(Re)scriem istoria sau avem memorie selectiva?

Pot legile rescrie istoria?  In Franta, se pare ca Metrobus, regia publicitara a transporturilor in comun, face acest lucru cu exces de zel. Penduland intr un limbaj atent ales, moravuri convenabile si cultul performantei, a fi „politically correct” se insinueaza cu discretie in societate franceza.  Simpla imagine a unei tigarete aproape a devenit o arma de distrugere in masa, pe care binevoitorii – ajutati de initiative legislative – se ofera sa o eradicheze.

In aprilie anul trecut, Metrobus ii confisca pipa lui Jacques Tati de pe afisul expozitiei care i-a fost dedicata, iar cu vreo 3 luni in urma, Coco Chanel, cunoscuta fumatoare inveterata, se vede la randul sau obligata sa renunte la al sau viciu. Ziarele din Franta scriu ca pana si Claude Evin, fostul ministru al Sanatatii si autor al faimoasei legi anti-tabac, denumeste aceasta decizie drept „ridicola”.


M.Hulot-et-Coco-prives-de-tabac_article_landscape_pm_v8

Pentru inceput, RATP-ul a obiectat impotriva unui afis al filmului „Coco avant Chanel”, deoarece imaginea o arata pe Audrey Tautou tinand intre degete o tigara aprinsa. In numele legii Evin si pentru a fi „politically correct”, organizatia a acceptat doar utilizarea unor afise secundare, in care actrita apare acompaniata de cele doua personaje masculine.  Ce mai urmeaza? Daca reinventarea unor personaje istorice devine posibila, decretand ca Chanel nu fuma iar ca pipa lui monsieur Hulot nu era, vorba lui Magritte, o pipa ci o minuscula morisca, inseamna ca Gainsbourg, urmatorul pe lista afiselor problematice, detesta alcoolul si tigarile Gitanes…

Nu locuiesc in Franta si nu cunosc, asadar, foarte multe exemple de acest gen, dar mai exista si alte cazuri.

De curand, casa Dior a folosit pentru campania parfumului „Eau Sauvage” o fotografie din 1966 a seducatorului Alain Delon. Ei bine, Dior si-a permis – cu aprobarea fotografului Jean-Marie Périer – sa faca astfel incat sa dispara tigareta dintre degetele lui Delon. Ok, vor spune unii, nu e cazul sa fac din tantar armasar, dar nu pot sa nu observ cum aceasta initiativa se adauga unei liste in crestere a marcilor care interpreteaza legea Evin in mod exagerat (pentru cine nu e la curent, legea respectiva stipuleaza interzicerea oricarei forme de publicitate in favoarea tutunului, dar nu spune nimic despre prezenta unei tigari intr-o fotografie care sugereaza meritele unui parfum barbatesc).

cenzura

Un alt exemplu este legat de afisul filmului lui Ron Howard, „Ingeri si demoni”. Pretextand ca fraza „Que nous cache le Vatican ?” (Ce ne ascunde Vaticanul?) este un mesaj  politic ascuns, Metrobus l-a schimbat cu „Depuis 500 ans, une vengeance se prépare contre le Vatican”. Daca recitesti cele doua mesaje, RATP-ul a reusit sa transforme Vaticanul in victima, cand de fapt afisul original sugera contrarul.

Oricum, imi este clar ca problema PC nu se va limita la imagini sau la tabac. Pot sa imi imaginez o zi in care lucrurile vor merge mult mai departe, iar detalii ale istoriei vor fi rescrise. Sa ne imaginam o lume in care „politically correct” a castigat intregul teren, iar un film ca „Coco avant Chanel” nu va mai avea sens.  Coco nu va mai fi o rebela, nu va mai fi fumat tigara de la tigara, nu va mai fi facut compromisuri pentru a se extrage dintr-un mediu modest, nu va fi avut doi amanti in acelasi timp… Cu adevarat, filmul (caruia RATP-ul i-a oferit in mod indirect o frumoasa strategie de marketing), nu ar mai fi realizat.

