Ce-am invatat din “Dior & I”

Am vazut documentarul in acest weekend. De doua ori. Ceva din el m-a emotionat, m-a miscat, m-a facut sa pun deoparte un moment de reflectie serioasa.

Ce am invatat din "Dior and I"

Subiectul documentarului e evident de la primele cadre: belgianul Raf Simons (anterior director de creatie la Jil Sander) este pus la carma artistica al casei de moda Christian Dior; mai mult, are doar 8 saptamani la dispozitie pentru a crea de la zero colectia Haute Couture toamna-iarna 2012 (cu toate pregatirile de rigoare). Se va descurca? Se va ridica la inaltimea asteptarilor? Va intelege ritmul creatiei unei colectii HC, el venind din industria pret-a-porter? Va reusi oare sa surprinda feminitatea, extravaganta si AND-ul brandului, el avand o estetica minimalista?

Scrisesem ieri ca documentarul are toate ingredientele standard ale unui film cu subiect din lumea modei: interviuri cu celebre jurnaliste de moda si cu persoane-cheie din conducerea casei de moda Dior, montaje cu imagini de arhiva si din culisele prezentarii de moda, dialoguri surprinse intre cusatoresele, brodeusele si croitoresele atelierului Couture, filmari din timpul procesului de creatie (crochiuri, deciziile legate de culorile si materialele folosite, momentele de inspiratie si documentare, impartirea sarcinilor in echipa samd).

Ce-am invatat din "Dior & I"

Ce-am invatat din "Dior & I"-640wi

Insa documentarul este mai mult decat o suma a acestor momente filmate.

“Dior and I” incepe cu prezentarea lui Simons de catre Sidney Toledano, CEO-ul companiei, catre intreaga echipa a casei de moda – o echipa care, literalmente, vorbeste o alta limba. Pe masura ce il urmaream pe Simons realizand dimensiunea proiectului la care s-a angajat si adaptandu-se (emotional, cultural, profesional) la noul sau context, aproape ca ma simteam ca facand parte din aventura lui. La a doua vizionare am fost cu atat mai atenta, cu cat imi dadeam seama ca filmul transmite niste lectii destepte despre management si branding.

Ce-am invatat din "Dior & I"

Continue Reading →

Ce spun hainele despre noi

Un scurt domentar-reportaj BBC m-a facut sa descopar un proiect fascinant, despre oameni si propriile garderobe.

Yassine El Mansouri, un fotograf american de origine marocana, a creat un fel de experiment-studiu social: a invitat diverse persoane in studioul lui, rugandu-le sa aduca intregul continut al garderobei. Apoi i-a fotografiat, inconjurati de hainele atent aranjate si impaturite, dupa anumite criterii: in imediata lor proximitate hainele pe care le poarta cel mai des (nu neaparat pe cele mai frumoase sau cele pe care le iubesc!), iar cele purtate rar spre marginea “tabloului”.

_77608745_wardrobestill02

Pentru unele set-up-uri, El Mansouri a avut nevoie de un soi de macara de interior, pentru a reusi sa se ridice suficient de sus incat sa cuprinda intreaga suprafata acoperita de haine.

10428050_776809012342488_1860734593821184312_n

Imaginile sunt fascinante (din pacate nu am gasit foarte multe online), la fel si interviul realizat de BBC. Pe masura ce filmuletul se deruleaza, vocea fotografului ridica intrebari despre cat de asemanator ne imbracam, cum ne incapatanam sa credem ca avem libertatea de ne imbraca diferit si cum, paradoxal, in ciuda libertatii stilistice, ajungem sa ne imbracam mult prea similar unii cu ceilalti. Unde ne-a disparut individualitatea? De ce nu alegem haine care sa ne reprezinte cu adevarat?

10806195_386826768141602_4395808502647150976_n

Continue Reading →

Cinci titluri noi pentru biblioteca de moda: concurs Style Diary & Books Express

Am descoperit de curand un citat care m-a pus pe ganduri.

“A man’s work is nothing but this slow trek to rediscover, through the detours of art, those two or three great and simple images in whose presence his heart first opened.”

