Piesele indispensabile ale iernii 2016

Bluzoane de inspiratie militara, pulovere fine si helanci in nuante de visiniu si rosu caramiziu, blanuri artificiale funky, pantaloni largi – sunt doar cateva dintre piesele care v-ar putea actualiza garderoba hibernala. Alese cu atentie, le veti purta sezoane de-a randul. Mai jos, un scurt tur de orizont a ceea ce ati putea trece pe listele voastre de shopping din perioada urmatoare…

Un pulover sau o helanca fin tricotata

Dupa ce mult timp a jucat roluri secundare stilistic si a fost considerata, pe rand, „potrivita tocilarelor” si „demodata”, in iarna asta helanca capata un aer nobil. Se impune ca piesa esentiala pentru orice stil ati vrea sa abordati in 2016. Trebuie spus ca, avand in vedere caracterul ei mulat, helanca nu are egal cand vine vorba de cautarea unui tricotaj care sa alunece in betelia unei fuste cu talie inalta sau a unui pantalon modern. Imaginati-va ca un astfel de pulover va da o alura suav-saptezecista cand o combinati cu un blazer din stofa, idem atunci cand o purtati pe sub o camasa masculinizata, descheiata adanc si pantaloni cadrilati.

Piesele indispensabile ale iernii 2016

In practica, va recomand sa aveti grija sa o purtati cu guler nerulat, sa nu o alegeti prea subtire, din fibre artificiale ieftine sau in culori banale (bej!), sa va purtati parul ridicat intr-o coada de cal sau un coc neglijent.

O geaca bomber

Mai calduroasa decat una din denim si mult mai usoara decat un cojoc subtire sau o pea-coat din stofa, geaca bomber matlasata face parte din piesele de inspiratie militareasca (ok, aviatica!) foarte in voga ale acestui sezon. Pentru a avea o piesa longeviva, va recomand sa cautati un model in nuante clasice – kaki, bleumain, negru – si sa le evitati pe cele prea „du jour” (imprimeuri digitale sau florale stridente, broderii si desene de inspiratie folk), vor iesi rapid din moda.

In practica, cautati sa o asortati cu o jupa midi plisata, o rochie fluida in stilul anilor ’70 sau cu un pantalon lung si evazat. De data asta, nu faceti alegerea by default a jeansilor evazati.

Un pantalon larg

Drept si lejer pe pulpe, larg si/ sau evazat de la genunchi pana la manseta, pantalonul sezonului profita de volumetriile tipice perioadei ’70 si devine o piesa evident oversized, alaturandu-se puloverele maxi, rochiilor largi si paltoanelor ovoidale. Cele inalte si suple vor putea purta fara probleme atat versiunea maxi (pana in pamant) cat si pe cea 7/8 a pantalonului larg. In schimb, femeile de inaltime medie vor avea probleme de siguranta a mersului pe strada cand vor opta pentru lungimile ale caror tivuri ating cu generozitate caldaramul; tocurile stiletto si nu numai se agata (prea) usor in mansetele lor.

Piesle indispensabile ale iernii 2016

In practica, faceti-va curaj sa incercati un pantalon din stofa cu imprimeu Prince of Walles/ Prince de Galles sau houndstooth/ pied-de-poule, desi ar fi mai sigur sa optati pentru un model cuminte, bleumarin. Recomandarea mea este sa probati un model cu pense sau cu nasturi laterali si talie inalta, dar si unul „la dunga”.

Din punct de vedere al asocierilor stilistice, e de preferat sa combinati pantalonul larg cu topuri ajustate pe corp si cu aluri androgine (o helanca fina, un pulover subtire drept, o camasa usor ajustata, o vesta), iar deasupra sa purtati fie o jacheta scurta din stofa, fie un mantou pana la jumatatea gambei. In mod evident, purtati-i cu tocuri groase; daca sunteti foarte inalte, ei merg de minune cu tenisi din piele sau pantofi oxford.

O piesa rosie sau visinie

Culoare-vedeta a anului trecut, visiniul continua sa marseze puternic si sa faca front comun cu rosul. Fiecare dintre ele pot crea compozitii cromatice placute si creative. Spre exemplu, un pulover rosu ca macul se va conjuga splendid cu o pereche de pantaloni largi intr-o nuanta de ciocolatiu, o rochie color-block poate alatura visiniul si bleul azuriu, in timp ce o bluza violet si niste pantalonii rosu caramiziu se parteneriaza in colectia Gucci.

Piesle indispensabile ale iernii 2016

In practica, utilizati si abuzati de aceste doua nuante, in cat mai multe combinatii. O bluza rosie alaturi de un pantalon din catifea roz trandafiriu vor avea un impact vizual extraordinar, la fel cum o helanca visinie va crea o tinuta rafinata cand este alaturata unui pantalon gri si completata de un mantou in carouri. In sfarsit, putem inlocui albul din trioul albastru-alb-rosu cu bej camel sau roz pal si vom asocia un cardigan rosu tomata cu o rochie liliachie.

O rochie in stilul anilor ’70

Nu conteaza cum o alegeti: poate fi monocroma, cu imprimeu floral sau paisley. Ideea e ca rochia-vedeta a iernii 2016 isi revendica ADN-ul perioadei seventies. Este boema, romantica, fluida, vaporoasa, maxi si chiar oversize. Exista si versiuni mai usor purtabile, de zi (nu doar de weekend), atunci cand lungimea se opreste imediat sub genunchi, faldurile sunt inlocuite de pliseuri cuminti, iar transparentele sunt imblanzite de o dublura, un furou sau de folosirea unui material semi-opac.

In practica, va recomand sa va alegeti o rochie de lungime midi si cu talia marcata. Purtati-o cu cizme inalte, cu botine cu toc gros sau chiar cu cizme peste genunchi. Deasupra ei purtati o vesta oversize, un mantou larg sau un cardigan gros.

Piesele indispensabile ale iernii 2016

Daca nici una dintre aceste variante nu va incanta sau daca deja le-ati bifat in cursul tururilor de shopping din ultimele luni, atunci cautati:

… un cojoc cu croiala moderna
… o palarie cu boruri mari
… o rochie-pulover gri sau rosie
… o pereche de culottes din piele
… un mantou militaresc, bleumarin sau kaki
… o fusta din piele
… un pantalon larg din catifea
… un pulover portocaliu, pe care sa il purtati cu piese bleu sau bej camel
… O rochie visinie
… o pereche de manusi lungi, pe care sa le purtati cu un pardesiu cu maneci trei-sferturi
… o pereche de cizme peste genunchi, pe care sa le purtati cu o fusta petrecuta, cu o rochie pulover sau o fusta mini.

Ah si pana nu uit, va intreb doua lucruri:

Stiti ca mai sunt doar 3 locuri disponibile la cursul Style Masterclass din 27 februarie? Grabiti-va, se ocupa rapid!

V-ati facut deja lista de shopping pentru sezonul de reduceri? Care sunt piesele de care aveti nevoie si care sunt cele pe care vi le doriti?

Fotografii: pinterest.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.