Astazi va scriu de pe malul marii. Soarele, nisipul, valurile si senzatia de libertate m-au facut sa ma gandesc la cat de putine lucruri avem cu adevarat nevoie pentru a ne simti bine. Reflectiile mele vin dupa o dimineata mega-haotica de facut bagaje in graba, dimineata in care – culmea! – nu reuseam sa imi gasesc nici unul din costumele de baie. Frustrarea era maxima… Dar divaghez. Voiam de fapt sa scriu despre cat de simplu ne-ar fi sa inlocuim rochiile de plaja, kaftanurile si tunicile pe care le accesorizam
Cu nisip prin buzunarele blugilor, cu pielea bronzata si sute de fotografii pe Instagram: asta am raspunde cam toate. Uneori, poate, si cu bagajele ceva mai pline decat erau la plecare. Nu-mi dau seama care este motivul pentru care vrem sa aducem acasa nimicuri care ne vor aduce aminte de vacante – mai ales de cele de vara! Dar le indesam in genti, ne targuim pentru ele, le purtam sau le afisam o perioada (la fel de scurta pe cat a fost vacanta), ne umplem cu ele dulapurile si sertarele…
Saptamana trecuta am pus pe blog cateva ganduri despre a face plaja topless: cine se incumeta, ce semnificatie dam gestului, unde tragem linia cand vine vorba de pudicitate dar si de senzatia de libertate corporala… Sa fiu sincera, reactiile au fost cat se poate de ciudate (le puteti citi pe facebook): de la a fi fost acuzata ca am scos lucrurile din contextul „sexismului” din cate stiu, acest cuvant nici nu exista in limba romana, iar articolul meu nu avea absolut nici o legatura cu feminismul sau discriminarea) pana la