Exista multe carti si albume bune despre lumea modei, si mereu apar altele noi. Poate ca aceasta cautare continua ma face sa deschid inca o carte, si inca una, si inca una, sa studiez fotografiile si sa le citesc cu atentie paragrafele. Din cand in cand, o imagine sau cateva cuvinte ma emotioneaza si devin memorabile – acum cateva zile, retrospectiva Alexander McQueen de la Londra m-a atins intr-un fel greu de pus in cuvinte, iar librariile din Tate sau V&A sunt locuri din care mi-e greu sa plec. Frumusetea cartilor – spre deosebire de cea a hainelor – este ca isi pastreaza valoarea si frumusetea, indiferent de curgerea timpului si de schimbarile de gusturi.

Cinci titluri noi pentru biblioteca de moda: concurs Style Diary & Books Express

In concursul de astazi, derulat impreuna cu Books Express, va prezint alte 5 carti noi pe care le-am descoperit de curand – miraculoase, diferite, interesante, detaliate sau doar amuzante -, pentru ca la final sa va puteti alege una dintre ele. Nu pe criteriul fabulozitatii sau frumusetii lor, nu va transformati in colectionare superficiale! Alegeti-o pe cea in care simtiti ca veti gasi acele “doua sau trei imagini simple si grandioase, in a caror prezenta inima vi se deschide”, cum spune Camus. Cititi pana la capatul articolului, iar apoi alegeti-va cartea si raspundeti unei singure intrebari.

Pentru cea fascinata de Vogue, expozitii de moda si celebritati

“Vogue and The Metropolitan Museum of Art Costume Institute: Parties, Exhibitions, People”

F. Scott Fitzgerald descria, cat se poate de romantic, petrecerile lui Jay Gatsby drept locul unde “barbati si femei pluteau tremuratori ca niste fluturi de noapte, inconjurati de soapte, de sampanie, de stele”. Aceleasi cuvinte ar putea descrie stralucirea galelor anuale organizate de The Costume Institute al muzeului Metropolitan – desi, in acest context, stelele ar fi vedetele, nu astrii de pe cerul noptii.

Cinci titluri noi pentru biblioteca de moda: concurs Style Diary & Books Express

Acest superb album trece in revista expozitiile si petrecerile tematice organizate in ultimii 15 ani, din 2001 incoace – anul in care Hamish Bowles, editorul Vogue, a fost numit custode al irepetabilei expozitii “Jaqueline Kennedy: Anii de la Casa Alba”. In aceasta perioada, cei doi curatori ai Costume Institute – Harold Koda si Andrew Bolton – au transformat felul in care publicul priveste moda, fortandu-l sa-i descopere sursele de inspiratie si conceptele narative. Cei doi au organizat expozitie dupa expozitie care au emotionat, uimit sau scandalizat.

Cine ar putea uita seductia secolului optsprezece in galeriile Wrightsman, rebeliunea punk din Landsdowne House, dramatismul gotic-romantic al retrospectivei Alexander McQueen sau suprarealismul evocator al lui Schiaparelli? Cartea se incheie in 2014, cu “Charles James: Beyond Fashion”, expozitia care a sarbatorit redeschiderea galeriilor dedicate modei din Met Museum, dupa o renovare extinsa de 2 ani. Aici puteti gasi albumul.

Continue Reading →

The Hermes Scarf: History & Mistique

Carré: aceasta e denumirea oficiala, un cuvant devenit sinonim cu esarfa Hermès.

In 1959, Grace Kelly purta un carré in momentul in care se imbarca intr-o croaziera pe Mediterana, pe unul din iachturile de lux ale lui Onassis. O folosea pe post de bandaj, pentru bratul ei drept, la care suferise o luxatie. O multime de paparazzi a imortalizat imaginea unei printese, mereu eleganta si zambitoare, intr-o rochie impecabila, asa cum te-ai astepta de la o femeie capabila sa transforme o problema de sanatate intr-un pretext de etalare cu gratie a unui accesoriu de lux.

The Hermes Scarf: History & Mistique

Cu cativa ani inainte, in 1956, de cealalta parte a Canalului, in Anglia, regina Elizabeta a II-a purta o alta esarfa Hermès pentru portretul care urma sa ii fie imprimat pe seria filatelica regala a acelui an.