Si pentru ca tot vorbim de filme, strategia Metrobus ma face sa imi aduc aminte – cu sentimentalism si tristete – de unul din filmele pe care le iubesc.  „Il Nuovo Cinema Paradiso” este povestea unui baietel care se imprieteneste cu un proiectionist de filme. Cenzura din perioada respectiva interzicea ca filmele sa contina scene de dragoste, mai precis saruturi, iar proiectionistul – jucat senzational de Philip Noiret – decupeaza scenele cu pricina, film dupa film.  La maturitate, baietelul devenit regizor de film se intoarce in satul sicilian si primeste cadou, dupa moartea prietenului sau, o rola de film: toate saruturile din filme, colate sub forma unei emotionante declaratii de dragoste pentru dragoste si pentru magia vesnica a cinematografiei.

PS: aveti aici ultimele trei minute din film
http://www.youtube.com/watch?v=BW_-0H_u3RQ

Citeste si:

{Smoking hot… or not?}

{Qui qu’a vu Coco?}

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

8 comentarii la acest post

  1. 1
    Albert says:

    Am citit cu mult interes articolul tau si chiar daca nu iti impartasesc parerea, apreciez efortul de a argumenta original un punct de vedere.

    Nu sunt de acord cu promovarea tutunului, nici macar pentru a sublinia spiritul rebel al unora, in niciun mediu, cum nu sunt de acord sa promovam drogurile, alcoolul, vanatoarea, armele sau alte obiceiuri proaste ale omenirii.

    Motivul principal pentru care aprob strategia Metrobus este ca sunt multi oameni slabi care vor considera ca daca un „idol” face acel lucru, atunci merita replicata respectiva activitate, chiar si numai din spirit de solidaritate si fara argumente logice.

    Nu am vazut filmul “Il Nuovo Cinema Paradiso”, insa mi-am adus aminte ca acum vreo 25 de ani am avut si eu un prieten proiectionist de filme in statiunea Govora, unde imi petreceam vacantele, la bunici, si chiar il urmaream cu multa curiozitate cand „prelucra” rolele unor filme ce contineau scene mult prea „tari” pentru vremurile respective. Abia astept sa vad si eu filmul acesta 😉

    In concluzie, cred ca dreptatea este undeva la mijloc, fiindca toti trebuie sa avem posibilitatea sa decidem singuri ce ne vrem sa facem, dar in acelasi timp cred ca sunt si oameni mult prea usor de influentat … iar prin gesturile lor necugetate risca sa-i „intoxice” pe cei apropiati, care nu au intotdeauna si posibilitatea sa aleaga.

  2. 2
    Irina says:

    Albert, bine-ai venit printre comentatori! 🙂 Nu stiam ca ma citesti, dar oricum te felicit – esti al doilea barbat care comenteaza, pe un blog citit cu precadere de femei. E foarte posibil ca dreptatea sa fie undeva la mijloc si, ca in multe cazuri, asa ar si trebui sa fie! Pana la urma, de asta exista libertate de expresie iar daca parerile ar fi uniforme, am trai intr-o lume plictisitoare. Cat despre ce ne influenteaza sa ne apucam de fumat, imaginile cu persoane publice joaca intr-adevar un oarecare rol dar exista studii care dovedesc ca atitudinile si comportamentele legate de fumat ne sunt influentate cel mai puternic de anturaj. Iti recomand sa citesti The Tipping Point al lui Malcolm Gladwell, scrie lucruri interesante despre factorii de influenta. Salutari Claudiei, btw 🙂

  3. 3
    carola says:

    eu as mai adauga ca ar trebui sa interzicem reclama la produse ce contin mai mult de trei e-uri, includerea fotografiilor cu fabrici – un adevarat simbol al poluarii, poate chiar interzicerea vacutei milka, pentru ca adauga si ea metan in atmosfera… desigur, exemplele sunt de ordinul absurdului si Albert are dreptate spunand ca sunt destule mesaje pozitive ce ar putea sa le ia locul, dar corectitudinea politica pare a fi forma cea mai moderna si mai intangibila a ipocriziei, cel putin in unele manifestari. excludem tigarile, dar hamburgerii mcd ii lasam in pace…
    si da, sunt fumatoare, deci subiectiva.

