Rochia de vară + jeanși: asocierea cool a acestei toamne

Vara joacă în prelungiri, cum se spune. Suntem pe final de septembrie și mercurul se încăpățânează să rămână în jurul a 30°C. Ca să ne fie alunecarea spre toamnă cât mai blândă, vă propun acest duet stilistic inspirat inițial de moda anilor 2000 (deși s-a mai purtat în urmă cu 4-5 ani și, probabil, va mai trăi un comeback peste alți 8)
Pe străzile Bucurestiului văd, din păcate, femei pentru care începutul timid al toamnei calendaristice se transformă într-un soi de iarnă a sufletului. De la prima zi înnorată sau de la prima ploaie revin la hainele cernite, la ținute all black, la pantofi și genți negre, la încălțăminte potrivită pentru noiembrie (cizme înalte, veste matlasate, dresuri negre groase!).
Mai avem încă timp. Traversăm o vară indiană, ceea ce înseamnă că până la jumătatea lui octombrie încă ne putem folosi garderoba de vară și, mai ales, rochiile estivale. Iar dacă anotimpul cald se apropie de final, aceste piese-simbol al verii își pot prelungi viața când le asortăm unor jeanși… așa mai păstram parfumul vacanței încă câteva săptămâni.
Știu că vi se poate părea o ținută bizară, unora poate chiar “prea” modernă – dar nu este, credeți-mă pe cuvânt. Îmi aduc aminte perioada începutului anilor 2000, când descoperisem o emisiune TV de styling care rula pe BBC, cu două stiliste fenomenale la vremea aceea: Trinny (Woodall, da, aceeași Trinny care astăzi are un mic imperiu de produse cosmetice) și Susannah (Constantine). Emisiunea se numea What Not To Wear și, printre recomandările lor cele mai frecvente, se număra și rochia midi purtată peste pantaloni. Sigur, combinația arăta diferit de ce vom crea noi astăzi – rochia se oprea la genunchi, pantalonii erau drepți sau bootcut, alte proporții, alte volume, altă estetică. Din punct de vedere strict stilistic, recomandarea rămâne și astăzi la fel de validă și valabilă: rochia suprapusă unor jeanși sau pantaloni modifică vizual lungimea picioarelor. Talia poate părea mai ridicată decât este în realitate, poziția ei pare să coincidă cu cea a cordonului sau cusăturii mediane a rochiei.
Așadar, o ținută inițial propusă prin 2000 nu mai poate fi considerată trendy sau îndrăzneață. Nu înseamnă nici că e clasică.
Ce îi putem adăuga azi este nota de modernitate, pentru că nu ne folosim nici de jeanși slim, nici de vreo rochie-tunică strâmtă.
Căutam în garderobă rochii fluide, romantice, poate cu inserții din dantelă sau broderii florale, care vor contrasta plăcut cu rigoarea unui denim autumnal. Frumusețea acestui tip de outfit stă chiar în acest joc: romantismul solar al unei rochii de vară, îndulcit de latura aspră a jeanșilor.
Exemplul perfect? O rochie din mătase sau vâscoza ușor satinată, cu un tiv din dantelă, suprapusă unor jeanși țigaretă și, în picioare, cu sandale tong minimaliste (sandalele tong sunt cele cu barete în V sau T, similare șlapilor flip-flop). Îi mai adăugați o geacă din denim sau un pulover subțire, pentru un plus de textură.
O altă variantă, ceva mai cuminte dar la fel de dezirabilă: o rochie albă scurtă, cu croiala Empire (cusătură taliei ridicată sub bust), prelungită de jeanși bleu cu croială dreaptă și lungime 7/8, iar în picioare botine cu toc mediu. Cât pentru o alură citadină și ultra-relaxată, înlocuiți rochia cu o cămașă foarte lungă și oversize, purtată cu jeanși baggy și saboți cu toc.
Pentru inspirație teoretică suplimentară, aveți aici un alt articol, tot al meu, tot despre rochia purtată peste pantaloni.
Pentru inspirație practică, concretă și foarte personalizată, în care construim împreună ținute originale și creative din ceea ce aveți acum în garderobă, de ce nu vă programați o ședință de Style Talk Hour?
Comentarii despre acest post