Articole cu tag

tendinte toamna 2017

Am avut parte de o toamna deosebit de… autumnala. Spre deosebire de verile si iernile copilariei – pe care ni le aducem aminte mai fierbinti, mai luminoase, mai lungi sau mai pline de zapada decat cele traite ca adulti -, toamna aceasta ne-a oferit mai multa frumusete, soare si culoare decat ceea ce asteptam de obicei de la acest anotimp. A fost o toamna spectaculoasa, ca cele imortalizate intr-o fotografie de atmosfera, o butaforie minutios selectata si aranjata de un scenograf. O toamna cinematica, precum cea din afisul pentru „When

A fost odata ca niciodata, o vreme cand sosetele nu erau altceva decat cel mai banal si luat la repezeala cadou de Craciun. Singura regula valabila cu privire la sosete era asortarea – cu alte cuvinte, sa fie ambele identice, chiar daca una dintre ele se intampla sa se piarda in cosul de rufe – , iar singura data cand apareau in conversatii era dupa cateva pahare de vin, cand cineva (o femeie, evident) impartasea grupului povestea intalnirii cu un seducator care le purta chiar si in dormitor. „Moartea pasiunii”,

Conform stereotipurilor, femeile care se imbraca in rosu sunt mai „atragatoare sexual”. Don’t shoot the messenger, asa am citit pe Wikipedia. Se pare ca are ceva de-a face cu „Efectul rochiei rosii”. Poate Chris de Burgh stia ceva, nu neaparat legat de moda… Adevarul e ca pe oricine ati intreba, veti descoperi ca sansele sunt mari sa asocieze rosul cu iubirea, seductia sau puterea. Rosul e o metafora pentru pasiuni arzatoare, pentru personalitati nestapanite si flamboiante, pentru senzualitate si indrazneala. Tradus in limbaj vestimentar (si verificat in realitate), rosul este

Intre gestionat noi asocieri de culori, imprimeuri si texturi, probat si adoptat accesorii de sezon, vizitat expozitii si citit cele mai fascinante carti, intre re-invatat a purta piese clasice with a twist dar si a se obisnui cu volumetrii insolente si ornamentatii extravagante, am facut un tur de orizont al catorva recomandari de stil si lifestyle de luat aminte (cu amuzament sau in serios, dupa dorinta), pentru ca sa traiti toamna lui 2017 sub semnul cultivarii modei, frumosului, indraznelii stilistice… 1. Veti innoda la gatul puloverelor cu torsade o fina

Suntem la jumatatea lui septembrie, ceea ce pentru mine inseamna un singur lucru: incetul cu incetul intru in panica, pentru ca mi-e greu sa imi dau seama care e incaltamintea cea mai potrivita pentru inceputul de anotimp. Din mai pana acum m-am bazat pe loialii tenisi albi de la Superga, pe 3 dintre cele mai versatile perechi de sandale bej-nud si negre, pe alte 2 perechi de gladiatori aurii de la Les Tropeziennes si pe alte variatiuni ale aceleiasi teme de tenisi, saboti sau sandale (cu toc sau fara). Fiecare