Pot sa (mai) port fusta in clini?

In dulapul meu exista o fusta de acum 10 ani. Inca ma incape, but that’s not the point. Are o croiala pe care nu credeam o voi mai vedea aparand „in tendinte” prea curand: este o fusta in clini.

O data cu reintoarcerea siluetelor feminine, inspirate de perioada postbelica, ni se face chef sa lasam deoparte jeansii si sa purtam, in schimb, piese cu alta valoare. Asa se face ca, la fel ca in povesti, fusta in clini devine prietena cea mai buna a jupei creion. Insa cele doua bune prietene ale sezonului rece 2013 nu sunt cele mai usor de purtat. Pe o silueta supla si inalta, ambele vin ca turnate. Dar ce facem cand povestea devine realitate? Ce facem cand dulapul din Narnia este in camera noastra?

Fusta in clini poate fi un pericol vestimentar. Prost aleasa si prost asortata, va poate imbatrani cu zece ani sau va transporta stilistic inapoi in timp.

Din alte puncte de vedere, o croiala in clini este mai versatila decat ati putea crede. Se potriveste oricarei femei, mai ales daca:

  • v-ati plictisit de fustele drepte sau conice, cele plisate vi se par scolaresti, iar cele closate va dubleaza vizual circumferinta posteriorului
  • va place ideea unui stil imprumutat din anii ’50 dar actualizat la 2013
  • vreti o fusta a carei croiala poate fi adaptata si unor tinute business, si unora casual de toamna
  • aveti nevoie de o fusta eleganta, dar in care sa pasiti normal
  • va place silueta voastra. Fusta in clini se aseaza frumos pe solduri pline, voluptoase si este ajustata pana la jumatatea coapsei, rotunjeste fesele (nu le ascunde) si echilibreaza un bazin lat (datorita fluiditatii clinilor si liniei evazate spre tiv)
  • aveti gambele frumos conturate si gleznele mai curand fine. Fusta cu clini arata perfect doar cand tivul se opreste putin sub genunchi. Deasupra genunchiului este cocheta, in varianta maxi este seducatoare, dar in formula mini este infantila.

Nu vi se potriveste daca:

  • nu aveti solduri pe care sa se aseze, un posterior plat sau gambe groase
  • credeti ca stilul clasic inseamna doar croieli drepte

Cum o alegeti?

Uitati de fustele din jerseu sau vascoza neagra: sunt prea banale. Pentru a fi 100% in spirit retro, alegeti stofe traditionale: tweed, tartan (ecosaise),

pied de coq (picouri), pied de poule, herringbone, houndstooth. Un pas mai departe, spre modernitate sau sofisticare, inseamna catifea velur, dantela, triplu voal. Ca punct de reper, tineti cont ca un material potrivit va avea fluiditate, suplete si greutate: pentru ca clinii sa cada drepti (in loc de a sta rigizi) si sa urmeze miscarile corpului, fara a incarca silueta.

Burberry Prorsum

Cu ce o asortati?

Un pulover pe langa corp sau pana in talie, purtat in betelia fustei. Visiniu pruna sau galben ocru pentru stil retro; culori intense, nuante pastel sau un imprimeu fantaisie pentru modernizarea tinutei
Un tricou la baza gatului si un bluzon militaresc, dar feminizat
O camasa din denim sau o bluza simpla, la baza gatului
Un sacou cambrat sau unul caruia sa ii poti adauga o curea in talie
O capa scurta sau un mantou scurt
Dresuri groase, opace sau texturate, ca si cum ar fi tricotate. In nici un caz ciorapi subtiri!
Botine pana la glezna, cu sireturi, cu toc fin sau pantofi in stil retro, cu tocul foarte inalt si gros (cu sau fara barete). Fusta in clini pare demodata cand este purtata cu escarpeni clasici sau cu tocuri kitten, joase.

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Fotografii: pinterest.com, style.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    claudia says:

    Dupa umila mea parere, ea este nepotrivita si persoanelor cu picioare foarte subtiri, in situatia in care acestea opteaza pentru o lungime care se opreste putin sub genunchi.

    • 1.1
      Irina says:

      Claudia, in principiu ai dreptate! Dar daca clinii fustei nu sunt foarte lati si/ sau evazati – deci daca fusta are doar putina fluiditate in zona tivului si genunchiului – , o astfel de croiala poate fi purtata si de o femeie cu picioare subtiri. As ridica putin si tivul, la jumatatea rotulei 🙂

  2. 2
    lavinia says:

    Buna Irina!

    Foarte utile sfaturile tale, si, desi eu nu as purta genul acesta de fusta pentru ca nu imi avantajeaza silueta, sunt foarte curioasa de una din sugestii (pe care am intalnit-o si in alte postari ale tale): de ce sa nu porti fusta aceasta cu ciorapi subtiri? In pozele puse de tine modelele par sa poarte ciorapi asa. De asemenea, am vazut si altadata ca nu sugerezi sa se poarte ciorapi de culoarea piciorului. De ce?

    • 2.1
      Irina says:

      Lavinia, motivul principal pentru care nu recomand purtarea ciorapilor subtiri (15-20 Den) de culoarea pielii, la tinute obisnuite de zi este ca, pur si simplu, vor da o nota mult prea conservatoare, ultra-clasica, acelei combinatii vestimentare. Iar daca ciorapul respectiv este si putin lucios, cum se intampla de obicei, la nota conservatoare, usor demodata, se adauga si o tusa de kitsch, de ieftin. Rezultat final: oricat de draguta ar fi tinuta, va parea decupata dintr-o Burda de prin 1995. Nu ma intelege gresit, nu spun ca nu ar trebui sa purtam niciodata ciorapi subtiri! Daca este o ocazie protocolara, sunt ok. La fel si daca stilul femeii care ii poarta este 100%. Altfel, tinutele actualizate – chiar cu linii clasice – vor parea mai degajate, mai senzuale, mai moderne cand sunt purtate cu piciorul gol.

  3. 3
    diana says:

    Buna Irina,

    Multumesc foarte mult pentru sugestiile tale.
    Mie personal in plac fustele in clini, sunt foarte comode si feminine, pacat ca sunt destul de greu de gasit. Am si eu una in garderoba, am scos-o „de la naftalina” si am scurtat-o astfel incat acum e putin sub genunchi. Din pacate e neagra. Poti sa-mi dai cateva sfaturi de asortare, te rog? Am tot citit pe blogul tau ca nu ar tb sa asortam culorile tari cu negru. OK, dar atunci cu ce pot sa asortez negrul? Eu am tenul cald si mi se potrivesc nuantele aprinse.

    • 3.1
      Irina says:

      Draga mea Diana, in sezonul acesta se poarta mult albul cald si griul rafinat. Sunt doua variante care ti s-ar potrivi. In plus, incearca fusta neagra cu galben mustar, turcoaz inchis, rosu sangeriu (nu foarte intens), portocaliu, dar cauta si imprimeuri colorate pe fundal negru. Imi imaginez, de pilda, o bluza neagra cu imprimeu verde smarald in forma de frunze minuscule, sau cu niste fluturi multicolori. In sfarsit, ultima varianta ar fi sa combini fusta neagra cu un pulover sau top negru, dar din voal, satin sau dantela, cu aplicatii din paiete, cu un pulover pufos negru sau cu un sacou din stofa jaquard sau de tip brocart 9poate chiar cu niste reliefari de un auriu stins…). Uite cateva exemple (fusta nu e in clini, dar e neagra):
      http://www.net-a-porter.com/product/364496
      http://www.net-a-porter.com/product/376718
      http://www.net-a-porter.com/product/386220

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.