Sindromul asortarii cu iubitul

Daca privesc in jurul meu, cuplurile pe care le cunosc sunt compatibile si se inteleg de minune – dar nu pot spune acelasi lucru despre stilul lor vestimentar. In unele cazuri este vorba de un decalaj serios intre nivelurile lor de eleganta. In altele, despre nivelul de atentie dat detaliilor – in mod curios, barbatii acorda mai mult interes detaliilor tinutei decat partenera.

Sindromul asortarii cu iubitul

Rareori intalnesc „clone”, acele cupluri care seamana mai mult a gemeni decat a iubiti. De cele mai multe ori, vina este a „ei”: isi doreste cu disperare sa afiseze compatibilitatea. Daca, in plus, este responsabila cu shoppingul, clonarea stilistica este si mai evidenta. Ceea ce nu este echivalentul unui echilibru de cuplu sau a longevitatii relatiei cu pricina! Ea il imbraca pe el asa cum isi doreste ea, alteori – cand el este mai cool decat ea -, ea ajunge sa ii copieze tinutele.

Este sindromul Demi Moore – Ashton Kutcher (din vremea cand le mergea stralucitor), Victoria & David Beckham, Justin Timberlake & Jessica Biel, Brad Pitt & Angelina Jolie. Amandoi par sa adore jocul „noi doi, facem totul impreuna, two peas in a pod, peanut butter and jelly… Ne observati, da?” Subtextul este: „Vedeti cat de bine ne intelegem? Nu ne vom desparti niciodata, ne asemanam prea mult!”

Justin Timberlake & Jessica Biel; Kate Winslet si John RocknrollHayden Pannetiere si iubitul; Jennifer Aniston si Justin Theyroux

In China, a te imbraca identic in cuplu a ajuns o moda, cu propria denumire: qing lü zhuang. Este modalitatea lor de a-si demonstra afectiunea in public si de a oficializa o relatie, intr-o tara in care mult timp casatoriile au fost o chestiune de aranjament iar primul sarut se consuma abia in momentul casatoriei.

A te imbraca in stilul partenerului tau – dar nu identic, nu copiat fara aportul propriei personalitati – face subiectul unei discutii diferite. Nu o facem mereu constient.

In cazul ideal, ne indragostim de o persoana care ne seamana, cu care impartasim gusturi, preferinte, sensibilitati, interese. Dintr-o data, pare firesc ca cele doua jumatati ale cuplului – devenite UNUL, sufleteste – sa se imbrace similar. Ma gandesc la Kate Moss si Jamie Hince (aceeasi panoplie bluzon de piele neagra + pantaloni negri slim + ghete biker) sau la Vanessa Paradis – Johnny Depp (acelasi look rock boem, in variante feminin/ masculin).

In multe cazuri, locuitul impreuna – zi dupa zi, an dupa an – ne influenteaza semnificativ garderoba si alegerile vestimentare. Pe masura ce il vedem pe celalalt purtand culori vii si imprimeuri vesele, incepem sa renuntam la negru. Cu fiecare zi in care il vedem purtand costum elegant si o camasa impecabila, ne ajustam tinutele si purtam fuste conice, pantofi cu toc inalt, parul mai putin zburlit. Daca el poarta camasi in carouri, simtim ca putem adopta si noi trendul – doar la scara potrivita. La modul invers, pe el il convingem ca pantalonii slim sau suflecati deasupra gleznei pot fi purtati de catre orice barbat, ca rozul – in anumite doze – e masculin, ca daca Rhianna poarta sapca de baseball, hai sa purtam amandoi, ca friendship bracelet nu sunt doar pentru fete, ca Louis Vuitton-ul meu fake merge cu Rolexul tau fake…

Culmea asortarii, evident, este la o ocazie deosebita. Rochia ei roz bonbon este potentata cromatic de sacoul si papionul lui roz, poate chiar de culoarea limuzinei care i-a preluat din fata blocului (in cazul de mai jos, va rog observati armonizarea cu cladirea din spate). Pantofii, rujul si unghiile ei rosii sunt picatura identica de Pantone cu cravata lui. Sincronizare maxima, exista nenumarate exemple.

becali

La polul opus avem cuplurile prost asortate. Ea este ultra-sofisticata, el isi tarsaie adidasii si pantalonii de fas in stanga ei. Ea este mereu pe tocuri, parfumata si fardata, el nu iese din bermude, se scarpina in nas iar camasa ii crapa pe burta. Ea iese din casa in colanti, un pulover deformat si cu niste Ugg-i scalciati, el poarta un sacou perfect croit, blugi perfect ajustati pe picior si niste pantofi lustruiti-oglinda. Beauty and the Beast.

Nu imi este clar daca, in aceste cazuri, diferentele indica lipsa de compatibilitate (in more ways than one!) sau daca cei doi nu se uita in oglinda si la celalalt inainte de a iesi din casa. Poate este un „statement”, un middle finger subtextual – „ce va pasa voua cum ne imbracam, atata timp cat noi suntem ok?” Sau, ducand lucrurile putin mai departe, este modalitatea de a-i cere celuilalt sa fie „la inaltime”, mereu aranjat/a pentru tine, pentru ca ti se cuvine?

Anyway, atata timp cat pe ei nu ii deranjeaza discrepantele, viata poate merge mai departe. Dar cand unul dintre cei doi il critica sau il sicaneaza pe celalalt… Houston, we have a problem!

Cum se intampla lucrurile in cazul cuplului vostru? Va asortati sau nu, va afisati compatibilitatea? Cine impune cui cum sa se imbrace?

Fotografii: ivillage.com, pinterest.com.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

5 comentarii la acest post

  1. 1
    Diana Blinda says:

    Intotdeauna ne uitam in oglinda si ne uitam unul la altul inainte sa iesim din casa.
    Daca mergem la un eveniment impreuna vorbim despre dresscode si ne sfatuim cum ne imbracam 🙂

  2. 2
    Maria says:

    La noi lupta mea de a-l scoate pe el din tricourile negre, sifonate, si blugii de niciun fel, nu s-a incheiat inca. Am obtinut mici victorii ba cu un tricou polo, ba cu o camasa mai casual, dar, dupa 10 ani, am cam obosit. Nepotrivirea stilului vestimentar chiar ESTE o problema in cuplu, mai ales cand ea e pe tocuri, fardata, coafata, aranjata, iar el nu da doi bani pe haine. Nici la propriu, nici la figurat.

  3. 3
    anca says:

    @Maria
    Aceeasi problema o am si eu! Imi place sa ma imbrac elegant, port aproape tot timpul rochii, fuste si tocuri in timp ce el are aceeasi pereche de blugi tociti la maxim si tricouri foarte uzate. Cu mari eforturi reusesc sa-l conving sa isi cumpere in sacou. In schimb ii place sa ma vada eleganta si aranjata. As fi bucuroasa sa primesc niste sfaturi de la cititoarele care s-au confruntat cu aceeasi problema… 🙂

  4. 4
  5. 5

    Nu. Niciodata. Se mai intampla sa fim telepatici si sa ne asortam accidental. Avem personalitati diferite, concepte diferite fata de moda si ne plac alte culori fiecaruia. Sau nonculori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.