toc geometric, Mango;  saboti din piele (negri sau galbeni), Zara*

Daca te simti de-a dreptul nesabuita: papuci din piele, babouches marocani sau slip-ons cu calcaiul decupat

Pentru genul acesta de incaltaminte sunt necesare trei lucruri: sa ai laba piciorului ingusta, sa fi avut o programare la pedichiura in ultimele 2 saptamani si sa ai in garderoba pantaloni cropped, de diferite lungimi sau croieli. Variantele de inspiratie marocana – cu talpa foarte subtire si varful ascutit, eventual brodati sau impletiti, de cele mai multe ori cu ciucuri – sunt exotice si cu adevarat deosebite si pot fi purtati si la o pereche de pantaloni tigareta, la birou. Similare, dar cu aspect intentionat nefinisat si alura bruta, sunt modelele in care calcaiul este indoit, ca un fald pe care calci. Mango exceleaza, in acest moment, la aceste doua tipuri de incaltaminte. Pentru tinute casual, probeaza in magazine cateva perechi de slip-ons din panza, cu talpa groasa si calcaiul decupat.

Papuci roz din satin, H&M; papuci cafenii babouche din piele intoarsa, Mango*; papuci caramizii cu franjuri, Mango*; papuci din piele maro, Massimo Dutti*; papuci decupati corai, Oysho; papuci impletiti din iuta, Zara

 

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.