Pot sa (mai) port maxi-puloverul?

Iarna asta ne rasfata. Bun, nu asa cum ne-am dori insa: 1. e frig, foarte frig; 2. magazinele inca sunt pline de pulovere mari si tricotaje supradimensionate. Adica de genul de pulovere care arata la fel de bine pe o partie de ski, dar si la un brunch lenes intr-o cafenea, pe un patinoar sau, ma rog, oriunde, atata timp cat ne imaginam o duminica insorita si friguroasa.

Genul acesta de tricotaje sunt cautate pentru aspectul lor „loose & cool”– lejer, comod, aparent neglijent dar de fapt cu subtext senzual. Tocmai linia lor XXL este ceea ce face ca purtarea lor sa necesite cateva precautii stilistice.

Pericolul #1: atentie la lipsa de „tinuta”

Un pulover mare, mai ales cand nu este tricotat din fire de buna calitate, poate lasa impresia unei haine „de casa”. Se largeste, atarna, acopera talia, aplatizeaza bustul… Alegeti un pulover cu alura sexy – cu un umar dezvelit, cu un decolteu foarte adanc – sau un cardigan petrecut pufos, cu detalii luxoase – un cordon de catifea, tiv sau insertii din satin sau dantela. Ca optiune secundara, cautati pulovere din fire groase dar cu o linie care contureaza indeaproape corpul.

Desktop40

Pericolul #2: atentie la volumul, largimea sau lungimea

Mai ales daca sunteti micuta de statura sau daca aveti o silueta cu forme (bust generos, brate pline)! Pana la urma, purtati un pulover – nu o rochie-pulover, nici un sac de cartofi.

Evitati puloverele care, la final de zi, atarna fara forma si va distrug eforturile de a fi eleganta sau cool. Optati pentru o lungime rezonabila: sa zicem, imediat pana sub fese. Orice pulover mai lung de atat risca sa dea nastere unei mega-gafe vestimentare.

Pericolul #3: atentie sa nu cadeti in plasa „duminica pe canapea”

Genul acesta de pulovere au nevoie de o tusa stilistica, de un „ceva” interesant care sa le plaseze pe o axa modern-casual. Cateva detalii minore sunt suficiente: cotiere din catifea reiata, un rand sau doua de strasuri aplicate in zona gulerului sau decolteului, torsade sau altee reliefari, alegerea unui pulover din fire colorate in degrade..

Desktop42

Pericolul #4: evitati tentatia adaugarii unei curele

Pentru a evita efectul „caramida” pe care il poate crea un pulover supradimensionat, multe femei sunt tentate sa adauge o curea sau un cordon in talie. Mare greseala! Puloverele acestea sunt prea groase, prea mari, iar incercarea de a contura linia taliei esueaza penibil. Veti parea ca v-ati sugrumat talia, care oricum va parea ingrosata…

Purtati puloverul lejer si compensati in partea de jos a corpului cu o piesa vestimentara ajustata: o fusta conica, un jeans slim, un pantalon tigareta, o fusta mini stramta combinata cu cizme pe picior. Eventual, folositi-va de manevra vestimentara numita „half-tuck”, o vedeti in fotografiile de mai jos: puloverul este partial introdus in betelia pantalonului, jeansului sau fustei, chiar la mijlocul taliei (in dreptul buricului); astfel, talia este dezvelita, picioarele isi recapata lungimea, iar silueta este reproportionata armonios.

Desktop41

Dupa aceasta scurta lectie despre tricotaje, spuneti-mi: cum profitati voi de frigul siberian de afara? Cat de groase sunt tricotajele voastre si cum purtati puloverele supradimensionate?

Fotografii: pinterest.com

PS: in cazul in care nu ati vazut anunturile de pe facebook – la Style Masterclass-ul din 6 februarie s-a eliberat un loc (ocupati-l rapid!), iar la cel din 27 februarie mai avem cateva locuri disponibile!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

5 comentarii la acest post

  1. 1
    coco says:

    eu ador aceste maxi-chestii…sa fie si pufoase 🙂

  2. 2
    Lilian says:

    Ce-mi place prima poza!! 🙂 Obisnuiesc sa port astfel de tricotaje, insa la baza gatului. Copil fiind am avut dulapul plin de pulovere cu gat, cred ca am dezvoltat o fobie la ele.

  3. 3
    Teodora says:

    Ca o ceapa sunt zilele astea: straturi, straturi :)) Am avut in gand sa imi cumpar asa ceva, dar nu am gasit ceva ce sa imi placa si la un pret decent. Ce-i drept nici nu m-am extenuat cu cautatul
    P.S. Sunt putin pleostita ca am ceva la aceeasi ora cu Style Conversations si nu pot veni 🙁 Inca sper la o miraculoasa aliniere a astrelor

  4. 4
    AnneMcLayne says:

    Le-as purta în fiecare zi, sunt atât de comode!
    https://annvenue.wordpress.com/

  5. 5
    madalina says:

    Pe principiul omul gospodar isi face vara sanie si iarna car :), zilele acestea de vara mi-am cautat la reduceri cateva pulovere care corespund articolului tau, insa ma lovesc de compozitia cu multa lana sau mohair care ‘ciupeste’ pielea si da oarecare disconfort. Exista vreo formula magica pt compozitia puloverelor oversized, calduroase si pufoase? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.