{"id":16768,"date":"2015-08-17T06:07:46","date_gmt":"2015-08-17T03:07:46","guid":{"rendered":"http:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/?p=16478"},"modified":"2015-12-01T19:58:40","modified_gmt":"2015-12-01T17:58:40","slug":"ce-am-invatat-din-dior-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/2015\/08\/17\/ce-am-invatat-din-dior-i\/","title":{"rendered":"Ce-am invatat din „Dior & I”"},"content":{"rendered":"

Am vazut documentarul in acest weekend. De doua ori.<\/strong> Ceva din el m-a emotionat, m-a miscat, m-a facut sa pun deoparte un moment de reflectie serioasa.<\/p>\n

Subiectul documentarului e evident de la primele cadre: belgianul Raf Simons (anterior director de creatie la Jil Sander) este pus la carma artistica al casei de moda Christian Dior; mai mult, are doar 8 saptamani la dispozitie pentru a crea de la zero colectia Haute Couture toamna-iarna 2012<\/strong> (cu toate pregatirile de rigoare). Se va descurca? Se va ridica la inaltimea asteptarilor? Va intelege ritmul creatiei unei colectii HC, el venind din industria pret-a-porter<\/em>? Va reusi oare sa surprinda feminitatea, extravaganta si AND-ul brandului, el avand o estetica minimalista?<\/p>\n

Scrisesem ieri <\/a>ca documentarul are toate ingredientele standard ale unui film cu subiect din lumea modei: interviuri cu celebre jurnaliste de moda si cu persoane-cheie din conducerea casei de moda Dior, montaje cu imagini de arhiva si din culisele prezentarii de moda, dialoguri surprinse intre cusatoresele, brodeusele si croitoresele atelierului Couture, filmari din timpul procesului de creatie (crochiuri, deciziile legate de culorile si materialele folosite, momentele de inspiratie si documentare, impartirea sarcinilor in echipa samd).<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Insa documentarul este mai mult decat o suma a acestor momente filmate.<\/p>\n

„Dior and I”<\/strong> incepe cu prezentarea lui Simons de catre Sidney Toledano, CEO-ul companiei, catre intreaga echipa a casei de moda – o echipa care, literalmente, vorbeste o alta limba. Pe masura ce il urmaream pe Simons realizand dimensiunea proiectului la care s-a angajat si adaptandu-se (emotional, cultural, profesional) la noul sau context, aproape ca ma simteam ca facand parte din aventura lui. La a doua vizionare am fost cu atat mai atenta, cu cat imi dadeam seama ca filmul transmite niste lectii destepte despre management si branding.<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Spre exemplu:<\/p>\n

Respecta-i pe cei cu mai multa exeprienta decat tine si pe cei care au muncit la proiect, inainte ca tu sa fii parte din el.<\/em><\/strong>
\nUna din deciziile cruciale luate de Simons a fost ca, imediat dupa numirea lui, sa identifice oamenii-cheie din echipa si sa stea de vorba cu fiecare dintre ei; nu doar directori, ci oamenii din ateliere: constructorii de tipare, cusatorese, chiar croitorese care lucreaza acolo de peste 40 de ani. Interesante sunt momentele in care face cunostinta cu cele doua femei care conduc diviziile (echipele) din atelier, pentru ca mai apoi sa intelegi de ce Pieter Mulier, mana dreapta a lui Simons, le considera „femei de business”, nu simple „angajate”. Echipa de la Dior e condusa cu autoritate si cu respect si, veti observa, nimeni nu se vaicareste, nimeni nu pune la indoiala o decizie.<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Implica-te, dar tine distanta.<\/strong><\/em>
\nSimons isi respecta echipa si are suficient de multa incredere in experienta si talentul lor, incat isi da seama\u00a0ca micro-managementul ar fi o greseala. Fiecare are propriile responsabilitati si sarcini. Ceea ce transpare uneori in discursul lui Simons este constiinta faptului ca, inevitabil, in acest proces si din cauza stresului, „unele persoane se vor simti ofensate”.<\/p>\n

\"dior-still\"<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Atentie la ADN-ul brandului<\/strong><\/em><\/p>\n

Cand intr-un business e adus un om nou, deseori se simte nevoia de schimbare: facem totul de la zero, ne luam adio de la trecut. Ca si cum ai luat o matura si cu ea indepartezi toate urmele celor care au fost inaintea ta. Simons si-a dat seama de importanta pastrarii esteticii pentru care casa Dior este recunoscuta. Colectia rezultata, minunat de actuala si plina de energie noua, a reusit sa conserve liniile clasice Dior, sa reinterpreteze feminitatea si puritatea creatiilor anterioare. ADN-ul venerabilei casei de moda nu s-a pierdut, a fost doar sublimat.<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Fii deschis oricaror surse de inspiratie<\/em><\/strong>
\nDe la picturile lui Sterling Ruby, florile din gradina casei lui Dior din Granville si, evident, fotografii si schite din arhiva… Fiecare din acestea i-au devenit izvoare ale\u00a0creativitatii, fiecare dintre acestea au fost introduse in colectia la care lucra. In unele cazuri, un anumit tablou a fost complet reprodus pe materialul care urma sa fie folosit pentru o rochie si un taior. In alt moment, desenul si culorile unor flori au fost introduse in tesatura unui alt material sau decupate si cusute ca modele tridimensionale.<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"uuy6pplsf8huwoza01y2\"<\/p>\n

