Ma folosesc de mini-vacanta mea de iarna pentru ca sa recuperez tot ce nu am putut face in ultimele luni si sa imi incarc bateriile. Am langa pat un turn de carti si reviste, bifez in fiecare zi filme de pe o lunga lista, imi port fustele de tulle, puloverele de casmir, cerceii cei mai glamorous chiar daca stau in casa, beau cani de cacao cu frisca dupa-amiaza si sampanie la micul dejun, lenevesc in pat si petrec seri nesfarsite cu prieteni pe care nu i-am mai vazut demult (chiar
Ar fi o rautate din partea mea sa spun ca finalul de an este o insiruire de urari siropoase sau de clisee impersonale. Este adevarat, exista si acestea – previzibile, repetitive, unele atat de dulcege si naive, incat iti dai ochii peste cap pentru ca nu stii cum sa raspunzi si inventezi pe loc o replica la fel de comuna. Pe de alta parte, frumusetea sfarsitului de an ne aminteste ca avem o „a doua sansa”, ca sfarsiturile pot insemna inceputuri (daca reusim sa le vedem!), ca paginile goale sunt
Cat de rare sunt aceste dimineti luminoase si reci cand, desi in timpul saptamanii, ne trezim tarziu, cu lentoare, si ne intindem pe indelete intre asternuturi, cu gandul la o ciocolata sau un latte aburinde, baute in timp ce razi in hohote cu familia si prietenii. Serile vin repede, cu miros de vin fiert si cozonaci sau cu efervescenta cocktailurilor de sampanie, cu lumina licarinda a lumanarilor sau luminitelor din brad, cu flirturi si speranta unui fulg de zapada ce atinge obrazul, cu petreceri pentru care port catifea, dantela si
