A-ti defini stilul: proba de creativitate si maturizare

Un speech despre creativitate, tinut de Tim Brown pentru TED si o invitatie din partea LifeAfterWork de a concepe un workshop despre exprimarea prin stil vestimentar (va voi anunta ceva mai incolo detaliile concrete: ce veti invata si descoperi, cand va avea loc, cat va costa, cum va inscrieti) m-au facut iarasi sa ma gandesc serios la ce reprezinta  – la propriu si la figurat – stilul vestimentar.

 3053365748_4a33f60261_o.jpg

Dintre toate motivele care mi-au fost oferite de catre cliente venite la sesiuni de stil vestimentar, cel mai des invocat a fost: „nu am stil, ajuta-ma sa-l gasesc!” Evident, nu are rost sa glumesc („hai sa dam anunt la obiecte pierdute!”) pentru ca gasirea, definirea, insusirea unui stil vestimentar este o calatorie in tine insati, este o descoperire a ceea ce te reprezinta (de la tipuri de buchete de flori, destinatii de vacante, profesie, modalitati de relationare, reviste, carti, muzici si filme preferate, felul in care iti legi parul sau in care te machiezi, modul in care iti decorezi spatiul sau in care ai grija de corpul tau, felul in care abordezi viata si experientele), dincolo de orice fel de etichete ar pune consultantii de stil sau designerii, dincolo de ce se poarta si ce tendinte apar in moda.

Dar pentru asta e nevoie de un efort, de motivatie, de „digging below the surface”, de trecere dincolo de formule, de intelegere a propriei persoane, asa cum au facut-o cateva femei si cativa barbati care mi-au permis sa le redau povestile.

„Imi spunea ca ma place mai mult cand ma imbracam in fuste sau rochii, ultra-feminina si eleganta. Eu, in schimb, ma simteam deghizata…” Asta imi spunea Natalia care, la 30 de ani, traia sfarsitul unei povesti de dragoste cu un iubit mai in varsta decat ea ca pe o eliberare. „Sa ma incalt in bascheti si jeansi, sa nu ma mai simt constransa de gesturi, de priviri, era ceva cu totul nou, aveam brusc senzatia ca respir din nou!” Pentru ea, ca si pentru altele, acea ruptura are simbol initiatic – in sensul ca era momentul zero al unui drum care o ghida catre ea insasi, spre descoperirea unor motive care o facusera sa isi traiasca viata intr-un anume fel. „Am incercat tot timpul sa ma opun: parintilor mei, barbatilor cu care am fost si care isi facusera o impresie falsa despre mine. A-mi gasi stilul a insemnat pentru mine sa ma regasesc, fara masti si fara compromisuri, sa nu-mi mai fie teama de privirile celorlalti si de criticile care ma paralizau.”

3794244796_bc89b5968b_o.jpg

Pentru Paula, stilul personal este antiteza singuratatii, se naste din complicitatea cu celalalt. „Aveam o imagine cam vaga despre mine. Inotam in puloverele mele largi de studenta, nu ma interesa daca imi prind parul in coada sau daca il las valvoi, pantofii cu toc nu erau pentru mine. El, si numai el, mi-a permis sa aflu cine sunt, sa imi dau seama ca nu exista nimic mai frumos decat a te simti frumoasa datorita privirii celui iubit”, mi-a povestit ea in timpul uneia dintre intalnirile noastre. Povestea ei de dragoste a motivat-o si sa slabeasca doua numere. „Ma simteam mai bine cand ma stiam iubita, era ca si cum privirea lui imi redesena silueta.”

Magda, care locuieste singura, nu impartaseste aceasta opinie, ba din contra. „Eu spun „nu” celor care merg pe ideea de frati siamezi, fie ca vorbim de afectiv sau de stil. Eu imi revendic dreptul de a fi o pagina alba in fata modei! In fiecare sezon, ma las in voia schimbarii, a descoperirii. Azi port o fusta brodata si mary janes, maine in pantaloni de piele si botine fetish, poimaine jeansi si ghete inalte… A ma imbraca la fel ca ceilalti, a purta o uniforma inseamna a muri putin, a renunta la o parte din mine, a ma exila voluntar”, imi vorbea cu convingere aceasta frumusete care isi schimba culoarea parului la fel de des ca pantofii. Stilul l-a descoperit dupa o succesiune de capricii, de hazarduri controlate si de cedari in fata unor piese de care pur si simplu s-a indragostit. Oricum, nu a avut timp sa se plictiseasca…

Adevarul e ca putine lucruri sunt mai dureroase decat prezenta unei femei imbracate, machiate si prizoniere ale alurii pe care o avea pe vremea ultimei sale intalniri (sau relatii) romantice: plete foarte lungi, ca ale unei tinere de 20 de ani, la o femeie de peste 60; ochi puternic machiati sau un coc foarte inalt, ramas acolo din anii ’70; fuste prea scurte sau bluze foarte decoltate; rochii din catifea putin prea lucioasa, rame de ochelari prea mari… E o chestiune de actualizare, de a-ti accepta cu gratie si intelepciune propria varsta, propria viata, de a reconcilia varsta biologica cu cea emotionala.

