Cine castiga premiul pentru Excelenta in Feminism vestimentar?

Oricat mi-as dori, nu voi reusi sa scriu acest articol fara sa mentionez macar o data the F-word. Asa ca, de la bun inceput, ridic urmatoarea intrebare (pe motiv ca a aparut intr-o conversatie recenta cu un amic): care este cel mai feminist articol vestimentar la care va puteti gandi, din intreg panteonul stilistic? Ce piesa ar putea castiga Premiul pentru Excelenta in Feminism?

(nu va intrebati daca in realitate exista vreun astfel de premiu, play along, will you?)

In mod evident, votul meu s-ar duce catre ne-sutien. Dar din moment ce nu e o chestie tangibila ci doar absenta a ceva, nu se pune. Sa fie atunci vorba de salopetele fara betelie sau cordon in talie si pantalonul larg? Adevarat, genul asta de salopete sunt pe val, iar in vara asta par sa functioneze drept un soi de stenograma vizuala pentru nivelul de feminism al purtatoarei („Subsemnata, renunt la imaginea ideala si traditionala a feminitatii, atasez drept dovada aceasta fotografie in care sunt imbracata intr-un sac!”) – dar tot nu le-as vota. Sandalele Birkenstock, sabotii, slapii de piscina cu talpa groasa sau sandalele ale caror barete se inchid cu velcro? Nu, nu se incadreaza la articole feministe, sunt pur si simplu niste incaltari urate.

Ceea ce aduce conversatia, in sfarsit, la fusta-pantalon. Ce parere aveti, sa oferim premiul unei perechi de culottes? Eu votez „pentru”. Sunt intre hainele cu istorie, calificari, eticheta si statut.

Femeile au inceput sa le poarte in epoca victoriana, spre finalul anilor 1800, fiind vazuti drept o combinatie zanateca si indrazneata intre eleganta fustelor cu turnura si functionalitatea pantalonilor, dar splendizi pentru mersul pe bicicleta, calarit si patinaj. La fel ca sufragetele care le purtau, fustele-pantalon erau sinonime cu emanciparea. Cu toate astea, in sofisticatul, emancipatul si liberalul Paris al acelor vremuri, femeile erau arestate pentru purtarea de culottes, lucru care ulterior (in 1892 si 1909) a dus la introducerea unei legi care interzicea femeilor sa poarte orice fel de pantaloni exceptie cazurile in care „femeia tine ghidonul unei biciclete sau fraiele unui cal”. (Legea a fost abrogata abia in 2013). Ceva mai tarziu, in primavara lui 1931, presa britanica a fost scandalizata cand Elsa Schiaparelli si Lily de Alvarez au fost vazute purtand asa ceva in public – jurnalistii de monden i-au condamnat prostul gust, cronicarii de moda dezbateau situatia, iar publicul savura senzationalismul situatiei. La fel ca azi.

Azi… Azi nu mai sunt cai pe strazile noastre, in schimb poti vedea atat de multe femei (pe jos sau pe biciclete), purtand culottes in nenumarate variante de culori, lungimi si volume! Nici nu mai conteaza ca par dificil de purtat – da, stiu ca multe femei au impresia ca le scurteaza picioarele, ca nu se potrivesc decat sandalelor cu toc, ca au o lungime bizara -, ideea e ca au devenit mai usor de integrat in tinute si in garderobe.

Cu toate astea, tot nu le acord Premiul pentru Excelenta in Feminism. Din simplul motiv ca acest premiu nu exista. Simpla idee ca o piesa vestimentara ar trebui sau ar putea sa fie „feminista” e idioata. Asadar, desi istoria fustei-pantalon e nobila (si asociata drepturilor femeilor, cum scrie un articol din New York Times), in 2017 prefer sa ma gandesc la ea drept o simpla alegere vestimentara. La fel cum sunt salopetele largi, slapii Birkenstock, sandalele flatforms sau helancile.

Argumentul conform caruia „poti imbraca orice si continua sa fii feminista” este vechi, valid si nu are nevoie de reiterare. A asocia fustele-pantalon cu feminismul e o dovada a unei gandiri limitative. Next thing we know, vom considera disidenta, retrograda, contra-feminista orice femeie care afiseaza un decolteu indraznet, poarta tocuri si se machiaza? Feminismul nu are legatura cu infatisarea fizica sau cu raportarea la feminitate.

Cand Jo Elvin, editor la Glamour UK, posteaza pe Instagram fotografii ale tinutelor ei mai putin conventionale – a se citi multiprint-uri, croieli cu volumetrii, pantaloni evazati cropped si cu volane, jeansi sfasiati, bluze de pijama sau culottes -, intotdeauna le lipeste hashtagul #clothesmyhusbandhates. Comentariile sotului, iar apoi ale followerilor, sunt teribil de amuzante, in acelasi fel in care Leandra (Medine) Cohen e simpatica, desteapta, auto-ironica si plina de umor.

Asta e atitudinea corecta. Pentru ca „funny is good, judgy is not”.  Pentru ca e nevoie sa recunoastem: din cand in cand, ne imbracam si pentru ceilalti – pentru iubiti actuali sau potentiali, pentru colege de birou, pentru persoana de la HR care ne va intervieva, pentru soacra, pentru cei cu care ne vom incrucisa la un eveniment… Si nu e nimic gresit in asta. Fustele-pantalon sunt doar unul din modurile de a spune „ma imbrac pentru mine si i-am ales pentu confortul meu, n-am de ce sa ma conformez, nu trebuie sa ma imbrac doar in fuste si rochii.” La fel ca salopetele de mai sus, la fel ca tricourile oversize si la fel ca orice alta piesa vestimentara despre care nu poate fi descrisa drept „sexy si feminina”. (Desi oh, uitandu-ma la recomandarile de mai jos, exact asa le-as prezenta!)

In sfarsit, fustele-pantalon nu spun despre purtatoare ca e o buna feminista. Spun doar ca e o tipa pragmatica, ca detine o oarecare doza de curaj stilistic, experimenteaza cu o piesa care altora le pare dificila si, cel mai probabil, se imbraca pentru a se simti ea bine.

Aveti mai jos o selectie de fuste-pantalon. Produsele din fotografia 1 sunt disponibile in magazinele din Bucuresti Mall.

Pantaloni culottes in carouri Massimo Dutti; pantaloni culottes din bumbac 100% Mango; culottes cu talie inalta Zara; culottes negri cu dungi Marks&Spencer

Pantaloni trei-sferturi Reprobable; pantaloni culottes din tafta de matase LaRochelle; fusta-pantalon din denim Izabela Mandoiu; pantaloni trei-sferturi din crep Bluzat

Fotografii: pinterest.com, massimodutti.com, zara.com, shop-mango.ro, marksandspencer.co.uk, welovecouture.com