Multi, multi ani mai tarziu si intr-un registru total diferit, Sharon Stone folosea o esarfa Hermès alba pentru a-si imobiliza victimele si a le lega de pat, in Basic Instinct. Tot albe erau esarfele preferate ale Mirandei Priestley, dictatoriala redactora-sefa din Diavolul se imbraca de la Prada.

Creatia despre care va vorbesc nu este un simplu produs al unei alte legendare case de moda. Ii este dedicat un album, The Hermès Scarf: History & Mistique, iar dupa ce l-am rasfoit, am inteles in sfarsitmotivele pentru care acest “carré” e mai mult decat un simplu accesoriu din matase, cu o dimensiune standard. Carré-ul Hèrmes inseamna traditie, lux, rafinament. Cuvantul in sine, aspirational, iti creioneaza imaginea unei femei imposibil de elegante, a carei distinctie aristocratica trece este dincolo de moda momentului sau tendintele sezonului.

The Hermes Scarf: History & Mistique

Am rasfoit cu fascinatie paginile cartii, fiecarei file fiindu-i dedicata un alt model de esarfa, reprodus in full-color – de la cele clasice pana la cele contemporane, mai exotice si mai creative -, si avand strecurate, ici si colo, fragmente de istorie.

Continue Reading →

Diana Vreeland: The Eye has to Travel – concurs Style Diary & Books Express

Diana Vreeland nu era interesata doar de moda. Era interesata de arta si de istorie, de muzica si filme, de calatorii si petreceri, de societatea in care traia, de tabieturile si obiceiurile celor din jurul ei – de fapt, era fascinata de tot ceea ce putea constitui viata. Este adevarat, Diana Vreeland nu era genul de femeie pe care ne-o imaginam spaland sau stergand praful intr-o incapere, dar traia viata cu o intensitate rar intalnita.

Diana Vreeland: The Eye has to Travel - concurs Style Diary & BooksExpress

Cuvantul care o descrie cele mai bine este “pasiune” – si veti fi de acord cu mine, dupa ce veti rasfoi albumul retrospectiv, The Eye Has to Travel si dupa ce veti urmari documentarul omonim. Femeia parea sa fie un izvor nesecat de pasiune si energie. Nesocotea reguli, trecea peste conventii sociale, dadea dovada de un egoism feroce, era incapatanata, originala, vizionara si talentata, un adevarat geniu artistic al perioadei in care a trait, un personaj aproape mitologic…

Diana Vreeland: The Eye has to Travel - concurs Style Diary & BooksExpress

Marturisesc ca am vazut intai documentarul: un portret interesant, intim si vivace. Apoi am citit DV,seria de conversatii dintre ea si George Plimpton, un soi de autobiografie, interviu, memorii all rolled into one.”The Eye has to Travel”, minunat prin opulenta materialelor de arhiva si a explicatiilor detaliate, a venit sa completeze, ca un corolar vizual, ceea ce citisem despre copilaria, casatoria, cariera ei.

Nu am mai simtit deloc nevoia improspatarii informatiilor despre cele cinci decenii petrecute, pe rand, in trei pozitii “imperiale”: fashion editor la Harper’s Bazaar (intre 1939 -1962); editor-sef la Vogue US (intre 1963 – 1971), consultant si curator la Costume Institute of the Metropolitan Museum of Art (din 1971 pana la moartea ei, in 1989). Insa m-am ingropat in descoperirea, prin fotografii, a detaliilor vietii ei: biroul ei, inecat in fotografii, carti si reviste; apartamentul ei, cu peretii vopsiti in rosu sangeriu, mobila tapitata multicolor, piei de leopard si paravane lacuite in negru; talpile lustruite ale pantofilor ei; pranzul ei preferat: un sandwich cu unt de arahide si marmelada, acompaniat de un pahar de scotch; fotografiile sotului ei pastrate pe masa la care lucra; port-tigaretul de care era nedespartita, la fel si bratarile cu serpi, inelele imense si puloverele din casmir negru…

Diana Vreeland: The Eye has to Travel - concurs Style Diary & BooksExpress

Continue Reading →