2715056243_5f137e44a8_o.jpg

In urma cu cateva luni, am intalnit pe strada o fosta colega de liceu. Chiar si dupa 10 ani, a ramas fidela impermeabilului ei cu maneci raglan („… pentru ca am citit ca acum se poarta retro si trenchurile sunt intodeauna in voga!”). Am avut impresia ca lumea ei se oprise in loc.  Trasaturile ei, la fel de delicate, erau acum infrumusetate de cateva riduri abia aparute la coltul ochilor, si i-am vazut in par si stralucirea unui fir alb.  Cu toate astea, nimeni nu ii sugerase sa isi tunda parul, prins si astazi in aceeasi eterna coada de cal, la fel ca in liceu.  Era ca si cum, la un anumit nivel, ea trecuse pe langa ea insasi.  La fel ca si blonda de 45 de ani, imbracata intr-un jeans mult prea mulat si incapabila sa renunta la decolorarile prea frecvente, sau ca roscata cu bratari putin prea zgomotoase si care se incapataneaza sa creada ca negrul si fustele lungi sunt „clasice”.

Pe langa tot procesul de explorare, a-ti gasi stilul inseamna si a-ti impune o disciplina cotidiana: sa fii atenta la schimbarile siluetei, sa tii ochii deschisi asupra lumii in continua schimbare, sa intelegi cand stilul de viata cere o evolutie a garderobei.

Niciodata, ca pana acum, nu au fost femeile mai rasfatate de moda si de propunerile care li se fac. Paradoxal, niciodata ca pana acum femeile nu s-au simtit la fel de pierdute in fata unui asemenea self-service al consumului de moda, in care magazinele ruleaza haine cu o repeziciune uimitoare, sezoanele se schimba o data la 3 luni, coaforii au devenit „sculptori” iar machiorii „artisti”. In urma cu cateva sezoane, dosarul de prezentare al colectiei Soniei Rykiel continea doar o oglinda, pe care se putea citi: „Sunt oare cea mai frumoasa?”

4094071903_02f6c73994_o.jpg

Cea mai buna metoda de a-ti gasi stilul este de a nu semna un contract pe viata cu acesta. Din contra, iti este permis sa te lasi ghidata de starile tale sufletesti, de hazardul vietii, de intalniri frumoase, de iubiri, de calatorii. Barbatii sunt, fara indoiala, la fel de sensibili la aceste cautari. „A infrunta un sistem de reguli, ramanand exigent cu mine insumi, a-mi crea propriile repere, a ma educa vestimentar in permanenta, asta inseamna pentru mine sa-mi gasesc stilul”, mi-a scris Octav, un avocat care dupa ani de uniforma „costum si cravata” nu a mai avut nevoie de „carje sociale” (dupa cum spune chiar el) pentru a intra intr-o intalnire de afaceri. „Recunosc ca, in mediul financiar si judiciar, regulile sunt foarte rigide.  Conservatorismul face imposibil ca un barbat, chiar daca e in top management, sa vina la birou imbracat in jeansi si cu un pulover, chiar daca ar fi de casmir!”

„E ca si cum, de fiecare data, oglinda se descompune si imi ofera o imagine partiala a mea. Cumpar o haina rosie spunandu-mi: „voi avea curaj sa o port, face bine la moral!”  Dupa cateva zile ajung sa o urasc, refuz sa o mai port, imi dau seama ca imi cer mie prea mult…” Este varianta Deliei care, pentru a evita sa iasa din zona ei de confort, poarta doar tinute foarte stricte, aproape asexuale: pantaloni negri drepti, balerini simpli, pulovere sau tricouri negre la baza gatului.  Delia si-a gasit un fel de „no man’s land” al stilului, refuzand sa infrunte orice ii provoaca anxietati stilistice.  Teama de a fi prea „asa” sau insuficient de „altfel” o face sa vada stilul ca un razboi caruia nu vrea sa ii cada victima. Cu toate astea, ea stie ca este nevoie doar de putin timp, putina tacere, mai putina critica si mai multa relaxare, pentru ca lucrurile sa se aseze la locul lor, pentru ca corpul si sufletul ei sa fie mai putin maltratate de ritmul pe care li-l impune.

La sfarsit, food for thought: stilul este o poveste cu multe variante, care ne arata cat de important este sa fim pe aceeasi lungime de unda cu noi insine – iar vesmintele nu sunt decat una din multele maniere de a ne exprima unicitatea.

