Ce aveti in geanta de plaja?

Vacantele de vara sunt in full swing, nu mai exista weekend fara o fuga la mare sau un picnic intr-un loc umbros.

Si eu numar zilele, desi inca nu m-am hotarat unde plec… Dar stiu ca trebuie sa fie un loc linistit, cu sau fara cocotieri, dar unde sa ma pot rupe total de munca. Si unde sa nu am nevoie de prea multe haine!

Surprinzator, pe vremuri eram genul care inghesuia o intreaga garderoba intr-un geamantan, iar apoi, printre rochii de plaja si tricouri, mai strecura inca doua costume de baie. cateva perechi de sandale (pentru ca nu se stie niciodata!) si jumatate de kilogram de accesorii. Not anymore. M-am disciplinat si m-am relaxat. Mi-am dat seama ca scopul unei vacante este sa te debarasezi de tot ce inseamna stres, sa ai de luat cat mai putine decizii si sa te intereseze doar bronzul, soarele, nisipul, zgomotul valurilor, atipeala de dupa-amiaza. Cui ii pasa de tinute?

Ce aveti in geanta de plaja?

Revenind la subiect, mi-am dat seama intr-unul din weekendurile trecute ca cea mai faina si mai purtata geanta de plaja a mea este una cumparata in Croatia cu cativa ani in urma, intr-o vacanta de vis. Geanta a ramas aceeasi (partenerul de vacanta nu, viata mi s-a schimbat de atunci) dar, in fiecare vara, ii schimb continutul, desi unele lucruri raman constante.

Primele repere: ochelarii de soare. Cu cat mai simpli, cu atat mai cool. Anul acesta plec cu trei perechi, iar unul din criteriile estetice ale alegerii lor a fost latimea bratelor. Cu cat bratele sunt mai late, cu atat mai putina lumina se strecoara pe lateral. Perfecti pentru condus si citit la plaja.

Esentialul nr. 2: lotiunea de plaja, cu SPF minimum 30. Imi place pielea aurie, bronzata, sanatoasa si detest femeile care se prajesc – la propriu – stand la soare, pana cand pielea le devine uscata si ridata ca un pergament, innegrita. Cu toata sinceritatea, prefer un strat mai natural de bronz, chiar daca nu este intunecat, si sa am o piele frumoasa, supla, neteda pana la 50 de ani, decat la 45 sa arat ca o stafida. Anul asta, in geanta de plaja am PizBuin, iar seara uleiul de corp de la Caudalie is my best friend.

Tot in categoria „soare”: o palarie de rafie/ paie. Indestructibila. Motanul meu a incercat sa o rontaie, n-a reusit.

Ce aveti in geanta de plaja?

O esarfa din tifon/ bumbac foarte subtire, sifonata, cu imprimeu alb-bleu. Functioneaza si pe post de pareo peste solduri, si de etola peste umeri cand arde soarele.

Un costum de baie. Un deux-pieces retro (inca nu trec la cele intregi), bleumarin cu buline albe, al carui sutien in port sub tricouri lalai si pulovere tricotate de inspiratie marinareasca, cu decoltee la spate.

In categoria cover-ups, cea mai comoda rochie de plaja din in alb, de inspiratie marocana. Lejera, aerisita, usoara ca un fulg.

Ce aveti in geanta de plaja?

O singura pereche de sandale gladiator, aurii. Merg si ziua, si seara. Poate mai iau in geamantan (nu in geanta de plaja!) niste espadrile din panza, sau niste tenisi din panza alba, poate o pereche de sandale cu toc ortopedic…Dar nu pe toate.

Eventual (dar nu obligatoriu) cateva accesorii waterproof. Tin la mana, la plaja, o bratara Pandora din argint cu margele Murano turcoaz si stele de mare, dar iau in vacanta si 2-3 perechi de cercei. Enough is enough.