  4. 4
    Irina says:

    Carola si Albert, urmarind discutia voastra mi-am adus amint de un film (nu mai tin minte titlul, posibil sa fie Thank you for Smoking) in care un producator de la Hollywood reusea sa obtina nu stiu cate sute de mii de dolari in plus la onorariul anumitor actori, doar pentru ca in filmele lor sa apara scene in care isi aprind tigari. O parte din „cheltuielile de productie” ale filmelor respective veneau din partea unor firme producatoare de tigarete. In alta ordine de idei, daca va uitati la filme mai vechi, chiar si cele de pana in anii ’90, veti vedea cat de multe scene de fumat sunt, fara sa fii fost cenzurate. In ritmul asta, copii nostri nu vor putea sa vada Bar Fly, Leaving Las Vegas, The Big Lebowski, Sideways, Good Night and good luck, Men in Black sau Superman II. 🙂

  5. 5
    Simply Red says:

    Un comentariu out of topic cumva… scena finala din Cinema Paradiso este incredibila, ai avut dreptate draga mea! Iar muzica, muzica… multumesc, o sa incerc sa fac rost de acest film, nu l-am vazut.

  6. 6
    Albert says:

    Irina, cum as putea sa nu tin cont de parerea celui mai competent stilist din Romania? Chiar daca nu sunt mereu in pas cu moda, cel putin sunt cu ochii pe ea, cand timpul imi permite 🙂

    Da, am citit cu mult interes „The Tipping Point”, chiar este una din cartile mele preferate, dar cred ca mai potrivita ca lectura pentru acest subiect este „Psihologia multimilor” de Gustave Le Bon. Incercand totusi sa simplific, cred ca „monkey see, monkey do” reprezinta argumentul final pentru care nu trebuie promovat fumatul.

    Carola, ai dreptate, corectitudinea politica este o ipocrizie, in cele mai multe cazuri, dar eu am norocul sa lucrez intr-o agentie care nu promoveaza tutunul si chiar daca noi am primit cereri de proiecte de la cele mai mari firme din lume din acest domeniu, au fost refuzati prompt, fiindca bani si cariere de succes se pot face promovand si lucruri benefice societatii.

    PS. Am multi prieteni care s-au lasat de fumat, chiar si sora mea, care fuma un pachet pe zi, dar cel mai interesant exemplu a fost al unui fost coleg care a dorit sa se lase de fumat pentru a obtine si pastra un post de conducere 🙂 Nu i-a impus nimeni acest lucru, insa in perioada in care fuma nu reusea sa participe la sedinte -in mod activ- mai mult de o jumatate de ora.

  7. 7
    Adela says:

    Postul tau mi-a amintit de un episod din Friends in care Chandler se (re)apuca de fumat si toti ceilalti incearca sa-l determine sa se opreasca pe principiul „Fumatul ucide”. Si Chandler le raspunde „The bottom line is smoking is cool.”

    Cam asa si cu astia si deciziile lor „politically correct”. Din pacate retusarile astea extreme distrug, nu atat partea cool, cat realitati in care noi sau altii au trait. Ceea ce e stupid. Dar tinand cont ca nici reprezentarile lui Isus nu sunt chiar cele reale, cum sa ne plangem ca se sterg tigari sau pipe din afise? 🙂

  8. 8
    bluelle says:

    Eu nu prea inteleg de ce in orice ipostaza din filme/reclame (mai ales in cele din industria modei) in care personajul trebuie sa fie „cool” sau „femme fatale”, acesta fumeaza sau se drogheaza. N-am nimic cu fumatorii si nici nu mi se pare normala cenzura si/sau excesul de „politically correctness”, nu prea sunt de acord cu asocierea notiunii de cool cu fumatul (precum zicea Adela in comentariu de mai sus).
    Si offtopic complet : Alain Delon este…wow…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.