Citeste si:

{Depaseste-ti limitele, spune o poveste, iesi din tipare}

{O altfel de abordare a stilului}

{In mod exista doar doua povesti}

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

10 comentarii la acest post

  1. 1
    Penny says:

    Avocatul diavolului:
    Stiu pe cineva care a ramas ca in liceu. Singura diferenta este ca acum stilul din liceu ii vine mult mai bine. Are aceeasi coafura (a incercat si altele dar revine la cea din liceu deoarece, odata cu trecerea vremii, parca o avantajeaza din ce in ce mai mult), are aceeasi lejeritate a imbracamintii ca in liceu. Pentru noi, cei care o cunoastem, o schimbare ar fi de neinteles deoarece acest stil o prinde atat de bine. Este ea.

    Cred ca in cazul anumitor persoane timpul doar sedimenteaza si perfectioneaza. O schimbare de stil nu este intotdeauna necesara.

    Mi-a placut postul tau.

    • 1.1
      dana says:

      Probabil v-ato obisnuit voi cu persoana respectiva si va e este mai uor asa. Sunt convinsa ca o schimbare, actualizare ar avantaja-o.

  2. 2
    Irina says:

    Penny, ma bucur ca ti-a placut postul 🙂 O schimbare nu e intotdeauna necesara, dar actualizarea stilului este binevenita, nu?

  3. 3
    mary says:

    „stilul este o poveste cu multe variante, care ne arata cat de important este sa fim pe aceeasi lungime de unda cu noi insine – iar vesmintele nu sunt decat una din multele maniere de a ne exprima unicitatea.”

    Asa e 🙂

  4. 4
    Andreea U says:

    esti grozava!!!in fiecare dimineata primul lucru pe care il citesc este blogul tau:)esti corespondentul feminin al lui Ov Buta. sau viceversa:)in marea asta de specialisti in ale modei, esti printre putini care au habar despre ce vorbesc:)

  5. 5
    Irina says:

    Andreea U, ma faci sa rosesc! Sunt magulita si incantata sa fiu comparata cu Ovidiu (sunt tare curioasa ce ar spune el!), cine stie, peste 10 ani poate voi fi si eu o Suzy Menkes a Romaniei, minus pompadourul 🙂 Multumesc tare mult pentru apreciere!

  6. 6
    natty says:

    imi place post-ul tau pentru ca in sfarsit e mai personal (sau personalizat) nu doar poze sau descrieri de tinute ce se poarta intr-un anumit sezon.
    Chiar daca nu sunt de acord cu tot ce ai scris (nu am timp sa dezvolt) la cat mai multe astfel de post-uri!
    Imi aduc aminte cand ai inceput blogul cu acele post-uri despre vizita in irlanda/anglia, despre ce ti-ai cumparat, atmosfera de acolo etc – erau foarte bine scrise si as vrea sa mai gasesc asa ceva pe un blog de moda nu doar paris/milano/london fashion week reviews

  7. 7

    aaaa, trebuie sa vorbesc cu elena, nu stiam ca tu tii funshopul asta. vreau sa te vad in actiune 🙂

  8. 8
    Raluca says:

    Muncesc foarte mult, intr-o meserie care imi cere sa fiu macar atenta la hainele pe care le port. Atat de mult, incat scuza ca nu am timp si nici bani sa umblu prin magazine e extrem de la indemana. Si cand ma uit la colega si prietena mea cu 6-7 ani mai tanara cum arata impecabil si are UN STIL AL EI, imi vine sa-mi iau campii.

    Eu nu cred ca am un stil.Ma ghidez doar dupa principiul ca trebuie sa ma simt, in hainele pe care le port, suficient de confortabil incat mintea mea si atitudinea mea sa ma „vanda” mai bine decat ele. A, si cerceii 🙂

    E grav, doctore? 🙂

  9. 9
    Irina says:

    Raluca, the doctor says: nu e grav pentru ca asa cum toata lumea are un apendice, toata lumea are un stil – tu inca nu ai apucat sa te gandesti suficient la el si la ce te reprezinta, ca sa intelegi care e. Am doua recomandari pentru tine:
    1. incepe sa faci un colaj de imagini care simti ca iti „vorbesc” (imagini cu haine, accesorii, incaltaminte, sticle de parfum, dar si incaperi, buchete de flori, peisaje, tablouri, orice iti atrage atentia), lipeste pe un carton de dimensiuni mari sau pe un perete si asociaza-le cuvinte; e un mod de a vedea elemente care se vor regasi in stilul tau;
    2. pregatesc un workshop exact pe aceasta tema, de a-ti descoperi stilul. Te invit sa participi, va fi organizat candva la inceputul anului si voi posta aici detalii. Ar trebui sa iti fie util si sa iti dea acea „viziune” a ce inseamna stilul tau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.