In sfarsit, reperele fara de care vacantele ar fi ratate: cartile verii, lectura pentru plaja. Nu am facut inca pasul catre Kindle, pentru moment inca vreau sa savurez textura paginilor, greutatea cartilor…

Ce aveti in geanta de plaja?

Pentru vara aceasta, am recrutat cateva titluri noi.

„Taramul Lamailor” (cu o splendida coperta de Ana Wagner) promite o poveste culturala, politica si morala a Italiei, „de la sosirea citricelor in Calabria, in secolul al II-lea, […] pana la slow food si studiile genetice ale secolului XXI”. „12 creatoare care au schimbat istoria” are un titlu self-explanatory, vreau sa ma las atrasa in povestile lui Jeanne Lanvin si Madame Gres, sunt curioasa ce versiune a vietii lui Chanel imi va fi prezentata, cat de intelectual e portretul Miucciei… In sfarsit, „Cealalta jumatate” va fi responsabila pentru umerii arsi la plaja. Cum sa nu ma fascineze fiecare pagina dintr-o carte despre 13 cupluri creatoare, despre talent si identitate in doi? Cine se va mai gandi sa se rasuceasca pe chaise-longue?

carti de luat la plaja

 

In sfarsit, daca imi va ramane loc in geanta de plaja, mai indes acolo editia de vara a National Geographic Traveler, ultimul numar din Intelligent Life si un Kinfolk dedicat verii, eternelor vacantelor si elementelor saline – marea, lacrimile, sarea.

Iar intr-un compartiment separat: telefonul, un acumulator de rezerva, servetele umede, o sticla de apa si niste bani….

Voi ce strecurati in geanta/ rucsacul/ cosul de plaja? Ce carti luati in vacanta? Aveti vreo amintire frumoasa, cu gust de buze si umeri sarati?

Fotografii: pinterest.com

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    Teodora says:

    in geanta de plaja am in mod constant:
    1 pereche ochelari de soare fara o valoare prea mare, astfel incat sa nu ma doara sufletul cand ii umplu cu crema de plaja sau ma asez pe ei
    1 lotiune de plaja. de cand a aparut eucerin spray transparent sunt mai entuziasmata sa folosesc asa ceva
    1 apa termala mica
    1 carte usurica si relaxanta pt acea minunata parte superficiala din mine 🙂 uneori iau in locul ei tableta
    1 revista
    1 sticla de apa si/sau ice tea
    de anul trecut folosesc o geanta de plaja din textil de la oysho care e alba cu un print multicolor, reprezentand un peisaj cu palmieri
    + chestiile utile si anume: bani, telefon, tigari si o bricheta
    rochia roz cu bleu de plaja sau rochia alba de plaja, 1 pereche de sandale argintii (la sandale vreau sa schimb cu auriu)

    • 1.1
      Irina says:

      Teo, ce idee minunata cu apa termala, o trec si eu pe lista!

      • Teodora says:

        si mai era ceva, dar mi-am adus aminte datorita Mihaelei: un balsam de buze cu SPF 50 de la PizBuin. exceptand ca si buzele au nevoie de protectie solara (cred), impiedica o coloratura mai rosiatica pe care o prin de la expunerea la soare.

  2. 2

    Geanta mea de plaja cuprinde pe langa ochelari de soare, balsam de buze si crema de plaja , anul acesta am ales La Roche Posay, o carte si 2 reviste, dezinfectant pentru maini, servetele, esarfa, palarie de soare, dar si telefon, tableta si aparat foto.
    Cea mai frumoasa amintire de pe plaja, o am din luna de miere, o luna de plimbare pe plaja din Nice, Monte Carlo si CostaBrava, o luna in care am uitat de probleme, job, si doar ne-am bucurat de noi, de noua viata pe care o incepeam impreuna!

