Senzational: 5 minute pentru tinuta de dimineata!

Martie este pentru mine, din punct de vedere profesional, una dintre cele mai aglomerate luni ale anului. Uneori am senzatia ca toate companiile isi dau brusc seama ca, daca femeile pot invata ceva despre cum se imbrace mai frumos, mai feminin, mai creativ, o pot face doar in „luna femeilor”. Nu in februarie, nici in iunie, nici in noiembrie. Doar in martie 🙂 (de asta workshopul meu, Corporate Fashionista, e programat in alte luni, nu in martie!)

Cand vine vorba insa de imbracat creativ si feminin la birou, lucrurile nu sunt chiar atat de simple.

Partea frumoasa este ca, intr-adevar, femeile pe care le intalnesc – din companii farmaceutice sau IT, din banci si din asigurari, din turism si FMCG – sunt cu adevarat receptive si interesate, isi doresc solutii pentru dilemele lor vestimentare, simt nevoia iesirii din rutina stilistica, isi doresc sa poarte mai multe culori, imprimeuri vesele, accesorii moderne. Ma urmaresc cu ochii stralucitori, imi pun intrebari, zambesc vizualizandu-si posibila garderoba si tinutele de dimineata.

Partea mai putin frumoasa este ca undeva – intre dorinta si vointa – se rupe filmul. Purtarea de tinute multicolore si de accesorii pline de personalitate se loveste de teama unor comentarii neplacute sau priviri dispretuitoare. Visul posibilei garderobe, in care hainele sunt insirate ordonate iar tinutele mai ca se creaza singure, e strivit de constientizarea faptului ca o astfel de garderoba cere timp, atentie, un minim efort de perseverenta. Nou-descoperita lor creativitate se ofileste dupa cateva saptamani, iar entuziasmul le dispare cand diminetile sunt aglomerate sau cateva tinute par „ratate”.

Culmea este ca mai toate femeile intalnite de-a lungul anilor (probabil mii de femei pana acum!) si-au pus la punct, in timp, tehnica unui machiaj de dimineata realizat in „mai putin de 10 minute”. Cu toate astea, aceleasi femei nu reusesc sa imbrace la fel de rapid – iar panica si frustrarea traite in fata unei movile de haine, aruncate pe un scaun sau in mijlocul patului, din care nu stii ce sa alegi, nu sunt cele mai placute sentimente pe care vrei sa le traiesti la un 7.45, intr-o dimineata de luni.

Recomandarea mea? Sa investiti, in fiecare sezon, in cateva piese-cheie, care va vor revolutiona garderobele de birou si diminetile din timpul saptamanii. Cateva piese practice, dragute, versatile: eu am ales pentru voi 4 haine de primavara, care va vor face diminetile ceva mai usoare si cu care veti fi gata in 5 minute. Cu placere…;)

1. O rochie petrecuta

Cu lungime pana la genunchi si maneci trei-sferturi, lungi sau scurte, rochia petrecuta e facuta pentru zile normale de birou, dar si pentru a fi purtata cand faci o prezentare, cand te intalnesti la pranz cu un client, cand semnezi un contract sau cand participi la o seara de business networking. Este feminina, decenta, actuala, eleganta fara a fi romantica sau protocolara. Ii poti adauga un sacou, un cardigan scurt sau lung, o jacheta din piele, accesorii nenumarate. Iar daca vrei sa faci nota distincta, alegeti una cu un imprimeu frumos sau intr-un degradeu rafinat de culori.

Gasiti acum rochii petrecute foarte faine la: H&M, Ingrid Teodosiu, Lure, Argo by Andreea Buga, Smaranda Almasan, Claudia Castrase.

rochia

2. Un pantalon colorat

Foarte putine companii mai impun astazi un cod vestimentar Business Clasic, acela in care acceptabile sunt doar culorile inchise. Spectrul tinutelor de birou este astazi atat de vast, incat femeile isi imprima tusa de personalitate in orice tinuta aleasa. O astfel de schimbare posibila este renuntarea la pantalonii negri. Come on, you can do it! Poti aduce culoare la birou purtand un pantalon in nuante de visiniu profund, violet, albastru, oranj, chiar roz sau galben solar. E suficient sa ii alegi intr-o croiala clasic-moderna sau doar simpla (culottes sau tigareta-pana), le adaugi o camasa alba si incaltaminte bej nud sau gri deschis and you’re good to go.

Gasiti acum la: Zara, Mango, Nissa, Karmen Herscovici, Lena Criveanu, Florentina Giol, Anca si Silvia Negulescu, Lure.

pantalonul

3. O salopeta urbana

Pentru ca iesim din teritoriul pieselor clasice, tailored, si ne indreptam spre o abordare vestimentara mai relaxata. Asta e motivul pentru care va propun o astfel de salopeta. Da, stiu ca salopetele sunt complicat de dat jos, cand vine momentul unor pauze fiziologice! Dar sa trecem peste asta, exista lucruri mai grele in viata… O salopeta minimalista, semi-eleganta, de zi poate fi o varianta superba pentru o tinuta de birou. Iar daca se intampla sa o purtati joia, cand seara va intalniti cu prietenele la barfa saptamanala si la un mic cocktail, e numai potrivita!

Gasiti acum la: Chemistry Studio, Arina Varga, Lure, PURE by Carmina Cimpoeru

salopeta

4. O bluza cu volane

Lucrati intr-un birou unde vi se permite sa purtati jeansi? N-ar fi rau sa dati tinutei voatsre o nota de eleganta, de la talie in sus. Intra in scena bluza victoriana, cu jabou sau cu volan de-a latul pieptului. Mai usor cu accesoriile insa – sunt suficiente o brosa sau o camee plasate la guler. Poate un inel gigantic. Atat.

Gasiti acum la: Marks & Spencer, Atelier La Chatterie, H&M, Zara, Alexandru Raicu, Atelier Framboise, Larisa Dragna.

bluza

Sper ca v-am convins sa renuntati la „uniforma” zilnica de birou; scrieti-mi peste cateva saptamani cat de usoare va sunt diminetile…

Fotografii: pinterest.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Teodora says:

    God, cat am ras la primul paragraf!!! Sunt foarte mandra de mine de cand s-au rarit mult luptele matinale cu propria garderoba. Din lista ta, pot sa spun ca ador pantalonii colorati si bluzele cu volane.

  2. 2
    andreea says:

    pare greu de crezut, dar trebuie perseverenta, vointa, renuntare la procrastinare, fara activitati gen facebook de citit chestii din care multe inutile…putin curaj ca nu mai arati ca ceilalti vesnica uniforma blugi si camasa sau un tricou…
    Bun articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.