Nu te opri niciodata, nu te lenevi<\/em><\/strong>
\n„We don’t give up until the first girl is on the stage”<\/em>, spune Simons la un moment dat. Munca trebuie sa continue, indiferent de obstacole sau de micile (sau marile) probleme aparute: una din sefele echipei de cusatorese fortata sa plece la New York pentru o clienta importanta inaintea marii prezentari, rochii blocate intr-un lift de marfa exact inaintea ultimei repetitii, descoaserea manuala, intr-o noapte, a sute de margele si paiete de pe o rochie… On a personal note<\/em>, ce m-a surprins si fascinant a fost ca nici unul din oamenii din echipa nu se plangeau de orele suplimentare, nimeni nu se grabea sa „dea rasol” ca sa prinda o ora de somn in plus. Poate pur si simplu intelegeau importanta muncii pe care o depuneau? Poate ca vroiau ca, la final, sa fie cu adevarat mandrii de rezultatul muncii lor? Chestii uitate la noi, nu credeti?<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Iesi din zona de confort<\/strong><\/em>
\nSimons este timid si introvertit, un om delicat si care, in ciuda celebritatii lui, ramane stanjenit de atentia pe care i-o acorda presa de specialitate. In foarte multe momente din film este palpabil sentimentul de anxietate pe care il traieste la simpla mentionare a intalnirii cu fotografii, cu echipele de televiziune si cu jurnalistii care il vor intervieva. „I won’t do interviews, I find them intimidating”<\/em>, spune la un moment dat, iar in altul este emotionant de sincer: „I cannot walk the catwalk, I will faint… it is like walking through a desert with dry mouth; don’t make me do that…”<\/em><\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

Da dovada de curaj. Maturizeaza-te. Asuma-ti responsabilitati<\/strong><\/em>
\nCred ca in viata – fie ca lucreaza in creatie sau in orice alt domeniu – cand trebuie sa dai dovada de curaj. Sa arati cuiva primele tale pagini scrise, primele schite ale unui design, ideea unui mare proiect in care crezi sau chiar sa iti asumi visul unei vieti pe care vrei sa o traiesti, eliberat. Nu, nu ma refer la a arata aceste lucruri familiei sau prietenilor, care te vor menaja. In film, momentul de curaj este rezumat de Simons intr-o fraza simpla: „To step from the warmth of the family, to the outside world.”<\/em> Oricine a trecut printr-un astfel de moment va simti din nou, vazand filmul, acel ghem de nervi in stomac si isi va simti inima batand mai puternic, macar o clipa…<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

La final, in timp ce priveam genericul de sfarsit, ma gandeam:<\/p>\n

– „Dior and I”<\/strong><\/em> este mai mult decat un simplu documentar despre lumea modei. Este o lectie frumoasa despre comunicare (mai ales cand partenerii de dialog vorbesc libi diferite, la propriu si la figurat), despre branding, despre business si despre curaj.
\n– Este un documentar absolut esential pentru cei care aspira sa lucreze in creatie si in moda
\n– Este un film care te face sa intelegi definitia termenului „viziune creativa”, iar camerele cu peretii acoperiti de flori sunt parte din acea viziune.<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"dior-flowers\"<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"Ce-am<\/p>\n

\"\"<\/a><\/p>\n

\"dior_and_i_2\"<\/a><\/p>\n

\"dior-blue\"<\/a> \"dior-documentary_2015_04.0.0\"<\/a><\/p>\n

Va provoc sa ramaneti de piatra, sa nu fiti emotionate la sfarsitul filmului… I dare you \ud83d\ude42<\/p>\n

Fotografii: courtesy.com, google.com<\/em><\/p>\n

Inscrie-te la newsletterul <\/a>nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Am vazut documentarul in acest weekend. De doua ori. Ceva din el m-a emotionat, m-a miscat, m-a facut sa pun deoparte un moment de reflectie serioasa. Subiectul documentarului e evident de la primele cadre: belgianul Raf Simons (anterior director de creatie la Jil Sander) este pus la carma artistica al casei de moda Christian Dior; […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":16840,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[25],"tags":[160,3190,2536,1624],"class_list":["post-16768","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-runway-review","tag-christian-dior","tag-dior-i","tag-filme-despre-moda","tag-raf-simons"],"jetpack_featured_media_url":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-content\/uploads\/2015\/08\/dior-e1441579961411.jpg","jetpack_sharing_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16768","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16768"}],"version-history":[{"count":4,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16768\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":17168,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16768\/revisions\/17168"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/media\/16840"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16768"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16768"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.stylediary.ro\/wordpress\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16768"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}