  3. 3
    Adriana says:

    Buna, Irina. Am citit articolul savurand un cocktail de vara. Asa l-am numit eu si tine loc de cafeaua de dimineata. Am facut cafea foarte concentrata pe care, dupa ce s-a racit, am pus-o la congelator sa se faca cuburi de gheata. Cuburile le-am pus apoi in lapte, cu arome diferite. Pentru ca azi e vineri si se tine post, eu am preferat lapte de soia cu aroma de vanilie.
    Mi-a placut articolul si ma gindeam amuzata, cind ajunsesem aproape de jumatatea lui: anul trecut m-a facut Irina sa imi iau palarie de paie, de-am cautat tot Neptunul, ceva care sa imi placa, hai sa vedem ce facem anul asta.  Ma gindeam la un moment dat ca imi doresc de ceva timp o geanta de paie, a avut mama mea una, pentru plaja (in care cred ca intram si eu) care mi-a placut tare mult. Poate o sa gasesc ceva, cine stie…
    Pina una alta, legat de ce luam in geanta de plaja, sa iti povestesc experienta mea de inceput de vara, de anul acesta, cind am facut doua escapade de o zi, plecat dimineata, intors seara, echipata cu tot ce trebuie, intr-o singura geanta, dintr-un material satinat, auriu, in care am avut asa: 2 prosoape de plaja (putea sa fie doar unul, mare, dar experiente anterioare m-au facut sa prefer 2 medii ca marime), uleiul de plaja Nivea si inca o lotiune, o mini posetuta (asortata la maxi geanta, evident, caci nu se putea altfel) in care sa am ceva bani, luciu de buze, citeva pastile pentru urgente, servetele umede si uscate, un pix si un mini-notes (nu se stie niciodata cind ai nevoie), telefonul si aparatul foto… am mai strecurat in geanta si incarcatorul pentru mobil, pentru orice eventualitate, si o sticla de 1l, cu apa inghetata, sa tina tot drumul. Am mai avut o carte, care m-a salvat de la a initia discutii cu vecinul de autobuz, putin insistent, si o revista, ochelarii de soare… bratari colorate, proaspat realizate si in trend marin…. a, si o pereche se slapi, pentru ca nu era tocmai cald cind am plecat eu, si eram incaltata in bascheti, si nu prea imi ardea sa ma fatai pe plaja incaltata asa. Tinuta lejera si usor de schimbat/adaptat la noua locatie: blugi boyfriend, de care m-am indragostit iremediabil, tunica, sal, geaca de blug. Si, cam atit.
    Tot ce aveam, era pe mine, geanta, am cautat sa fie minimalist incarcata, si a fost super ok, caci eu, de obicei, iau tot apartamentul cu mine, chiar pentru o zi, si chiar daca plec la serviciu.
    Experienta – foarte buna. Concluzia – bagajul de mare de anul acesta va fi substantial mai ‘subtire’ si usor de manevrat/carat. Vremea – nu chiar de plaja, frigulet, cand nori, cand soare, ceva vant. Dar atmosfera, de vis, nu aveam decit zgomotul valurilor si strigate de pescarusi, plaja, aproape pustie, doar salvamarii se invarteau de colo-colo. La intoarcere, adunasem ceva nisip in blugi, caci ii intorsesem, sa fie mai scurti, si prin geanta, si o mina de scoicute, caci nu se putea fara ele. Plus, baterii incarcate pentru a trece mai usor peste acea perioada agitata.

  4. 4
    Sorina says:

    1. ochelari
    2. lotiune de plaja
    3. o carte, sunt amatoare de romane de dragoste
    4.telefonul si castile
    5. portofelul si alte chestii utile.

  5. 5
    Cristiana says:

    Eu nu recomand Pandora la plaja sau in apa. De fapt, nu recomand nicio bijuterie din orice fel de metal. Bratara mea dupa concediu arata foarte urat si nici nu am purtat-o in fiecare zi. S-a innegrit si unele pietre s-au zgariat destul de rau. Mai bine o pereche de cercei daca cineva vrea neaparat accesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.